Cărțile lui 2023

Încep direct cu un disclaimer: am avut mulți ani în care nu am citit deloc. Nu mă alint, chiar nu citeam, nici măcar o carte pe an. Era o repulsie cauzată de anumiți profesori din școală și, în general, de sistemul educațional românesc. Am reușit să trec peste asta de abia la 20 și ceva de ani, când am realizat cât de mult m-a tras în jos faptul că nu citeam (am avut noroc de modele în jur care m-au făcut să regândesc credința că n-aș putea să-mi iau ceva util din cărți).

În încercarea de a recupera acel timp pierdut, am trecut în extrema cealaltă și am început să citesc. Mult. Undeva în jur de 50 de cărți pe an, mai toate non-ficțiune. Chiar și acum, la 36 de ani, încă simt că am lacune. Vorbesc public despre asta în speranța că nu vor face și alții greșeala pe care am făcut-o eu. Povestea mea a apărut într-un articol BBC despre cum să-ți construiești obiceiul de a citi zilnic.

În 2023 m-am dus mai mult spre biografii / memorii și ficțiune, în special SF – cam 3 sferturi din cărți au fost în aceste categorii. Probabil a fost o nevoie mai mare de a descoperi noi lumi și perspective, dar și de deconectare de la restul lucrurilor care-mi ocupă spațiu mental. Am ajuns la saturație cu non-ficțiunea (în special cărțile de „how-to” – care predominau în anii anteriori și erau pline de idei pe care le puteam aplica imediat). Suspectez că este din cauză că am intrat într-o „bulă” în care este reciclată aceeași informație, împachetată un pic diferit, dar care rămâne la un nivel introductiv (ca să nu spun superficial). Prefer cursurile întinse pe perioade lungi de timp și cu colegi cu care să pot dezbate subiectele – simt că învăț mai mult astfel, mai în profunzime, sunt mai mari șansele să se „lipească” de mine pe termen lung.

Față de anii trecuți, când citeam mult pe hârtie, anul ăsta am citit aproape exclusiv pe Kindle, fiindcă am tot fost în deplasare. Petrec câteva ore pe zi în autobuz și metrou (slalom între muncă / întâlniri / facultate / alergări), iar în orele alea prefer să citesc decât să stau cu nasul în telefon (deși uneori mă mai uit în ecranele altora, că mi se pare super interesant, dar asta e partea a doua). Kindle-ul este ușor de cărat, a fost un cadou primit la Crăciunul din 2017 (mulțumesc, Bobby!) și încă se ține bine, îl încarc la 2 săptămâni. Are și avantajul luminii, că nu-l deranjează pe Ergo când citesc noaptea, după ce adoarme el (avem o oră diferență între noi de program de somn). Pe de altă parte, asta înseamnă și că nu mai am poze instagramabile cu cărțile în format fizic.

Pe Kindle prefer să citesc cărțile de ficțiune și biografiile, iar non-ficțiunea o țin pentru cărțile fizice. Mă forțez astfel să nu iau prea multe notițe, să subliniez doar ce este important (pe Kindle risc să subliniez toată cartea și să nu mai trec pe urmă prin notițe fiindcă sunt prea multe). În 2023 am tăiat aproape de tot cărțile audio (și podcasturile), prefer liniștea în puținele momente pe care le mai am singură.

Apropo, încerc să-mi clarific intenția de fiecare dată când decid să încep o carte nouă, să mă întreb de ce o citesc. Asta poate însemna că o citesc pentru entertainment, deconectare, relaxare, empatie / cunoscut perspective și lumi diferite, fie pentru că am un proiect pentru care mă documentez (în cazul cărților de non-ficțiune – iar proiect poate însemna și „vreau să pot să alerg un maraton montan la 70 de ani” ). Încerc să includ constant și o doză de serendipity – cărți pe care le descopăr și citesc complet întâmplător, fără să am vreo așteptare anume.

În cifre a arătat așa: am citit 40 de cărți noi (pentru această listă am selectat doar 10 dintre ele), am recitit 8, am început și abandonat pe parcurs încă vreo 10 (nu erau pentru mine / pentru acum), iar peste toate astea aș menționa și cele 2-3 lucrări citite săptămânal pentru masterul în Etică Aplicată.

Poți vedea toate cărțile citite în 2023 pe profilul meu de GoodReads. Uneori am scris detaliat despre ele prin newslettere: vezi raportul cărților citite în Q3 / Q2 / Q1. (Dacă vrei să mă întrebi ceva despre vreuna despre care n-am apucat să scriu, sunt aici.)

Acestea fiind zise, mai jos este lista cu cărțile de care m-am atașat emoțional cel mai tare în 2023. Nu sunt neapărat cele mai bune din categoriile lor, dar pentru mine au picat la momentul potrivit. La multe dintre cărțile de ficțiune nici măcar nu mă simt capabilă să explic despre ce sunt sau de ce mi-au plăcut, așa că mă limitez la a spune că au fost interesante și mi-au dat o stare generală bună. Probabil că au un fir roșu comun (niște teme legate de etică – fairness, empatie etc), dar au și picat la momentul potrivit pentru mine, Cristina din 2023 ceea ce sper să simți și tu, în cazul în care alegi să le dai o șansă.

Btw, linkurile de pe titluri duc spre paginile lor de Goodreads.

***

CĂRȚILE LUI 2023:

1. Outlive, de Peter Attia

Dacă vrei să citești o carte despre longevitate, axată pe calitatea vieții (nu pe durată), îți recomand să citești Outlive. Este cartea despre care am vorbit cel mai mult anul ăsta în conversațiile cu cei din jur și aș paria că o să mă întorc constant la ea.

Peter Attia este medic specializat pe longevitate și performanță, prieten cu Andrew Huberman, Matthew Walker, David Sinclair etc – ca să-ți dai seama din ce zonă vine (și au și multe episoade de podcast înregistrate împreună).

Cartea este împărțită în trei. Prima parte este introductivă – o introducere lungă, dar importantă, fiindcă este despre filosofia lui, despre diferența dintre medicina 2.0 și medicina 3.0 – medicina viitorului, spre care deja facem tranziția. Ne arată un nou mod de a gândi și a ne pune întrebări. Tot în partea asta ne trece și prin povestea vieții lui, experiența în sistemul medical, de ce a fost dezamăgit de el și motivele pentru care nu crede că se va schimba ceva prea curând (spoiler: 0 motivație financiară).

Medicina 2.0 este binară: fie ești bolnav, fie nu ești. Factori mici de risc sunt ignorați și ajung să crească exponențial, până când se transformă într-o catastrofă care nu mai poate fi oprită. Un exemplu bun aici: bolile cardiovasculare, cauza principală a mortalității în ziua de azi – le cunoaștem suficient de bine pentru a interveni din timp, prin modificarea stilului de viață (și nu numai), însă sunt ignorate până când devin o problemă prea mare.

Medicina 3.0, prin contrast, se concentrează pe prevenție și a evita suferința umană, nu doar pe un tratament post-diagnosticare. Este despre a menține un healthspan – adică o calitate ridicată a vieții – cât mai mult timp (spre deosebire de lifespan, care se concentrează doar pe durată). Medicina viitorului este personalizată, ia în calcul și factorul genetic, și cel de mediu, și obiectivele și valorile noastre (cum vrem să arate viața noastră la bătrânețe, ce vrem să fim în stare să facem în fiecare zi?). Include o analiză rațională a riscurilor la care ne supunem – inclusiv riscul de a nu face nimic și a lăsa lucrurile așa cum sunt. Și, poate ce este cel mai greu de „digerat”, deoarece reprezintă o schimbare de mentalitate: omul (pacientul) este „căpitanul”, este în control, proactiv, rămâne în permanență informat și își asumă responsabilitatea deciziilor – spre deosebire de modelul în care ce spune medicul este urmat orbește.

A doua parte a cărții este cea mai tehnică dintre toate, fiindcă intră în detalii despre cei 4 Călăreți ai Apocalipsei – categoriile de boli care duc la cele mai multe decese în lume: bolile cardiovasculare, cancer, neurodegenerative (Alzheimer) și metabolice (diabet). Ne arată cum să le punem în context, care sunt riscurile lor și cele mai noi tehnologii și soluții de prevenție pe fiecare dintre ele.

Ultima parte a cărții vine cu tacticile prin care putem prelungi healthspan-ul: sport (împărțit între forță, aerobic și stabilitate – cea mai importantă și ignorată componentă, fiindcă este de bază când vine vorba de prevenția accidentelor), nutriție, somn și sănătate emoțională. Vorbește mult și despre suplimente, hormoni și medicamente, însă nu le-a dedicat un capitol.

Ce-mi place la Attia este calitatea întrebărilor pe care le adresează. Își face vizibilă gândirea, explică și clarifică studiile, arată punctele slabe din felul în care au fost făcute, cum se bat cap în cap unele studii sau cunoștințe medicale. Prezintă toate nuanțele și nu îi este teamă să spună atunci când își schimbă credința despre anumite lucruri, în funcție de informațiile noi (fasting și Resveratrol sunt câteva dintre cele recente asupra cărora s-a răzgândit).

Am scris pe larg despre carte aici.

2. Empire of Pain, de Patrick Radden Keefe

Cartea asta a avut un impact emoțional puternic asupra mea, a apăsat niște butoane legate de fairness. Empire of Pain este povestea familiei Sackler, una dintre cele mai bogate familii din SUA, cu o avere estimată la $14 miliarde. Discreți de felul lor, au primit titluri onorifice de la Regina Elizabeta și au donat milioane de dolari pentru tot felul de cauze și galerii / instituții de artă, educație și științe din lume (care le-au și purtat numele). Enumăr doar câteva dintre ele: Metropolitan Museum of Art, Guggenheim, American Museum of Natural History, Smithsonian, Louvre, NYU, Harvard, Oxford, Rockefeller University, Tufts, British Museum, London National Gallery, Westminster Abbey.

Tot ei au fost probabil și cei mai eficienți dealeri de droguri din istorie. Prin Purdue Pharma, compania lor, au lansat OxyContin și au declanșat criza opioidelor – medicamentele pentru tratarea durerii, din cauza cărora au murit sute de mii de oameni în întreaga lume. Doar că dealerii de droguri ajung la închisoare dacă sunt prinși.

OxyContin a primit aprobare specială de la FDA într-un timp record (mai puțin de un an), și asta doar fiindcă au inclus pe prospect fraza: „Delayed absorption, as provided by OxyContin tablets, is believed to reduce the abuse liability of the drug”. Însă era doar wishful thinking, nu realizaseră niciun studiu pe pacienți și nimeni nu și-a asumat responsabilitatea pentru includerea frazei. Cel de la FDA care le-a aprobat medicamentul s-a angajat la ei imediat după, cu un bonus în primul an de $400.000.

Prin niște tehnici bine puse la punct de marketing și vânzări (și muuulți bani dați medicilor, mai mult sau mai puțin direct), au creat o piață pentru opioide – ceva ce înainte nu exista, fiindcă medicii erau reticenți să le prescrie pacienților. Au spus că ar fi o alternativă sigură la heroină și care nu dă dependență. Au spus că doar sub 1% devin dependenți – ceva nemaiauzit până atunci despre opioide. Pe urmă au început să apară raportările legate de cât de mult dă dependență. Familia Sackler știa și a ignorat asta.

