Cărțile citite în 2021 – Q1 | Cristina’s Friday Read

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

Hei, salut!

Cristina la taste (poate cineva avea dubii).

Când am intrat în 2021, mi-am propus să citesc 42 de cărți până la sfârșitul anului – număr ales la întâmplare, cred că doar am făcut legătura cu alergarea (42 = câți kilometri are un maraton). Cert e că m-am apucat ieri de raportul pe primul trimestru și am realizat că sunt complet pe lângă cu obiectivul, fiindcă au trecut trei luni din an și eu deja am citit 37 de cărți. Cu tot cu scos notițe (yup, am un întreg sistem.). Ce-i drept, câteva au fost recitite, nu au fost toate la prima citire. Știu că sunt multe și jur pe inel că îmi dorm cele 8 ore de somn pe noapte – dar ține în minte că sunt și multe lucruri pe care le fac diferit sau aleg să nu le fac deloc.

Mă gândeam să testăm ceva nou de data asta, uite ce propun: găsești mai jos cele mai interesante cărți din aceste luni și, dacă e vreo carte care-ți stârnește curiozitatea mai mult decât altele, dă click pe titlul ei. Voi lua cărțile care adună cele mai multe clickuri și le voi dedica articole de sine stătătoare. Dacă obișnuiești să dai click pe toate linkurile înainte să te decizi care te atrage, pur și simplu mai dă încă un click extra după. (Linkurile duc spre paginile lor de Goodreads).

***

Cărțile din 2021 – Q1:

– Am început anul cu Greenlights, memoriile lui Matthew McConaughey – recomand varianta audio, narată chiar de el. N-aveam nicio așteptare când am început-o, dar e storytelling at its best, m-a surprins plăcut. Are un pasaj unde povestește despre o perioadă de la începutul carierei sale când tocmai devenise extrem de faimos și se simțea pierdut. Ca să se regăsească, a decis să se ducă la o mănăstire destul de izolată – a mers la finalul călătoriei 20 de km pe jos prin deșert ca să ajungă. A doua zi, a mers la o plimbare (tot prin deșert) cu unul din preoții de acolo. A început să-i povestească despre lucrurile pe care le simte, i-a zis că se simte vinovat și plin de păcate, că a încercat să fie un om bun, că nu simte o conexiune cu viitorul lui și nici nu-și vede viitorul și se simte pierdut. A vorbit încontinuu timp de 4 ore. În tot timpul ăsta, preotul nu a spus niciun cuvânt. Și-a terminat confesiunea, s-a lăsat liniștea și, într-un final, preotul i-a spus doar: „Me too”. Concluzia? „Sometimes we don’t need advice. Sometimes we just need to hear we’re not the only one.” (Alternative: poți vedea acest video al lui cu Ryan Holiday sau podcastul cu Tim Ferriss).

– Too Much Information este cartea nouă a lui Cass R. Sunstein, în care răspunde la întrebarea: Când e prea multă informație? Cum am putea măsura cât de mult contribuie la bunăstarea și fericirea noastră? Sunstein vine cu un framework interesant privind rolul informației în viețile noastre, de ce factori precum locus of control, personalitatea noastră, nivelul de educație și sărăcie ne pot face să evităm anumite informații sau să nu ne fie utile (sau să adâncească prăpăstiile din societate), de ce uneori informația contribuie la nefericirea noastră și ne face să ne simțim copleșiți sau s-o ignorăm complet (cc: GDPR). Intră în implicații la nivelul companiilor și guvernamental (Sunstein are experiență în guvernul Obama).

– Breath: The New Science of a Lost Art, de James Nestor: O carte intrigantă despre respirație și rolul său în sănătate și longevitate – aspect pe care se va concentra din ce în ce mai multă lume odată cu consecințele pandemiei, poluarea și explozia problemelor de sănătate mentală. Nestor pune cap la cap nenumărate cercetări și argumentează că respirația ar fi corelată cu numărul celor care suferă de tot felul de boli precum alergii, astm, sleep apnea, dureri de cap, ADHD, anxietate, carii, dinți strâmbi etc. Ni s-a schimbat recent felul în care respirăm (iar prin „recent” mă refer la scala evoluției speciei umane), am început să respirăm pe gură, am schimbat nutriția, am început să mâncăm foarte multe alimente moi și să mestecăm mai puțin, am început să extragem din molari și amigdale, și de abia acum vedem și impactul acestor lucruri.

