4 ani de când am pornit newsletterul Friday Read!

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

Morning, guys! Recunosc că nu eram pregătită (emoțional!) să trimit primul newsletter atât de rapid. Planul era să încep să-l comunic azi (28 iulie) și să las timp până vinerea viitoare ca să se strângă destulă lume. Însă m-am trezit în dimineața asta și am observat că, deși nu l-am anunțat încă public, deja v-ați abonat la el (damn, you’re fast!). Așadar, bună dimineața și mă bucur să vă găsesc. happy

Cu acest paragraf am introdus primul newsletter Friday Read, pe care l-am trimis pe 28 iulie 2017.

Câteva gânduri despre ce am învățat în acești ani, rutina de scris, cele mai mari greșeli făcute, statistici și multe altele:

***

Perfecțiunea nu există

Îmi vine să dau foc sau să rescriu integral 99% din textele scrise vreodată. E un semn bun. Dacă nu mi-era rușine măcar un pic de lucrurile pe care le scriam în trecut, ar fi însemnat că n-am evoluat deloc. Cine eram acum patru ani nu mai are legătură cu cine sunt acum, cine sunt acum nu are legătură cu cine voi fi peste luni și ani de acum înainte. Mai cresc, mai învăț lucruri noi. Forever work in progress.

Pe termen lung e clar că efortul bate inspirația și talentul. Dacă așteptam să mă lovească muza inspirației sau să fie perfect, aș fi așteptat la nesfârșit.

***

Lipsa unei nișe = m-am împușcat singură în picior

Nu sunt un roboțel care să vorbească la nesfârșit despre un singur subiect în care este expert. Sunt om, cu zile bune și rele, interesat de lucruri cât mai variate. Mă plictisesc rapid, îmi place să descopăr conexiuni și patternuri între lucruri care aparent n-au nicio legătură între ele.

Am ales să nu mă nișez, să nu scriu despre un singur subiect, iar asta simt că mi-a afectat promovarea. Aș fi putut alege să mă axez doar pe digital detox – despre care scriu și vorbesc public din 2017, dar de abia recent s-a transformat într-o modă. Aș fi putut să mă nișez pe alergare montană, formare de obiceiuri, productivitate, citit, non-ficțiune, businessuri locale etc.

În schimb, am ales ca firul roșu să fie dragostea pentru învățat și evoluat în permanență. Deschidere, curiozitate, capacitatea de a-mi schimba opiniile, de a fi vulnerabilă când greșesc.

Inițial începusem cu content curation pe articole de personal development, acum îi zic personal development fără bullshit.

E o umbrelă mare, știu. Mi-ar fi fost mult mai ușor să mă promovez dacă m-aș fi nișat, ar fi fost ușor să spun ce fac, despre ce scriu.

Ce am ales în schimb a fost să permit oamenilor să mă însoțească pe drumul ales, cu toate interesele care se schimbă pe parcurs și toate pasiunile mele dubioase.

***

Despre procesul actual de scris și promovare

Aleg subiectele destul de emoțional și egoist, în funcție de ce mă obsedează pe mine în acel moment, ce simt eu nevoia să învăț sau să-mi „scot din sistem”.

Scrisul în sine durează puțin, fiindcă fac munca pe parcurs, cu multe luni sau chiar ani în avans – și nu prea o simt ca pe muncă, e ceva ce fac oricum. Iau notițe din ce cărți citesc și podcasturi ascultate, îmi adaug propriile conexiuni, păreri și experiențe. Ulterior folosesc notițele ca pe niște bucăți de lego, doar le pun cap la cap după cum doresc.

Din acest motiv, îmi ia o oră-maxim două să scriu și să dau send la un newsletter.

Am scris aici mai multe despre cum consum eu informația:

Procesul de publicare / promovare: trimit newsletterul, dacă am ceva important de anunțat poate postez și pe social media, uneori editez textul și îl reciclez ca articol aici pe blog – dar nu cred că am făcut publice nici 10% din newsletters (iar asta doar la ceva timp după ce le-am trimis abonaților).

Amprenta zilei în această perioadă (iulie 2021): mă trezesc fără alarmă în jur de 6 (deci mult mai târziu decât Ergo), scriu până pe la 8-9 – de obicei fără legătură cu newsletterul, plec în oraș la alergare și / sau sesiuni de coaching, mă întorc acasă, admin work (email-uri), uneori mai scriu după-amiaza sau ies din nou în oraș pentru sesiuni coaching sau alergare / mers pe jos.

Am programul mai fragmentat decât îmi doresc, însă știu că este doar o perioadă care va trece. Prefer să am zile întregi dedicate pentru scris și research, respectiv zile pentru admin work și întâlniri – și spre asta țintesc.

***

Delaying gratification

Este infinit mai greu să conving pe cineva să se aboneze la newsletter. Oamenii sunt mai atenți cu adresa de mail, nu este ușor să conving pe cineva că merit un loc în inboxul lor.

Nu doar să-mi permită să apar acolo, ci și să aibă încrederea că vor deschide mail-ul meu și nu o să fie o risipă de timp și atenție.

Iar dacă au ei o zi mai proastă sau interpretează greșit ceva ce am scris și le pierd încrederea, se vor dezabona și este greu să-i câștig înapoi, să-i fac să se reaboneze.

Mă ajută faptul că pot să mă concentrez pe viitor și pe cât de mult mă va ajuta acest newsletter peste câțiva ani.

Prin comparație, social media oferă instant gratification, fiindcă acolo imediat pot vedea o inimioară, un comentariu, o reacție. Mi-a fost greu să mă rup de dopamina iluziei că eu sunt importantă – fiindcă asta-mi spuneau acele interacțiuni de pe social media.

***

Dragostea față de proces, nu de rezultate

Am norocul că îndrăgesc procesul suficient de mult încât să nu devin obsedată de cifre. Scrisul este o altă formă de terapie, mă ajută să-mi clarific gândurile, să învăț și să aplic mai bine ideile despre care scriu.

Primul meu mail a fost trimis și citit de doar patru oameni: jumătatea mai bună, un fost coleg de liceu, un fost coleg de muncă și o prietenă din copilărie. Poate că mi-ar fi fost suficient în continuare să-i ajut doar pe ei prin ceea ce scriu, însă faptul că acum suntem câteva mii de oameni este minunat.

Cei mai mulți abonați m-au descoperit via word of mouth.

***

Satisfacția de a juca un rol în schimbare

Am investit timp, efort, bani și multă energie emoțională în acest newsletter iar mult timp n-am primit absolut nimic înapoi, nici măcar un reply. Luni întregi în care aveam impresia că vorbesc în gol și nu ajunge la nimeni. Statisticile newsletterului păreau ireale: X persoane au deschis newsletterul, au dat click pe acele linkuri… erau doar niște cifre, parcă nu erau oameni reali. Le știam numele și adresele de mail, însă nu le cunoșteam poveștile.

În timp, au început să curgă reacțiile. Unii oameni îmi scriau înapoi mail-uri lungi, alții mă abordau direct pe stradă și vorbeau cu mine. Oameni care au devenit reali, care mi-au împărtășit cele mai intime gânduri – exact ca și cum ar fi la o cafea cu cea mai bună prietenă. Oameni care-mi spun cât de mult s-au schimbat în urma acestor newsletters, cât îi ajută.

Este cel mai satisfăcător lucru să aflu că am jucat un mic rol în viețile lor, însă încerc să nu mă atașez de asta și să rămân concentrată pe proces.

(Pentru cei care mă întreabă ce ne facem cu copiii, că ei nu au mail-uri și nu știu cu newsletterele: e ok, copiii cresc și ei. Iar la câte mail-uri primesc de la toate categoriile de vârstă, aș zice că e un mit că unele generații ar folosi mai mult sau mai puțin mail-ul).

***

Cea mai mare greșeală

Am avut perioada mea când am fost inconsistentă cu newsletterul și l-am făcut varză. La un moment dat am început să-l scriu în engleză, după care am anunțat că îl închid de tot, l-am redeschis un an mai târziu, când mi-am dat seama că a fost o greșeală și nu mi-a fost rușine să recunosc și să dau undo la decizie.

S-a întâmplat în 2018, în perioada când pornisem The CEO Library, un proiect internațional cu cărți recomandate de cei mai buni din lume în domeniile lor. Ca să-l promovez, am început la un moment dat să trimit un newsletter în engleză – extrem de asemănător cu Friday Read, după care am decis să mă concentrez 100% pe acel proiect internațional și am “omorât” newsletterul personal.

Cu alte cuvinte, mi-am pus un pic prea mult din suflet în acel proiect, fără să fie clar cum se diferenția față de ce făceam eu deja pe cont personal.

***

Satisfacția conexiunii cu românii

The CEO Library ajunsese urmărit de mii de oameni din cele mai îndepărtate părți ale lumii, din țări unde nu cred că voi călca vreodată (și nici nu sunt convinsă că știu să le identific pe o hartă). În fiecare zi primeam mail-uri de la oameni care îmi mulțumeau pentru ceea ce scriam… și eu nu simțeam nimic.

Am realizat în timp că cea mai mare satisfacție mi-o iau tot din interacțiunea cu românii, chiar dacă sunt mai puțini abonați. Am ieșit din proiectul internațional, mi-am repornit newsletterul personal, l-am trecut înapoi în română, iar acum îl folosesc drept funnel de marketing pentru mâna de oameni cu care ajung să lucrez față în față.

Legat de engleză: o stăpânesc bine, dar tot simt că lipsesc nuanțele pe care doar limba nativă mi le poate da. Nu spun că este imposibil, ci doar că este mai greu. Pentru cineva care lucrează pe o piață internațională are mai mult sens să scrie în engleză.

***

Newsletterul e ca un iceberg

Trimit un newsletter citit de mii de oameni – ok, nu sunt mulți, dar sunt persoane care au cu adevărat influență în societatea noastră – și nimeni altcineva nu știe. Oameni incredibili, antreprenori și lideri din întreaga Românie – adevărații influencers și power brokers, cei care chiar schimbă lucrurile în bine în țara asta. Însă conversațiile sunt intime și sunt purtate doar cu mine, nu există o “încăpere” comună unde să se adune toți.

Nu toată lumea e ok cu asta.

Prin comparație, pe social media este mult mai ușor să creezi social proof și peer pressure. Este evident câți alți oameni te urmăresc, e ușor să dai share și repost la ce spun ei. Chestia asta duce la un bulgăre de autoritate care tot crește: văd și alții cine te mai urmărește și le crește încrederea în tine.

Cifrele în acest moment arată astfel:

***

Formarea micro-obiceiului

Newsletterul este și el un fel de ultramaraton. Mă interesează doar pasul pe care-l fac acum, ca să nu mă las copleșită de cât de lung este drumul pe care-l am în față.

Hai mai bine să mă concentrez pe a-l scrie și a-i da send, a obișnui oamenii cu prezența mea constantă în inboxurile lor, cu riscul ca în unele zile să trimit niște lucruri mai slabe.

Am avut câțiva ani în care am trimis newsletterul în fiecare vineri, însă mă apropiam ușor de un nou burnout, așa că în prezent încerc să mă limitez la un newsletter la 2 vineri. Mi-e ok așa, știu că mă pot ține cu ușurință de aceste “antrenamente”, chiar și în cele mai grele perioade, chiar și când mi-e lene, sunt obosită, nu am chef, s-au adunat prea multe pe capul meu etc. Prefer să mă asigur că este ceva ce pot face constant.

***

Nu pot împăca pe toată lumea

Știu că n-am cum să împac pe toată lumea și că mereu vor exista oameni care nu au răbdare să citească texte atât de lungi, de mii de cuvinte. Unii ar prefera audio, alții video, alții postări bite-sized pe social media. E ok.

N-am cum să-i mulțumesc pe toți. Prefer să mă concentrez pe ce tip de conținut pot face eu în acest moment.

Încerc să nu fiu obsedată de cei care se dezabonează. Și eu m-am dezabonat de la nenumărate newsletters care oferă extrem de multă valoare, dar pur și simplu nu simțeam că eu personal mai am ce să-mi iau. (La fel cum pot să învăț lucruri din newslettere scrise de persoane care-mi displac). Mai am perioade când fac și curățenie generală și mă dezabonez de la toate, mă reabonez ulterior doar la câteva – cele cărora le simt lipsa. Dar asta nu spune nimic despre autorii acelor newslettere, ci doar despre nevoile mele din perioada respectivă.

***

Curățenia periodică

Apropo de dezabonări. De două ori pe an fac curat în lista de abonați și îi dezabonez pe cei care n-au mai deschis niciun mail în ultimele luni (evident, îi anunț înainte, ca să nu fie vreo eroare tech). Dacă cineva nu deschide niciun newsletter timp de multe luni la rând, cred că este clar că nu mai este de interes pentru el/ea.

Problema nu este că aș ține abonați fantomă, ci că aceștia îi afectează pe cei care chiar vor să citească newsletterul: scade deliverability rate-ul iar mail-urile au mai mari șanse să intre în taburile de Promotions sau chiar în Spam, ceea ce duce la un cerc vicios: din ce în ce mai multă lume nu le vede și nu le deschide, ceea ce face să le intre și altora în Promotions sau Spam șamd.

***

Vulnerabilitatea crește încrederea

Cu cât scriu mai personal, ca și cum aș vorbi în continuare doar cu primii patru prieteni care s-au abonat la newsletter, cu atât pare că au mai mult impact aceste mail-uri.

Am crezut mult timp că dacă-mi permit să fiu vulnerabilă și să scriu tot ce simt nevoia să scriu, cu toate greșelile pe care le fac pe parcurs, o să-mi afecteze partea de lucrat 1-la-1 cu oamenii. O să fie mai puțini care să-și dorească să lucreze cu mine sau o să risc niște preconcepții / bias-uri la cei cu care ajung să lucrez.

S-a întâmplat fix opusul: acele dezvăluiri m-au făcut mai umană și m-au apropiat și mai mult de cei cu care lucrez. Cei la care am văzut cele mai mari schimbări nu erau niște străini care au ajuns întâmplător la mine, ci fix cei care deja mă citeau de mult timp și aplicau din lucrurile citite în newsletter.

***

Privilegiul de a nu monetiza acest newsletter

Îmi permit să investesc timp, efort și bani într-un newsletter și un podcast care consumă destul de mulți bani. Nu le monetizez direct – și este intenționat. Aș putea vinde ușor publicitate sau să fac campanii cu diverse branduri, însă prefer să nu pun pe ele presiunea asta financiară – și am privilegiul să-mi și permit să fac asta. Din acest motiv, fiecare link și paragraf este inclus din proprie inițiativă, fiindcă eu personal simt că merită.

Prefer să mă susțin financiar oferind servicii pentru oamenii care chiar vor să acționeze și să-și accelereze dezvoltarea, prin programe sau lucrat 1-la-1. Le sunt dedicată celor care vor să acționeze și să-și accelereze dezvoltarea. Cu alte cuvinte: munca mea este fie gratuită, fie la un cost mare. Fără variante de mijloc.

***

Despre încărcătura emoțională

Am zile în care primesc zeci sau chiar sute de mesaje de la cei care sunt abonați, iar câteva sunt extrem de lungi. Mail-uri individuale, cu întrebări dificile, la care nu se poate răspunde așa ușor, îmi ia câteva zeci de minute să mă gândesc la ce au scris, să formulez un răspuns coerent și util.

Pe de-o parte, aici este uneori o problemă de limite, fiindcă nu e ok ca cineva să-și verse nesolicitat tot bagajul emoțional într-un mail cât un roman și să aibă așteptarea ca eu, o necunoscută, să vin cu soluții și să îmi asum responsabilitatea pentru deciziile pe care le au ei de luat. (Evident, nu toată lumea are așteptarea asta, dar există și oameni cărora li se pare ok.)

Recunosc că mă simt vinovată că nu pot răspunde tuturor. Aș vrea să răspund la absolut toate mail-urile – măcar să știe că am citit și îmi pasă, dar mi-e imposibil fizic. Prefer să mă concentrez pe a lua cele mai comune dileme și să le folosesc pentru a produce mai mult conținut care poate ajunge la mai mulți oameni deodată.

Detașarea asta este și o metodă de auto-apărare. Capacitatea de a ne păsa de alți oameni este limitată și, dacă există sute de oameni care ne încarcă emoțional și au așteptări de la noi, n-o să mai avem capacitate emoțională de a ne păsa și a ne conecta cu cei dragi, cei care chiar contează. Sau vorba aia: avem un număr limitat de available fucks, hai să alegem intenționat what to give a fuck about, fiindcă nu suntem Atlas să cărăm toată lumea pe umerii noștri.

***

Despre reacțiile răutăcioase

Newsletterele sunt trecute prin propriul filtru al celui care le citește. Sfaturile nesolicitate, interpretările eronate, mesajele răutăcioase, oamenii care se blochează la formă (romgleză sau typos) etc – toate astea spun mai multe despre autorii lor decât despre mine. Cristina care trimite acest newsletter nu sunt eu – cea reală, este un avatar online care seamănă cu mine, arată ca mine, are același nume.

***

Ce urmează pentru writing, email marketing, newslettere și care cred că o să fie rolul meu?

Sincer, habar n-am cum va arăta piața, dar din bula mea pare că se duce într-o direcție bună. Oamenii încep să citească mai mult de afară și să aibă pretenții mai mari de la ce se întâmplă aici, în România.

Rețelele de social media (oricare ar fi la modă) rămân sateliți de testat idei mici și adunat comunități care merită mutate pe bloguri și email marketing – pe astea le văd în continuare de bază pe termen lung.

Cât despre rolul meu personal, aș vrea să contribui mai mult la educație pe temele de care mi-e cel mai frică: climate change, cutremure, relația cu tehnologia, mental health, sănătate fizică & longevitate. Nu am asta ca obiectiv doar pentru lista proprie de abonați, ci am un plan mai amplu, care include și colaborări cu alte publicații + podcastul propriu.

***

Succesul e efemer

Pe cât de satisfăcătoare sunt mail-urile de la cei care-mi spun cât de mult impact au lucrurile pe care le scriu, pe atât de tare încerc să-mi amintesc constant că astea sunt efemere. Succesul e efemer, atenția e efemeră, totul e efemer și, la un moment dat, nimeni nu-și va mai aminti numele meu.

Dar sunt recunoscătoare că am fost parteneră pe drum pentru o perioadă de timp, mai lungă sau mai scurtă.

Mulțumesc pentru cei patru ani.

– Cristina

Notă de final: Acest text a fost trimis întâi celor care sunt abonați la newsletterul meu. L-am editat ușor și am inclus răspunsurile la câteva întrebări primite ulterior pe mail de la Daniel. În mod normal nu fac publice newsletterele, însă acesta a fost excepție, fiind ocazie specială. Dacă ți-a plăcut, te poți abona de aici.

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

1 comentariu

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed