Gânduri random despre 2022 (buffet cu de toate)

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

Ultima vineri a anului. Yay, am reușit să ajungem până aici!

Mai jos ai câteva gânduri, lecții și highlight-uri personale, selectate random despre 2022. După cum știi, finalul de an are dublu impact pentru mine: în urmă cu 35 de ani, într-o dimineață geroasă de vineri, 1 ianuarie, mama mea mă aducea pe lume într-un spital din București.

Sper ca rândurile de mai jos să te inspire să faci și tu pauză zilele astea, să-ți rupi un pic de timp ca să reflectezi asupra anului care tocmai se încheie. Să te întrebi care au fost cele mai importante evenimente de peste an – indiferent de cât de mari sau de mici au fost ele, de bune sau de rele, pe plan personal sau profesional. Să te întrebi ce ai învățat din ele (chiar și din cele negative) și ce lecții vrei să să iei mai departe cu tine în 2023.

***

Cea mai bună decizie: mi-am închiriat un spațiu de birou.

Din 2007, de când am început să lucrez, am lucrat mai mult de acasă. Am descoperit cum să mă organizez singură, să fac să se întâmple lucruri fără să îmi sufle vreun manager în ceafă sau să îmi amintească în permanență ce taskuri am de făcut. Cu alte cuvinte, am învățat cum să rămân productivă, dar în același timp să-mi bifez și nevoia de socializare ca să n-o iau razna. Sunt introvertă, deci nu mi-a fost chiar atât de greu.

Însă în ultimii ani au început să mi se schimbe nevoile. Am simțit o nevoie mai mare de interacțiuni sociale offline și am pus o limită și mai drastică la numărul de ore pe care le petrec pe zi socializând online (Zoom-uri, chat, social media – deși asta e mai degrabă o formă pasivă de socializare). De asemenea, chiar dacă acasă am cel mai frumos birou, am simțit nevoia să delimitez și mai mult fizic spațiul personal de cel de muncă.

Așadar, în ianuarie 2022 mi-am închiriat un spațiu într-o clădire de birouri, un open space cu mai multe companii. Încă mai am zile când încă lucrez de acasă, dar decizia de a-mi lua un birou s-a dovedit a fi cea mai bună pentru sănătatea mea mentală. Mă forțează să ies din casă, să am o rutină, și-mi bifez astfel și nevoia de socializare (chiar dacă sunt interacțiuni cu oameni care n-au nicio legătură cu ce fac eu).

În același timp, prin munca mea 1-la-1 cu oameni, am putut să observ de aproape impactul negativ pe care-l are lucratul 100% remote. Ceva ce părea de vis la începutul pandemiei s-a dovedit între timp că are niște efecte urâte. Poate că oamenii sunt mai productivi acum, dar se simt mai singuri ca oricând și a scăzut nivelul de empatie. Momentan am ajuns la concluzia că stilul hybrid funcționează cel mai bine (evident, pentru joburile care permit), fiindcă ia ce-i mai bun din ambele variante. Unele lucruri nu se pot construi lucrând exclusiv remote – sau este mult mai greu / durează mult mai mult. Iar oamenii au nevoie să lucreze foarte mult cu ei ca să evite acele efecte negative – dacă cineva nu este obișnuit deja să facă asta, va avea de suferit și nici măcar nu-și va da seama ce se întâmplă.

Am scris în primăvară pe tema asta și ce putem face: Efectele nedorite ale lucratului de acasă .

Cea mai plăcută surpriză: masterul EASAO de la Facultatea de Filosofie.

Sunt pe finalul primului semestru la un masterat în Etică Aplicată în Societate, Afaceri și Organizații și tot ce am experimentat aici m-a surprins extrem de plăcut.

De ce? Este un mix de factori. Probabil contribuie la experiență diversitatea colegilor – toți venim cu experiențe și vârste extrem de variate, din mai multe industrii (drept, arhitectură, medicină etc).

Însă ce-mi place cel mai mult este faptul că toate cursurile se bazează pe dialog, pe dezbateri, pe împins să gândim și să argumentăm singuri. Este un format care mă ajută să internalizez mult mai bine și mai rapid ideile discutate decât dacă aș fi stat să citesc eu singură aceleași cărți sau opinii. Nu este despre tocit informații, nu este despre “hai să-ți arăt cât de șmecher sunt eu ca profesor și de praf ești tu” – cum pare că este în general în educația făcută în România (deși, evident, mai există excepții).

În acest semestru am pus “bazele” eticii, am avut cursuri precum etică socială & politică, concepte ale eticii și economiei, analiză și argumentare în etică, integritate academică. În semestrele următoare o să dăm zoom in pe ce înseamnă etica în inteligență artificială, tehnologie, biomedicină, mediu și dezvoltare durabilă, egalitate & gen etc.