Autorul trece prin istoria tehnicilor de respirație în diverse religii și culturi, unde au avut scopuri diferite: în unele este o formă de medicină preventivă, folosită de mii de ani, în altele este folosită pentru a crește temperatura corpului (călugării budiști din Tibet). Vorbește și despre folosirea respirației pentru a calma sistemul nervos și nervul vag – tehnici pentru cei care suferă de anxietate. Abordează subiectul performanței sportive și tehnicile de respirație folosite de antrenori de loturi olimpice, atleți care au bătut recorduri, dar intră și în lucruri mai exotice, precum Wim Hof sau respirație holotropică.

Pe mine personal cartea asta m-a trimis „down the rabbit hole”, mi-a ridicat mai multe semne de întrebare decât știam că am și m-a făcut să explorez mai departe, să vorbesc cu medici de diverse specializări și să-mi comand mai multe cărți pe subiect (dacă ai vreo recomadare, please shoot). Încă mai am de discutat cu câțiva medici, dar promit să reiau subiectul într-un articol dedicat. Până atunci, te las cu un citat din ea: „Modern medicine is amazingly efficient at cutting out and stitching up parts of the body in emergencies, but sadly deficient at treating milder, chronic systemic maladies – asthma, headaches, stress, autoimmune issues. Breathing techniques are best suited to serve as preventative maintenance, a way to retain balance in the body so that milder problems don’t blossom into more serious health issues.

– Mi-a fost tare greu să duc până la capăt A World Without Email, a lui Cal Newport. Cred că aveam eu așteptări prea mari după ce am recitit Deep Work de vreo 5 ori (una din cărțile lui anterioare). În cartea asta nouă trece prin istoria mail-ului, cum a apărut tehnologia, cum a prins amploare și cum a schimbat felul în care lucrăm – cu bune și rele. El argumentează că este posibil să trăim într-o lume fără mail, să continuăm să lucrăm în echipe și să fim eficienți, folosind diverse sisteme (Scrum) și unelte (Trello, Slack etc). Am citit-o și am realizat că nu e pentru mine. Pur și simplu am consumat atât de multe informații pe subiectul ăsta al productivității și digital wellbeing, am citit studii, am intervievat sute de antreprenori din toată lumea și oameni care fac performanță și sunt super-productivi, încât știu deja foarte multe pe subiect. Am și avut ocazia să testez din tehnici și sisteme în proiectele pe care le-am lansat și echipele de care am fost responsabilă, pe când Cal Newport nu prea vine cu input personal, ci cu studii de caz și sisteme de organizare luate de la cititori sau prieteni. Nici măcar nu-mi dau seama cui aș recomanda cartea asta, fiindcă cei care fac performanță deja știu de uneltele și sistemele de management / organizare menționate în ea, iar ceilalți nu știu dacă au dorința sau capacitatea de a schimba lucruri.

– Process: The Writing Lives of Great Authors, de Sarah Stodola: O carte despre viața, rutina și obiceiurile legate de scris ale unor autori precum Kafka, Hemingway, Nabokov, Orwell, Zadie Smith, Joan Didion, Virginia Woolf, David Foster Wallace, Margaret Atwood și mulți alții – fiecare cu câte un capitol dedicat. Mi-a plăcut cum a pus în context procesul lor de scris, cum s-a schimbat pe parcursul vieții, dar a intrat și în consecințele performanței asupra vieții personale și sănătății psihice. Toți își impuneau tot felul de bariere ca să se izoleze social și să nu se lase distrași de la munca lor, mulți aveau rutine de genul mers pe jos zilnic, iar absolut toți reveneau asupra manuscriselor și editau obsesiv. Unii ardeau 90% din ce au scris, alții ajungeau să scrie câte 7 drafturi, unele rescrise integral de mână, câțiva aruncau manuscrise întregi la gunoi și păstrau o singură idee pe care o foloseau într-un roman ulterior. M-aș întreba câtă lume are azi astfel de răbdare (obsesivă), când căutăm să fim distrași și amuzați aproape încontinuu, iar capacitatea de a ne concentra e la minim. Poți citi aici gratuit un fragment din carte, despre David Foster Wallace. Apropo, în cazul în care ți-a scăpat și te pasionează subiectul: am un episod de podcast cu Daniel (autor, fondatorul Școlii de Scris și al unei edituri de carte) unde povestim despre mituri legate de creativitate, talent și piața de carte din România.

