Semi-Maratonul Internațional București = Mission Accomplished!

Screenshot_2015-05-17-11-05-59

Gata, hai că am făcut-o și pe asta, I can cut it off my bucket list: duminică am alergat 21 de kilometri în cadrul semi-maratonului internațional București!

Se pare că mă panicasem exagerat de mult, fiindcă până la urmă am terminat cursa, prima de acest gen la care particip, și am și terminat-o ok. Nike Running zice că am făcut 2 ore și 30 de minute, n-am idee care e timpul oficial, fiindcă încă nu s-au afișat rezultatele.

Tot Nike Running zice și că am consumat 1000 de calorii. Dacă sunt corecte calculele, astea înseamnă cam cât 4 felii de pizza mare vegetariană cu cheesy bites de la Pizza Hut (e printre preferatele mele). Serios acum, tre să alerg un maraton ca să dau jos o pizza întreagă …? Dar să trecem peste aceste dileme existențiale.

Punct și de la capăt, cu liniuță, să vă povestesc cum a fost + câteva gânduri post-cursă:

– Am pornit împreună cu “colegii” de la 321sport, cu care vă povesteam că m-am antrenat anul ăsta la alergările lungi de weekenduri, și am terminat în același timp cu toții (echipa full: Radu, Maria, Cezar, Silviu, Cătălin, Andreea, Alexandra, Flavia, Cornel – congrats guys! poze cu noi mai jos). Ne-am mai desincronizat pe parcurs, ei au luat-o puțin înainte, Radu a făcut cu 4 kilometri în plus peste cei 21 fiindcă se tot întorcea din drum ca să mai alerge și cu mine. laughing

– Am alergat constant până la final, adică cu viteza melcului turbat, pe principiul o iau ușor dar măcar am mai multe șanse să termin fără să-mi scuip plămânii sau splina. S-a dovedit a fi o idee bună, fiindcă încă mai aveam energie când am terminat cei 21 de kilometri.

– Aproape intram în rondul de la Alba Iulia când kenienii deja erau pe partea aialaltă. Sunt fascinanți, merită urmăriți, aveam impresia că levitează, nu le vedeam deloc picioarele atingând pământul.

– Avea dreptate Carmen când îmi povestea de energia din timpul acestor curse, e foarte tare atmosfera, să vezi 10.000 de oameni (printre care unii care cred că aveau vreo 70 de ani) alergând cot la cot într-un oraș golit de mașini. În același timp, simțeam toate înjurăturile șoferilor venind în direcția noastră și speram ca Vlad să fi fost plecat din oraș.

– Cu ocazia asta am văzut și eu pentru prima oară cum arată Arena Națională. De afară, că am dat un tur împrejur, înăuntru încă n-am ajuns.

– Îmi cer scuze doamnei pe care am anturat-o să alerge cu noi la semi-maraton când ea trebuia să facă dreapta pe lângă Casa Poporului, să alerge de vreo 7 ori mai puțini kilometri, că era la cursa populară. Trăiam cu impresia că toată lumea are același traseu, dar se pare că nu…

– M-a ajuns karma din urmă, fiindcă după aia eram pe undeva pe la Națiunile Unite când m-am dezorientat ușor și am stat să mă gândesc dacă oare am luat-o pe unde trebuie. Nu prea ajuta nici mulțimea de oameni care n-aveau treabă cu cursa și se aruncau să traverseze fără să se uite dacă taie calea cuiva. Iar pe harta de pe site-ul oficial m-am uitat degeaba înainte, că n-am înțeles nimic, în capu’ meu construisem total alt traseu.

– Tot pe la Națiunile Unite m-am iubit de la distanță cu un grup de doamne chinezoaice. Ciao, ciao, love you too!

– Pe la Calea Victoriei am luat-o puțin la pas ca să beau niște apă și de abia atunci am realizat că am obosit. După aia nu m-am mai oprit până la final, că nu mai părea a fi o idee bună.

– Apropo de apă, m-am întrebat pe tot parcursul cursei de ce nu au pus câte 5-6 pubele uriașe de gunoi pe ambele părți, imediat după punctele de hidratare, ca să mai preia din toate paharele aruncate pe jos (și aproape și în mine, de câteva ori). Cumva, în capul meu, nu se pupă ideea de sport cu toată mizeria aia lăsată în urmă. Însă mi s-a explicat după aia că așa e peste tot, că e chestie de viteză, ca să nu stai să pierzi timpul nimerind tomberonul, și că oricum vin și curăță tot la final. Mnoh, e clar că nu sunt în target, eu eram aia care, când lua paharul de apă, stătea să răspundă înapoi cu “Săru’mâna, mulțumesc frumos, o zi plăcută”…

– Era să pierd startul așteptând la coadă la toaletă. N-am mai avut răbdare și am zis că m-oi duce eu mai încolo, pe traseu… De abia pe la jumătatea cursei am reușit să nimeresc un WC liber (10.000 de oameni + multă apă + câte 3 wc-uri la vreo 5 kilometri, cred și eu că era coadă la ele).

– Aveam impresia că sunt grațioasă precum o gazelă atunci când alerg, așa-mi tot imaginam eu. Mai ales la alergarea asta de duminică, când am zâmbit încontinuu, zâmbeam la lumea care ne privea de la balcoane, am dat high-five-uri cu cei de pe margine, zâmbeam că era soare, era frumos, Accuweather se înșelase cu furtuna aia (a avut lag de vreo 12 ore), mi-a fost alături Stâlpul de Rezistență, care m-a însoțit cu bicicleta pe marginea traseului până am terminat ăia 21 de kilometri, mă simțeam bine, nu era nimic în neregulă, viața e frumoasă… Mi-am revenit cu picioarele pe pământ mai devreme, când am văzut câteva poze cu mine din timpul alergării. Sper să nu încerce careva să-mi dea tag în ele, să rămână îngropate pe vecie printre celelalte mii de poze cu alergători. Asta e singura poză decentă:

Pyuric @ Semi maraton Bucuresti 2015

That cheesy moment când am trecut linia de finish ținându-ne cu toții de mâini (mulțumim Dragoș pentru poză) :

Echipa 321 sport @ finish line Semi Maraton Bucuresti 2015

Am făcut puțin stretching, am găsit-o și pe Flavia (care terminase cu ceva timp înaintea noastră) și am zis să ne pozăm și cu medaliile la gât:

Echipa 321 sport @ final Semi Maraton Bucuresti 2015

Cu zoom pe medalie:

IMG_20150517_140725

Iar pe astea le-am cules după cursă, au fost un fel de premiu personal, prima porție pe anul ăsta:

IMG_20150517_152433

Vă las să vedeți filmarea asta, ca să înțelegeți cam care a fost atmosfera:

Post cursă: mă așteptam să nu mă mai mișc deloc câteva zile, însă surpriză… totul e ok. Presupun că febra musculară la picioare e prea mainstream pentru corpul meu, așa că a sărit peste etapa asta, m-am ales în schimb cu febră musculară la abdomen, pe lateral (habar n-am cum se numește zona asta exact, eu o știu drept “love handles” ). Genunchii n-au nimic. And now we go on with the agenda: sâmbătă dimineața în Tineretului, da? happy


2 Comments

  1. Love handles sau muffin tops also known as oblici abdominali big grin

Leave a Reply