Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.
Neața,
S-au împlinit recent 6 ani de când trimit newsletterul Friday Read (din 28 iulie 2017, mai exact). S-a născut din dorința de a-i ajuta pe cei din jur să nu facă aceleași greșeli ca mine, să împărtășesc lecțiile proprii și ideile învățate din cărți sau articole. Pe primul l-au citit doar 4 prieteni… iar acum suntem câteva mii de potențiali prieteni 
și sunt recunoscătoare pentru atenție și pentru toate oportunitățile care au venit în acești ani datorită newsletterului.
Am simțit nevoia să marchez momentul și am scris câteva gânduri legate de Friday Read, cum îmi văd eu rolul, firul roșu care a unit ce am făcut, de ce am ales să nu pun presiunea monetizării pe newsletter și concentrarea pe poveștile oamenilor vs cifre – dar și reversul medaliei pentru toate aceste decizii. Dacă n-ai răbdare să citești tot / nu te interesează subiectul, vreau doar să-ți mulțumesc pentru susținere și drumul parcurs împreună – indiferent de cât a fost de scurt.
***
Curiozitate. „Dar despre ce e newsletterul?„. Mereu am fugit de întrebarea asta (e din serie cu „Da’ cu ce te ocupi?” ). Am evitat să merg pe stilul american de promovare și să nișez newsletterul, să mă supra-specializez și să scriu despre un singur lucru, ca lumea să mă asocieze automat cu acel subiect. Ar fi ajutat pe partea de branding, pe promovare, dar m-ar fi plictisit teribil. Până la urmă, este un newsletter scris de un om, pentru oameni. Iar eu sunt un om cu mai multe interese – așa cum ești și tu, cel care citești aceste rânduri. Interese care se schimbă în timp, evoluează, chiar ar fi ciudat să stagneze. Dar există un fir roșu care unește ce scriu și ce fac: curiozitate, deschidere, procesul de învățare (iar aici intră și auto-cunoaștere, dar și a afla poveștile celorlalți), dorința de a evolua, curajul de a recunoaște când greșesc, căutarea unui echilibru, încurajarea unor obiceiuri sănătoase, dar și o doză de scepticism / lipsă de interes față de trenduri, influenceri sau convenții sociale.
Învățare. Am menționat mai sus procesul de învățare – newsletterul se numără printre uneltele care mă ajută cu asta. Scriu despre lucrurile pe care le descopăr, lecțiile învățate pe propria-mi piele, articolele și cărțile pe care le citesc… și astfel îmi clarific și eu gândurile, mi se „sedimentează” ideile. Da, aș putea face asta și în privat, într-un fel de jurnal, dar forma asta de expunere publică (i-aș spune chiar accountability) funcționează mai bine la mine. Am nevoie de martori la acest proces.
Rolul meu. Unul din talentele mele este că-i fac pe ceilalți curioși în privința unor subiecte despre care nu știau înainte nimic (sau aproape nimic) și îi duc de la 0 la 1 – adică le prezint suficiente informații într-un mod personalizat în funcție de nevoile și interesele lor, încât să își dea seama dacă este pentru ei sau nu. Iar mai departe, dacă vor să se ducă în profunzime (de la 1 spre 10), pot să le recomand experți și resurse (articole, cărți, podcasturi, cursuri etc – fiindcă fiecare are alt stil preferat de a învăța).
Conexiune. Newsletterul îmi bifează și o nevoie de conexiune cu oameni care sunt la fel de curioși, de deschiși și dornici să învețe lucruri noi. Dar este doar o primă etapă – și uneori simt că nu-mi este suficientă, așa că mai duc o parte din interacțiuni la următorul nivel (am experimentat asta prin book-club-uri, workshopuri, conversațiile de la alergările 321sport etc).