Se estimează că 645.000 de oameni au murit din cauză de supradoză de opioide și este principala cauză de deces accidental. După 2010 au fost peste 2000 de procese intentate de orașe, state, spitale etc din SUA pentru rolul familiei Sackler în promovarea opioidelor. N-au recunoscut niciodată că ar fi jucat vreun rol în această criză. Au spus că totul era interpretat distorsionat pentru a-i scoate țapi ispășitori pentru ceva ce nu este vina lor. Că epidemia de opioide nu este o criză creată de ei, ei doar au vândut un medicament perfect legal, aprobat de FDA. Și că cei care au murit de supradoză deja erau predispuși către dependență și de fapt au folosit greșit medicamentul.

OxyContin le-a adus venituri de 35 miliarde $. Au scos banii din firmă în ultimii 10 ani, i-au trecut prin peste 200 de companii mici, au băgat compania mare în faliment și au dizolvat-o.
În toamna 2021, au ajuns la înțelegerea de a plăti $4.5 miliarde pentru a adresa criza opioidelor, dar fără ca ei să fie considerați vinovați. Și să plătească banii în rate în următorii 18 de ani (deci doar din dobândă). Procesul continuă.

Ce s-a schimbat totuși? Galeriile din muzee și programele educaționale menționate de mine mai sus le-au scos numele și au început să refuze să mai ia donații de la ei. Dacă ți se pare incredibil ce am scris aici, să știi că este doar o mică parte din poveste, fiindcă povestea acestei familii se întinde pe 3 generații.

Investigațiile jurnalistului care a scris cartea au fost folosite pentru o mini-serie produsă de Netflix (Painkiller, cu Matthew Broderick) și una de Hulu (Dopesick, cu Michael Keaton). HBO a produs documentarul The Crime of the Century, iar John Oliver are vreo 3 episoade despre povestea asta (cel mai recent: s8, e20). Un alt documentar este All the Beauty and the Bloodshed, nominalizat la Oscar.

3. Fast Like a Girl, de Mindy Pelz

Aș cumpăra cartea asta și aș da-o cadou tuturor femeilor din viața mea (și i-aș schimba titlul, că mi se pare oribil, dar poate că asta și-a dorit – să fie suficient de prost încât să fie memorabil).

În ultimii ani a ajuns și în România moda fastingului – adică nemâncat sau ținut post negru (doar apă), de la câteva ore la câteva zile. Este promovat ca o soluție ușoară pentru a slăbi, pentru longevitate și, în general, pentru a preveni și a rezolva cam orice problemă de sănătate.

Într-adevăr, sunt multe studii care arată că fastingul are beneficii pentru corpul nostru. Poate că nu degeaba a fost recomandat, sub o formă sau alta, în mai toate religiile și culturile – doar că religiile îl recomandă pe perioade limitate de timp, cu diverse condiții.

Există niște riscuri atunci când femeile încep să țină fasting la fel ca bărbații – riscuri despre care nu se vorbește în podcasturile găzduite de bărbați și care promovează majoritar concluzii din studii făcute doar pe bărbați. Nu sunt luate în calcul lucruri precum diferențele hormonale, ciclul menstrual, dorința de a aduce pe lume un copil sănătos, schimbările aduse de perimenopauză și menopauză.

Mindy Pelz umple acest gap educațional și vorbește despre fasting adaptat pentru femei. Discută despre mai multe tipuri de fasting, la ce este bun fiecare, cum să-l ții, cum să te pregătești, cum să mănânci când intri și când ieși din acele tipuri de fasting, ce să mănânci în funcție de etapa în care te afli în ciclul menstrual, la perimenopauză sau menopauză, sau pentru diverse provocări hormonale – inclusiv genul care duc la subfertilitate.

