De ce îmbătrânim și cum am putea preveni bătrânețea? David Sinclair – Lifespan


Mă mir de obicei când îi văd pe unii cerându-le altora timp, iar pe cei de la care cer, acordându-le cu atâta ușurință. Și unii și alții au în vedere motivul pentru care este cerut timpul, dar niciunul, timpul însuși; ca și cum nu ar fi cerut nimic, ca și cum nimic nu ar fi dat. Oamenii iau în joacă cel mai prețios bun dintre toate; acesta îi înșală prin faptul că este un bun fără corp și nu ne stă sub ochi; de aceea este considerat foarte ieftin, ba chiar fără niciun fel de valoare.” (Seneca, Despre timp)

În copilărie aveam o perspectivă ciudată asupra vieții. Recitesc ce scriam în jurnalele de atunci și dau peste convingeri de genul că îmi doream să trăiesc intens viața și să mor tânără, de preferat la 30 de ani. Erau niște idei născute dintr-o frică de a îmbătrâni. Vedeam bătrânețea ca fiind egală cu neputința, cu sărăcia, cu singurătatea, cu o lipsă a autonomiei și pierderea umanității. Nu aveam idee că se poate îmbătrâni și altfel, și atunci nu voiam să experimentez așa ceva.

În mare parte din istoria omenirii, șansele să atingem vârsta de 40 de ani erau reduse, iar mulți muream la naștere. Însă, de-a lungul timpului, am evoluat și am reușit să creștem vârsta medie la care murim: de la 40 am ajuns la 50 de ani, pe urmă la 60. Am început să avem constant acces la hrană și căldură, să ne putem baza pe surse de apă curată, și am rezolvat mare parte din cauzele mortalității infantile. Știința a progresat și am descoperit metode de prevenție și tratare a celor mai comune boli, care au salvat milioane de oameni de la o moarte sigură (și pe urmă au apărut anti-vaxxerii și flat-earthșii și s-a dus totul naibii).

În 1900, pneumonia, gripa, tuberculoza, problemele gastrointestinale (diareea) și difteria erau considerate boli inevitabile și cauzau jumătate din morți. Dacă trăiai suficient de mult, era o certitudine că te vei alege cu una dintre ele. Azi nu le mai acceptăm ca fiind o normalitate și foarte puțini oameni mai mor de la așa ceva.

Un alt exemplu de schimbare de paradigmă s-a întâmplat în anii 1970. Până atunci, cancerul era considerat ceva inevitabil și ireversibil, doctorii nu înțelegeau apariția celulelor cancerigene, iar tratamentul consta doar în tratarea simptomelor. Asta până au fost descoperite genele care cauzează cancer când devin mutante și s-a schimbat complet felul în care privim și tratăm boala.

În prezent, speranța de viață a ajuns la 70 de ani, iar în unele locuri de pe pământ depășește 80. Încă n-am reușit să creștem și limita superioară, foarte puțini oameni ajung să trăiască 100 de ani (undeva în jur de 0.02%) și nu știm să fi existat cineva care să fi trăit mai mult de 120 de ani.

Dar dacă tot ce știm acum despre bătrânețe este eronat?

David Sinclair propune o perspectivă diferită asupra bătrâneții. El argumentează că bătrânețea nu este ceva inevitabil, ci este o boală pe care o putem trata – la fel cum tratăm alte boli pe care în trecut le percepeam ca fiind garantate.

Mai mult de atât, el spune că bătrânețea este mama bolilor care cauzează astăzi cele mai multe morți: cancer, diabet, boli cardiovasculare sau Alzheimer. Riscul de a ne îmbolnăvi de aceste boli crește exponențial pe măsură ce îmbătrânim, însă atunci când se întâmplă, doctorii tratează doar acea boală, ca și cum nu se întâmplă nimic altceva în corp. Nu se uită la cauzele de la rădăcină sau la întreg sistemul, ci doar iau fiecare boală pe rând și dau zoom in.

Dacă m-ai întreba dacă aș vrea să prind vârsta de 100 de ani, bazându-mă pe cum am văzut că au experimentat alții bătrânețea, aș spune un mare nu. Fără să fiu în stare să mă bucur fizic și mental de vârsta respectivă? Fără să am cu cine să mă bucur de ea, fiindcă cei mai mulți oameni dragi deja au murit? Clar, nu. De ce mi-aș dori așa ceva?

Imaginează-ți că ai putea să te reinventezi la vârsta de 60 de ani, s-o iei de la 0, și că n-ai avea niciun motiv să nu faci asta, fiindcă te simți în formă. Imaginează-ți că ai ajuns la 90 de ani, dar te simți ca și cum ai fi mult mai tânăr – și nu doar tu, ci toată generația ta are parte de o bătrânețe sănătoasă, și fizic, și mental. Ai șansa să trăiești suficient de mult încât să-ți cunoști nepoții și stră-nepoții și să-i vezi cum cresc, să le fii martor în momentele fericite. Ai mai avea aceeași repulsie față de bătrânețe, de ideea de a prinde vârsta de 100 de ani?

Longevitatea este subiectul abordat în cartea Lifespan: Why We Age – and Why We Don’t Have To, scrisă de David Sinclair, om de știință și cercetător renumit în domeniul biologiei și geneticii, cu 25 de ani de studii în genetică moleculară cu impact asupra îmbătrânirii celulelor. În 1993, el s-a mutat din Australia în SUA, unde și-a început cercetarea la laboratorul M.I.T., iar din 1999 este profesor de genetică la Harvard Medical School.

În Lifespan, el prezintă cele mai noi studii în domeniul longevității, cum putem prelungi anii în care rămânem sănătoși (fizic și mental) și de ce îmbătrânirea ar putea deveni opțională.

Cartea este împărțită în trei secțiuni: una dedicată trecutului, una despre prezent și una despre viitor (axată pe dileme etice).

1. Prima parte, cea despre trecut, este cea mai tehnică și intră în detalii legate de biologie și genetică. Cum a apărut viața pe pământ, cum evoluează, interacționează și mor celulele, cum este codată și transmisă informația în biologie (ADN și ARN), cum se repară genele, de ce îmbătrânim și de ce murim.

Explică ceea ce oamenii de știință au descoperit a fi “genele longevității” – cele care au abilitatea demonstrată de a prelungi viața organismelor atât cantitativ, cât și calitativ.

Ne trece prin descoperirile și studiile legate de longevitate, înfundăturile de până acum (cum ar fi mitul că antioxidanții ne-ar prelungi viața – o industrie în care în continuare se investesc o groază de bani în reclame și care valorează $3 miliarde).

Tot în partea asta explică și călătoria lui, motivele personale pentru care a ajuns să studieze îmbătrânirea și istoria familiei lui.

Partea asta este cea mai tehnică și, dacă n-ai atracție pentru știință, probabil că nu vei trece mai departe.

2. A doua parte este despre informația actuală legată de longevitate, mecanismele prin care putem influența ceasul biologic și cât de mult pot fi manipulate.

Pornește de la cele mai demonstrate și cunoscute metode pentru a preveni bătrânețea și a opri bolile asociate cu vârsta înaintată: exercițiile fizice, expunerea la frig și postul (fasting) – adică restricția de la cât, ce și când mănânci. Sinclair spune că dacă este să reții ceva din această carte și să-ți iei un singur sfat pe care să-l aplici, ăsta este: mănâncă mai puțin! O metodă deloc revoluționară, de altfel, prezentă sub o formă sau alta în toate religiile și renumită încă de pe vremea lui Hippocrate (părintele medicinei, care a trăit în urmă cu 2,400 de ani). Ce s-a schimbat? Diferența este că de abia în ultimele decenii am reușit să înțelegem procesul din corp, cum se vindecă celulele atunci când restricționăm aportul caloric și ce efect are asupra tuturor bolilor.

Ulterior, ne trece prin pericolele expunerii la un mediu poluat, fumatul, și amintește de studiile făcute în zonele albastre – acele zone unde trăiesc cei mai mulți centenari din lume (Okinawa – Japonia sau Sardinia – Italia, de ex).

Într-un final, disecă suplimente complexe și recent descoperite care par a încetini efectele îmbătrânirii, a îmbunătăți calitatea vieții și a lungi durata, cum ar fi Metformina, Resveratrol sau NMN (Nicotinamide MonoNucleotide). Unele soluții au fost găsite în medicamente sau suplimente alimentare deja existente pe piață, care însă erau folosite pentru alte boli. Nu sunt înțelese în profunzime toate efectele iar studiile legate de acestea sunt încă în desfășurare (e normal să dureze mulți ani și să nu se întâmple peste noapte).

3. Ultima parte a cărții este axată pe etică, unde dezbate problemele morale și repercusiunile cu care ne-am putea confrunta atunci când va crește speranța medie de viață.

Suntem deja foarte mulți care trăim pe această planetă și care facem extrem de mult rău, ne dorim cu adevărat să avem și mai mulți oameni care trăiesc și mai mult? Oare acei oameni își vor mai dori să muncească? Și cu ce îi vom hrăni? Dar dacă nu toți vor avea acces la tratamentele pentru longevitate, ci doar cei bogați, care oricum deja au acces la cei mai buni medici și cele mai bune spitale?

În această parte finală mi s-a părut că a intrat prea mult în consecințe socio-politice și pe alocuri este mai mult vorba de “wishful thinking” sau de date selectate special pentru a-și expune opinia (cherry-picking) decât de niște argumente echilibrate, bine ancorate în realitate.

Un exemplu banal: la un moment dat, Sinclair argumentează că în perioadele în care am avut cele mai mari creșteri ale populației au apărut și inovațiile, și dă drept exemplu Londra din anii 1800 – o perioadă în care orașul a crescut enorm. Era extrem de murdar, oamenii respirau un aer toxic și au fost devastați de epidemii de holeră, însă pe urmă a existat o perioadă plină de descoperiri medicale și îmbunătățiri în standarde sanitare. Da, corect, însă între toate acestea nu a existat o relație demonstrată de cauzalitate.

Sunt trei posibile explicații pentru această parte a cărții:
1. E de vină firea mea sceptică și cinică pentru cum am interpretat-o. S-ar putea ca într-o zi să o recitesc prin niște lentile mai “roz”.
2. Autorul face parte dintr-o bulă destul de izolată de viața reală. Nu e nimic în neregulă cu asta și în niciun caz nu șterge cu buretele restul cărții și toate realizările lui, doar că probabil ar fi fost de preferat să lase partea asta pentru cei mai în măsură s-o dezbată. Pe de altă parte, presupun că ar fi absurd să vină cu argumente împotriva cercetării pe care o face, fiindcă ar fi ca și cum ar spune că munca lui de-o viață nu are niciun sens și face mai mult rău decât bine.
3. Special au fost introduse acele speculații și se aștepta să stârnească dezbateri și controverse, să vândă astfel mai multe exemplare decât dacă ar fi fost o carte “corectă”.

Cu toate astea, întrebările pe care le ridică sunt cât se poate de serioase și avem nevoie să le adresăm.

Un exemplu banal: dacă vom ajunge să trăim mai mult, să fim sănătoși și capabili să muncim mai mulți ani, va trebui să regândim pensiile și asigurările sociale.

În anii ’30, Franklin D. Roosevelt a înființat în SUA un program național de asigurare socială. A fost o soluție care, pe lângă faptul că proteja gospodăriile de riscuri critice, a ajutat și la creșterea consumului, fiindcă le-a oferit oamenilor o plasă de siguranță și le-a dat încrederea să consume bunuri chiar și când erau bolnavi, nu aveau joburi sau erau prea în vârstă ca să mai poată lucra.

În 1935, când a fost introdus acest program, oamenii nu trăiau la fel de mult ca acum. Foarte mulți mureau în copilărie. Dintre cei care trăiau până la vârsta de 21 de ani, doar jumătate prindea și 65 – vârsta la care puteau începe să primească pensie. Cei care reușeau să rămână în viață la 65 de ani aveau speranță de viață să mai trăiască încă 13 ani.

În acea perioadă, doar 7% din americani aveau peste 65 de ani și erau mult mai mulți tineri care să-i susțină. După boom-ul economic de după al Doilea Război Mondial, erau 41 de muncitori care contribuiau pentru fiecare beneficiar. De atunci, nivelul de sărăcie al vârstnicilor a căzut cu 15%.

Între timp, mult mai mulți oameni ajung la vârsta de 65 de ani, speranța de viață a crescut (după pensionare, se așteaptă să mai trăiască încă 20 de ani). Au fost introduse schimbări legislative care le permit multor oameni să se pensioneze mai devreme. Rata contribuabililor-beneficiarilor nu mai este sustenabilă, acum este de 3 la 1, nu mai e de 41 la 1 (în România avem județe unde sunt mai mulți beneficiari decât contribuabili). Cu toate astea, nimeni nu are curajul să se atingă de pensii și să le regândească.

Ăsta este doar un exemplu de provocare la care ar trebui să ne gândim dacă vom ajunge să trăim mai mult. Altele (explorate de David Sinclair în carte) sunt legate de răul pe care-l facem planetei, odată cu suprapopularea și încălzirea globală, excesul de mâncare, inegalitatea socială etc.

***

Per total, partea științifică din această carte mi s-a părut extrem de interesantă și valoroasă, iar partea despre consecințele socio-politice ale unei populații care nu mai moare am privit-o detașat, ca pe niște simple exerciții de imaginație sau de dezbatere, nefiind întotdeauna de acord cu opinia expusă.

Cartea a fost scrisă împreună cu Matthew D. LaPlante, un prieten jurnalist, și se bazează pe conversațiile dintre ei doi.

Ce mi s-a mai părut interesant este că David Sinclair are “skin in the game”: sunt câțiva ani buni de când testează pe propria lui piele câteva dintre acele tratamente de care vorbește în carte, iar unele dintre ele sunt luate și de tatăl lui și vorbește despre efectele vizibile (unele medicamente sunt deja accesibile, fiind folosite pentru a trata alte boli, precum diabetul).

Citește această carte dacă:
🦠 Vrei să înțelegi procesul biologic al îmbătrânirii și mortalității, explicat de un om de știință care studiază asta de 30 de ani.
🌎 Vrei să afli mai multe despre ce ar putea însemna o viață mai lungă și sănătoasă, dar și problemele etice care ar veni la pachet.
🚀 Dacă ai citit Homo Deus a lui Yuval Noah Harari, cartea asta ar fi o completare ceva mai ancorată în realitatea științifică.

Resurse suplimentare:
– Din Revista Nature: The enlightenment of age.
– Din Outside: This Scientist Believes Aging Is Optional
– Podcast lejer: David Sinclair invitat la Joe Rogan în ianuarie 2019, septembrie 2019.
– Podcast tehnic: David Sinclair invitat la dr. Peter Attia în noiembrie 2018 și septembrie 2019.
– Cartea The Obesity Code, de la Jason Fung.

Pentru cine nu e: pentru cei care nu cred în știință, sunt anti-vaxx, anti-evoluție, cred în flat-earth sau, în general, văd viața doar în alb sau negru.


2 Comments

  1. A fost tradusa aceasta carte? Pentru ca eu mi-as dori sa o achizitionez pentru mama…dar nu stie engleza.

    • Din păcate, încă nu. Presupun că fie e prea nouă, fie încă nu există interes comercial ca să considere o editură că merită să cumpere drepturile și să o traducă.
      Eu am luat-o de pe Amazon la finalul anului trecut, când fusese lansată de doar vreo 2 luni (a fost ~55 de lei, hardcover), iar ulterior am căutat-o și eu să văd dacă a fost tradusă în română ca să o iau pentru ai mei – ei mai știu engleza, dar cartea asta e destul de tehnică din cauza termenilor din biologie.

Leave a Reply