Curious content creator // creating online content since 2006. Introvert. Runner. Change strategist. Stoic wannabe. Occasionally chasing ducks in Bucharest parks.

Din dorința de a-i ajuta și pe alții să nu facă aceleași greșeli pe care le-am făcut eu, acum scriu un newsletter despre lecțiile învățate pe propria-mi piele, țin workshopuri, lucrez 1-la-1 cu oameni și înregistrez un podcast în care stau de vorbă cu cei de la care am avut eu personal multe de învățat.

Îi ghidez pe cei din jur să devină mai productivi, dar în același timp să rămână umani. Să-și controleze atenția și energia, dar să fie antifragili când lovește haosul. Să aibă relații sănătoase, care-i împlinesc și îi ajută să crească (personal și profesional) și totuși să nu-și atașeze prea tare identitatea sau să uite ce-i face unici. Să descopere unelte prin care-și pot gestiona atenția și timpul, să obțină energie și claritate. Și poate să se și distreze în tot acest timp.

Adică exact lucrurile cu care m-am luptat eu personal multă vreme – și încă mă lupt.

Înainte eram dependentă de telefon și social media, eram un hoarder de informație, iar acum am reușit să-mi creez o relație sănătoasă cu tehnologia. Înainte nu făceam deloc sport, pe când acum particip la competiții de alergare montană. Înainte nu citeam deloc – nici măcar o carte pe an, iar acum citesc zeci de cărți de non-ficțiune pe an – și nu doar le citesc, ci mă concentrez pe a aplica informațiile învățate din ele și a le da mai departe și altora.

***

Zoom in:

FRIDAY READ NEWSLETTER: Este cel mai bun loc unde mă poți urmări. Am pornit newsletterul din dorința de a-mi ajuta prietenii să nu facă aceleași greșeli pe care le-am făcut eu. Acolo împărtășesc lecțiile învățate pe propria-mi piele, vorbesc despre cărțile pe care le citesc și tot felul de resurse care m-au ajutat să-mi accelerez procesul de învățare, să iau decizii mai bune și să rămân întreagă la cap.

CRISTINA’S PODCAST: este locul unde stau de vorbă cu oameni de la care am învățat personal multe lucruri. Sunt conversații profunde cu high performers și change makers despre lecțiile învățate pe parcurs, greșelile făcute, costurile performanței, obiceiuri, rutină și schimbare.

WORKSHOPURI: Țin constant workshopuri pentru cei abonați la newsletter, pe teme precum: Cum ne poate ajuta meditația să ne concentrăm mai bine, cum ne construim o relație mai sănătoasă cu tehnologia, cum să ne formăm noi obiceiuri, cum să facem față stresului. În 2021 am construit și ținut și un program intensiv anti-burnout – 45 de ore de workshopuri întinse pe parcursul mai multor luni.

CHANGE STRATEGY: O mică parte din munca mea este reprezentată de orele în care lucrez 1-la-1 cu oameni și îi susțin să-și atingă obiectivele dorite. Le sunt parteneră în proces și îi ghidez să descopere soluții, perspective noi, să ia deciziile potrivite și să facă schimbări sănătoase și sustenabile pentru contextul lor. Am lucrat în special pe managementul atenției, organizare, productivitate, claritate în decizii importante (ex: schimbarea jobului sau făcut trecerea la antreprenoriat / freelancing) și formare de obiceiuri noi (în special scris și alergare).

Ca să vezi ce spun cei care au lucrat cu mine, aruncă un ochi peste testimoniale.

Experiența anterioară:

Din 2006 până în prezent am lucrat în digital marketing și content creation, în special în industria muzicală. Am devenit cunoscută în online-ul românesc în 2007, când am co-fondat Monden.info (actual Urban.ro), pe care l-am transformat în cel mai popular blog de muzică – adică cea mai citită, comentată și preluată publicație de acest gen. Am vândut ulterior proiectul – a fost prima tranzacție de acest gen din România, în ciuda faptului că era criză financiară. Am fost responsabilă de promovarea online a celor mai populari artiști din România, în special din hip-hop.

Din 2012 sunt implicată în brandul PORC, cel mai popular brand de streetwear din România, co-fondat de soțul meu.

În 2017 am pornit The CEO Library, un proiect internațional cu cărți recomandate de lideri, ocazie cu care am intervievat 250 de antreprenori care schimbă lumea și sunt printre cei mai buni la ceea ce fac.

Studii / certificări: Master în Etică Aplicată în Societate, Afaceri şi Organizaţii (ongoing), UESCA Running Coach (ongoing), Train the Trainer – Raluca Alecu (2022) Change Strategist – Andrei Roșca (2021), Școala de Scris – Daniel Zărnescu (2020), Master in Music Business @ Berklee College of Music (2009-2011), Facultatea de Jurnalism (2006-2009), Liceu Bilingv Englez George Coșbuc (2002-2006).

Găsești experiența profesională detaliată pe contul de LinkedIn.

Motto: „Develop the habit of letting small bad things happen. If you don’t, you’ll never find the time for the life-changing big things.” (via Tim Ferriss)

Contact: hello at cristinachipurici punct ro

[Pagină modificată ultima oară în: octombrie 2022]