Vrei să te apuci de alergare? Hai cu noi marți în Herăstrău

“Este maraton?”

Întrebarea asta o aud în fiecare marți seara, în Herăstrău, de la oamenii care se plimbă prin parc și se trezesc brusc cu un grup uriaș de oameni venind în alergare spre ei.

“Nu, nu este maraton, este doar o alergare antrenament de grup” – le strig eu din fugă, dar nu știu niciodată dacă au prins toate cuvintele.

Grupul se numește 321sport și a fost pornit de Radu Restivan în urmă cu aproape 5 ani, din dorința de a-i ajuta pe cei care n-au făcut sport niciodată, dar vor să se apuce, să se antreneze în siguranță și să termine primul lor semi-maraton.

L-a anunțat așa cum a știut el mai bine, iar la prima alergare în parc i s-a alăturat un singur om. La a doua alergare, în februarie 2015, m-am alăturat și eu. Câteva luni mai târziu, în mai 2015, eram 7 oameni care ne antrenasem împreună în fiecare săptămână și treceam – tot împreună – linia de finish a primului semimaraton. Am ajuns de la a alerga 1 kilometru (sau chiar mai puțin) la 21 de kilometri (cât are un semi).

Grupul a mai crescut “un pic” între timp. Ne-am mutat din parcul Tineretului în Herăstrău. Nu mai poți să ne numeri pe degetele de la o mână, deja suntem peste o sută de oameni care ne adunăm în fiecare marți seara, de la 19:30, la intrarea din Herăstrău. Da, indiferent dacă ninge, plouă, e caniculă sau diverse alte coduri de avertizare meteo.

Dacă vrei să te apuci de alergare, vreau doar să știi că există această variantă. Bineînțeles, ai putea să te apuci și singur, fără să te alături vreunui grup, depinde de cât de determinat ești.

Eu una nu cred că aș fi reușit să-mi construiesc singură acest obicei, să termin atâtea semi-uri și alergări montane, dacă nu aveam susținerea lui Radu și a celorlalți din grupul 321sport. Mi-a schimbat viața, așa că acum încerc să dau înapoi atât cât pot. De asta mi-am și adus prietenii la alergările 321sport și am stat cât mai mult cu ei, i-am susținut și încurajat – și la antrenamente, și la primele lor competiții. Nu-mi este greu să fac asta și știu cât de mult m-a ajutat pe mine când eram la început, a făcut diferența.

Al doilea motiv pentru care merg în continuare la alergările 321sport: comunitatea. După o vârstă, începi să te învârți în aceeași bulă socială și nu prea mai ai ocazii unde să cunoști oameni noi. Prin alergările 321sport am ajuns să am acces la comunitatea alergătorilor urbani și montani – oameni foarte mișto, poate nu întotdeauna cu toate țiglele pe casă. Conversațiile de la alergări, prieteniile noi pe care le-am legat, toate amintirile construite în jurul acestei experiențe – și pentru astea alerg.

Programul #dela1la21 din cadrul 321sport a ajuns acum la al 11lea sezon. Un sezon are jumătate de an, timp în care ne antrenăm împreună în fiecare marți seară în parc, creștem treptat distanța, și se încheie cu proba de semimaraton de la Bucharest Half Marathon din mai, respectiv Bucharest Marathon (în octombrie). Scopul este ca “bobocii” să termine primul lor semimaraton în timpul limită și în condiții de siguranță, adică fără riscuri stupide care pot duce la accidentare.

Btw, dacă scopul tău este să slăbești, alergarea s-ar putea să nu fie pentru tine și nu va face mare diferență. Dacă ai multe kilograme de dat jos, chiar este posibil să-ți facă rău.

Ca să te apuci de alergare, ai nevoie de:

