newsletter Archive

Încurajată de replyurile la newsletterul de ieri, am zis să merg înainte cu ideea unui book-club big grin so: facem book-club!

Cine? Oricine e abonat Friday Read și e interesat / dornic să participe (și să citească și cartea pentru a putea contribui la discuție, evident). 📚🐛

Ce citim? Cartea Building a Second Brain, proaspăt scrisă și publicată de Tiago Forte. Este despre un sistem bazat pe GTD al lui David Allen și care ne ghidează în consumul de informație în era digitală, cum luăm notițe, cum le organizăm și cum ne asigurăm că le și folosim pentru a produce / exprima / crea ceva, fără să ne simțim copleșiți de volumul de informații.

De ce? Ideea a pornit de la o nevoie personală: simt că e mult prea mult monolog online și îmi doream de mult să am cu cine să port un dialog serios pe tema cărților prin care trec. Vreau să și discut și să dezbat ideile din ele, nu doar să scriu eu singură despre ele sau să citesc ce gândesc alții. E un experiment, s-ar putea să nu mai fac alt book-club, depinde de cum merge ăsta.

Când? Miercuri, 20 iulie 2022, de la 1900 (ora RO). Ca să fie timp suficient să o citim (are 240 de pagini).

Unde? Pe Zoom-ul meu.

Ca să participi, înregistrează-te aici și vei primi automat pe mail detaliile de login.

Dezbatem cartea lui, povestim despre cum ni s-a părut și ce ne-am luat util din ea. Discuția o să fie condusă de mine, dar, evident, sper ca toată lumea care participă să se implice și să contribuie cu câteva idei / gânduri luate din carte. (adică asigură-te că termini cartea până atunci, ca să avem ce să dezbatem).

Iar dacă ai fi vrut să participi la un astfel de book club, dar nu poți fix atunci sau nu ai chef de cartea asta, zi-mi, că mă ajută să știu.

Weekend fără RoAlert-uri!

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

1. Calitatea lucrurilor pe care le fac este limitată la calitatea lucrurilor care îmi consumă atenția.

2. Informația este precum mâncarea. Am nevoie de informație ca să învăț lucruri noi, să evoluez, să mă adaptez. În același timp, nu toate sursele de informație sunt egale, deoarece diferă calitatea lor.

Ce valoare nutrițională au lucrurile pe care le consum? Din ce surse provin? Mă hrănesc cu adevărat, îmi dau energie, mă ajută pe termen lung?

Sau oare consum echivalentul a junk food, adică doar informații hiper-procesate, cele mai noi și strălucitoare, menite să creeze dependență și să mă lase mai înfometată decât eram înainte, fiindcă sunt calorii goale?

Apropo: prin informație, după cum presupun că te-ai prins deja, mă refer la toate formele ei: cărți, podcasturi, știri, articole de pe HBR sau Buzzfeed, postări pe TikTok sau Insta, orice fel de feed-uri șamd.

Read more…

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

Jumătate din populația globului este diagnosticată cu o boală mintală pe parcursul vieții, iar aproximativ 15% are un episod de depresie anual.

Cu toate astea, oare sunt mai sănătoși mintal sau mai productivi cei care nu sunt diagnosticați cu boli mintale de-a lungul vieții și nu au episoade de depresie?

Asta este întrebarea care a stat la baza cercetărilor lui Corey Keyes, renumit sociolog și psiholog.

Sunt atâția oameni care nu au fost diagnosticați cu vreo boală mintală, dar care suferă din cauza stresului, a grijilor sau a singurătății. În același timp, sunt mulți oameni care sunt diagnosticați cu boli psihice, dar care au o stare bună de mental wellness.

Modelul medical, clinic, este reprezentat de o linie continuă: într-o extremă a liniei se află prezența unor grave boli psihice, tulburări mintale cronice care nu permit o “funcționare normală” în societate, interferează cu rolurile avute (de ex, nu poate fi păstrat un job sau o relație) și sunt asociate cu suferință emoțională puternică.

În celălalt capăt al liniei se află absența acelor tulburări, iar între aceste două puncte extreme se află diverse grade de rezistență în fața tulburărilor mintale și emoționale.

Acest model susține că dacă ceva e în neregulă cu un individ, atunci rolul clinicianului este de a rezolva problema, a vindeca persoana, a elimina simptomele. A-l face să funcționeze “normal”.

Corey Keyes a prezentat o nouă perspectivă asupra sănătății, una în care mental wellness este mai mult decât absența bolilor mintale. Read more…

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

Partea mișto atunci când lucrezi de acasă este că poți să-ți faci singur programul.

Nu mai pierzi orele alea pe drum până la birou și înapoi. Nu-ți suflă nimeni în ceafă și ai ceva mai multă liniște pentru a lucra neîntrerupt (asta dacă nu ai și tu parte de vecini care renovează non-stop). Poți să dormi ceva mai mult dimineața. Să ții fasting și să nu te simți presat social să iei prânzul odată cu colegii. Sau să-ți porți pantalonii pe dos (mă rog, asta dacă decizi că vrei să-i porți).

Cu toate astea, avem doi ani de când am intrat în pandemie și lucratul de acasă a început să-și arate colții.

Ce observăm că se întâmplă în jur: Read more…

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

Unul dintre cele mai importante meta-skilluri de care avem nevoie în ziua de azi este să învățăm cum învățăm, cum ne adaptăm rapid la situații noi și cum să stăpânim cunoștințe într-un timp scurt.

Am terminat zilele astea de citit Ultralearning, cartea lui Scott Young, un tip care a avut câteva proiecte interesante de învățare.

În 2012 a pornit provocarea MIT: și-a propus ca în 12 luni să învețe toată programa de informatică de la MIT (care se predă în mod normal în 4 ani!), fără să se înscrie și să le urmeze cursurile oficial, ci doar să le dea examenele.

Pe urmă, în 2013, a învățat la nivel conversațional patru limbi într-un an: spaniolă, portugheză, chineză și coreeană. A stat câte patru luni în țările unde se vorbesc (patru luni în Spania, patru în Brazilia, patru în China și patru în Coreea de Sud).

A scris pe blog despre propria călătorie de învățare, ceea ce l-a pus în legătură cu alți oameni care au făcut experimente asemănătoare, de învățare intensă și la un nivel ridicat de performanță.

Ulterior a adunat lucrurile învățate într-o carte pe care a publicat-o în 2019: Ultralearning. Read more…