Stress + Rest = Growth (și 5 ani de Cristina’s Friday Read)

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

Dimiii!

Imaginează-ți o scală de la 1 la 10, unde la 1 ai cele mai ușoare activități sau interacțiuni din viața ta, cele care te stresează cel mai puțin, iar la 10 sunt cele mai grele, cele mai stresante activități, alea pe care nu le poți duce foarte mult timp.

Ai observat vreodată cât timp petreci în zona ușoară (1-3), cât timp ai în cea grea (8-10) și cât timp petreci între ele?

Nu este bine să rămânem doar în zona aia ușoară, fiindcă avem nevoie de doze de stres ca să evoluăm.

Și nici extrema cealaltă nu e bună, să stăm mereu cu acul pe roșu, fiindcă este imposibil de menținut. Putem să facem asta doar pe bucăți scurte de timp, iar dățile viitoare ne vom da seama că ne-am adaptat și ne-a crescut toleranța la genul ăsta de activități foarte stresante.

Este o scală extrem de subiectivă, evident, fiindcă stresul este ceva subiectiv. Ce este stresant pentru mine s-ar putea să fie floare la ureche pentru altcineva. Sau poate eu am o toleranță mare la stres / durere într-un anumit domeniu iar în altul pot să fiu “dărâmată” rapid. Fiecare are o altă toleranță la stres, care depinde de mai mulți factori: istoricul personal, contextul de moment.

Dar gândește-te la analogia asta: dacă începi să mergi la sală și te apuci să ridici greutăți prea mari, nu vei face mai mult de o repetare sau riști să te accidentezi. Iar dacă sunt prea ușoare, nu vei vedea rezultate.

Zooming out, dacă ne uităm la planul de antrenament de peste săptămână: dacă ridici în fiecare zi, fără zile de odihnă, te vei accidenta. La fel, dacă nu prea ajungi la sală și nu te împingi constant la limite, nici atunci nu vei avea rezultate.

Cele mai mari probleme apar atunci când rămânem prea mult timp în zona aia intermediară, de efort mediu. Când nu mai avem nici zile ușoare, nici zile foarte grele, ci sunt undeva între. Sau când ne umplem fiecare moment liber cu ceva ce nu pare să fie muncă sau stres, dar în realitate ne încarcă emoțional – mai citim niște tweeturi, dăm refresh la știri sau la comentarii toxice de pe reddit sau bloguri. (sună cunoscut? tongue )

Avem impresia că dacă rămânem doar în zona aia intermediară, de efort mediu, este mai sustenabil să menținem ritmul pe termen lung. Doar că… nu e chiar așa. Ce se întâmplă în realitate este că obosim, ne plafonăm sau, mai rău, ne băgăm în burnout.

Dacă vrem să evoluăm, avem nevoie să păstrăm un echilibru între activitățile acestea extreme.

Este o ecuație inspirată din sport, folosită de cei mai buni atleți din lume – am observat-o la alergători, dar nu numai.

Sportivii se antrenează folosind RPE – rate of perceived extertion – o metodă creată în anii ’60 de psihologul suedez dr. Gunnar Borg pentru a măsura cât de dificilă este o activitate / un exercițiu pentru cineva – atât fizic cât și mental. Scala se bazează pe percepția fiecărui atlet, așadar este subiectivă și depinde de toleranța sa la durere (la antrenamentele fizice există și moduri pentru a vedea ce interpretează un atlet ca fiind “intens” – adică mentalitatea lor, fiindcă unii renunță foarte devreme, dar ăsta este alt subiect).

Scala asta este folosită de atleți pentru a alterna munca intensă cu antrenamente ușoare și perioade de recuperare fizică și mentală, altfel stagnează sau, și mai frecvent, se accidentează. Este motivul pentru care cei mai performanți sportivi tratează recuperarea și somnul la fel de serios precum antrenamentele.

Iar dacă stăm să dăm un zoom out, vom observa că își planifică intenționat sezoanele de competiție pentru a include doar 1-2 evenimente de vârf (cele mai importante) urmate de perioade de recuperare fizică și psihologică.

La fel ca și corpul, devenim mai puternici atunci când îmbinăm stresul cu perioade în care lăsăm mintea să se recupereze. Nu suntem roboți, suntem oameni.

Schițele au fost făcute de mine pentru programul împotriva burnoutului pe care l-am ținut anul trecut și care s-a întins pe o durată de ~4 luni. (“4 luni? ENORM! Nu am atât de mult timp să particip la workshopuri anti-burnout!” Da, înțeleg ce zici. Dar nici la burnout nu ajungem peste noapte. E nevoie de și mai mult timp dacă vrem să schimbăm cu adevărat obiceiurile dăunătoare care ne-au dus acolo.)

Revenind. Dacă vrei să te duci în profunzime pe subiectul stress + rest = growth, îți recomand:

  • conceptul de eustress al lui Hans Selye.
  • munca lui Brad Stulberg și Steve Magness (da, am tot scris despre ei în newsletter, o să mai scriu, le-am citit toate cărțile iar newsletterul lor este printre preferatele mele).
  • o carte bună despre miturile din lumea sportului legate de metodele de recuperare fizică este Good to Go, despre care am scris în urmă cu 2 ierni.
  • episodul meu de podcast înregistrat cu Robert Hajnal, unul dintre cei mai buni ultramaratoniști montani din România – și din lume (să-i ții pumnii săptămâna viitoare, când va concura la UTMB – o probă de de 170 de km cu 10,000 de metri diferență de nivel, unde participă crema-cremelor în alergare din întreaga lume).

***

Acestea fiind spuse, intru într-o perioadă de rest happy Adică iau o scurtă vacanță până la finalul acestei luni și ne recitim, ne reauzim și ne revedem în septembrie.

“Ne reauzim” înseamnă că o să lansez un episod nou de podcast pe 1 septembrie. big grin În cele două lansate recent i-am avut invitați pe Adina Filculescu – antreprenoare, general manager enRose, respectiv pe Radu Octavian – autorul cărților Liceul 13 și Șapte Porți. Cu următorul invitat o să geek out pe subiectul cultură organizațională, fiindcă vreau să scot în evidență cât mai multe astfel de exemple pozitive din România. (Pe același subiect l-am mai avut invitat anul trecut și pe Bogdan Lucaciu, CTO Adore Me).

Și sper să “ne revedem luni, 5 septembrie 2022, de la 1900 (ora RO), pe Zoom, ca să povestim despre cum a mers experimentul lunii august: o lună de pauză de la social mediaMulțumesc celor care ați participat și la check-in-ul făcut la o săptămână de pauză, au fost minunate dezbaterile și insight-urile shareuite, <3

Pentru cine vrea să participe: vă puteți înregistra de aici și veți primi automat pe mail linkul de Zoom:

https://us02web.zoom.us/meeting/register/tZAvf–rqz8qHNXUEJNNB9vW01C5-kNhmDfI

Participarea este gratuită și m-ar bucura să intrați dacă simțiți că puteți contribui cu idei legate de cum ne construim o relație mai sănătoasă cu tehnologia. Puteți intra indiferent dacă ați participat la experiment sau nu. (Am însă regulă să nu înregistrez aceste Zoom-uri pe care le organizez, deci singura variantă ca cineva să afle ce se discută este să salveze în calendar și să-și facă timp să participe.)

***

Și nu înainte să închei acest mail: mi-am amintit (spre rușinea mea, la multe zile după aniversare) că s-au făcut 5 ani de când trimit Friday Read!

Mi-ar fi plăcut să scriu “5 ani de când trimit acest newsletter în fiecare vineri”, dar nu ar fi adevărat. Am avut ani întregi în care l-am trimis în fiecare vineri, am avut un an în care l-am oprit – timp în care m-am concentrat pe newsletterului unui proiect internațional în care am fost implicată, dar într-un final am decis să mă concentrez pe a contribui la viața celor din România, așa că am reluat acest newsletter personal și am început să-l trimit la două săptămâni (programul actual – ish). Am tot variat formatul lui, subiectele de interes, până și limba în care l-am scris.

În continuare simt că pe termen lung ajută să sar peste “the middleman“. Cu un newsletter nu depind de algoritmul Facebook, Instagram, LinkedIn, Twitter, MySpace (remember MySpace?), ci mă conversez direct cu câteva mii de oameni care chiar deschid, citesc și dau click pe linkurile din fiecare mail scris de mine, ceea ce mi se pare minunat.

Da, sunteți doar câteva mii de oameni abonați – puțin, dacă stau să compar cu câți followers au influencerii de pe social media. Dar prefer să mă uit la calitate, adică cine sunteți voi, cât de mare impact are ceea ce scriu și ce faceți cu această informație – adică ce putere (reală) aveți voi în societatea în care trăim.

Și n-am cum să uit că încrederea voastră în mine este cel mai valoros lucru pe care-l am – vă sunt recunoscătoare pentru asta, mulțumesc că-mi urmăriți toate aceste gânduri pe care le pun în scris și vă îmbrățișez pe toți happy

Ok, închei aici momentul cheesy.

Ne revedem luna viitoare! Cu bateriile încărcate. 🌞

— Cristina

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.


Leave a Reply