  • undă verde de la medic că te poți apuca de efort fizic – și menționează-i că vrei să faci alergare atunci când te duci la control.
  • echipamentul de bază: încălțăminte și haine din material tehnic.
  • legat de încălțămintea de alergare: doar fiindcă o pereche pare sport și are cuvântul “running” în denumire nu înseamnă că este bună de alergare – este o ‘țeapă’ pe care am observat-o de prea multe ori, riști să te accidentezi dacă nu-ți iei o pereche special pentru alergare.
  • regula la încălțăminte este să alergi într-o pereche cu un număr mai mare decât porți la încălțămintea casual pentru stradă, ca să ai spațiu la degete, altfel o să te alegi cu unghii negre. să nu zici că nu te-am avertizat.
  • regula la îmbrăcăminte: încearcă să te îmbraci ca și cum ar fi cu 10 grade în plus față de temperatura reală. ia-ți cât mai multe straturi, pleci cu ele pe tine, începi să dai jos în timpul alergării, că te încălzești, și le pui la loc după ce ai terminat.
  • tot legat de haine: nu-ți lua nimic din bumbac, fiindcă nu este potrivit, ai nevoie de haine făcute din materiale tehnice, special pentru activitate fizică (inclusiv șosetele); bumbacul reține apa, o să transpiri și o să stai cu hainele ude pe tine.
  • nu ai nevoie de încălțăminte scumpă ca să te apuci să alergi, ia-ți cea mai ieftină pereche de alergare la început, vezi dacă te ții, după aia poți să începi să investești în așa ceva. să-ți dai seama întâi dacă merită sau nu. plus că o să fie mult trial&error până te prinzi ce ți se potrivește.
  • la fel și cu ceasul, nu ai nevoie să-ți iei așa ceva ca să te apuci să alergi (eu m-am ales cu unul de abia după vreo 3 ani după ce m-am apucat de alergat); dacă vrei să-ți urmărești progresul, există aplicații gratuite care te pot ajuta (Strava, Nike Running, RunKeeper etc).
  • la Decathlon găsești cele mai bune opțiuni ca preț/valoare/varietate, du-te cu un prieten alergător mai experimentat (dacă nu se poate, sigur te pot ajuta cei din magazin de la departamentul de alergare).
  • deja se întunecă devreme, așa că ți-ar prinde bine și o frontală, pentru siguranță – ca să vezi pe unde mergi și ca să te vadă și alții din parc (parcurile bucureștene nu prea sunt luminate).

Ce ar trebui să știi legat de alergările 321sport:

  • se țin în fiecare marți în Herăstrău (da, chiar și dacă plouă/ninge/este Mercur retrograd etc)
  • adunarea este la 19:30 la Mikkeller București, unde ne și schimbăm sau lăsăm bagajele, dacă avem nevoie.
  • ne mutăm la statuia lui Charles de Gaulle de la intrarea în parc, unde facem încălzirea.
  • alergăm împreună într-un ritm lejer (acest “împreună” înseamnă în grupulețe mici sau singuri, depinde de cum preferi în ziua aia, nu te obligă nimeni să socializezi dacă nu ai chef).
  • există două variante de ture de parc, la grade diferite de dificultate: una de 3 km, pentru cei care sunt chiar la primele alergări – este coordonată de jumătatea mea mai bună (Ergo), și o tură completă de lac, de 7 km, condusă de Radu (pe măsură ce se apropie semimaratonul, sunt introduse și variante de 10 și 14 km).
  • la final ne întoarcem la statuie și facem stretching – să nu faci prostia să pleci direct acasă după sport și să sari partea asta; dacă vrei să te ții de sport pe termen lung, o să regreți.
  • simpaticii de la Mikkeller ne oferă la final ceai cald și apă din partea casei.
  • Under Armour este partenerul tehnic de la Bucharest Half Marathon și Bucharest Marathon, și a susținut și ultimele 2 sezoane de antrenamente #dela1la21. Asta înseamnă că cei care aleargă cu noi au un cod unic de membru, se scanează la fiecare antrenament – cu cât participă la mai multe antrenamente, cu atât au mai mare reducere la produsele din magazinele Under Armour. Te poți înscrie aici.
  • există și un antrenament pentru avansați: se ține miercuri, la 19:00, pe pista de atletism de la Lia Manoliu, unde Ergo ține antrenamentul de viteză (varianta hardcore), iar Radu pe cel la o viteză mai redusă. Aceste antrenamente sunt pentru cei care vor să-și îmbunătățească timpul la semimaraton.

Extra resurse pe care le poți citi dacă ești începător:

Ei, cu cine mă văd marțea viitoare în Herăstrău? happy

Foto credit/edit la poza cu Alex de la semi-ul din 2019: tot Ergo, cine altcineva mai putea gândi așa ceva?


2 Comments

  1. Ce nu am gasit pe site la ei este cand se da startul la program in 2020.

    • Sezonul nou din 2020 va începe în marțea imediat următoare semimaratonului de final de sezon (Bucharest Half Marathon, care o să fie în mai). Dar tocmai a început un alt sezon nou, marți o să fie a 3a alergare. Și nu e nevoie să vii la început de sezon, poți veni oricând happy

Leave a Reply