Primul maraton montan: CiucașX3 – The Ridge

Îi știi pe ăia care se plâng că sunt nepregătiți, n-au învățat nimic, dar mereu iau 10 la examen? Salut 👋

09 septembrie 2023 – primul meu maraton montan.
Ocazia? CiucașX3, proba The Ridge. 39.7 km cu 2350m+ diferență de nivel.
Am trecut linia de finish după 6 ore și 3 minute, pe locul 11 (f).
Și am avut și cea mai rapidă recuperare posibilă.

Cu toate astea, mă simțeam complet nepregătită pentru a face primul meu maraton montan. Nu spun asta din rațiuni de modestie falsă, ci fiindcă e ceva în care cred 100%.

Vezi tu, my brain is an asshole, obișnuiește să facă tot felul de comparații cu un ideal care este imposibil de atins. Iar dacă îmi iese ceva bine – pentru nivelul la care sunt în acel moment, atunci uită toată munca depusă și găsește scuze pentru care nu este meritul meu. „Ai avut noroc, concurența a fost slabă, erau puțini și nepregătiți, puteai mai bine, nici măcar nu e maraton full, că-i lipsesc vreo 2 km” bla bla.

Deci da, aș putea spune că eram nepregătită pentru un maraton montan, dar doar dacă mă compar cu un alergător de elită. Cum nu sunt alergător de elită, ar trebui să apreciez totuși că am realizat ceva extraordinar pentru nivelul meu. (O las aici în scris, că poate se lipește de mine la un moment dat.)

***

Am început antrenamentele pentru CiucașX3 în iulie, deci cu doar 2 luni înainte de cursă, când am început să lucrez cu Rachel. Deși alerg constant din 2015 și am multe semi-maratoane la „bord”, peste iarnă și primăvară am avut un volum scăzut, cu doar o alergare – maxim 2 pe săptămână, plus multe săptămâni fără nicio alergare. A fost unul dintre costurile asumate ale masterului în Etică Aplicată, despre care povesteam într-un alt articol.

Imediat ce am terminat cu sesiunea m-am mobilizat și am contactat-o pe Rachel ca să lucrăm împreună. Știu despre mine că funcționez bine într-un cadru în care cineva mă ține responsabilă, așa am cele mai mari șanse să-mi iasă. Nu este problemă de lipsă de informații – de altfel, în momentul când am început să lucrăm împreună, am scris aceste rânduri în formularele pe care mi le-a dat Rachel de completat:

„Strengths / weaknesses: My feeling is that I’m a naturally good runner, I progress really fast and never had an injury (so I can probably push way more ), but I need a form of accountability / constant checks for that to happen. I have a chaotic schedule that varies a lot and because of this I’m inconsistent in my running – my biggest weakness. I work best if I schedule a few weeks in advance. […] I don’t lack information – I’ve read many technical running books and did UESCA’s course. If anything, consuming more information (and gathering / analyzing data from wearables) makes me procrastinate.”

So, pentru context: am început să alerg în februarie 2015, cu Radu Restivan și al lui minunat grup 321sport. Primul semimaraton montan a fost în septembrie 2016, la CiucașX3, și mi-am dorit să fac primul maraton tot la CiucașX3, că deja e concurs de suflet (are mai multe probe, pe distanțe pentru toate gusturile și vârstele). Am făcut și un maraton pe asfalt (Varșovia, septembrie 2017), dar alergarea montană e complet alt sport, mă atrage mult mai mult. Cu toate astea, până anul ăsta nu alergasem mai mult de 30 de km pe munte.

Trust the process

O cursă este ca și alergată cu mult înainte de a te prezenta la linia de start, prin antrenamentele făcute, vizualizarea și simularea celor mai nasoale lucruri care pot apărea. Așa, ca să nu te miri că scriu mai mult despre perioada de dinaintea cursei decât despre cursă în sine.

Cum spuneam mai sus, am început să mă antrenez cu Rachel în iulie, după ce am încheiat sesiunea și știam că am suficient timp și spațiu mental pentru a mă concentra pe alergare. Am descoperit-o la recomandarea lui Doug (TMR Coaching) și, câteva chestionare și un call mai târziu, am început oficial să lucrăm împreună.

Am instalat o aplicație unde Rachel îmi urca planul de antrenamente pe următoarele 2 săptămâni (sincronizată automat cu ceasul – un Garmin fenix 6 pro pe care-l am din 2020) și adapta planul dacă era nevoie, în funcție de comentariile mele, cum mă simțeam + ce mai discutam la call-urile noastre recurente.

Alergările erau bazate pe RPE (efort perceput) și număr de kilometri sau timp. M-am bucurat că nu lucrăm pe un pace bătut în cuie, dar e o preferință care depinde de personalitatea fiecăruia.

Antrenamentele au mers bine, am reușit să mă țin de cele mai multe dintre ele, mai ales că planul a fost construit peste ce făceam deja. Alergările cu 321sport au rămas la fel: marțea țineam tura de începători de 3 km, dar mergeam și alergam înainte, să-mi fac și antrenamentul meu. Alergarea de joi de la pista de atletism Lia Manoliu a rămas neschimbată – acolo sunt antrenamente pentru avansați, de viteză, n-aș putea să le fac singură.

Pe lângă astea, mi-a mai introdus alergări lungi în weekenduri și seturi de exerciții cu greutatea corpului.

Cum au arătat toate astea puse în practică?

În cele mai multe weekenduri mergeam cu Ergo pe trasee prin Ciucaș, ca să-mi fac alergările lungi. Traseele le planificam dinainte prin Strava routes. Plecam dimineața din București, conduceam cam 2 ore jumate până acolo (cu tot cu oprit la Lidl). Partea bună este că am alergat parțial pe traseele pe unde urma să se desfășoare cursa. În plus, cele mai multe trasee de acolo sunt suficient de turistice și pline de oameni ca să scădem șansele să ne întâlnim cu urși (asta nu înseamnă că nu alergam cu sprayuri și goarne după noi și nu făceam zgomot încontinuu, sunt și mulți kilometri de trasee pe unde nu umblă nimeni).

În iulie am stat câteva zile în Brașov cu Maria și i-am hijackuit antrenamentele ca să nu alerg singură pe munte, ceea ce m-a ajutat să mai adaug niște diferență de nivel.

Scurtă paranteză, dar cred că este important pentru cei care n-au legătură cu alergările montane: ce e cu diferența asta de nivel pe care o tot menționez? Păi la un traseu pe munte tu tot urci și cobori – iar diferență de nivel înseamnă câți metri urci în total. Dacă alergi la o cursă de 160km cu 9000m+ diferență de nivel, înseamnă cumulat mai mult decât urcarea de la nivelul mării până pe Everest. Deci nu este vorba doar de distanță sau de cel mai înalt vârf de pe un traseu, fiindcă poți avea curse de 100km cu doar 2000m+ sau poți avea curse de 50km cu 5000m+ (și mai contează și cum este „așezată” elevația aia). Închidem paranteza, revenim la etapa de antrenamente.

Odată cu alergările cu Maria am început să mă obișnuiesc să mănânc la alergări – greeeeeu, fiindcă am plecat de la 0. Adică nu mâncam deloc înainte de alergări / curse sau în timpul lor, cel mult băgam o cafea. A fost mai puțin o chestiune de antrenat stomacul (deși e importantă și asta) și mai degrabă o credință limitativă cu care m-am luptat. Nu știu de ce sau de unde vine, dar aveam în subconștient ideea asta că dacă mănânci în timpul unei curse înseamnă că trișezi. Ceea ce n-are niciun sens. Cum ar spune Irina (psihoterapeuta mea), îmi place să îmi dau eu mie greu.

Și apropo de greu. Am avut multe alergări făcute în mijlocul zilei, indiferent de temperatură sau cât de grele erau antrenamentele. A fost ceva mai groaznic la începutul verii, dar m-am adaptat rapid. N-am luxul unui program care-mi permite să alerg când e mai răcoare – dacă aș fi așteptat condiții ideale, așteptam eu mult și bine, că nu mai apucam deloc să alerg. Și vorba aia, este cea mai răcoroasă vară din restul vieții noastre, might as well get used to it.