Încredere. Îmi place intimitatea unui newsletter. Mai ales când primesc mesaje cu informații extrem de personale, când oamenii îmi împărtășesc lucruri pe care nu le-ar face publice în mod normal (și uneori chiar și lucruri neștiute nici măcar de cei apropiați lor). Sunt rare locurile online unde se mai pot purta astfel de conversații profunde și sunt recunoscătoare că atât de mulți au încredere în mine – chiar dacă uneori mă simt copleșită de volum și presiunea de a răspunde (la nivel rațional știu că n-am nicio obligație, dar emoțional mă simt vinovată de fiecare dată când nu reușesc – working on it).
Frecvența. Am pornit cu un format și o frecvență bătută-n cuie: în fiecare vineri dimineață trimiteam un mail cu recomandări de articole și cărți de citit (de aici și numele de Friday Read). Recent am început să-l trimit ceva mai rar și newsletterul vine acum la câteva vineri. Sau nici măcar nu vine într-o zi vineri, deci s-a mai pierdut legătura cu numele M-am mutat de la modelul „să trimit constant mail-uri, chiar dacă nu am neapărat ceva ce merită comunicat, doar ca să rămân top of mind” la „hai să trimit mai răruț, când chiar am ceva ce simt că poate ajuta, că nu vreau ca oamenii să se simtă copleșiți de volumul de mail-uri„.
Control și algoritm. Newsletterul este o variantă ușor de controlat de către cei interesați să citească ce scriu – știm că mail-ul ajunge în inbox imediat ce este trimis, nu este sechestrat de vreun algoritm lipsit de transparență. RSS feed-ul este o alternativă și mai stabilă, dar este prea tehnic pentru cei mai mulți. Prin comparație, în partea cealaltă avem social media: algoritmul nu este deloc transparent, reachul variază de la o zi la alta (trendul pe termen lung fiind să se ducă în cap, pe măsură ce crește popularitatea unei platforme), formele de notificare dau erori, platformele lor de newslettere au fost lansate și închise rapid etc. Plus că toată lumea are o adresă de mail (cel puțin cei la care mă interesează pe mine să ajung), însă nu toată lumea este pe social media.
Privacy vs Influență. Newsletterul este un iceberg, nimic nu este la vedere – privacy care-mi place, chiar dacă nu ajută neapărat pe partea de creștere. Spun asta fiindcă suntem influențați de ce vedem în jur și, dacă vedem că Xulescu urmărește pe cineva, sunt mai mari șanse să dăm și noi un follow. La newsletters nu prea poți să te folosești de astfel de metode de influență (ok, poți folosi testimoniale dacă vrei neapărat, dar sunt cringe).
Cifre & creștere. Am „doar” câteva mii de oameni care mă citesc – zic „doar” fiindcă există o ancoră în cifrele influencerilor cu sute de mii de urmăritori pe social media. Există presiunea asta din exterior de a crește constant, de a avea mai mulți abonați, și mereu mă întreb: ok, câți mi-ar fi de ajuns? 10.000? 100.000? Un milion de abonați? Creștere până unde? Ce mi-ar aduce asta? Îmi doresc durerile de cap care vin la pachet? (Odată cu creșterea numărului de abonați, am simțit cum am început să mă autocenzurez, să fiu mai atentă la ce scriu și ce nu scriu – se pierde din libertate). Sunt corelate aceste cifre în vreun fel cu stima mea de sine? Nu vreau să intru în jocul acesta al cifrelor, să iau decizii în funcție de asta. Fiindcă nu sunt doar niște cifre, sunt niște oameni care citesc aceste rânduri – oameni în carne și oase, fiecare cu povestea proprie, cu lecții de viață, cu bucurii și supărări. Și pentru mine este infinit mai satisfăcător să aflu că o singură persoană a luat niște decizii sau și-a schimbat comportamentul inspirat de ceva ce am scris decât să văd că mi-au venit într-o zi 40 de abonați noi.
Curățenie. Una din deciziile bune a fost să fac constant curat în lista abonaților și să îi dezabonez pe cei care nu deschid deloc niciun newsletter trimis în ultimele 6 luni (îi anunț înainte de a face asta, fiindcă mai există și erori). Numărul de abonați ar fi fost dublu dacă nu făceam curățenia asta, dar: 1. ca să trimit la abonații „fantomă” costă bani, 2: prefer să trimit la mai puțini, dar interesați, decât la mulți care nu citesc (poate de asta am average open rate de 75%). Am toată arhiva pe site, în cazul în care cineva vrea să recupereze. (Dacă n-ai mai deschis un newsletter de 6 luni, n-are niciun rost să te minți singur că într-o zi vei mai citi. Și eu fac din când în când curățenie în newslettere și mă dezabonez de la cele pe care nu le mai deschid. Mă pot reabona oricând dacă le duc lipsa.)
P.S. O altă decizie bună a fost faptul că cei care se abonează primesc automat la început o serie de mail-uri mai vechi, un fel de „best of”, ca să se obișnuiască cu mine și stilul meu.
Monetizare. N-am vrut să pun presiunea de a face bani pe conținutul pe care-l public, ceea ce mi-a dat libertatea de a scrie despre ce vreau eu și când vreau – și de asta nici n-am colaborat cu branduri / agenții etc. Banii îi fac din lucruri separate și toți cei care mă urmăresc știu clar că n-am nicio agendă ascunsă (acum 15 ani propovăduiam pe la conferințe cât de important este să-ți urmezi pasiunea – ceva ce acum n-aș mai zice atât de categoric 
). Riscul este că la un moment dat s-ar putea ca aceste calcule să-mi dea cu virgulă și să decid că nu mai merită investiția mea de timp și bani (mă costă peste 1000€/an doar să trimit newsletterul și să public podcastul – și mi-e teamă să intru în calcule legate de ore investite).
Răbdare. În iulie 2017 scriam asta: „Când era cel mai bun moment să pornesc un newsletter? Acum 10 ani. Când e următorul cel mai bun moment să pornesc un newsletter? Acum.” De câțiva ani avem (din nou) un boom de newslettere lansate. Toată lumea își face newsletter, mulți încearcă să-l monetizeze prin Substack sau Patreon sau reclame sau promovând produse proprii (cursuri etc). Dar s-au și oprit foarte multe newslettere în ultimii ani – și pariul meu este că o să mai tot dispară. În cele mai multe cazuri problema era că au pornit cu niște așteptări eronate. Este greu să îi faci pe alții să-ți descopere newsletterul și să se aboneze (mult mai greu decât să-i faci să dea un follow pe social media), este greu să-l crești, este greu să produci constant conținut, este greu să faci bani din așa ceva. Și nu toată lumea are răbdare pentru astfel de lucruri, mai ales că trăim în era „7 pași ca să faci nu-știu-ce peste noapte„.
Ce urmează? Asta e altă întrebare la care am alergie – probabil fiindcă reflectă incapacitatea noastră de a trăi în prezent, a ne bucura și a aprecia ce avem, ce am făcut deja. Nu știu ce urmează.
Ce știu în prezent este că aleg să:
„Îi ghidez pe cei din jur să devină mai productivi, dar în același timp să rămână umani. Să-și controleze atenția, să învețe cum să intre într-o stare de concentrare și creativitate, dar să fie antifragili când lovesc haosul și incertitudinea. Să-și construiască o relație echilibrată cu tehnologia, care să-i susțină în creșterea lor personală și profesională, fără să-și atașeze prea tare identitatea sau să uite ce-i face unici. Să descopere unelte prin care-și pot gestiona timpul, să obțină energie și claritate. Să-și formeze obiceiuri noi sau să „se lase” de cele care nu le mai sunt benefice. Și să nu uite să se distreze și să se bucure de viață pe parcursul acestei călătorii. Adică exact lucrurile cu care m-am luptat eu personal multă vreme – și în continuare mă lupt.”
Iar dacă vrei să arunci un ochi peste arhiva din acești 6 ani, nu uita că o găsești aici.
Mulțumesc pentru susținere
– Cristina
P.S. Am mai scris și:
1 comentariu. Leave new
[…] Am și propriul newsletter pe care-l trimit, Frday Read. Arhiva este aici și aici un articol cu gânduri la aniversarea a 6 ani de când l-am pornit. […]