Raportul cărților pe 2021 – Q2

1 iul. 2021

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

Neața,

Înainte de toate, heads-up, în caz că ți-a scăpat newsletterul anterior: mi-am unit recent forțele cu Andrei Roșca. De acum înainte, newsletterul lui se va numi 0+ Insider iar informațiile vor veni de la amândoi – voi aduce extra valoare acolo (Friday Read rămâne la fel ca până acum). Link-ul de unde te abonezi dacă vrei să te asiguri că nu-ți scapă nimic din ce pregătim: andreirosca.ro/newsletter .

Buuun. Back to our usual monkey business. Cafeaua e pregătită?

Vinerea asta e timpul pentru newsletterul-raport cu cărțile citite în trimestrul anterior (Q2 pe 2021).

Facem la fel ca data trecută: dacă observi vreo carte care-ți stârnește curiozitatea mai mult decât altele, dă click pe titlul ei, ca să știu. Toate linkurile duc spre Goodreads. Dacă vreunele adună mai multe clickuri, le voi dedica articole sau newsletters de sine stătătoare. Dacă obișnuiești să dai click pe toate linkurile înainte să te decizi care ți se pare interesantă, pur și simplu mai dă un click extra.

Ah, fun facts: uite cum arată un weekend cu Cristina la Brașov:

*De fapt, Cristina a fost singură în vacanță, doar ca să citească, să alerge sub Tâmpa, să mănânce înghețată, să bea iced lattes și să nu vorbească cu oameni. Un introvert are nevoie și de așa ceva uneori, ca să-și încarce bateriile. Și Cristina jură că de obicei nu vorbește despre ea la persoana a 3a.

Acestea fiind spuse, uite o selecție de cărți pe care le-am citit în Q2 / 2021 și care mi s-au părut interesante:

Cărțile din 2021 – Q2

– Maybe You Should Talk to Someone: A Therapist, her Therapist, and Our Lives Revealed, de Lori Gottlieb

Lori Gottlieb și-a început cariera la Hollywood, lucrând la două seriale care erau pe cale să se lanseze: ER și Friends. ER a fost revoluționar pentru entertainmentul de atunci, fiind primul serial cu intervenții medicale realiste (plus un George Clooney care încă nu era atât de cunoscut). Aveau consultant un medic de la urgențe, pe care Gottlieb a început să-l viziteze din ce în ce mai des la spital. A realizat că-i place mai mult asta decât munca la TV, așa că a făcut un switch și s-a apucat de medicină la Stanford. Câțiva ani mai târziu, a schimbat din nou cariera, de data asta făcând switch spre jurnalism, ca să-i ajute pe oameni să-și spună poveștile. Au mai trecut câțiva ani și, la un moment dat, deși tocmai devenise mamă și era singură, a revenit la școală și s-a specializat în psihologie clinică.

Cu alte cuvinte, a lucrat (pe parcursul a 30 de ani) în entertainment, jurnalism, iar acum e psihoterapeut – meserii aparent extrem de diferite, până realizezi că de fapt a făcut același lucru: a studiat natura umană, dar din unghiuri diferite. Întâi expunea la TV poveștile oamenilor, pe urmă le exprima poveștile în scris, pe urmă i-a ajutat pe oameni să-și editeze poveștile pe care și le spun despre ei și să-și schimbe viețile.

Maybe You Should Talk to Someone expune firele narative a cinci pacienți care trec prin terapie, sesiunile desfășurându-se pe parcursul unui an. Patru sunt pacienții ei, al cincilea este chiar ea și povestește propriul proces și relația cu terapeutul ei dintr-o perioadă grea prin care trecea. Da, și terapeuții beneficiază de terapie, nu sunt niște roboței happy Iar Gottlieb avea nevoie de cineva care să o ajute să vadă perspective noi și ce rol joacă, cum încurajează niște drame în propria viață.

Mă bucur că există cartea asta, fiindcă demontează din miturile existente în jurul terapiei, expune câteva framework-uri de bază în sănătatea mentală și o face într-un mod plăcut, accesibil pentru publicul larg. Iar cercul din viața lui Gottlieb va reveni înapoi la TV în curând: cartea o să fie ecranizată ca serial produs de Eva Longoria.

Evident, numele pacienților nu sunt reale și le-a dat tuturor să citească manuscrisul. Și o chestie pe care a spus-o în interviul unde am descoperit-o anul trecut, nu apare în carte dar mi s-a părut utilă: ea a lucrat cu aproximativ 7 terapeuți până l-a găsit cu cel cu care lucra în acea perioadă – ideea fiind că ai nevoie să cauți un pic până să găsești persoana potrivită.

Deși aparent pacienții din carte sunt extrem de diferiți, până la final nu ai cum să nu te regăsești în poveștile lor, să te atașezi de ei și pe alocuri chiar să plângi. Sau, mă rog, eu una am plâns.

Ce mi s-a părut interesant la Gottlieb este firul roșu care unește toate rolurile pe care le-a avut ea pe parcursul vieții. I-am descoperit povestea în urmă cu un an, când tocmai intrasem în lockdown, și probabil că am rezonat fiindcă eu personal mă simțeam în plin proces de redefinire, de tranziție către o etapă nouă – deși aș spune că încă mă simt în mijlocul tranziției. Orice schimbare este asemănătoare cu un pendul: acum cred că iau avânt într-o direcție, mâine m-au lovit dubiile și s-a dus orice fărâmă de magie și claritate, poimâine sunt din nou full speed ahead. Nu știu dacă e vreodată un proces liniar.

Mai departe poți să arunci o ureche și peste:

Cele 2 episoade de podcast prin care am descoperit-o pe Lori Gottlieb: The Power of Getting to Unknow Yourself (Tim Ferriss), respectiv: Understanding pain, therapeutic breakthroughs, and keys to enduring emotional health (dr. Peter Attia).
TED talk-ul ei: How changing your story can change your life .
Podcastul Dear Therapists, pe care-l face împreună cu psihologul Guy Winch.

– Good Strategy/Bad Strategy: The difference and why it matters, de Richard Rumelt

Este una din cele mai bune cărți de strategie pe care le-am citit și îți recomand să asculți episodul de podcast (un fel de mini-book-club) înregistrat cu Andrei, în care vorbim mai multe despre ea. Episodul îl găsești aici: „Cum ne poate ajuta o gândire strategică„.

Există varianta să arunci un ochi și peste notițele mele din carte – cu mențiunea că pe lângă notițele mele, vei găsi trecute acolo și câteva idei legate de ce ne planificam noi inițial să includem în episodul de podcast – nu au intrat toate la final.

– The Science of Meditation: How to Change Your Brain, Mind and Body, de Daniel Goleman și Richard Davidson

În ultimii ani m-am dus în profunzime pe subiectul meditație, mai exact pe știința pe care se bazează meditația, fără vreo legătură cu zona spirituală. Cartea asta scrisă de Richard Davidson și David Goleman mi se pare printre cele mai bune pe care le-am citit pe subiect.

Psihologi și neurocercetători, Goleman și Davidson au studiat meditația timp de câteva zeci de ani și efectele ei asupra corpului – atât la oameni care sunt începători și de abia s-au apucat de meditație, cât și la yogini unde meditația face parte din stilul de viață și au zeci de mii de ore de practică.

Cartea lor face lumină în studiile existente și este un ghid pentru a înțelege unde au fost demonstrate beneficii, după cât timp, la ce tip de meditație, făcută cu ce frecvență etc. Te ajută să distingi între cercetările care stau în picioare versus cele care încă nu sunt solide. S-ar putea să fie, dar deocamdată dovezile nu sunt clare, deși sunt folosite în marketing de toate businessurile apărute în zona de wellbeing și mindfulness – o piață care a explodat în contextul pandemiei.

Uite câteva lucruri care nu sunt în regulă cu studiile din zona meditației – sau din psihologie în general (și e doar un început de listă, nu trec tot):

Studiile acelea nu obișnuiesc să fie reproduse de alți cercetători – nici în meditație, nici în psihologie în general. Doar o mică fracțiune din ele ajung să fie reproduse și asta fiindcă industria favorizează munca originală. Însă fix de asta ar avea nevoie știința, de oameni care să nu creadă pe cuvânt rezultatele altor cercetători și să le copieze studiile, pentru a le demonstra sau infirma. Este motivul pentru care în zona de dezvoltare personală circulă multe studii și „adevăruri”, deși ulterior s-a demonstrat că nu pot fi reproduse sau cercetătorii au modificat rezultatele, precum The Marshmallow Test sau Stanford Prison Experiment. Este o problemă de sistem și care scade încrederea oamenilor în știință.
În aceste studii există metrici „soft” și „hard”. Zona de psihologie se bazează mult pe măsurători soft, adică percepții și raportări proprii – îți dai tu singur o notă referitoare la comportamentul și sentimentele tale. Nu este nimic în neregulă cu asta, până la urmă lucrăm cu percepțiile noastre subiective și e important să crească și astea pe termen lung, doar că este important să distingem între ele. Raportările acestea depind de starea de spirit de moment, de conexiunea cu instructorul, de legăturile sociale din acel grup de studii etc. Prin comparație, Goleman și Davidson au încercat să se bazeze pe metrici „hard”: puls, activitate cerebrală / EEG, transpirație și altele de acest gen.

Ca să dau un exemplu concret: a circulat recent un mare studiu făcut de o mare universitate din lume care arăta că „nu există legătură între timpul petrecut online, tehnologie și depresie la adolescenți„. Doar că există o mică diferență de nuanță între formularea „nu există legătură” și „nu există date că ar exista vreo legătură„. Acel studiu este de fapt o analiză a unor date adunate prin chestionare care se dau periodic elevilor din UK și SUA. Mai exact, niște elevi primesc o foaie cu niște întrebări legate de emoțiile lor și se evaluează singuri. Chestii de genul pe o scală de la 1 la 5, cât de des li se pare că viața n-are niciun sens sau dacă s-au gândit să se sinucidă. M-aș întreba cât de sinceri sunt niște adolescenți când răspund la astfel de întrebări puse de niște autorități, la o vârstă la care creierul default este să fie „ei împotriva sistemului” și cât de precise pot să fie acele răspunsuri. Sunt niște biasuri care afectează serios rezultatele – chestii spuse chiar de autorii studiului, dar care nu au ajuns în presă (de asta îmi place să citesc singură toate aceste studii mediatizate). Mă rog, și n-aș scoate din vedere nici faptul că big tech au investit milioane de lire în cei care au făcut studiul, un alt potențial bias, dar asta e partea a doua.
Multe studii psihologice sunt făcute pe subiecte din grupul cunoscut drept WEIRD, adică: White, Educated, from Industrialized, Rich, Democratic countries. Și în general participă studenți care au nevoie de asta pentru credite la școală. La fel cum cele mai multe studii medicale sunt făcute pe bărbați și nu pe femei – iar femeile nu sunt niște bărbați mai mici #newsflash.
Oamenii de știință rareori publică studiile în urma cărora nu au obținut rezultate importante – deși chiar și lipsa unor descoperiri are o importanță!
Foarte mulți din cei care studiază meditația (inclusiv Goleman și Davidson) meditează ei înșiși, ceea ce poate duce la niște biasuri – chiar și inconștiente. Își doresc să demonstreze că există niște rezultate, fiindcă altfel ar fi o dovadă împotriva unui lucru care face parte din identitatea lor.
Mulți care încep să mediteze raportează că se simt relaxați și mai puțin stresați – dar este posibil să fie și fiindcă se aștepte să funcționeze astfel, fiindcă aceste auto-raportări apar mai devreme la ei decât în măsurătorile activității creierului.
La fel, simpla constatare că niște persoane practică un tip de meditație și că raportează îmbunătățiri în starea lor nu înseamnă că automat că acest lucru se datorează meditației – sau doar meditației. Corelație nu înseamnă cauzalitate, la fel cum lipsa dovezilor nu este același lucru cu absența dovezilor. În zona de meditație există multe studii în care a fost amestecată meditația cu sportul, nutriția și altele – și atunci nu ai cum să discerni care au fost factorii care au dus la acele beneficii – probabil toți au jucat un rol, dar vrei să știi exact.

Am luat-o un pic pe lângă subiectul cărții. Deocamdată reține doar că lucrez la ceva mai amplu pe tema asta cu meditația și o să revin cu detalii în curând.

– Amintiri, vise, reflecţii, de Carl Jung

Cartea asta autobiografică a lui Jung a fost minunată – și mult mai ușor de citit față de Psychological Types, cu care mă chinui din ianuarie (cred că finalizarea ei o să devină o misiune pentru alt an). Este destul de săracă în fapte din viața exterioară, în schimb este plină de trăirile sale interioare. Vorbește mult despre religie și relația lui cu Dumnezeu, despre intuiție, inconștient, ce visa, ce viziuni avea, călătoriile sale și cum s-a încheiat prietenia cu Freud.

– Exercised: Why Something We Never Evolved to Do Is Healthy and Rewarding, de Daniel Lieberman

Dacă mișcarea este ceva ce ne face bine, de ce ne este atât de greu să ne urnim fundul de pe scaun? Dacă suntem născuți pentru a alerga, de ce preferăm să alegem calea ușoară? Ne ajută mersul pe jos să slăbim, să fim mai sănătoși și, dacă da, CÂT de mult avem nevoie să mergem și cât de frecvent? Dăunează alergatul genunchilor? (spoiler alert: noup!). E de preferat să facem cardio, greutăți sau antrenamente intense? În ce proporție? Când? Când e prea mult sport și când ne ajută să întărim sistemul imunitar?

Lieberman combină informații din biologie, evoluție și antropologie pentru a ne ajuta să înțelegem rolul mișcării și a statului jos în sănătatea și longevitatea noastră. Mi se pare că e o carte bună pentru a ne reconstrui relația cu mișcarea – de la stat pe scaun la mers, alergat, dansat, greutăți, rolul somnului și multe altele. În ziua de azi, când există atât de multe informații contradictorii, avem nevoie de astfel de cărți care să ne ajute să ne recalibrăm.

– The Cancer Code: A Revolutionary New Understanding of a Medical Mystery, de dr. Jason Fung.

Autorul este un medic nefrolog (ramură a medicinei specializată pe rinichi și afecțiuni renale) renumit în Canda pentru cercetarea în materie de fasting (post), pe care l-a folosit cu succes pentru a trata mii de oameni care sufereau de diverse boli metabolice. The Cancer Code este cea mai nouă carte a lui și bună dacă vrei să citești mai multe despre istoricul cancerului, cât de mult am evoluat în prevenție și tratament (* pe unele tipuri de cancer, fiindcă pe altele nu am evoluat deloc, doar îl detectăm mai devreme), cu toate paradigmele prin care a trecut, pistele false pe care am apucat-o și cele mai noi cercetări pe tema asta. Tot de la el mai recomand The Obesity Code și The Diabetes Code (despre care am scris în newsletterul pe Q1), dar are și câteva cărți extrem de ușurele despre fasting (cum e asta), dedicate publicului larg.

– La capitolul ficțiune mă aflu într-o etapă Michael Crichton. Nu-mi amintesc când am deschis ultima oară TV-ul, suspectez că era înainte de Paște, în schimb am făcut bingeing cu cărțile lui. Am citit și recomand, cu multe inimioare, în ordinea preferințelor: Timeline, Airframe, Congo, Sphere. (Și Andromeda Strain și Jurassic Park, pe care cred că le-am menționat în raportul anterior).

ALTE MENȚIUNI:

S-ar putea să ți se pară interesante și următoarele:

– The Inner Game of Tennis, de Tim Galloway. Fun și extrem de ușor de citit despre puterea de concentrare, mindfulness, obiceiuri, anxietatea performanței, competiție și flow. Cred că are doar 100 de pagini, dar e o introducere bună în acele concepte și face niște paralele interesante cu zona de tenis.

– Burning Out Won’t Get You There, de Davida Ginter. Mi-a menționat-o Criști Șchiopu (mulțumesc!), este despre cum se manifestă burnoutul la cei care sunt lideri și change makers – oameni care își asumă ei responsabilitatea de a avea grijă de toți ceilalți din jur și uită să aibă grijă și de ei.

– The Personality Brokers, de Merve Emre. M-am distrat citind această carte / scenariu de telenovelă despre viața doamnelor Myers-Briggs. Katherine Briggs și Isabel Briggs-Myers, mamă și fiică, inițiatoarele testului de personalitate cu același nume, au fost două doamne obsedate de Jung și fără studii sau cercetări solide în psihologie. Dacă te aștepți să înveți ceva din această carte despre personalitate sau testele de personalitate, o să găsești mai multe info utile pe o pagină de Wikipedia, cartea asta e mai degrabă de citit pentru povestea lor. Aș mai menționa că autoarea mi s-a părut prea biased în direcția „Myers-Briggs este un fel de horoscop pentru cei pasionați de psihologie” – cel puțin pentru gusturile mele (prefer abordări mai echilibrate). INTJ here, btw.

– Am dat zoom-in pe partea de traumă și am citit un pic prea multe cărți despre asta. Dacă pentru tine este prima oară când citești pe subiectul acesta, atunci s-ar putea să te ajute următoarele, sunt bune în special pentru partea de conștientizare: The Body Keeps the Score, de Bessel van der Kolk, The Drama of the Gifted Child, de Alice Miller, Radical Compassion, de Tara Brach, A Liberated Mind, de Steven Hayes.

– How to Disappear: Notes on Invisibility in a Time of Transparency, de Akiko Busch – nu știu cum să descriu această carte. Este o serie de eseuri filosofice despre relația noastră cu lumea, cu natura, cu ce vedem și ce nu vedem, rolul nostru. Dacă o citești, îți recomand să treci prin ea foaaaaaaarte încet. (Dacă ai citit How to do Nothing: Resisting the Attention Economy a lui Jenny Odell, să știi că e în același stil.)

NOTĂ DE FINAL:

Până în urmă cu câțiva ani nu citeam deloc, nici măcar o carte pe an. Era o repulsie cauzată de școală și sistemul educațional românesc, peste care am reușit să trec de abia la 20 și ceva de ani, când am realizat cât de mult m-a tras în jos faptul că nu citeam cărți. Acum încerc să recuperez tot acel timp pierdut și am ales să vorbesc public despre asta, în speranța că nu vor face și alții greșeala pe care am făcut-o eu.

În perioada asta simt că sunt într-o bulă de subiecte despre care deja am învățat foarte multe și, din acest motiv, trec foarte rapid prin unele cărți. Una este viteza cu care citesc o carte pe un subiect complet nou și dificil, și alta este viteza cu care trec prin a 10a carte pe acel subiect sau de la același autor. Iar la asta aș adăuga și experiența proprie – fiindcă degeaba citesc dacă nu acționez, și se adaugă și experiența celor cu care lucrez și care-mi spun exact ce îi ajută și ce nu.

Dacă vrei să citești mai multe despre cum decid ce cărți să citesc, îți recomand să începi de aici:

Și nu uita:

“Research your own experience, absorb what is useful, reject what is useless, add what is essentially your own.” (Bruce Lee)

– Cristina

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.