Tot legat de așteptări: masterul îmi consumă mai mult timp decât estimasem inițial. Înseamnă aproape 8 ore pe zi, 4 zile pe săptămână (cu tot cu drumul până acolo + ce avem de citit / pregătit / prezentat), ore pe care le-am îndesat în program fără să renunț la nimic din celelalte lucruri pe care le făceam deja. Încă învăț cum să renunț la lucruri sau când este ok să le fac “just good enough” și nu perfect.

În ultimul număr al revistei DoR găsești un material scris de Constantin Vică, coordonatorul masterului EASAO, despre responsabilitatea socială: Nimeni nu poate fi singura cauză a schimbării .

Un obicei nou: viața fără cafea.

Obișnuiam să fac pauză de la cafea în fiecare an, în special după perioade în care am abuzat de ea și nu prea mai are efect. De obicei luam pauză cam 2 săptămâni – o lună. Anul ăsta am luat pauză la finalul lunii februarie și am prelungit acea pauză până în prezent, timp în care am mai băut doar ocazional (cam o cafea / lună) și, mai nou, am trecut pe decaf – deși în trecut ziceam că n-o să beau așa ceva niciodată, că mi se părea o mizerie la gust.

Am tot așteptat să devină ușor. 10 luni mai târziu, încă nu mi-e ușor, deși știu că pentru unii poate părea o chestie minusculă. Ce mare lucru să renunți la cafea? (Mda, momentan sunt în etapa în care mă simt frustrată că există această dependență în viața mea.)

Nu obișnuiam să beau multă cafea, doar o cană pe zi – și aia neagră, lungită cu apă, dar sunt atașată emoțional de ea. Părinții mei își beau cafeaua împreună dimineața de când îi știu eu. Îmi place să am și eu rutina asta cu Ergo, de a ne bea cafeaua împreună când plecăm în vacanțe (nu de alta, dar în zilele obișnuite avem diferență de o oră la programele de somn – eu mă trezesc la 6, când el deja a terminat cafeaua și se pregătește să plece). Social, e ciudat să nu mai pot spune oamenilor “Hai să ne vedem la o cafea” – sau o spun, dar de fapt mă refer la ceai sau cel mult cafea decaf. Plus că mă ținea concentrată, era felul prin care semnalam creierului “Gata, acum e timpul să ne apucăm de treabă”.

Apropo de treabă – am simțit puternic efectele cognitive ale lipsei cafelei. Cu alte cuvinte, de când nu mai consum cafea mă simt mult mai… well, proastă. A scăzut capacitatea mea de a mă concentra și de abia acum, pe finalul anului, simt că am revenit la un normal și că funcționez ok. Sau poate doar m-am obișnuit cu noul meu nivel intelectual scăzut. Cert e că sunt un alt om fără cafea.

(Mi-a ieșit cortizolul prea ridicat la ultimele analize – mai multe analize la rând – există varianta să fie de la cafea, la fel cum există și varianta să fie ridicat de la stres pur și simplu. Urmează să le refac. Chiar mă întreb dacă nu cumva lipsa cafelei mi-a provocat mai mult stres decât dacă aș fi continuat să beau.)

Sistemul de support – aka all the good, ongoing things.

1. Alergările 321sport din fiecare marți și joi seara. Indiferent de ce altceva se întâmplă în viața mea, alergările cu grupul au rămas de bază încă din 2015. Chiar dacă au mai fost perioade scurte în care am lipsit (un burnout la final de 2015, lockdown-ul și panica din 2020, masterul început în acest an), am revenit la alergări imediat ce am putut. Partea de comunitate și belonging este importantă pentru mine, așa că încerc să dau înapoi cât pot de mult – aduc oameni noi care vor să înceapă să facă sport, mai țin tura de alergare pentru începători de marți (3 km), iar Ergo ține tura de avansați de joi, de pe pistă. Mulțumesc, Radu, că ne aduci la un loc.

2. Sesiunile 1-la-1 în care eu sunt clientul și lucrez cu mine. Cred că oricine ar putea beneficia să lucreze cu un psihoterapeut și/sau un coach/change strategist, cu mențiunea că este important să fie buni și potriviți (ca specializare, dar și chimie umană) pentru ce nevoi / context are. Mare parte din munca mea reprezintă lucratul cu alți oameni, oameni foarte variați – deci cu atât mai mult am nevoie de un context safe în care să lucrez și eu cu mine, să-mi fac o “întreținere” periodică.

