Spun povești care merită învățate

Daniel Zărnescu x Cristina Chipurici – Cristina’s Podcast

Daniel Zărnescu este unul din oamenii de la care am învățat extrem de multe lucruri și m-au ajutat să-mi accelerez evoluția într-un timp scurt. Îl admir pentru obsesia cu care se concentrează pe a construi, a-i susține pe alții și a le oferi un cadru în care să crească, când ar fi putut să se rezume la a comenta de pe margine. Își asumă riscuri și misiuni aparent imposibile, în industrii în care nu vrea mai nimeni să se bage, și (fără mirare) este considerat nebun pentru asta. Un visător pragmatic și rebel.

Stoic, pasionat de antropologie și istorie, antreprenor și om de marketing, autor a 12 cărți publicate (și non-ficțiune, și beletristică), este fondator al Școlii de Scris și predă la Romanian Gifted School. A avut curajul de a lansa recent o editură de carte românească, numită Story Craft Publishing – o mică piesă de puzzle în piața de carte din România și pretextul pentru care i-am propus să-i iau acest interviu.

Nu-mi amintesc exact cum am dat prima oară peste Daniel, dar acum știu că este ca un iceberg: ce se vede aparent, la suprafață, reprezintă extrem de puțin. Spre rușinea mea, mi-a luat vreo șase ani ca să realizez asta (știu că am tendința să judec rapid, după aparențe, și mă las ușor păcălită de ce semnalizează unii, ce spun că ar face, și nu ce fac exact – lucrez la asta).

Dacă până acum aveai orice fel de preconcepții despre creativitate, talent, inspirație sau scris, probabil o să te șocheze conversația mea cu Daniel.

Am discutat cu el despre perioada lui de antreprenoriat, eșecuri și greșeli, cum a realizat că scrisul este firul care unește aproape tot ce a făcut în viață și cum a decis să se concentreze pe asta, piața de carte din România, cât de mult citesc românii, cum putem încuraja viitoarele generații să citească mai mult, mituri și preconcepții legate de creativitate și ce speră el să realizeze pe termen lung prin editura proaspăt lansată.

Și fiindcă multe lucruri bune se întâmplă celor care au răbdare, o să mai ai parte de o surpriză în acest podcast, dar pe care te las să o descoperi din conversația noastră:

Uite câteva lucruri despre care am povestit:

  • Conceptul de carieră umbră, vocație și frici. Greșelile făcute în anii de antreprenoriat, cum a simțit criza financiară din 2008 și de ce a fost o perioadă depresivă. Cum a făcut trecerea la concentrat pe scris (și de ce a durat mulți ani).
  • Mituri legate de creativitate, talent și inspirație: scrisul este un proces, este un mușchi și se poate antrena în timp la fel ca oricare alt mușchi, însă așteptările noastre nu sunt calibrate.
  • Rolul poveștilor în istoria omenirii și în societate. Importanța structurii și cum amplifică, de fapt, creativitatea. Am disecat ce înseamnă un proces creativ astfel încât să iasă o operă valoroasă și de ce există o luptă inegală între artă și comercial.
  • Piața de carte din România și analfabetismul funcțional, ce spun cifrele în comparație cu Uniunea Europeană, corelația cu diverși factori.
  • Cum putem genera curiozitate și interes pentru citit și pentru storytelling în general, încă din școală. Daniel predă la Romanian Gifted School și povestește despre cum simte diferența dintre a lucra cu adulți și copii.
  • Reticența românilor de a consuma cărți scrise de români, dar și perspectiva și aroganța scriitorilor români. Genuri literare care ne lipsesc, nu sunt acoperite în România.
  • Ce rol vrea să joace în piața de carte, ce speră să realizeze pe termen scurt și lung prin Școala de Scris și editura StoryCraft Publishing pe care a lansat-o.
  • Paradoxul celor care vor să publice cărți, se văd generatori de texte, dar ei nu consumă cărți, nu citesc.
  • Disciplină și rutină. De ce este important să ne concentrăm pe CUM aplicăm ceea ce am citit. Daniel citește foarte greu cărți de non-ficțiune: citește 10-15 pagini în fiecare dimineață, dar tot timpul caută aplicabilitatea lor. Tot pe tema asta, îți recomand episodul de podcast în care Daniel a fost intervievat de Andrei Roșca: “Știm prea multe dar acționăm prea puțin” – pentru mine a fost un șut în fund, fiindcă m-am regăsit în multe dintre lucrurile discutate de ei – și le-am schimbat încet-încet.

Pe parcursul conversației o să vezi că intrăm în dezbateri legate de interviurile, cărțile sau filmele unor oameni precum Stephen King, George R.R. Martin, Quentin Tarantino, Steven Pressfield, J.R.R. Tolkien, Joseph Campbell, George Lucas, Yuval Noah Harari și mulți alții.

Cărți menționate:
– Steven Pressfield: The War of Art, Gates of Fire
– Joseph Campbell: The Hero with a Thousand Faces
– George R.R. Martin: A Song of Ice and Fire
– Yuval Noah Harari: Sapiens
– Kim Stanley Robinson Shaman
– Daniel Zărnescu: Bastardul
– Ion Aion: Spovedania unui preot ateu
– Cătălin Ioniță: Bătălia de la Socola
– Radu Octavian: Șapte Porți

Despre piața de carte din România și cât citesc românii:
1. Profit.ro: România – cea mai mică piață de carte din UE
2. NewMoney: Piața de carte învață să treacă peste efectele provocate de criza COVID-19
3. Forbes: 76% dintre români n-au fost niciodată într-o bibliotecă
4. Mediafax: 42% dintre elevii din România sunt analfabeți funcțional

Pe Daniel Zărnescu îl poți găsi / urmări aici:
DanielZărnescu.ro (abonează-te la newsletter de aici)
StoryCraft
ConstruimImperii
Școala de Scris

Episodul a fost înregistrat în octombrie 2020. Poți asculta aici toate episoadele anterioare.

Mulțumesc:


Leave a Reply