Gânduri la 36 de ani – despre perfecționism vs superficialitate

Mâine, 1 ianuarie 2024, împlinesc 36 de ani. 2023 a fost anul în care am pus și mai mult lupa pe lentilele prin care privesc lumea. Împărtășesc un pic din introspecțiile din ultimul an, în speranța că poate se va regăsi și altcineva în ele – you are not alone!

1. Perfecțiune pe toate planurile (aka problema)

Când vine vorba de oricine altcineva, sunt aia înțelegătoare și empatică, pot vedea toate perspectivele, înțeleg cât le este de greu, nu îi judec, le caut scuze (chiar și când nu e în interesul meu).

Cu mine? Fac fix pe dos. Sunt cel mai dur critic al meu. Îmi dau eu mie greu, cum ar spune Irina, prin setarea unor standarde imposibile, pe care nu le-ar putea atinge nimeni niciodată. Vreau să fiu role model și să fac totul perfect, pe toate planurile. Iar kriptonita mea este o nevoie mare de control, care vine la pachet cu ideea că eu chiar aș controla tot – 100% – inclusiv biologia sau ce fac alții.

În 2023 m-am uitat mult (mai mult decât în anii anteriori) la toată această presiune pe care o pun eu pe mine, toate aceste așteptări și roluri asumate.

Câteva moduri în care se manifestă în viața de zi cu zi:

– Vreau să-i ajut pe toți cei care interacționează cu mine, atât în munca 1-la-1, cât și în workshopurile pe care le țin, sau chiar și prin lucrurile gratuite – newsletterele, episoadele de podcast, book-club-urile, alergările etc. Vreau să-i țin de mânuță prin tot procesul lor de schimbare și să le rezolv eu toate problemele (nu degeaba programul anti-burnout pe care l-am gândit și ținut se întindea pe 4 luni și 40 de ore de workshopuri). De preferat într-un timp cât mai scurt, deși știu că schimbarea nu se întâmplă peste noapte – am văzut asta în primul rând la mine, știu câți ani mi-a luat să mă schimb și ce drum întortocheat a fost, că nu pot pune degetul exact pe ceva anume care a influențat. Și totuși, dacă oamenii nu se schimbă sau nu se shimbă în ritmul în care-mi imaginez eu că s-ar putea schimba, atunci clar este vina mea și doar a mea.

– Scriu texte cât mai lungi și cât pot de bine documentate, ca să nu-mi reproșeze nimeni nimic. Am un cimitir de texte nepublicate, editate și re-editate ca să mă asigur că includ toate perspectivele, și pline de zeci de linkuri spre care fac trimitere, fiindcă am tot încercat să le fac de necontestat.

– Îmi doresc să scriu mai mult despre etică, subiect despre care-mi pasă (că doar nu degeaba urmez un master despre asta și principala mea valoare este cea de Fairness), dar sunt blocată. Am credința că eu sunt nimeni în drum și sunt alții mult mai pricepuți și înțelepți decât mine care ar trebui să scrie despre etică. (Ignor complet faptul că am avut 10 pe linie în primul an de master și am luat bursă).

– Legat de sistemul de support: În trecut poate că nu deranjam prietenele / prietenii și nu le spuneam mereu ce se întâmplă în viața mea (lucrurile mai grele) fiindcă credeam că sunt ok și că oricum trec și ei prin problemele proprii și că nu vor să le audă, nu vreau să-i încurc sau să le fiu o povară. Cu alte cuvinte, îi protejam fără să-mi ceară ei asta, decideam eu pentru ei cât pot duce emoțional. (Dacă ar face ei asta, le-aș spune că nu suntem prieteni doar la bine, iar părțile mai neplăcute fac și ele parte din viață și vreau să știu de ele.)

– Nici partea de alergare nu scapă de presiune, deși ar trebui să fie ceva ce mă relaxează. Vreau să mă antrenez mai bine, să alerg mai mult, mai rapid, și eventual să ies pe locul 1 la toate concursurile la care particip. Am făcut în septembrie primul meu maraton montan, CiucașX3, alergat în 6 ore și 3 minute. În loc să mă bucur de cât de frumos a fost, de super timpul scos, că am avut putere să alerg ultimii kilometri cu pace excelent, că a fost o recuperare extrem de scurtă etc, eu am fost dezamăgită de mine că n-am scos un timp sub 6 ore. Bag mâna’n foc că nu mi-ar fi suficient nici dacă aș participa la olimpiade și aș câștiga.

În loc să mă uit la ce fac și cât de greu muncesc, mă uit la tot ce nu reușesc să fac. Totul trebuie să fie la un nivel excelent, perfect, să nu existe „good enough„.
Dacă am totuși niște reușite, cred din start că s-a întâmplat doar fiindcă am avut noroc / au fost alții mai praf decât mine etc.

Este greu să decuplez între ce fac și cum sunt – iar default-ul e că eu nu merit. Dacă nu sunt apreciată unanim (da’ să fie unanimitate 100%) sau dacă oamenilor nu le pasă de ce îmi pasă mie, înseamnă că nu sunt bună de nimic. Sunt varză, sunt superficială, sunt o fraudă.

Iar din cauză că există această prăpastie între cum mă văd (prost) vs cum mă văd alții, mă concentrez pe 1% care mă atacă. Chiar și când există mulțumiri și sentimente de recunoștință de la 99%, o să cred doar acel 1%, fiindcă întărește o credință pe care o am eu deja despre mine.

2. Dar dacă sunt superficială? (aka cauza)

Sunt conștientă că tot ce scriu aici este pur emoțional și poate părea absurd, fără vreun sens rațional. N-am iluzia că aș fi o ființă rațională – ce ușor mi-ar fi fost dacă eram.

Sunt la fel de conștientă și că standardul perfecțiunii este imposibil și că nu poate exista certitudine 100% vreodată. Despre asta e viața, nu? Totul este într-o permanentă schimbare, totul evoluează, învățăm lucruri noi care le completează sau chiar le anulează pe cele vechi.

Știu și de unde vin toate astea: cea mai mare teamă a mea este să nu fiu superficială. De aici se naște presiunea pe care o pun pe mine.

Presupun că e ceva din copilărie (dar ce nu e?), când am avut câțiva profesori care spuneau despre mine că aș fi superficială. Mă certau că nu mă puteam concentra, că nu făceam lucruri, că eram leneșă, și îi auzeam și cum spuneau toate astea și părinților, parcă-i certau și pe ei și le pica fața de rușine.
O perspectivă ieșită la suprafață ceva mai târziu (prea târziu), de data asta de la alți profesori, era că de fapt mă plictiseam fiindcă eram peste nivelul la care se preda – realizare pe care n-am mai asimilat-o.

Am rămas cu credința că sunt superficială și leneșă. Și acum tot ce fac e ca reacție la asta.

3. Întrebări noi (aka ce fac cu asta)

Nu vreau să schimb complet sau să scap de tot ce am scris aici, fiindcă totuși sunt lucruri care m-au ajutat în viață, m-au făcut să fiu cine sunt. Dacă nu aveam teama de superficialitate, poate că nu aveam acum nici alte lucruri, precum abilitatea de a pune întrebări, a mă adapta, a mă documenta / a învăța rapid. Chiar dacă uneori simt că mă încurcă.

Ce încerc în schimb să fac este să mă uit la lentilele astea prin care privesc lumea, prin care apar toate aceste credințe despre cine sunt și care este rolul meu. Încerc s-o fac cu curiozitate, fără să mă judec, să mă întreb când mă încurcă și să mă concentrez pe valorile mele, pe ce e important pentru mine.

Câteva întrebări la care revin constant:

– Ce este sub controlul meu cu adevărat?

Încerc să adaug nuanțe la iluzia asta că tot ce se întâmplă în lume este 100% sub controlul meu, că doar nu sunt Dumnezeu. Determined: A Science of Life without Free Will, cartea nouă a lui Robert Sapolsky, a picat la fix.

– Ce spune asta despre mine?

Emoțiile sunt niște indicii care mă ajută să-mi dau seama ce contează pentru mine.

Este clar că îmi pasă de oamenii cu care interacționez, este importantă conexiunea mea cu ei, sunt curioasă să aflu cum gândesc și ce perspective diferite au. Este important pentru mine să fiu cât mai atentă / prezentă în conversațiile pe care le am. Poate că pe undeva este și nevoia de a mă simți specială / importantă, la pachet cu o teamă de respingere (o formă de people pleasing în acțiune).

Este motivul pentru care în 2023 am reînceput să beau cafea (cu cofeină): mă ajută să fiu mai aliniată cu aceste valori. Să fiu mai prezentă în interacțiuni. Am avut un an jumate de decaf în care am tot așteptat să revin la un „normal” de concentrare, dar nu s-a întâmplat, așa că am testat până am ajuns la un 50-50 decaf/caf (cu care momentan sunt ok).
Tot de asta am și tăiat cât mai mult din activitățile online (workshopuri, sesiuni 1-1, book-club-uri) și m-am dus mai mult spre offline, acolo unde am putut. Conexiunea este mai profundă, la fel și capacitatea mea de a fi prezentă.

De ce vreau ca textele pe care le scriu să iasă cât mai bine? Îmi doresc să adaug extra nuanțe la conversația existentă online (una extrem de polariza(n)tă și alb/negru), să inspir oamenii să fie mai curioși și empatici, să-și adreseze extra întrebări despre cine sunt ei și ce responsabilitate au într-un sistem (adică în societate). În niciun caz nu vreau să conving pe nimeni altcineva să facă ca mine, că este soluția perfectă sau că ar fi singura soluție – ce scriu este doar o poză de moment – adică din perspectiva mea, cu lecțiile mele actuale, și este posibil să mă răzgândesc ulterior.

Revin constant la citatul ăsta al lui Nassim Nicholas Taleb: „If you see fraud and don’t say fraud, you are fraud”. Sper să reușesc să scriu cât mai mult (public, asumat) despre etică, despre asumarea responsabilității, gândirea sistemică și fairness (evit traducerea „corectitudine”, fiindcă nu văd ca fiind același lucru).

– Oare cum ar arăta dacă aș fi mai blândă cu mine?

Știu că dacă ar veni o prietenă la mine și mi-ar spune tot ce am spus mai sus, aș îmbrățișa-o și i-aș spune că este prea dură cu ea. Că este un joc pe care nu-l poate câștiga vreodată, fiind corupt din start. Dar nu mi-e clar (momentan) cum arată blândețea aia.

***

P.S. Fac introspecție în special prin scris (journaling, email-uri lungi, newsletterele), dar uneori și fără intenție, prin cărțile pe care le citesc, conversațiile cu cei din jur, alergări sau meditație (indiferent dacă vreau sau nu vreau să-mi fugă mintea spre anumite gânduri). Însă nu (mai) fac asta doar singură, fiindcă sunt conștientă că am niște limite, așa că de câțiva ani lucrez cu Irina și îi sunt tare recunoscătoare.
Ea scrie constant despre valori în newsletterul ei, îți las aici câteva trimise recent, poate te ajută:

• How to use your values – bears & marathones in one substack
• To be or not be a responsible person – And when does responsibility become toxic?
• If I like something and find it important, I should be happy to do it. BS or fake?

Credit meme: @socraticmethodcbt

***

Mulțumesc, 2023, pentru toate oportunitățile de învățare și creștere.

Happy New Year!