3. Weekendurile petrecute în natură cu prietenii au fost “vârfurile” anului. Evadările la camping (chiar dacă au fost extrem de puține), alergările / plecările în Brașov, Măcin, Piatra Neamț, Cluj, Reci, Retezat, Tryavna, Olimp și altele de care nu-mi mai amintesc acum. Evident, n-a fost despre locuri, a fost despre oamenii avuți alături. (Câteva poze am pus aici și aici.)

4. Dieta media: Anul ăsta am tăiat și mai drastic din conținutul tip “how-to”, indiferent de format – podcasturi, cărți, cursuri, articole, social media – sunt minunate, dar nu-mi sunt de ajuns, nu pot trăi doar cu ele. M-am dus mai mult spre conținut “pentru suflet” – nu superficial, ci genul care mă conectează cu părți ale umanității într-un mod mai profund. Ai aici lista cu cele mai interesante cărți citite în 2022.

Am ținut ritmul: Newsletter, podcast, workshopuri și book-club-uri.

Pe lângă alergare, partea de creație de content se numără printre zonele unde am rămas constantă.

1. Am continuat să trimit newslettere periodic, din două în două vineri sau chiar mai des. Cele mai multe au fost cu conținut complet nou, însă uneori am simțit nevoia să reciclez din newsletterele vechi, să le editez / rescriu și retrimit – în special cele cu lecții pe care le-am scris mai mult pentru mine, ca să nu le uit. Deci dacă mă urmărești de mai mulți ani și ți s-a părut că mă repet, ai avut dreptate. Am început să le public și pe site-ul meu (site care are haine noi de anul ăsta <3 și care tocmai a aniversat 16 ani de când l-am pornit), așadar poți găsi acolo o arhivă cu ele – în cazul în care vrei să dai share prietenilor. (Nu am publicat și newsletterele reciclate sau cele cu anunțuri punctuale – book-club-urile, workshopurile, podcasturile noi etc, acelea au articole de sine stătătoare).

2. Cu podcastul am lansat 4 episoade noi, la fel ca în anii anteriori. Da, doar patru, dar lungi și bune. Sunt mândră de cum au ieșit toate – bineînțeles, e meritul invitaților minunați pe care i-am avut. Reacțiile primite mi se par incredibile, în special cele primite offline. Sunt mii de ascultări la fiecare, dar mă bucur mult mai mult atunci când văd cu ochii mei ce înseamnă aceste cifre, adică atunci când stau de vorbă offline cu voi, cei care le ascultați, și-mi spuneți ce v-ați luat din ele, ce schimbări ați făcut, cum v-au ajutat etc.

3. Mă bucur că am luat decizia să fac cu voi câte un book-club din 2 în 2 luni (suficient timp pentru a cumpăra cartea și a o citi). Este o ocazie să dezbatem meta-ideile din acele cărți, nu intrăm în detalii legate de ce ne-a plăcut / capitole etc. De fiecare dată sunt fascinată de cât mult diferă lucrurile pe care ni le luăm din cărți și perspectivele noastre, în funcție de ce avem nevoie în acea perioadă. Book-club-urile au pornit de la o nevoie personală: mă săturasem de nivelul de monolog existent în digital, de această competiție de care țipă mai tare, și simțeam nevoia unui grup de oameni capabili să poarte discuții în profunzime și cu care să dezbat idei din cărțile prin care trec. În ianuarie ne vedem la book-club-ul cu David Goggins.

4. După o pauză de recalibrare, am reluat workshopurile (nu mai ținusem niciunul de la finalul anului trecut, de când am încheiat programul anti-burnout). Am ținut unul offline, despre cum ne poate ajuta meditația să ne concentrăm (urmează să-l mai țin la primăvară), și două workshopuri online, pe Zoom, despre cum să facem un audit anual (annual review). Luna viitoare pregătesc un nou workshop, primul dintr-o serie axată pe unelte pentru productivitate. Este despre cum să folosim calendarul pentru a ne organiza mai bine timpul – un tool pe care eu mă bazez din septembrie 2008. Poți afla de aici mai multe despre workshop & cum te înscrii.

Decizii asupra cărora revin: ads, parteneriate & corporate workshops.

Anul acesta am continuat să refuz propunerile de parteneriate / ads, dar voi reveni asupra acestei decizii odată cu noul an.

Sunt niște credințe limitative pe care le am și la care lucrez, precum și un “cool kid syndrome” – mi-au prins bine până într-un punct, dar încep să văd efectele negative. Am refuzat toate parteneriatele / ad-urile propuse fiindcă îmi doresc să produc conținut de calitate și asociez ad-urile cu o lipsă de libertate editorială. Cu alte cuvinte, le văd la o extremă negativă, ca și cum nu ar exista și variante intermediare. (În apărarea mea, tentativele anterioare de a colabora cu branduri / agenții au fost frustrante și obositoare.).