Ca să dau un exemplu rapid: pentru femeile care vor să țină fasting, cea mai bună perioadă pentru asta este în primele zile ale ciclului menstrual, iar cea mai proastă este după ovulație (când oricum este mai greu de ținut). Fastingul după ovulație are impact asupra progesteronului – lecție învățată, din păcte, pe propria piele (am ținut fasting mai toată viața de adult, fără să știu că se cheamă așa, fiindcă așa simțeam sau fiindcă eram sub stres prea mare – dar asta este o poveste pentru altă dată).

Autoarea are mult conținut educațional pe canalul ei de YouTube (cu mențiunea că n-are cea mai plăcută voce). Aș recomanda mai degrabă cartea fiindcă este același conținut, dar pus într-o formă coerentă, un framework ușor de urmărit și revenit la el decât prin videouri de YouTube.

4. Mars, de Kim Stanley Robinson

Trilogia Mars a lui KSR (Red Mars – apărut în 1992, Green Mars, Blue Mars) urmărește colonizarea planetei Marte. Este un hard SF bine documentat, cu multe detalii legate de tehnologia necesară pentru a trăi pe altă planetă.

Povestea începe în 2026, când Terra este în criză, sufocată de problemele la care te aștepți: sărăcie, inegalitate, războaie, țări cumpărate de megacorporații etc. Un grup de 100 de oameni pleacă spre Marte pentru a coloniza planeta.

Este despre problemele politico-sociale, dilemele filosofice și etice ale acestei colonizări. Despre tensiunea între diferite culturi, lupta pentru resurse, conflictele de interese și impactul schimbărilor climatice asupra planetei. Despre ce se întâmplă atunci când inventează un tratament al longevității la care ajung să aibă acces doar unii.

Martele lui KSR este într-un stil serios și extrem de lent, cu descrieri luuungi și multe probleme socio-politice și filosofice (un volum are în medie 700 de pagini). Mi-a plăcut atât de mult încât mi-a fost inspirație pentru un eseu despre etica colonizării planetei Marte. Toată trilogia este tradusă la Armada (parte din editura Nemira).

De la KSR am mai citit și mi-au plăcut The Ministry for the Future, New York 2140 (ambele despre climate change) și în prezent citesc Aurora (tot despre colonizarea unei planete).

5. The Martian, de Andy Weir

2023 a fost anul planetei Marte, e clar Mark Watney este un astronaut care a fost uitat pe Marte. Echipajul lui crede că a murit și nu poate comunica cu nimeni de pe Pământ. Se află într-un habitat cu provizii de mâncare pentru 31 de zile. Dacă ceva ce strică la acel habitat, moare. Dacă nu se strică nimic, va muri la un moment dat de foame. Folosindu-și cunoștințele de botanică și diverse improvizații inginerești, Mark caută modalități pentru a supraviețui și a comunica cu Pământul.

Este o carte cu mult umor și un ritm dinamic, despre perseverența și creativitatea umană when shit hits the fan, dar și despre impactul emoțional al izolării.

Autorul (Andy Weir) a lucrat ca programator timp de 25 de ani, înainte de a scrie The Martian (primul lui roman). A fost dintotdeauna pasionat de spațiu și fizică, mecanică orbitală și istoria zborurilor spațiale cu echipaj uman. Și-a petrecut mult timp cercetând pentru a crea un SF cât mai realist și precis din punct de vedere tehnic. (Are o înregistrare la NASA în care povestește cum știința a dictat povestea).

Recomand și filmul făcut după carte, regizat de Ridley Scott și cu Matt Damon în rol principal (da, iar l-au abandonat pe o planetă, după Interstellar).

6. Xenocide, de Orson Scott Card

Este al treilea volum din seria Ender’s. Pe primele două le-am citit anul trecut, am tot amânat să intru în al treilea fiindcă mi-au plăcut mult și am vrut să amân cât mai mult (așa am făcut și cu seria lui Liu Cixin).

Seria devine din ce în ce mai bună, intră în niște subiecte filosofice legate de libertate, egalitate, ierarhia altor specii și a A.I., cercetare, intervenție în alte societăți, modificări genetice, cine merită să trăiască și cine nu.

Probabil știi filmul din 2013 – Ender’s Game, ecranizarea primului volum – a fost bun, însă nu văd cum ar putea să fie ecranizate vreodată următoarele volume publicate.

7. Lock In, de John Scalzi

Un virus extrem de contagios afectează omenirea. Cei mai mulți care se îmbolnăvesc nu pățesc mare lucru, au doar simptome asemănătoare cu ale gripei. Dar sunt și câțiva mai puțin norocoși, cam 1% din cei afectați de virus (5 milioane de oameni doar în America), care ajung „locked in”: victimele sunt paralizate complet, incapabile să răspundă la orice stimul, dar sunt perfect conștiente de ce li se întâmplă și ce este în jur. Boala afectează pe toată lumea, fără discriminare – inclusiv pe soția președintelui SUA, care ajunge să dea numele sindromului: Hayden’s Syndrome.

Dacă vrei să citești cartea, îți recomand să citești înainte istoria virusului și a sindromului Hayden, în această poveste scurtă: Unlocked: An Oral History of Haden’s Syndrome . Btw, cartea a fost publicată în 2014.

8. Tomorrow, and Tomorrow, and Tomorrow, de Gabrielle Zevin

Doi copii se întâlnesc într-o cameră de spital în 1987 și se conectează prin pasiunea comună pentru gaming. 8 ani mai târziu, când deja erau la facultate, se reîntâlnesc întâmplător într-o stație de metrou. Ajung să lanseze jocuri împreună și să devină superstaruri în această lume. Nu știu cum să spun mai multe despre cartea asta fără să încep să dau spoilere, așa că mă rezum la a spune că am iubit-o și m-a lăsat cu o stare bună.

9. A Memory Called Empire și A Desolation Called Peace, de Arkady Martine

SF cu subtemă belonging, diferențe de cultură și genul de emoții resimțite de oricine a plecat de acasă. Cu mult dialog intern (minunat pentru introverți). Cărțile fac parte din aceeași serie despre Imperiul Teixcalaanli. Le-am descoperit în minunatul newsletter al lui Cristi Lupșa.

10. Children of Time, de Adrian Tchaikovsky

Omenirea încearcă să-și găsească o nouă planetă unde să locuiască. Descoperă o planetă care a fost terraformată, pregătită pentru viața umană și uitată, parte dintr-un experiment eșuat. În loc să populeze planeta cu oameni, un virus modificat genetic a ajuns să-și creeze propriile societăți, printre care și niște super păianjeni. Cartea urmărește în paralel perspectiva umană și perspectiva acestor păianjeni – evoluția lor, modul în care societatea lor se dezvoltă într-una complexă și sofisticată, cum interacționează cu mediul lor, precum și cu omenirea. Explorează teme precum evoluția, inteligența artificială, empatia și abilitatea noastră de a coopera cu alte specii pentru a supraviețui și a progresa. Primul volum (Children of Time) este superb construit, dar nu aș spune același lucru și despre al doilea (Children of Ruin), m-am chinuit să-l duc până la final.

***

P.S. Închei anul cu Determined (cartea nouă a lui Robert Sapolsky, neuroendocrinolog, biolog, antropolog) – încă trec prin ea dar, din ce am apucat să citesc, va intra sigur în topul cărților cu cel mai mare impact asupra mea, deoarece pune la îndoială conceptul de free will (o idee greu de procesat pentru mine, am genul de personalitate care crede că totul este 100% sub controlul nostru). Mai recomand de la el și Behave și Why Zebras Don’t Get Ulcers.

***

ARHIVA:

Poți vedea toate cele 40 de cărți citite în 2023 pe profilul meu de GoodReads. Uneori am scris detaliat despre ele prin newslettere: raportul cărților citite în Q3, Q2, Q1.

Din anii anteriori: cărțile lui 2022, 2021, 2020, 2019, 2018, 2017.