Cele mai interesante cărți citite în 2022

Înainte să treci direct la listă, câteva idei și principii personale:

– Consider că nu există neapărat cărți proaste, ci mai degrabă există cărți citite de persoana nepotrivită sau într-un context nepotrivit. Lista de mai jos este cu cele mai interesante cărți pe care le-am citit eu, Cristina din 2022 – cărțile potrivite pentru mine, care au venit la momentul potrivit.

Față de anii trecuți, în 2022 a dominat o nevoie de a citi SF sau măcar biografii / memorii. Am ajuns la suprasaturație de cărți de non-ficțiune, în special how-to – de fapt nu doar cărți, ci și podcasturi, articole, newslettere, social media – am redus drastic doza de informație consumată și am trecut la o altă dietă. Poate și fiindcă îmi iau o doză suficientă de non-ficțiune din dezbaterile și cărțile citite pentru master.

Am citit mult mai mult pe Kindle față de anii trecuți – asta deoarece obișnuiesc să citesc cărțile de ficțiune / biografiile pe Kindle – seara, înainte de a adormi, și cărțile de non-ficțiune pe hârtie, cu creionul în mână (ca să mă asigur că nu iau notițe în exces din ele). În plus, din cauza crizei hârtiei, prețul cărților a crescut enorm de la începutul acestui an și resimt altfel bugetul. Tot comparat cu anii trecuți, n-am mai apucat să citesc deloc cărți audio – înainte mergeam mult mai mult pe jos prin parcuri și le ascultam astfel, însă anul ăsta mi-am luat un spațiu de birou, merg mai puțin pe jos și, chiar și atunci când merg, prefer să nu mai ascult nimic.

Am avut mulți ani în care nu citeam deloc – nici măcar o carte pe an. Era o repulsie cauzată de școală și sistemul educațional românesc, peste care am reușit să trec de abia la 20 și ceva de ani, când am realizat cât de mult m-a tras în jos faptul că nu citeam cărți. Acum (la aproape 35 de ani) încerc să recuperez tot acel timp pierdut, așa că citesc destul de mult. Vorbesc public despre asta în speranța că nu vor face și alții greșeala pe care am făcut-o eu. Povestea mea a apărut și într-un articol BBC despre cum să-ți construiești obiceiul de a citi zilnic.

Sucesul și fericirea (indiferent de cum ni le definim) nu sunt corelate cu cât de mult citește un om.

– În schimb… valoarea informației vine din acțiune. Degeaba consumăm conținut și citim tot felul de cărți de how-to, newslettere sau articole descoperite pe LinkedIn, ascultăm podcasturi etc dacă nu aplicăm în viața de zi cu zi acele informații acumulate.

– În 2022 am citit peste 40 de cărți – fără să includ ce am recitit sau nu am dus până la capăt. Încerc să nu-mi impun un număr minim de cărți pe care să le citesc într-un an. Știu că risc să optimizez pentru acel obiectiv și să mă păcălesc singură, să citesc cărți ușoare sau scurte doar de dragul de a bifa un număr care n-are nicio corelație cu alte lucruri relevante. Este regula lui Goodhart: „When a measure becomes a target, it ceases to be a good measure.”

„De ce citesc cartea asta?” Am obiceiul de a-mi clarifica intenția înainte de a mă apuca de o carte. Fie am în gând un proiect la care lucrez în acea perioadă și unde pot să folosesc lucrurile învățate, fie citesc pentru entertainment – deconectare, fie citesc pentru conexiunea cu o persoană / un grup. Dar, pe lângă acestea, încerc să includ și o doză de serendipity – cărți pe care le descopăr și citesc complet întâmplător, fără să am vreo așteptare de la ele.

Încerc să evit hype-ul – adică încerc să nu citesc doar cele mai noi, strălucitoare și populare cărți. Prefer să aștept să mai treacă niște timp (1-2 ani) și, dacă în continuare îmi sunt recomandate, atunci le dau o șansă. Vorba lui Murakami: „If you only read the books that everyone else is reading, you can only think what everyone else is thinking.

– Din același motiv încerc să îmi comand cărți doar de două ori pe an: înainte de vacanța de vară, respectiv înainte de vacanța de iarnă. Dacă dau de o carte care pare interesantă și cred că m-ar interesa, doar o adaug pe wishlist și decid dacă o cumpăr doar când vine momentul să dau comanda. Această fereastră de timp mă ajută să cumpăr mai puține cărți, dar mai puțin impulsiv / reactiv.

– După cum vezi, multe din punctele de mai sus încep cu „încerc să„, deci nu sunt principii de care reușesc să mă țin 100% happy

Acestea fiind zise, uite cele mai interesante cărți pe care le-am citit în acest an:



FICȚIUNE:


1. Remembrance of Earth’s Past – The Three-Body Problem, The Dark Forest, Death’s End, de Liu Cixin

În 2017 am citit The Three-Body Problem, primul volum al autorului chinez Liu Cixin din trilogia hard SF Remembrance of Earth’s Past. Mi-a plăcut atât de mult încât țin minte că nu puteam abține să nu-l citesc de Crăciun pe sub masă, la adunarea cu toată familia. (Am scris despre ea în articolul cu cele mai bune cărți ale acelui an.) Am amânat să citesc următoarele volume din serie, fiindcă mă așteptam să fie bune și voiam să le savurez cât mai încet, să nu fac bingeing pe ele. Într-un final, a venit timpul și pentru volumele 2 și 3 din trilogie, adică The Dark Forest și Death’s End. Nu numai că au fost bune, dar mi s-au părut chiar mai bune decât primul volum (în special al treilea – mi se pare cel mai bun din serie).

Trilogia spune povestea primului contact uman cu civilizații extraterestre… doar că dăm peste unii răi. Trisolaris, o civilizație aflată în pericol de dispariție, plănuiește să ne invadeze după ce a primit un contact de pe pământ trimis în cadrul unui proiect militar secret din timpul Revoluției Culturale din China.

Se estimează că Trisolarienii vor ajunge la noi peste 4 secole. Între timp, pământul se împarte între mai multe tabere: cei care sunt dezamăgiți de umanitate în general și vor să-i primească cu brațele deschise – fie ca să preia controlul asupra noastră și să ne forțeze să devenim mai buni, fie ca să ne omoare pe toți, iar o altă tabără mare se pregătește de lupta împotriva invaziei. Pentru a ne apăra, pornim tot felul de proiecte noi și cu șanse scăzute de reușită.

Citește-o dacă vrei să te lauzi că ai citit cărțile atunci când va apărea producția Netflix bazată pe cărțile lui Liu Cixin, la care lucrează creatorii / scenariștii Game of Thrones. Sau pentru a evada din problemele tale de zi cu zi. Atunci când pui în perspectivă faptul că pământul e pe cale să fie invadat de extratereștri, parcă grijile devin ceva mai mici.

Este un mix bun între știință și filosofie. De altfel, Liu Cixin crede că: „If we compare science and philosophy, which one is closer to science fiction? Actually, philosophy is closer.”

Eu obișnuiesc să dau cadou pachetul tradus în română la Nemira: Amintiri din Trecutul Terrei, dar și traducerile în engleză sunt foarte bune.

Scena9 are un interviu interesant cu Liu Cixin publicat acum doi ani.


2. The Ministry for the Future, de Kim Stanley Robinson

The Ministry for the Future este un SF realist. Kim Stanely Robinson descrie un viitor probabil, având ca temă schimbările climatice. O carte simultan lipsită de speranță și care în același timp totuși oferă speranță.

În 2025, un val de căldură lovește India și omoară zeci de milioane de oameni în doar câteva zile. În același an se înființează The Ministry for the Future, o organizație cu sediul în Zurich, care are scopul de a asigura un climat sigur pentru următoarele generații.

Cartea începe din perspectiva celui care a fost singurul supraviețuitor al valului de căldură din orașul Lucknow (oh, ironia acestui nume). India decurge la soluția de a împrăștia în atmosferă dioxid de sulf, pentru a simula erupția unui vulcan – asta duce la o scădere a temperaturii timp de câțiva ani. În același timp, este „taxată” de țările bogate fiindcă a riscat cu astfel de experimente. India le reproșează că țările cele mai sărace și populate din lume au acum de suferit cel mai mult, fiind cele mai expuse la schimbările climatice, doar fiindcă alte state s-au îmbogățit în timp ce au adus planeta în stadiul actual. Și ăsta este doar începutul cărții.