Dacă includ reclame, mi-e teamă să nu pierd încrederea ta, a celui care mă citești, dar uit că există și varianta de a marca corespunzător acele reclame. Și este ca și cum n-aș avea încredere că ești suficient de matur să înțelegi că nu pot continua la nesfârșit să bag bani, timp și efort în a produce ceva din care nu scot nimic.

În același timp, nici nu mă pot implica să produc mai mult conținut de calitate, fiindcă îmi mănâncă timpul celelalte lucruri pe care le fac pentru bani. Este stupid.

Cu workshopurile corporate am altă credință limitativă la care lucrez. Consider că cei care participă la ele își iau mult mai puțin față de cei care se înscriu direct la workshopurile organizate de ele – ceea ce este adevărat, fiindcă este total altceva când plătești din buzunarul propriu și participi la un workshop din proprie inițiativă vs când ești împins de companie. Dar asta este o problemă legată de așteptările mele, arată nevoia mea de a controla lucruri care n-ar trebui să mă intereseze, precum cât de mult își iau ceilalți din workshopurile pe care le țin. Până la urmă, este treaba lor cum își petrec timpul și cât de mult aleg să-și ia.

P.S. Dacă vrei să asculți o discuție legată de valori și sponsorizări, ascultă episodul înregistrat de mine cu Cristi Lupșa, editor fondator al DoR, publicație care tocmai s-a închis (povestim și despre asta în podcast).

Lecții pe care încă le învăț: prea multe.

Am o listă întreagă aici. Printre cele mai importante lecții care-mi vin acum în minte: Să încetez să mă mai agăț de așteptări fiindcă nu totul este sub controlul meu (aici sunt două lecții în una, de fapt, prima e cea cu așteptările, a doua e faptul că nu controlez eu tot ce se întâmplă). Să încetez să mai pun pe un piedestal oameni care nu merită să fie acolo (de fapt, cel mai rău e faptul că fac asta în detrimentul meu). Să-mi amintesc că “prioritate” nu are plural. Și mai sunt și altele. Nu știu de câte ori o să mai am nevoie să învăț și reînvăț lecțiile astea până când o să-mi intre în cap.

Top 5 newslettere la care am primit cele mai multe reacții:

Cum să facem mai mult sport – principii pentru perfecționiști & ultra-ocupați

Relația cu informația digitală – câteva reguli de consum

Nu e nimic în neregulă să te simți meh

Efectele nedorite ale lucratului de acasă

Dar dacă greșesc? Despre somn, dopamină și presiunea succesului

Episoade de podcast pe care să nu le ratezi:

Despre 13 ani de DoR, jurnalism și valori, cu Cristian Lupșa

Despre cultură organizațională și beginner’s mind, cu Radu Mărcușu, CEO al agenției Upswing

Despre scris, creativitate și bullying, cu Radu Octavian, autorul cărților Liceul 13 și Șapte Porți

Despre antreprenoriat și design floral, cu Adina Filculescu, General Manager enRose

Un episod în care am fost eu cea luată la întrebări: Despre învățare, antifragilitate și deep work @ podcast Igor Rotaru – Oameni Brici

Altele:

Newslettere pe care le urmăresc în 2022

Cele mai interesante cărți citite în 2022

Toolbox 2022 – o listă cu gadgeturile, echipamentul și aplicațiile pe care mă bazez (nu sunt mari schimbări față de lista din 2021, poate doar faptul că am renunțat la începutul anului la inelul Oura).

Sper să ne vedem în ianuarie la primul workshop pe care-l țin din seria dedicată uneltelor pentru productivitate: Cum folosim calendarul? (este tot online, pe Zoom). Una din problemele mele favorite la care mă gândesc mereu este cum arată intersecția dintre productivitate și umanitate. Adică a face lucrurile care merită – nu tot ce pot face, dar să rămân conectată la ceilalți din jur, să nu uit că sunt om. Un fel de anti-cultul productivității – îl știi și tu bine, este ăla care ne forțează să ne respectăm condițional, să vrem mereu mai mult. Însă doar roboții caută să facă mereu mai mult și nu sunt niciodată satisfăcuți.

Citește și lecțiile din anii anteriori: 2021, 2020, 2019, 2018, 2017, 2016.

***

Cam atât de la mine despre 2022.

Mulțumesc că-ți rupi din timp ca să citești aceste newslettere aproape în fiecare vineri, să-mi răspunzi la ele și să aplici din lucrurile descoperite. Sunt recunoscătoare în special pentru faptul că mă împingi să organizez book-club-urile și workshopurile, prin care ducem la următorul nivel dezbaterile începute în scris. Să ne recitim cu bine în noul an! 🤗

– Cristina