Am scris textul de mai jos în martie 2017, dar nu l-am publicat niciodată. Sper să fie o sursă utilă de inspirație.
Tweet
De ce un book club? A pornit dintr-o nevoie personală: sătulă de nivelul de monolog existent în digital, unde pare că este o competiție de care țipă mai tare, simțeam nevoia unui grup de oameni capabili să poarte discuții în profunzime și cu care să dezbat idei din cărțile prin care trec. Sunt curioasă să aud cât mai multe perspective, tocmai fiindcă mi se pare fascinant cât de mult diferă lucrurile pe care și le ia fiecare dintr-o carte.
Am ținut un book club de test într-o seară de iulie, pe Zoom, a mers atât de bine încât am decis să-l țin și pe al doilea, iar în noiembrie urmează să ne revedem la cel de-al treilea.
La ce să (nu) te aștepți: Nu suntem critici literari, nu intrăm în detalii legate de fiecare capitol în carte, ci discutăm meta-ideile prezentate în ele, ce ne luăm noi personal și cum se leagă de ce se întâmplă în viețile noastre. Din acest motiv, nici măcar nu este nevoie să duci cartea până la capăt ca să participi la book club.
Ce citim la următorul book-club? Cartea Four Thousand Weeks, a lui Oliver Burkeman.
Tweet
Am un newsletter – Friday Read – pe care-l trimit (aproape) în fiecare vineri, din vara 2017. Este locul principal unde creez conținut și comunic cu oameni, activitatea mea pe social media fiind la un nivel infim comparat cu ce trimit pe mail.
Am scris de mai multe ori despre motivele pentru care cred în puterea newsletterelor (1, 2).
Și, evident, sunt la rândul meu abonată la mai multe newslettere.
În semn de apreciere pentru toate newsletterele interesante la care am fost (sau încă mai sunt) abonată, îți las mai jos o listă scurtă cu cele pe care le recomand.
Nu le-am trecut în vreo ordine anume și cu siguranță nu este o listă completă.
Cele mai multe din listă sunt scrise de oameni de la care am avut multe de învățat și pe care i-am urmărit timp de mai mulți ani.
Însă sunt și newslettere pe care nici măcar nu le mai deschid în prezent, chiar dacă în trecut mi-au fost extrem de utile, deoarece am alte nevoi (fie nu mai vin cu nimic nou, fie simt că am consumat suficient conținut pe o anumită temă, fie mă simt copleșită de frecvența lor/volumul de informații din ele). Am newslettere pe care le citeam la un moment dat, când aveam mai mare nevoie de ele, am încredere în autorii lor, însă în prezent le folosesc mai degrabă ca un Google propriu – caut prin ele când fac research pe un anumit subiect.
Pe altele le-am descoperit recent, însă nu știu dacă voi mai rămâne mult timp abonată.
Multe din ele oferă și arhivă publică, însă dacă te vei uita un pic peste prezentarea site-urilor lor poți să-ți faci o idee dacă sunt pentru tine sau nu. Evident, te poți dezabona oricând dacă vreunul din ele nu te ajută.
Ce mai fac eu uneori este să mă dezabonez “în masă” de la toate newsletterele, fiindcă știu că, dacă era vreunul critic pentru mine, îi simt lipsa ulterior și mă reabonez – ceea ce-ți recomand și ție să faci oricând simți că ai nevoie de o dietă informațională.
Sper să găsești ceva interesant și util printre ele.
Tweet
La un Google search după cuvântul meditație, vom găsi numai poze cu oameni care meditează în poziția lotus (aia cu picioarele încrucișate în față) fie pe malul mării, fie la munte. Cât de liniștitor, nu?
Toate astea au contribuit la faptul că asociem meditația cu relaxare. Dacă facem o meditație, luăm o pauză. Este o experiență calmă, în care ne “eliberăm mintea” și ne lasă mai relaxați decât eram.
Doar că… nu. Meditația este fix opusul, este ceva extrem de dificil, iar diferențele astea între imaginea publică vs realitate nu ajută deloc.
Meditația este o provocare, o experiență stresantă. Și așa ar trebui să fie, deoarece este asemănătoare cu un antrenament. Cu alte cuvinte, it’s a feature, not a bug. Este un proces greu, care ne ajută să ne creștem atenția, ne îmbunătățim capacitatea de a ne observa gândurile, emoțiile și acțiunile.
Gândește-te așa: te roagă un prieten să-l ajuți să se mute în casă nouă. Te duci la el, mutați o parte din mobilă, mai rămâne de mutat canapeaua. El o apucă de o parte, tu de cealaltă parte, dar realizezi că este mult prea grea pentru puterile tale. Ce faci atunci? Te pui pe jos lângă canapea și te apuci să faci flotări, ca să capeți forță. Este absurd, nu? Acea forță musculară se capătă în timp, mergând constant la sală, degeaba faci flotări atunci pe loc.
Și atunci de ce avem așteptarea de a ne concentra mult deodată atunci când ne apucăm de un proiect care are nevoie de atenția noastră pe o durată lungă?
Tweet
