Spun povești care merită învățate

În ce merită să îmi investesc atenția: framework pentru consumul de informație

Textul de mai jos a fost trimis în noiembrie 2019 celor abonați la newsletterul meu.

Am în minte o paralelă care mă bântuie de ceva timp, dar este prima oară când o și formulez în scris și sper să reușesc s-o exprim suficient de clar și să aibă sens.

Este o perspectivă asupra felului în care un investitor decide pe ce bunuri să “parieze” și cum luăm decizii în viața personală.

În mod normal, un investitor își construiește portofoliul jonglând cu procente alocate între două extreme: investește în lucrurile cu risc uriaș și în cele sigure. Unele funcționează doar dacă ai suficientă răbdare pe termen foarte lung, altele sunt pariuri pe termen scurt, dar cu potențial să aducă niște câștiguri uriașe.

Cel mai mare procent din portofoliu se duce în lucrurile cele mai ‘safe’: sunt cele care poate că nu aduc mari beneficii pe termen scurt (iar prin ‘termen scurt’ mă refer la cel puțin câțiva ani), fiindcă se mișcă extrem de încet și durează până se văd efectele, dar au și cel mai scăzut grad de risc.

În același timp, există un procent minuscul alocat investițiilor riscante. Acolo răsplata poate fi uriașă, însă există și cele mai mari riscuri să dea greș. Este important să existe o plasă de siguranță și să-și țină ego-ul sub control, să știe exact ce va face în cele mai negre scenarii și când este momentul să renunțe la ele. Dacă astea dau greș, nu-și permite să nu supraviețuiască în urma eșecului.

Iar dacă funcționează și “câștigă” din pariurile riscante, poate nu reinvestește în și mai multe bunuri cu risc crescut, ci redirecționează spre investițiile safe, astfel încât să păstreze mereu un echilibru între felul în care sunt alocate procentele astea.

Evident, am super-simplificat, fiindcă și investitorii sunt la rândul lor de mai multe feluri, Gradul de toleranță la risc diferă și există mii de nuanțe când stai să dai zoom-in la cum iau decizii.

Privind imaginea de ansamblu, cred că este un framework util pentru cei care fac strategie de digital marketing, fiindcă întotdeauna ai nevoie să păstrezi un echilibru între pariurile pe care le faci, șansele lor de reușită pe termen scurt versus termen lung.

Dacă îți investești bugetul și energia doar în canale și campanii riscante, este posibil să pice totul ca un castel de nisip aka să ajungi să-ți cauți un job în altă industrie, undeva unde să nu te știe nimeni.

Mă gândesc mereu la artiștii care au renunțat la site-urile proprii și la newsletters fiindcă au decis să se promoveze doar pe MySpace, de exemplu (yes, remember MySpace?). Am văzut ciclul repetându-se ulterior cu cei care au căzut în mirajul Facebook și au ajuns să se bazeze doar pe publicul care-i urmărea acolo, în loc să-i mute pe un canal sigur, aflat sub controlul lor.

Se repetă istoria cu influencerii, cu vloggerii care se plâng că YouTube le taie reachul, că se schimbă algoritmul Instagram, că nu e corect, că bla bla (până la urmă, toate aceste platforme sunt la rândul lor niște business-uri).

De asta este important să ai grijă să-ți construiești în același timp și niște canale safe, unele care știi că funcționează greu, aduc rezultate pe termen lung, și să muți acolo publicul câștigat pe cele cu risc ridicat.

În timp, am ajuns la un framework asemănător și pentru conținutul pe care-l consum și felul în care îmi distribui atenția. Pare că este potrivit cu toleranța pe care o am eu la risc și cu scopurile pe care le am în acest moment. Nu știu dacă este potrivit și pentru tine, dar sper să te ajute măcar să reanalizezi felul în care îți împarți atenția și energia între sursele de conținut. Pentru un 2020 mai eficient happy

Categoria #1: conținutul safe: util și cu impact pe termen lung.

Cel mai mare procent din atenția mea se duce în categoria asta de conținut, unde includ cărțile de non-fiction, workshopurile, cursurile la care particip și orele de coaching (una din cele mai bune decizii pe care le-am luat în ultimii 3 ani). Astea sunt cele care îmi bifează procentul de informații utile pe termen lung și se imprimă cel mai bine în memorie.

2019 a fost al 3lea an la rând când am citit peste 50 de cărți. Ca să nu cad în capcana “trebuie să citesc mai mult decât am citit anul trecut”, am un criteriu prioritar: încerc întotdeauna să-mi amintesc care este scopul acestei activități (sau cum ar spune Simon Sinek: ‘always start with why’).

Scopul nu este să bifez un anumit număr de cărți și să mă laud după aia cu cât de mult citesc eu (mi-e teamă să nu ajung subconștient să caut să trișez, citind cărți scurte sau ușoare). Scopul este de a-mi umple mintea cu unelte evergreen, de calitate – este pariul meu safe pe termen lung. Din acest motiv, am renunțat pe parcurs la multe cărți, dar am și recitit multe.

Cam 85% din cărțile pe care mi le cumpăr sunt alese cu mult timp înainte, dar păstrez 15% pentru randomness / serendipity – cărți cumpărate impulsiv sau pe care le primesc cadou.

Am mai mulți factori prin care decid ce cărți citesc: vechimea lor, autorii și cine le recomandă.

Prefer să citesc cărți recomandate de oameni pe care-i admir și știu că avem valori sau nevoi asemănătoare deoarece cresc șansele să-mi recomande cărți cu adevărat utile.

Citesc de la autori deja “validați”, adică cei pe care i-am mai citit și am încredere că munca lor este valoroasă pentru mine.

De ce cărți mai vechi? Cu cât au rezistat mai mult în timp, cu atât sunt mai mari șansele să ofere valoare și să mai existe mult timp de acum înainte. Dacă vrei să înțelegi un concept vechi, cărțile clasice vor oferi mai multă valoare decât cele noi.

Dacă o carte de abia s-a lansat, indiferent de cât de mulți oameni mi-ar spune că este “the sh*t”, prefer să aștept să se potolească hype-ul. Decid ulterior dacă vreau sau nu să o citesc. Dacă merită, sunt sigură că o să mai aud despre ea și la un an după ce s-a lansat (de cele mai multe ori, însă, nu se întâmplă).

Timpul este un mod foarte bun pentru a filtra cărțile și a nu face cumpărături impulsive. Obișnuiesc să adaug într-un wishlist uriaș din contul meu de Amazon toate cărțile de care mă lovesc și sună interesant sau este posibil ca la un moment dat să am nevoie să citesc ceva pe tema respectivă. Nu am niciun alt filtru pentru asta, așa că în acest moment sunt undeva peste 300 de cărți acolo adunate în 10 ani, de când am făcut contul de Amazon și am început să comand.

Acel wishlist Amazon stă la baza a două comenzi mari pe care le dau peste an: una la finalul primăverii – ca să am ce citi în vacanța tradițională tip “stat pe plajă / pajiște de munte”, respectiv una la finalul toamnei – ca să am ce citi în vacanța de iarnă.

În total, anul acesta am investit câteva mii de Euro pe categoria asta (pe lângă mult timp și atenție), dar știu că vor face diferența pe termen lung.

Când stau să mă gândesc câte ore am risipit în trecut doar pe social media, timp care mi-a adus înapoi mult prea puține beneficii, îmi vine să-mi smulg părul (ca să pun lucrurile în perspectivă: dacă în fiecare zi ai “doar” o oră pierdută dând scroll aiurea la feed, orele alea adunate înseamnă 2 săptămâni din an care s-au dus pe ceva ce, în cazul meu, nu a meritat).

Categoria #2: conținut riscant: trenduri & termen scurt.

În a doua categorie de informații intră articolele lungi, newsletterele și podcasturile.

Cu astea simt că risc cel mai mult să mă lovesc de junk information și fluff, așa că le limitez și filtrez fără milă.

Valoarea nu este atât de mare și nici nu se lipesc informațiile la fel de bine ca sursele din prima categorie, dar mă ajută să observ trenduri sau să decid dacă este un subiect despre care vreau să aflu mai multe și să intru în profunzime.

Sunt abonată la câteva newsletters mișto (aici este o listă de acum un an – promit s-o mai updatez). Plătesc pentru acces la surse de informații de calitate (FarnamStreet al lui Shane Parrish, de exemplu). Am abonamente la servicii care mă ajută să-mi organizez toată această informație: Feedly, Evernote și Pocket.

Articolele mi le iau din newsletters și din Feedly (adică din feedurile site-urilor sau blogurilor la care sunt abonată). Nu le citesc niciodată imediat ce le descopăr, ci le salvez în Pocket și las să treacă timp până intru în ele.

La rândul lor, newsletterele intră automat într-un folder separat, nu le văd niciodată în inbox. Am pus filtre astfel încât să se ducă direct într-un folder dedicat.

Din când în când, mă mai dezabonez în masă de la ele – fac asta atunci când mă simt copleșită de prea multă informație. Știu că dacă era ceva ce mă ajuta cu adevărat, îmi amintesc eu ulterior să mă reabonez, că încep să-i simt lipsa.

Cu podcasturile sunt și mai restrictivă, am foarte puține pe care le ascult și le limitez la maxim o oră pe săptămână. Sunt multe, câteva sunt extrem de bune, însă răsar ca ciupercile peste noapte, așa cum se lansau blogurile acum ~10 ani, și o să dispară la fel de rapid (chiar am vorbit puțin despre asta în podcastul lui Katai, în acest episod despre viitorul bloggingului în România).

În acest moment, am un singur podcast la care dau play by default la toate episoadele (și uneori chiar le reascult), că știu că-mi iau multă valoare: podcastul lui Andrei. În rest, am niște podcasturi destul de ‘tehnice’ la care sunt abonată, unele lungi de mai bine de 2 ore, cum ar fi cel al doctorului Peter Attia, însă decid să dau play la episoade în funcție de invitați, nu ascult tot ce lansează (mai degrabă le păstrez pentru drumurile lungi cu mașina).

Pe toate astea le văd mai degrabă ca un fel de fire starters sau bază de funnel pentru sursele de calitate, adică pentru a descoperi cărțile și cursurile din prima categorie.

Un criteriu bun după care mă ghidez aici: dacă nu ar fi gratuit, aș plăti pentru așa ceva? Dacă nu, atunci de ce accept să-mi investesc timpul în asta?

Categoria #3: conținut folosit pentru deconectare și entertainment.

Aici intră cărțile science-fiction sau din domenii fără nicio aplicație aparentă.

Sunt esențiale la rândul lor, fiindcă mă ajută să-mi imprim mai bine în memorie informațiile cu un scop clar definit. Dacă ar fi all work and no play, nu mi-ar mai funcționa memoria la fel de bine și nu s-ar mai lipi lucrurile care vreau să se lipească.

Sunt sigură că îmi scapă acum câteva tipuri de conținut, dar trec la…

Categoria #4: ce tip de conținut NU consum / limitez pe cât posibil?

La fel de importantă este lista cu tipuri de conținut pe care încerc să le evit complet sau să le limitez la maxim. Am scris un pic despre asta luna trecută, când povesteam că obișnuiesc din când în când să fac un exercițiu de deconectare completă de la inputurile externe – zile când mă rup de orice înseamnă emails, chat, social media, articole etc.

Aici intră toate informațiile junk care dau dependență și cu care nu vreau să-mi încarc mintea. Nu numai că mie personal nu simt că mi-ar aduce vreun beneficiu, dar mai mult îmi fac rău. Îmi afectează capacitatea de a fi atentă pe perioade lungi de timp, nu mai sunt creativă, nu mai pot memora și învăța lucruri noi, cresc nivelul de anxietate.

Pe lângă ce am menționat deja mai sus, nu obișnuiesc să consum video / vloguri. Necesită mult prea multă atenție din partea mea și nu merită (m-am speriat la studiul de luna trecută care spunea că românii se uită la TV / video online în medie peste 3 ore pe zi). Nu mai am cablu TV de 10+ ani. Am un abonament la HBO Go, unde obișnuiesc să revăd seriale vechi, în funcție de starea în care sunt, și alea limitate la 20-30 de minute pe zi (în cele mai multe zile nu sunt nici alea). La Netflix am renunțat acum două ierni, erau mult prea multe opțiuni și-mi dădea o stare de anxietate: am timpul atât de limitat încât mi-era teamă că nu aleg bine la ce să mă uit, așa că am tăiat abonamentul. Nu mă uit la seriale noi, și aici aștept întâi să treacă hype-ul și decid ulterior dacă merită sau nu. La cinema aș merge mai des dacă nu aș avea alergie la mall-uri (anul trecut am fost la un singur film, anul ăsta la fel, probabil nu voi mai ajunge în următorul an).

Știrile intră tot la tipul de conținut pe care-l evit. Este prea mult zgomot, un efect negativ prea mare pentru ce beneficii oferă. Informațiile care sunt cu adevărat importante și urgente, cele care îmi afectează viața, ajung întotdeauna cumva la mine.

Mark Manson scria zilele trecute într-un newsletter despre relevanța știrilor:

I’ve been going through headlines from random years and what I’m finding is that the vast majority of published news has no real long-term consequences and/or it’s simply rehashed stories of things that do have long-term consequences. Similarly, some of the most important historical moments were completely missed at the time. I’m starting to notice that much of the news industry is not providing real value, but merely the perception of value, as created by our cognitive biases. And, as we know, any industry created on the back of our cognitive biases, inevitably starts hurting us, because it removes us from reality.

Un alt framework util pentru asta (sursa):

Concluzii?
1. Mai multă calitate, nu cantitate. Și în conținutul consumat, și în felul în care comunic online.
2. Evit să caut în capcana de a căuta noutăți, deși știu că așa avem creierul hardwired, să caute mereu shiny new stuff. Îmi este greu să mă abțin când aud pe toată lumea în jur vorbind de diverse noi cărți, podcasturi sau seriale, însă timpul este un filtru bun pentru toate astea.
3. Din când în când, merită să iau pauze și să mă rup complet de la anumite surse de conținut. Dacă era ceva important, îmi amintesc eu ulterior și revin la ele. Sau nu.

***

Acest articol a fost trimis în toamna 2019 celor abonați la newsletterul meu. Dacă-ți place, te invit să te abonezi și tu de aici, pentru mai multe materiale asemănătoare.


Leave a Reply