Autorul a documentat bine zona de climate change și ne trece prin mai multe posibile soluții: geoinginerie, economie, politică.

De altfel, una din ideile de bază din carte este că nu există o singură soluție pentru încălzirea globală. Este nevoie de mai multe soluții la care să se lucreze simultan și toată lumea să colaboreze.

Cartea este o experiență în sine și merită citită măcar pentru felul în care este scrisă. Fiecare capitol este din punctul de vedere al altcuiva, ceea ce dă mai multe perspective sociale. Există capitole care sunt ca niște ghicitori, altele sunt notițe de la întâlniri, altele sunt din jurnalul unor refugiați, altele sunt fragmente de știri șamd. Sunt doar două personaje urmărite pe tot parcursul cărții: Frank, supraviețuitorul (extrem de traumatizat) al valului de căldură din India, și Mary, care conduce The Ministry for the Future și este frustrată de birocrație.

„Easier to imagine the end of the world than the end of capitalism.”

Am descoperit-o datorită acestui video cu Neal Stephensen de la un eveniment al The Long Now Foundation (organizație non-profit pe care o tot urmăresc de mulți ani, axată pe gândire și responsabilitate pe termen lung):

Am discutat despre Ministry for the Future la book-club-ul din septembrie și a fost fascinant că mai mulți dintre noi am descoperit în media știri legate de climate change cu idei de care dădusem inițial în carte.

O găsești tradusă la Nemira: Ministerul pentru Viitor.


3. Seveneves, de Neal Stephenson

Tu ce ai face dacă luna ar exploda în bucăți, fără vreun motiv aparent și fără vreun avertisment?

Ei bine, fix așa începe Seveneves, cartea lui Neal Stephenson. Dintr-un motiv necunoscut, fără vreun avertisment, luna se sparge în 7 bucăți. Pe măsură ce bucățile încep să se ciocnească între ele și să cadă pe pământ, oamenii de știință calculează că în cel mult doi ani Pământul va deveni de nelocuit și va rămâne așa timp de câteva mii de ani. Atmosfera se va încălzi mult prea mult, oceanele vor fierbe.

Dacă am afla că lumea s-ar sfârși în două zile, sigur ar fi panică și un haos de neimaginat. Dar dacă am mai avea doi ani la dispoziție? Cum am reacționa? Am mai continua să muncim? Am citi și învăța în continuare? Copiii noștri ar mai merge la școală? Ne-am muta în munți?

Umanitatea pune la cale un plan prin care să ducă pe orbită cât mai mulți oameni selectați cu atenție, pentru a ne asigura că specia supraviețuiește în spațiu – dar, bineînțeles, nu fără provocări.

În ultima parte a cărții intră într-o explorare a geneticii și culturii. Dacă mai supraviețuiește doar o mână de oameni și sunt singurii cu care o ia lumeaa de la capăt, ce s-ar întâmpla? Cât de mult suntem influențați genetic, de istoria familiei noastre sau de propriile experiențe?

Nu pot să povestesc prea multe despre carte fără să dau spoilere, dar pot să-ți spun că este un hard SF, adică pune accent pe acuratețea științifică și se intră în foarte multe chestii tehnice, bine documentate și detaliate de Neal Stephenson. Ce mi-a plăcut cel mai mult este că ne forțează să gândim pe termen lung – foaaaarte lung. My inner geek a dansat de fericire.

Eu mi-am cumpărat-o în română în urmă cu câțiva ani, dar am amânat să mă apuc de ea fiindcă are 900 și ceva de pagini – era intimidantă prin greutatea fizică. Într-un final mi-am cumpărat-o din nou, în format digital. Dacă vrei să-ți antrenezi bicepsul în timp ce o citești, o găsești tradusă la editura Paladin: Seveneves. Șapte Eve.

Apropo de Neal Stephenson. Știu că am mai shareuit în newsletter acest articol în urmă cu câțiva ani, dar merită să dau din nou share acestui articol scris de el: Why I am a bad correspondent.​ <3

4. Atlas Shrugged, de Ayn Rand

Munca lui Ayn Rand a influențat unii din cei mai mari investitori și antreprenori din lume, dar și din România, așa că de mult timp eram curioasă să o citesc.

Ca s-o înțelegem pe Ayn Rand, avem nevoie să înțelegem contextul în care a scris și au devenit populare romanele ei. S-a născut în Rusia în 1905, într-o familie burgheză evreiască, ceea ce înseamnă că a prins revoluția bolșevică și a experimentat comunismul pe propria piele. Afacerea tatălui ei (o farmacie și clădirea în care se afla ea) a fost confiscată, iar pe urmă aproape au murit de foame. În anii ‘20 a fugit singură în America, unde a luat-o de la zero.

Ceea ce a scris a fost ca reacție la experiențele ei personale, iar succesul lor s-a datorat contextului în care se afla lumea în acea perioadă.

A devenit cunoscută de abia în 1943, odată cu The Fountainhead – asta după ce cartea a fost inițial respinsă de 12 edituri.

Romanele ei sunt povești care-i ilustrează filosofia de viață: o preferință pentru libertate individuală, rațiune și capitalism pur. O lume în care oamenii au dreptul la propria viață, să-și caute singuri fericirea, niciun om nu se sacrifică pentru altul și nici nu se așteaptă ca altcineva să se sacrifice pentru el.

Rand și-a denumit filosofia “objectivism” (obiectivism) și este reprezentată în cărțile ei de ficțiune prin aceste idei:

  1. Scopul moral al omului este propria fericire și doar prin rațiune poate să fie fericit – este singurul său compas. Are nevoie să gândească singur, să trăiască bazându-se pe propria judecată, să decidă ce e alb sau negru, bine sau rău, adevărat sau fals.
  2. Doar un capitalism pur poate permite libertatea individuală de care avem nevoie pentru a fi fericiți – și este singurul sistem (social și moral) care poate funcționa pe termen lung.
  3. Guvernul există doar pentru a proteja drepturile oamenilor și nu intervine în economie, să salveze afacerile mari.

Faima lui Rand a culminat cu Atlas Shrugged – a patra și ultima ei carte de ficțiune, publicată în 1957, în care își duce ideile la o extremă: arată ce se întâmplă când toată lumea așteaptă să primească și nimeni nu mai vrea să muncească. Politicienii dau vina pe “lăcomia oamenilor de afaceri”, intervin și mai mult în economie, le iau profitul, proprietățile, drepturile intelectuale, ceea ce doar înrăutățește problema. (Spoiler: într-un final se ajunge la un colaps total al acelei societăți libere într-o dictatură și, ulterior, în anarhie).

Cărțile lui Rand sunt idealiste, cu principii duse la extrem și care nu par deloc flexibile. O simt cum judecă prin fiecare replică a personajelor ei (și care par trase la xerox dpdv al personalității). Cred că m-aș fi bucurat mai mult de cărțile ei când eram adolescentă.


5. Earthseed, de Octavia Estelle Butler

Earthseed este o distopie scrisă de Octavia Butler, una din cele mai renumite scriitoare afro-americane, considerată profet pentru abilitatea ei de a-și imagina viitorul apropiat.

Acțiunea se petrece în anii 2020, într-o societate prăbușită din cauza dezastrului climatic, a inegalității între oameni și a lăcomiei corporațiilor. Apa este mai scumpă decât benzina, instituțiile publice nu mai funcționează, oamenii se omoară între ei iar cei mai mulți sunt analfabeți și dependenți de droguri care-i ajută să evadeze din realitate.

Minoritățile etnice și religioase sunt atacate constant, iar noul președinte al SUA promite să „make America great again”. Sună cunoscut? Cartea a fost publicată în 1993, iar autoarea a murit în 2006, cu mult înainte ca Trump să fie ales președinte.

Personajul principal din Earthseed este Lauren Olamina, o adolescentă afro-americană afectată de ceva ce autoarea numește hiper-empatie – are capacitatea de a simți la fel de puternic durerile altora sau alte senzații la care este martoră.

Ea crește într-o comunitate închisă care, în ciuda zidurilor înalte și a armelor deținute, la un moment dat este distrusă. Membrii comunității sunt uciși, la fel și toată familia ei, iar ea se vede forțată să plece într-o lungă călătorie spre nord.

Cartea arată călătoria ei spre nord, încercarea de a supraviețui într-o civilizație care a luat-o razna, dar și cum începe să atragă oameni într-o nouă comunitate. Pornind de la ideea că destinul omenirii este să plece de pe pământ și să călătorească mai departe, spre stele, Olamina dezvoltă în timp un nou sistem de credințe, un fel de religie pe care o numește Earthseed. Unul din principiile acestui sistem de credințe este că:

„All that you touch
You Change.

All that you Change
Changes you.

The only lasting truth
Is Change.

God
Is Change.”

Octavia Butler spunea că munca ei vine pur și simplu din faptul că-și imagina ce s-ar putea întâmpla dacă un anumit lucru continuă în același ritm și extrapola din diverse condiții sociale, economice sau climatice. Avea mereu ceva de scris la ea, pentru a-și putea nota oricând materiale pentru poveștile pe care le scria. Scria detalii din diverse povești auzite la știri, versuri la piesele pe care le auzea la radio, idei legate de ce-i motivează pe oameni etc. (Atunci când a murit, a donat 386 de cutii cu jurnalele ei, notițe, drafturi de povești etc.)

Citește și acest articol scris de Lauren Valdez (soția lui Tiago Forte): God is Change: Octavia Butler on Post-Apocalyptic Life



NON-FICȚIUNE:


6. The Second Mountain: The Quest for a Moral Life, de David Brooks

Dacă munca lui Ayn Rand este despre libertate individuală și capitalism pur, cartea lui David Brooks ne arată unde a dus cultura hyper-individualismului din ultimele decenii și cum stă la baza crizelor sociale din prezent:

  1. Criza singurătății
  2. Criza neîncrederii
  3. Lipsa unui sens
  4. Tribalismul

El spune că primul munte pe care-l urcăm în viață este cel al succesului. Ieșim din școală și începem să ne construim o reputație în carieră. Acumulăm lucrurile pe care ni se spune că e normal să ni le dorim: experiențe, prieteni, bani, familie, vacanțe, casă etc.

Unii ajung pe vârful muntelui, realizează ce înseamnă succesul dorit și îl găsesc… nesatisfăcător. „Asta e tot?” Au vânat niște lucruri care ar fi trebuit să-i împlinească, să-i facă fericiți, doar că, odată atinse acele lucruri, nu simt nimic. Se uită mai bine la oamenii din jur, cei care au atins un succes similar, și realizează că nici ei nu sunt deloc fericiți.

Succesul nu este rădăcina răului din lume, nu e nimic rău cu asta. Dar să vânezi succesul este ceva rău – atunci când devine singura dorință pe care o ai. Nu este rău pentru societate, este rău pentru tine, pentru că este o cursă fără sfârșit. Este un contract cu tine să rămâi mizerabil. Este ceva ce îți va ocupa în permanență spațiu mental, totul va gravita în jurul acestui obiectiv.

Dacă iubești succesul și îl cauți, atunci niciodată n-o să fie suficient. Este o capcană să crezi că o să fie vreodată de ajuns. Iar cu cât ai mai mult, cu atât vrei mai mult și cu atât devii mai paranoic că o să pierzi ce ai deja.

Happiness as a byproduct of living your life is a great thin. But happiness as a goal is a recipe for disaster.” (Barry Schwartz)

Alții sunt aruncați din drumul lor de pe primul munte de o experiență care-i șochează. Au un eșec care le distruge cariera / reputația sau se întâmplă ceva neașteptat cu familia lor. Alteori evenimentul declanșator este moartea cuiva apropiat, lupta cu cancerul sau o altă tragedie. Urcau un munte încet și sigur, iar acum brusc muntele capătă altă formă. Au ajuns într-o vale a suferinței, unde descoperă un nou strat în interiorul lor. Unul pe care-l neglijaseră.

Suferința le dă unora putere – în timp ce altora le consumă complet orice urmă de viață rămasă în ei. Continuă să trăiască, să existe fizic, dar în interiorul lor au renunțat, au murit de mult timp.

Însă cei care capătă noi puteri încep să urce pe al doilea munte.

Se răzvrătesc împotriva egoului lor, fiindcă-și dau seama că niciodată nu le va satisface nevoile acelea (re)descoperite în adâncul lor. Se răzvrătesc împotriva culturii mainstream. Toată viața li s-a spus să vâneze anumite idealuri, bani, putere, faimă, doar ca să-și dea seama că de fapt nu sunt atât de interesați de acele lucruri.

Nu vor independență, vor interdependență. Nu vor libertate individuală, vor intimitate (care poate exista doar când ești vulnerabil), vor responsabilitate și să-și asume angajamente. Vor să aibă grijă de alții.

Vor să dea un alt sens vieții.

Dacă primul munte este despre hrănit egoul, despre căutat succesul și faima, al doilea munte este despre renunțarea la ego. Este despre a ne gândi și la alții, a ne asuma responsabilitatea să facem lucruri pentru ei, pentru comunitate, pentru țară, pentru lume. Este despre satisfacția luată din niște bucurii morale, din faptul că suntem aliniați cu un bine care e mai mare decât noi.

În ultimii ani, societatea s-a dus exagerat de mult spre primul munte, cel al hiper-individualismului, axat pe sine. A fost o reacție normală la momentul respectiv, a reprezentat o contra-cultură care rezolva problemele pe care le avusesem înainte.

Lucrurile care erau respectate înainte acum sunt respinse. Înainte era respectată autoritatea, acum autoritatea nu mai are putere. Înainte erau admirate vârsta și experiența, acum cei tineri sunt cei slăviți. Înainte era admirată reticența, acum e mai important să fii expresiv. Viața era o serie de generații cu rădăcinile într-un loc, iar acum este o călătorie pe un drum deschis. Înainte „eram cu toții în asta”, iar acum este despre autonomie, independență, autenticitate.

Și, așa cum se întâmplă de obicei când lucrurile sunt duse la extreme și nu există nimic să contrabalanseze, au apărut noi probleme.

Suntem liberi să facem orice vrem noi, dar libertatea ca obiectiv în sine ne împiedică să mai facem promisiuni și să ne mai luăm angajamente. Nu mai avem nicio direcție, nicio busolă morală sau filosofică, și ne simțim mai rătăciți ca oricând.

„If you don’t know where you’re going, any road will get you there.” (Lewis Carroll)

Iar în loc să ne centrăm, să ne echilibrăm, în curând pendulul se va duce în extrema cealaltă. Ne uităm în jur și vedem cum răsare o nouă contra-cultură, ca soluție (sau mai bine zis reacție extremă) la problemele actuale.


Găsești cartea lui David Brooks tradusă la Curtea Veche: Al Doilea Munte.


7. Four Thousand Weeks, de Oliver Burkeman

Avem aproximativ 4000 de săptămâni de trăit pe această planetă. Cum le petrecem? Cum ni le irosim? Cum ne raportăm la ele?

Oliver Burkeman este un jurnalist care a scris mult timp despre productivitate, însă Four Thousand Weeks este mai degrabă filosofică. Explorează atitudinea noastră când vine vorba de productivitate, mortalitate, limite și cum să ne construim o viață cu mai mult sens. Cu alte cuvinte, să nu te aștepți la tehnici de productivitate, fiindcă nu este despre asta.

Uite una din ideile mele preferate din carte:

“It’s often the unsmoothed textures of life that make it liveable, helping nurture the relationships that are crucial for mental and physical health, and for the resilience of our communities. […] Convenience, in other words, makes things easy, but without regard to whether easiness is truly what’s most valuable in any given context. […] When you render the process more convenient, you drain it of its meaning. […] The effect of convenience isn’t just that a given activity starts to feel less valuable, but that we stop engaging in certain valuable activities together, in favour of more convenient ones. […] Meanwhile, those aspects of life that resist being made to run more smoothly start to seem repellent. ‘When you can skip the line and buy concert tickets on your phone, waiting in line to vote in an election is irritating.’ As convenience colonises everyday life, activities gradually sort themselves into two types: the kind that are now far more convenient, but that feel empty or out of sync with our true preferences; and the kind that now seem intensely annoying, because of how inconvenient they remain.”

Citește și acest articol scris de Burkeman: Oliver Burkeman’s last column: the eight secrets to a (fairly) fulfilled life.

Și merită să-i urmărești și newsletterul, îl trimite doar de două ori pe lună: The Imperfectionist.

Gsești cartea tradusă la Publica: 4000 de săptămâni – Time management pentru muritori.


8. Born a Crime, de Trevor Noah

Trevor Noah este acum un comedian faimos, producător / scriitor și, din 2015, gazda The Daily Show – un late-night show de pe Comedy Central.

Însă Noah s-a născut în Africa de Sud, în Johannesburg, și a avut o copilărie inimaginabilă pentru mulți dintre noi – a prins final de apartheid, dar și anii de libertate care au urmat.

Born a crime este o serie de povești în care ne dezvăluie cum a arătat copilăria lui și cum a reușit să supraviețuiască – în ciuda sărăciei și violenței acelei lumi. Născut dintr-o mamă din etnia xhosa și un tată elvețian, într-o perioadă în care relațiile între albi și negri erau interzise și pedepsite cu închisoarea (mai mult pentru negri decât pentru albi), Trevor a avut mulți ani în care a fost ascuns de autorități (de aici și numele cărții) și ulterior a avut probleme să-și găsească locul în lume.

Cartea merită citită măcar pentru stilul în care a fost scrisă – storytelling at its best, mi-a plăcut mult cum a construit capitolele, cum a dezvăluit treptat lumea lui și doza lui de umor – probabil dezvoltat ca metodă de auto-apărare pentru a putea trece prin ce a trecut el. Prezintă niște lucruri oribile, dar într-un mod care nu te încarcă. Este și despre empatie, despre identitate și o formă frumoasă de recunoștință pentru mama lui, o femeie neînfricată, religioasă și care l-a iubit necondiționat.

O găsești tradusă la Nemira: Născut în afara legii.


​9. The Sports Gene, de David Epstein

Când vine vorba de sport, cât e talent? Cât sunt responsabile genele? Cât e datorită antrenamentului? Am putea ajunge cu toții olimpici dacă ne-am antrena suficient de mult?

În The Sports Gene, David Epstein a explorat subiectul performanței în sport și a atacat din toate unghiurile dezbaterea natură vs mediu. Demontează mai multe mituri din zona asta, de ce unele abilități sunt mai degrabă genetice iar altele, care presupunem că sunt voluntare (precum motivația unui atlet de a se antrena), este posibil să fie moștenite. (Apropo, despre mitul celor 10,000 de ore popularizate de Malcolm Gladwell am scris și eu în 2020.)

Recomand și Range, cealaltă carte scrisă de David Epstein, am scris despre ea în acest newsletter din 2019: De ce generaliștii fac performanță într-o lume a supra-specializării?

Le găsești pe amândouă traduse la Publica: Gena sportivă – Din tainele științei performanței sportive extraordinare; Range – De ce triumfă generaliștii într-o lume specializată.


10. The Psychology of Money, de Morgan Housel

În The Psychology of Money, Morgan Housel a adunat 19 povești scurte și ușor de citit care explorează relația noastră cu banii (investiții, finanțe personale, decizii de business etc) și cât de irațional ne comportăm când vine vorba de ei.

Degeaba suntem noi cei mai inteligenți, fiindcă IQ-ul și logica n-au legătură cu inteligența financiară sau cu cât de bogați suntem. Luăm decizii mai degrabă în funcție de inteligența emoțională, ego-ul nostru, contextul în care am crescut, modelul nostru de a privi lumea (și automat și toleranța la risc), incentives, marketing și diverși alți factori.

Morgan Housel vine cu perspective interesante legate de felul în care ne comportăm când vine vorba de bani. Dacă însă deja îi citești blogul de mulți ani (cum fac eu), atunci probabil că n-o să fie nimic nou pentru tine, dar merită pentru a da un refresh.


11. The Molecule of More, de Daniel Lieberman și Michael Long

După podcast-ul lui Huberman de anul trecut dedicat dopaminei, „I went down the rabbit hole” și am devorat tot ce am găsit pe tema asta.

Este un subiect esențial pentru a înțelege dependențele, motivația, dorințele, entuziasmul, flow-ul, percepția timpului și a plăcerii, de ce ne schimbăm și când ne schimbăm, de ce suprastimularea duce la pierderea motivației și cum ne-ar putea ajuta un reset al dopaminei.


MENȚIUNI:

  • Peak Mind, de Amishi P. Jha – Până acum mi se pare cea mai bună carte pe care am citit-o despre meditație, despre cum ne poate ajuta să ne concentrăm mai bine și să nu ne mai pierdem în feed-urile social media & co. Scrisă de neurocercetătoarea Amishi Jha, care și-a dedicat toată viața studiului atenției la fiecare nivel. Include mai multe exerciții scurte de meditație care ne pot ajuta să ne întărim atenția sau să scăpăm de mental fog (pentru cei cu long covid).
  • Ultralearning, de Scott Young – Ultralearning, în definiția lui Scott Young, este o strategie pentru a acumula noi skill-uri și cunoștințe într-un mod intens și dirijat 100% de noi. Cu alte cuvinte, ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce vrem să învățăm, cum învățăm, și ne construim propriul plan pentru a ajunge la rezultatele dorite. Cartea oferă niște principii de bază pe care le-au urmat toți cei care învață în mod intens și eficient, lucruri pe care le putem urma și adapta în funcție de obiectivele noastre și ce ne dorim noi să învățăm. Am povestit mai multe despre ea în acest newsetter dedicat: Principii pentru învățare accelerată.
  • Building a Second Brain, de Tiago Forte – Cum luăm notițe în era digitală? Cum le organizăm? Cum ne asigurăm că le folosim pentru a produce / exprima ceva, fără să ne simțim copleșiți de volumul de informații? Despre asta este cartea lui Tiago Forte, care a creat sistemul Building a Second Brain (bazat pe GTD al lui David Allen).
  • SALT Summaries, Condensed Ideas About Long-term Thinking, de Stewart Brand – O carte cu notițele de la conferințele ținute de Long Now Foundation, sumarizate de Stewart Brand. Deși conferințele au fost prin 2007, invitații erau de nota 10 (mulți dintre ei au devenit extrem de populari ulterior, precum Nassim Nicholas Taleb) iar ideile discutate sunt extrem de interesante și actuale.
  • Ender’s Game și Speaker for the Dead, de Orson Scott Card (urmează să citesc și Xenocide) – Intră în niște subiecte filosofice legate de libertate, egalitate, cercetare, intervenție în alte societăți. La Nemira găsești un pachet cu toate volumele traduse: Jocul lui Ender.
  • I, Robot, de Isaac Asimov – O serie de povești interesante despre interacțiunea dintre oameni și roboți – roboți care o iau razna, unii se cred Dumnezei, alții devin politicieni și conduc lumea. Însă ce mi s-a părut fascinant este că a fost publicată în 1950 (!!!).
  • Seria Ready Player One și Ready Player Two, de Ernest Cline – Pe astea le recomand mai ales pentru fanii culturii pop și a jocurilor din anii ’80, cu mențiunea că este diferită cartea de film.
  • The Kid Stays In The Picture, de Robert Evans – este autobiografia lui Robert Evans, care a fost unul dintre cei mai influenți oameni din cinematografie (a murit în 2019, la 89 de ani). Producător, actor și director executiv al Paramount, cu o viață precum un roller-coaster. Are foarte multe povești interesante din culisele Hollywood despre filme clasice, inclusiv Godfather (pe care-l iubesc).
  • What Makes Sammy Run?, de Budd Schulberg – Roman de ficțiune despre Sammy, un personaj crescut într-o sărăcie cruntă, care devine faimos și are succes în industria entertainmentului (Hollywood-ul anilor ’30) doar prin manipulare și înșelat. Cu alte cuvinte, Sammy este un fel de Ari Gold (pentru cine a văzut Entourage), cu o ambiție uriașă și fără pic de moralitate, compasiune sau etică. Autorul Budd Schulberg lucrase ca scenarist și producător TV, ceea ce l-a ajutat să construiască niște dialoguri foarte mișto în carte, și s-a inspirat din viața tatălui autorului, celebru producător Hollywood. De altfel, Samuel Goldwyn (da, acel Goldwyn din Metro-Goldwyn-Mayer) i-a oferit bani ca să nu publice cartea.


ANII ANTERIORI:

Cărțile lui 2021
Cărțile lui 2020
Cărțile lui 2019
Cărțile lui 2018
Cărțile lui 2017

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

7 comentarii

7 comentarii. Leave new

Dă-i un răspuns lui Concurs: câștigă un pachet cu trilogia Marte, de Kim Stanley Robinson – Cristina Chipurici Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed