Principii pentru învățare accelerată

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

Unul dintre cele mai importante meta-skilluri de care avem nevoie în ziua de azi este să învățăm cum învățăm, cum ne adaptăm rapid la situații noi și cum să stăpânim cunoștințe într-un timp scurt.

Am terminat zilele astea de citit Ultralearning, cartea lui Scott Young, un tip care a avut câteva proiecte interesante de învățare.

În 2012 a pornit provocarea MIT: și-a propus ca în 12 luni să învețe toată programa de informatică de la MIT (care se predă în mod normal în 4 ani!), fără să se înscrie și să le urmeze cursurile oficial, ci doar să le dea examenele.

Pe urmă, în 2013, a învățat la nivel conversațional patru limbi într-un an: spaniolă, portugheză, chineză și coreeană. A stat câte patru luni în țările unde se vorbesc (patru luni în Spania, patru în Brazilia, patru în China și patru în Coreea de Sud).

A scris pe blog despre propria călătorie de învățare, ceea ce l-a pus în legătură cu alți oameni care au făcut experimente asemănătoare, de învățare intensă și la un nivel ridicat de performanță.

Ulterior a adunat lucrurile învățate într-o carte pe care a publicat-o în 2019: Ultralearning.

Am auzit de mult despre cartea lui dar, sincer, m-am ferit s-o citesc din cauza titlului. Nu este prima oară, am mai pățit-o și cu alte cărți bune și pe care acum le consider de bază, dar pe care le evitasem inițial din cauza titlurilor spammy.

Nu este o carte doar despre propria experiență, ci oferă niște principii de bază pe care le-au urmat toți cei care învață în mod intens și eficient. Sunt lucruri pe care le putem urma și adapta în funcție de obiectivele noastre și ce ne dorim noi să învățăm.

Ce înseamnă Ultralearning? El definește acest termen ca fiind o strategie pentru a acumula noi skill-uri și cunoștințe într-un mod intens și dirijat 100% de noi.

Cu alte cuvinte, ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce vrem să învățăm, cum învățăm, și ne construim propriul plan pentru a ajunge la rezultatele dorite.

Opusul acestui mod proactiv de a învăța ar fi o învățare optimizată pentru fun sau doar din comoditate. Ne instalăm o aplicație de trivia sau de învățare a unei limbi noi deoarece este entertaining, chiar dacă nu prea ne ajută la cum vrem să folosim acel skill în viața reală. Ne înscriem la un curs (sau chiar o facultate nouă) fără să facem suficient research, să verificăm dacă este într-adevăr o opțiune potrivită pentru a învăța acele skill-uri sau doar s-a întâmplat să fie prima variantă de care am auzit sau ne-a venit în minte. Citim cărți care sunt acum la modă pe feed-urile influenkerilor, ne abonăm la zeci de newslettere, ne uităm la documentare sau ascultăm podcasturi pe teme de dezvoltare personală – ok, minunat, ne simțim mai puțin proști, dar la ce bun dacă nu aplicăm nimic din ce am învățat în ele?

Nu este nimic în neregulă cu aplicațiile, cărțile, podcasturile, documentarele, facultățile, workshopurile sau cursurile. Ideea este să alegem noi în mod intenționat, conștient, care este cel mai eficient mod de a învăța un nou skill sau set de cunoștințe. Să nu le alegem din inerție sau doar fiindcă ne este comod.

Mai vreau să adaug ceva aici. Am ajuns să consumăm foarte multă informație zi de zi și să ne simțim copleșiți. Este normal să se întâmple așa dacă nu avem un scop clar definit pentru tot acest consum și nici nu-l limităm ca timp, ci se împrăștie pe tot parcursul zilei noastre. Ok, suntem curioși din fire, vrem să învățăm lucruri noi. Ne ajută podcastul ăla sau doar ne oferă un vag sentiment că am progresa și pe urmă putem să ne lăudăm pe Linkedin că suntem șmecheri că ascultăm așa ceva? Care e ROI-ul informațiilor acumulate? La fel de important este să avem activități pentru a bifa și partea de fun & entertainment, alese și ele în mod intenționat. Cu alte cuvinte, hai să nu mai încurcăm borcanele.

Revenind la cartea lui Scott. Uite două principii importante despre care vorbește în ea:

1. Directness = go straight ahead. Este un principiu care spune așa: ne ajută mai mult să mergem pe cea mai directă variantă prin care putem învăța ceva, să învățăm într-un context sau o situație apropiată de cea în care aplicăm ce am învățat.

De exemplu, dacă vrem să învățăm o limbă nouă fiindcă o vom folosi în conversații în țara respectivă, atunci cel mai rapid mod de a învăța este direct prin conversații.

Ceea ce se întâmplă în realitate este că varianta asta de a învăța direct în contextul în care vrem să aplicăm nu este foarte comodă, ba chiar poate să fie frustrantă, așa că alegem variante mai ușoare.

Vrem să învățăm să facem conversație într-o limbă nouă și alegem să folosim o aplicație precum Duolingo, doar fiindcă este entertaining și are marketing bun, chiar dacă are utilitate scăzută în viața reală. Vrem să devenim speakeri mai buni, așa că alegem să citim o carte despre comunicare în loc să ne antrenăm vorbind direct în fața unor oameni. Vrem să scriem mai bine, dar ne uităm la Masterclass-uri cu scriitori vorbind despre asta în loc să… scriem.

Același lucru se aplică și la alt tip de skill-uri. Pe partea de alergare văd de multe ori întrebarea “mă ajută sportul X să alerg mai bine?” (unde X = crossfit, cycling, pilates etc). Răspunsul este că mult prea puțin cât să conteze. Dacă vrei să devii un alergător mai bun, singurul mod pentru a alerga mai bine este să te concentrezi pe antrenamente de alergare. (Și să nu fie exagerat de multe, fiindcă avem nevoie de odihnă pentru a evolua, dar ăsta este alt principiu al învățării happy ).

Însă pentru mulți dintre noi este frustrant sau incomod să învățăm într-un context apropiat de cum vom folosi noul skill – și să mai și primim feedback atât de rapid, așa că de multe ori alegem în schimb să mai citim o carte, să ne uităm la un video sau să folosim o aplicație. Sperăm că ne va ajuta în viața reală, dar n-are nicio legătură cu felul în care vom folosi lucrurile învățate.

De ce? Doar fiindcă este mai ușor, mai comod. Ne oferă iluzia că am progresa.

2. Feedback = don’t dodge the punches. O greșeală pe care o facem în învățare este că ne ferim să căutăm, să cerem și să primim feedback. Iar dacă totuși îl primim, nu știm să diferențiem feedbackul util de zgomot și ajungem să tratăm toate informațiile în mod egal, deși nu sunt la fel de relevante.

Este unul din efectele secundare ale accesului la internet. Acum că avem cu toții un spațiu unde să ne exprimăm sau să criticăm, simultam am devenit și mult mai puțin confruntaționali. Dacă nu ne convine ceva, ne este mai ușor să dispărem, să ne retragem din situația respectivă, să ne închidem în bula proprie, decât să purtăm o conversație mai dificilă. Unele bătălii într-adevăr nu merită purtate, însă nu mai suntem capabili să facem diferența între cele care merită și care nu. Evităm să purtăm conversații dificile și singurul rezultat este că devenim mult mai sensibili la ele.

Feedbackul este esențial dacă vrem să ajungem mai buni la un lucru. Fără feedback doar stagnăm – ba chiar este posibil să o luăm înapoi și să regresăm. Pierdem energie concentrându-ne pe lucrurile greșite, fără să știm asta.

Ne este frică de feedback și evităm mediile de unde ne-am putea lua așa ceva. Evităm să începem un proiect – sau să lansăm – de teama acelui feedback. E mai bine să nu știm deloc, nu?

Cel mai bun feedback este ceva ce ne este și util, ne informează ce am făcut sau nu am făcut bine, și în același timp ne ajută să ne dăm seama și cum putem să reparăm, care sunt următorii pași pe care avem nevoie să-i facem ca să ajungem la nivelul următor. Aici poate ajuta un antrenor, un expert, un mentor, un specialist în domeniul respectiv.

O idee care mi-a venit citind această carte și pe care vreau s-o testez este să țin în fața unor elevi sau studenți workshopul meu despre relația cu tehnologia (cel cu dependența de social media & co). Suspectez că feedback-ul primit de la o astfel de audiență ar fi extrem de rapid și raw, aș putea vedea imediat ce parte îi plictisește sau, dimpotrivă, la ce se entuziasmează. În orice caz, am în plan să țin workshopul din nou în curând, dar revin soon cu detalii.

***

Dintre toate cărțile pe care le-am citit până acum despre învățare, Ultralearning mi se pare potrivită de nivel începător și aș recomanda-o înaintea altor cărți despre cum învățăm – precum cele scrise de Josh Waitzkin sau Barbara Oakley (care recomandă și ea cartea lui Scott Young și i-a luat un interviu pentru cursul ei renumit, Learning how to Learn). (Apropo, ai aici o listă în care recomand mai multe cărți despre cum învățăm: Cum o luăm de la zero? Resurse despre cum învățăm – e din 2020).

Aș recomanda cartea în completare cu Cal Newport – Deep Work sau Chris Bailey – Hyperfocus, două cărți de bază despre un alt meta-skill important în ziua de azi: cum să ne concentrăm și să fim productivi într-o lume a ecranelor, în care totul țipă după atenția noastră?

Dacă te interesează subiectul, s-ar putea să-ți placă și:

***

Mulțumesc că ai avut răbdarea să citești până la capăt happy Mai rămâi un pic cu mine, te rog, și dă-mi un reply scurt la acest mail în care să-mi spui: ce proiecte de învățare ai în această perioadă? La ce skill-uri noi lucrezi? Foarte pe scurt, nu e nevoie să intri în detalii, sunt suficiente câteva cuvinte. Sunt curioasă să aflu ce spui happy Eu trec printr-o formare de trainer, dar am un bucket list uriaș care mă așteaptă.

Spor la… învățat cu cap happy și weekend cu soare!

— Cristina

***

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.


Leave a Reply