Am avut un singur weekend când a trebuit să rămân în București și mi-am făcut alergarea lungă în Herăstrău – am atins atunci peak boredom. Am încercat s-o fac inițial în pădurea Băneasa, am renunțat după 5 pânze de păianjen luate din plin în față (not fun pentru cineva alergic la înțepăturile lor).

În a doua jumătate a lui august am plecat în Grecia pentru 2 săptămâni și m-am odihnit (mult somn de prânz – lux!), dar am și făcut niște alergări mai lungi în munții Olimp. Este foarte diferit terenul față de ce știam că mă așteaptă pe Ciucaș, dar este minunat să pot alerga fără stresul că trebuie să car spray de urși sau că prind noaptea prin munți. Acolo am făcut și cea mai lungă alergare a mea, 32 de km cu 2300m+, 8 ore de efort (de fapt a fost mai mult hike decât alergare, fiind traseu greu). O surpriză mai puțin plăcută a fost că m-am ales cu o răceală imediat după ce am ajuns acolo – a fost light (probabil din noul val de COVID), nu-mi dau seama cât de mult a influențat starea mea fizică.

În total, în iulie am reușit să alerg 158 de km (cu 4200m+), respectiv 197 km în august (cu 6600m+) – o creștere mare de volum față de ce făceam înainte.

Not ideal conditions

Trei lucruri care ar fi putut merge mai bine înaintea cursei:

1. Recunoașterea traseului. Știam doar prima jumătate a traseului și aș fi vrut să facem recunoașterea completă înainte de cursă, adică și bucata de la pasul Bratocea (km 21) – vf Babeș – până la final. Am încercat s-o alergăm înainte, dar nu ne-a ieșit. Sunt niște kilometri care nu sunt pe vreo potecă sau traseu marcat turistic, ci se urcă pieptiș prin niște bălării înalte cât mine. Pe lângă asta, e o zonă în care nu e țipenie de om și nu mă simțeam deloc safe, așa că ne-am întors. (Bucata aia se marchează și se curăță de către organizatori doar cu câteva zile înainte de cursă.)

2. Săptămâna de dinaintea cursei. M-am întors din Grecia direct în muncă la intensitate maximă – as you do. Am avut 3 zile petrecute la conferința Mastering the Music Business – am deschis-o ținând un workshop despre stres și burnout în industriile creative, a ieșit de vis, după care am rămas să urmăresc celelalte panel-uri / discuții. După conferință aveam sesiuni 1-la-1 și ultimele antrenamente (light) programate înainte de cursă. Au fost niște zile extrem de satisfăcătoare pe partea profesională, dar obositoare. Mâncarea și hidratarea n-au fost nici ele ideale – fiind prinsă cu conferința, nici nu am mâncat, nici nu prea m-am hidratat, iar de atenție la macronutrienți nici nu mai zic. De asemenea, fiind introvertă, bateriile mele sociale s-au dus rapid în cap, mi-ar fi prins bine măcar o zi de nevorbit cu nimeni ca buffer pentru cursă. (E stupid fiindcă ăsta este fix unul dintre lucrurile pe care pun accentul în workshopurile despre stres și burnout – din seria „fă ce zice popa, nu cum face” ).

3. Ziua de dinaintea cursei. Vineri după-amiază, când terminasem în sfârșit cu munca și tocmai ieșeam cu bagajele pe ușă, să ne punem la drumul de aproape 3 ore până în zona de unde pleca a doua zi dimineață cursa (Cheia, județul Prahova), mă sună cei de la cazare. Să-mi spună că cei de la Booking au făcut overbooking și ei nu mai au camere libere. Și să întrebe dacă nu putem veni cu o zi mai târziu. (Cazarea luată cu multe săptămâni înainte, teoretic deja se putea face check-in-ul de câteva ore în momentul când purtam conversația asta). Mi s-au înmuiat picioarele când am auzit, știam că n-am nicio șansă să mai găsesc cazare în zonă cu atât de puțin timp înainte. În fine, le-am zis că n-avem cum să venim cu o zi mai târziu, și au făcut cumva de au rezolvat. Am avut cameră, dar cu zgomot, așa că somnul în noaptea de dinainte de cursă a fost prost, am dormit fragmentat. S-a ascultat muzică tare până pe la 2 noaptea și am făcut prostia să iau la mine niște dopuri de urechi noi, netestate (nu acopereau mare lucru). Lecție pentru data viitoare.

What went well?

1. VIZUALIZAREA

Înainte de CiucașX3 am studiat mult traseul și am încercat să vizualizez fiecare bucată pe care urma să alerg.

În ce echipament alerg? (nu testez niciodată ceva nou la cursă, nici măcar lenjeria / șosetele). Câtă apă și mâncare iau la mine? Mai are rost să car sprayul de urși? (aș fi vrut să zic nu, dar tot am luat ceva la mine, just in case).
Ce muzică ascult pe drumul spre start? (Another one bites the dust, întotdeauna). Unde parcăm, când fac încălzirea, când mă duc la baie ca să nu prind coadă? Unde mă așez la linia de start, cum e atmosfera dimineața, cu ce energie vin eu?
Pe urmă am vizualizat fiecare urcare și coborâre, cum estimam că mă simt pe fiecare kilometru, unde mi-e mai greu, la cât timp mănânc (cu alarmă pusă la ceas), unde sunt checkpointurile, în care mă opresc și cât stau în ele, ce beau (Cola, doh).

Și, evident, mi-am imaginat tot ar putea merge prost și ce fac în acel caz. Chestii de genul ce fac dacă mi-e rău (mă opresc, respir 3 minute, beau apă, după care încerc să merg până în următorul checkpoint – la pas, nu alergare); ce fac dacă mă aleg cu bășici și mai am mai bine de jumătate de cursă (mă opresc și mă ocup de ele) etc etc. Din fericire, n-a fost nevoie de astfel de problem-solving skills, fiindcă n-am ajuns în niciun punct critic.

O filmare făcută de Ergo:

lock; height:50px; margin:0 auto 12px; width:50px;">link="https://www.w3.org/1999/xlink">

View this post on Instagram

A post shared by Cristina Chipurici (@pyuric)

2. OBIECTIVE

Obiectivul principal a fost să zâmbesc toată cursa and have fun – și am bifat cu brio Au ajutat glumele lui Ergo, dar pot să mă laud că și eu am contribuit cu umor prost pe traseu. După 5 km întrebam oamenii din jur dacă mai avem mult, altora le-am cerut instrucțiuni de ajuns la Budapesta. Atât am putut.

Mi-am pus și niște obiective de timp și am încercat să nu mă agăț de ele, tocmai fiindcă nu mai alergasem integral pe traseul ăsta și nu aveam nicio ancoră. M-am uitat la ce timpi am scos în trecut pe prima jumătate a traseului (cea pe care o mai făcusem), ce au făcut alte alergătoare în anii anteriori, am calculat cât stau în fiecare checkpoint (din experiența curselor anterioare) și, într-un final, mi-am făcut 3 variante de estimări de timp:
– Planul A – best case scenario – în cea mai bună zi, în cele mai bune condiții (interne și externe), dacă alerg în forță de la început până la final, dar și cu puțină magie. (estimare: 5 ore 30)
– Planul B – average chances – și asta a fost și varianta câștigătoare. (estimare: 6 ore)
– Planul C – dacă merge totul prost, hai să duc cursa până la capăt în timpul limită – asta aveam în gând de când m-am înscris, voiam doar s-o termin. (timp limită: 10 ore)

Neștiind la ce să mă aștept de la corpul meu, nu m-am forțat foarte tare pe parcursul cursei, dar nici nu m-am oprit deloc. M-am simțit bine și m-am ținut de planul A până pe la jumătate, mai exact până pe bucata necunoscută a cursei, unde era și ultima urcare mare, iar de acolo am început să pierd timp. Pe urcările unde mi-era mai greu începusem să vorbesc singură cu voce tare (fac asta des, uneori îmi și răspund): „Stâng, drept, stâng, drept…„. În checkpoints am stat doar cât să beau un pahar de Cola și să reumplu flaskurile de apă, adică așa cum îmi propusesem. M-am mirat la final să văd că am avut mulți kilometri rapizi pe tot parcursul cursei, chiar am făcut ultimii kilometri cu pace sub 5. Și nu m-am oprit din zâmbit

3. OAMENII

Sunt cei mai importanți în povestea asta, chiar dacă i-am lăsat la urmă în articol. Da, alergi singur pe propriile picioare, dar nu-ți iese fără anturajul care să te susțină. Scriam asta în articolul despre cum să facem mai mult sport:

„Dacă ai acasă pe cineva sedentar și care nu vrea să schimbe asta, șansele sunt că te va sabota și te va face să-ți pierzi încrederea în tine că poți să faci ce-ți propui. Dacă ai în jur oameni pentru care nu este normal să facă sport și să aibă grijă de ei, o să-ți fie greu să rupi tu norma grupului. ”

Acestea fiind spuse, mulțumesc:
– Ergo – jumătatea mea mai bună aka soțul meu – a contat enorm faptul că a alergat cot la cot cu mine. Și la antrenamentele lungi, și la cursă. El e deja la alt nivel, de câțiva ani participă la ultra-maratoane (a terminat curse de 160 km), un maraton e doar încălzirea.
– Rachel – my dear running coach, I’m grateful for all your support and patience!
– George și Iluc – prietenii noștri dragi, care au alergat și ei aceeași probă.
– Laura și Sabina – care au făcut crewing de top pentru noi (noi = eu + Ergo și George + Iluc – jumătățile lor mai bune).
– Maria – pentru alergările din Brașov și toate discuțiile de dinainte de cursă, în care am disecat fiecare frică. Și Robert pentru mesajul de vineri.
– 321sport, în special Radu – pentru antrenamentele de pe pista de atletism Lia Manoliu, dar și toate alergările de grup din 2015 încoace, fără de care eu n-aș fi continuat să alerg. Și Adi – pentru că a stat cu mine la primul meu antrenament greu, deși erau 850 de mii de grade afară.
– Bogdan Z. – ne-am cunoscut la ultimul checkpoint din cursă, am avut surpriza să aflu că urmărește newsletterul meu (what were the odds?), a stat cu noi la povești până la finish. Nu doar la povești, chiar am alergat în timpul ăsta…
– Mulțumesc tuturor celor care au trimis încurajări înainte, dar și competiției și celor care au zis că n-am cum să scot timpul ăsta Fiindcă mi-au dus motivația și energia la complet alt nivel decât dacă alergam eu în izolare.

Ah, era să uit: mulțumesc și mie. În special cvadricepșilor, plămânilor și unghiilor de la picioare.

Recuperarea a fost mult mai rapidă decât mă așteptam, a doua zi deja urcam scări și mergeam fără probleme, deși mă așteptam să fiu zombie.

Ca o concluzie, aș spune că acest maraton a fost long overdue. Nu face decât să-mi confirme ceva ce am observat și la mine, și la prietenele mele: femeile obișnuiesc să se arunce mult mai târziu la alergări lungi, doar când simt ele că sunt cu adevărat pregătite, spre deosebire de bărbați – care au un apetit mult mai mare pentru risc. (S-ar putea să fie unul dintre motivele pentru care procentul femeilor care termină competiții lungi este mai ridicat decât al bărbaților.)

***

Echipament: maiou roz de la Decathlon, pantaloni Ultra Shorts de la ON, ceas Garmin fenix 6 pro, vestă Scott de 4l, încălțăminte Hoka Torrent 2 (băgată complet în nămol când nu făcusem nici 2 kilometri din cursă) și șosete rooooz cu degete de la Injinji (tot de la Infinity Run cumpărate).

Strava:

Mai multe articole scrise de mine despre alergare:
– Cum să facem mai mult sport – principii pentru perfecționiști & ultra-ocupați (2022)
– Cum încurajăm sportul în România? De vorbă cu Radu Restivan, fondatorul 321sport (Episod podcast) (2021)
– Vrei să te apuci de alergare? Hai cu noi marți în Herăstrău (2019)
– Cum să începi să alergi iarna (și să nu ai unghii negre la plajă) (2022)
– Primul meu maraton (și ultimul pe asfalt): Varșovia, 24 septembrie 2017 (2017)
– Prin Munții Ciucaș – tură de recunoaștere pentru Ciucaș X3 (2016)
– CiucașX3 – pentru a doua oară la semimaraton / gânduri din cursă (2017)
– Gândurile unui stoic în alergare (2021)
– Gândurile unui alergător stoic înainte de start (2019)