– The Effective Executive, de Peter Drucker: Mi-am pus în plan să citesc mai mulți autori considerați clasici, fiindcă încă simt că am niște gaps de acoperit, și am înțeles de ce-mi spunea Andreea că dacă-l citești pe Drucker e ca și cum ai citi mai toate cărțile de management care s-au scris după. Exact așa e. El a scris cele mai importante principii, cei veniți după le-au aplicat în diverse domenii, au construit peste și au venit cu studii de caz din industrii variate. (Mă rog, oricum ajung la concluzia că deja s-au scris și dezbătut toate ideile posibile, multe din ele chiar de câteva mii de ani, și nu mai poți reinventa roata – cu ce poți veni diferit este stilul în care le prezinți, personalitatea ta, cum te „conectezi” la generațiile noi, eventual felul în care folosești idei aflate la intersecția unor domenii care aparent n-au nicio legătură între ele – cum spunea David Epstein în Range).

– O carte pe care aș recomanda-o tuturor celor care fac sport și vor să învețe mai multe despre recuperare fizică: Good to Go: How to Eat, Sleep and Rest Like a Champion, de Christie Aschwanden. Pune la un loc toate tehnicile și studiile pe tema asta, trece prin istoria lor și analizează cât de bine funcționează fiecare. Dacă funcționează. Este fascinantă, de exemplu, istoria băuturilor sportive și brandingul făcut  „electroliților”, vorbește despre mitul proteinelor consumate imediat după efort, dar trece și prin chestii mai exotice și scumpe, precum crioterapia. Spoiler alert: somnul este singurul demonstrat științific că ar funcționa, iar absolut toate celelalte funcționează doar dacă tu crezi în ele (până și masajul). Placebo at its best.

– În ultimul an am colaborat punctual cu o mână companii mici, genul cu work culture foarte mișto și echipe dornice să învețe lucruri noi (este o experiență pe care mi-o doream ca să îmi infirm sau confirm niște presupuneri pe care le aveam privind procesul de schimbare al oamenilor). Printre altele, am ținut câteva workshopuri pe teme legate de obiceiuri și time management, ocazie cu care am citit și recitit tot ce am găsit despre habits, să mă asigur că nu-mi scapă nimic. Una din cărțile prin care am trecut a fost Tiny Habits, a lui B.J. Fogg, care a condus Stanford Persuasive Technology Lab și le-a fost profesor de psihologie celor care ulterior au construit Instagram, LinkedIn, Facebook și alte companii de social media care au pus în aplicare munca lui. Fogg vine cu un model interesant pentru a construi și rupe obiceiuri, diferit de cele de care m-am lovit până acum, l-am introdus și unor persoane cu care lucrez, aștept să văd ce rezultate are. O altă carte interesantă, practică și ușor de citit: Mindlift: Mental Fitness for the Modern Mind, de Kasper Van Der Meulen – bazată pe ideea că mintea este un tool și îl putem antrena exact la fel cum ne antrenăm alți mușchi din corp.

– Am citit și The Obesity Code și The Diabetes Code, de dr. Jason Fung, nefrolog (ramură a medicinei specializată pe rinichi și afecțiuni renale) renumit în Canda pentru cercetarea în materie de fasting (post), pe care l-a folosit cu succes pentru a trata mii de oameni care sufereau de diverse boli metabolice. Dacă vrei să înțelegi mai multe despre istoria cercetărilor științifice în materie de diabet și obezitate, rolul hormonilor, nutriție și consecințele unor recomandări guvernamentale nefondate științific, ți le recomand. Eu una eram deja familiarizată cu munca dr. Jason Fung, îi mai citisem câteva cărți, mare parte din articole, și ascultasem de mai multe ori conversația cu Peter Attia.

– Anul trecut am descoperit eseul lui Peter Levine din „Cum se schimbă oamenii” (Daniel Siegel) și l-am subliniat aproape pe tot, așa că m-am dus mai departe pe fir și am citit Waking the Tiger: Healing Trauma, cartea lui din 1997. Și am subliniat-o și pe ea aproape pe toate. happy Levine oferă o viziune diferită asupra traumei, de ce unii oameni își revin imediat după anumite evenimente iar alții rămân blocați într-un ciclu care doar amplifică simptomele, evoluția în timp, pașii necesari pentru a fi tratată și legătura dintre minte și corp.

– Încă trec prin Psychological Types, de C.G. Jung, și presimt că o să mai dureze până o termin fiindcă nu este o lectură ușoară (+600 de pagini și rezultatul a 20 de ani de muncă). Am nevoie să înțeleg mai bine zona asta de tipuri de personalitate, că mă ajută în ceea ce fac, și am zis să pornesc direct de la rădăcini.

– Am recitit Can’t Hurt Me, autobiografia lui David Goggins: Am citit-o în format fizic când s-a lansat și acum am recitit-o ca audiobook – minunată alegere, fiindcă are niște extra intervenții pe parcursul cărții, în care naratorul îl întreabă mai multe lucruri pe baza poveștii lui. Sunt informații care nu apar în cartea fizică și nu le-am auzit nici prin interviurile pe care le-a dat (mda, Goggins se numără printre cei cărora le-am consumat toate interviurile existente happy ). Știu că am tot scris despre el din 2017 încoace, dar reiau un pic pe scurt povestea pentru cei care v-ați abonat mai recent la newsletterul meu: Goggins este acum o legendă în lumea anduranței, singurul om din istorie care a încheiat trainingul de Navy SEAL, Army Ranger și Air Force, și a bătut tot felul de recorduri fizice. Ce este fascinant la el este că nimeni nu-i dădea nicio șansă să reușească. A crescut într-un mediu extrem de dificil, cu un tată abuziv, amenințări de la KKK, tatăl vitreg ucis, avea dificultăți de învățare, a trecut prin sărăcie, depresii și obezitate. Dacă vrei să începi de undeva, îți recomand interviul lui din 2017 cu Tom Bilyeu (Impact Theory) sau cel de la Joe Rogan (2018).

– The Game: Penetrating the Secret Society of Pickup Artists, de Neil Strauss: Știam că a fost o modă mai demult în România cu tehnicile de seducție din cartea asta, știam că Neil Strauss e jurnalist și prieten bun cu mulți autori în care am încredere, și îi știam minunatul articol din Rolling Stone despre Elon Musk (despre care am scris în newsletter în 2018), dar cam pe aici se opreau informațiile mele. Well, Strauss a făcut parte dintr-o gașcă de băieți care au luat tot felul de tehnici din psihologie, NLP, hipnoză, mentalism, de la oameni precum Robert Cialdini, Robert Greene, Richard Bandler sau Tony Robbins, și le-au folosit pentru… a agăța femei. Strauss povestește tehnicile de seducție folosite, dar și interacțiunile cu Courtney Love, Britney Spears, Tom Cruise, Paris Hilton și alte vedete. Cartea este foarte mișto scrisă și am privit-o detașat, ca la zoo, dar pentru unii oameni s-ar putea să declanșeze o repulsie cauzată de cât de „obiectivate” sunt femeile. Ah, și spoiler: la final cam toți din povestea asta ajung în clinici de recuperare, cu grave probleme psihice.

– Ficțiune: Jurassic Park, de Michael Crichton – citită și revăzut simultan filmul (este fascinant pentru mine să analizez cum au transformat cartea într-un super fenomen pop-culture – până la Titanic a fost filmul cu cele mai mari încasări). Este o „cautionary tale” referitoare la jucatul cu genetica și mini incursiune în chaos theory / Butterfly effect, pe care o studiam fix în urmă cu un an pe vremea asta, în cursul de Systems Thinking de la Johns Hopkins. Tot la capitolul ficțiune am citit și primul volum din Orphan X, de Gregg Andrew Hurwitz, iar acum încerc să mă abțin să nu le consum pe toate celelalte deodată – o să-mi dau cadou câte una la două luni.
***

Notă de final:

Până în urmă cu câțiva ani nu citeam deloc, nici măcar o carte pe an. Era o repulsie cauzată de școală și sistemul educațional românesc, peste care am reușit să trec de abia la 20 și ceva de ani, când am realizat cât de mult m-a tras în jos faptul că nu citeam cărți. Acum încerc să recuperez tot acel timp pierdut și am ales să vorbesc public despre asta, în speranța că nu vor face și alții greșeala pe care am făcut-o eu.

Am explicat în aceste articole felul în care selectez și citesc eu cărți:

Și nu uita:

„Research your own experience, absorb what is useful, reject what is useless, add what is essentially your own.” (Bruce Lee)

– Cristina

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed