Seism la adâncime: formarea de Change Strategist

“Felicitari! De azi esti Change Strategist”

Era seara zilei de 18 martie 2021 când am primit bucuria acestei vești. N-am ezitat s-o împărtășesc cu niște străini nevinovați aflați în jurul meu prin Ikea.

***

2020 și contextul pandemiei au reprezentat o oportunitate bună pentru a face schimbări.

Una din cele mai importante a fost că am început un nou capitol în viața mea, cel în care mi-am asumat rolul de coach – sau, mai exact, de Change Strategist, o formă de coaching diferită de cea clasică.

Un Change Strategist te ajută să-ți găsești propriile soluții și să-ți accelerezi procesele de dezvoltare, folosind elemente din mai multe discipline: coachingul co-activ, intervenții strategice, CBT, NLP, NVC și altele.

Cu alte cuvinte, acum îi ghidez pe alții în procesul propriu de schimbare, în obiective ce țin de natura personală sau profesională. Le sunt parteneră și îi ghidez să găsească soluțiile potrivite pentru contextul lor, să descopere noi perspective și să facă schimbări sănătoase și sustenabile.

(Câteva exemple de obiective pe care am lucrat până acum: claritate în decizii grele, schimbare de carieră, gestionarea atenției, îmbunătățirea productivității, exersat mușchiul creativității, construit obiceiuri sănătoase, îmbunătățit asertivitatea, crescut calitatea relațiilor – este doar o listă de început, ca să-ți faci o idee).

În cazul meu, n-a fost o schimbare liniară, ci a avut mai degrabă forma unei mișcări de pendul. Într-o zi mi-era clar că mă îndrept în direcția potrivită, a doua zi eram măcinată de dubii, pe urmă îmi lămuream dubiile și iar luam avânt. Pendulul oscila din ce în ce mai puțin, pe măsură ce construiam încrederea că am apucat-o fix pe drumul pe care aveam nevoie s-o apuc.

Totul a început în mai 2017, când am descoperit puterea coachingului din rolul de client.

Era o perioadă în care mă simțeam rătăcită. Nu-mi găseam locul, nu știam încotro merg sau dacă mă aflu măcar în direcția bună. Mă învârteam în cerc – și am pierdut astfel timp prețios din cauza egoului meu prea mare, care nu-mi permitea să cer ajutorul cuiva din afară.

Într-un final, am acceptat că poate e timpul să încerc și altceva. În cel mai rău caz, mi-am zis că n-are cum să strice mai rău decât am stricat eu deja. Mi-era clar că my way nu funcționa prea bine.

Acela a fost momentul când am pus mâna pe telefon și i-am cerut ajutorul lui Andrei Roșca. Ne tot intersectasem în diverse alte contexte, știam că face coaching și știam de experiența lui ca antreprenor – asta-mi oferea încredere în el, îmi spunea că nu doar dă altora sfaturi, ci și face lucruri, dar cam aici se opreau informațiile mele. (Aveam 0 expunere la ce înseamnă un proces de coaching).

De la prima sesiune în care am lucrat cu Andrei am avut ocazia să simt pe propria piele cât de mult ajută să am pe cineva care să mă ghideze prin propriul proces de schimbare. Cineva care nu-mi spune ce să fac și nu funcționează precum o baghetă magică, fiindcă doar eu îmi pot asuma deciziile în propria-mi viață și să le pun în aplicare, însă îmi poate oferi claritate și mă poate ghida prin proces. Mă ajută să nu mă mai păcălesc singură și, în sfârșit, să-mi accelerez dezvoltarea.

Au urmat multe sesiuni de lucrat cu Andrei. Munca nu se limita doar la acele ore, ci avea mai degrabă efect de undă. Și acum, mulți ani mai târziu, încă-mi amintesc bucăți de conversații și am revelații noi. M-am tot descoperit, am făcut schimbări în viața mea, am îmbunătățit, am făcut fine-tuning. Mereu voi face. Probabil că aș fi ajuns în același loc și singură, dar mi-ar fi luat mult mai mult timp.

Nu cred că a existat vreun moment clar când am luat decizia conștientă că aș vrea să fac ce face Andrei. Știu doar că am început la rândul meu să contribui și în procesele de schimbare ale celor din jur.

Am început să lucrez 1-la-1 cu o mână de oameni care mi-au cerut ajutorul. Aveam experiența workshopurilor și a vorbitului în public dar, ca introvert, în formula 1-la-1 m-am simțit mult mai în apele mele.

Simt că m-au ajutat câteva lucruri din experiența acumulată anterior: capacitatea de a asculta și a pune întrebări oamenilor – fără să-i conduc eu în vreo direcție anume, fără să am vreo așteptare legată de unde ar trebui să ajungă; capacitatea de a mirosi dacă cineva se minte singur și, poate mai mult ca orice, capacitatea de a construi o încredere care-i ajută pe alții să-mi dezvăluie lucruri pe care nu le-au spus nimănui altcuiva, fără să se simtă judecați. Până la urmă, cine sunt eu să-i judec pe alții, la câte greșeli am făcut în viața mea? (și sper că o să mai fac, fiindcă sunt parte din procesul de învățare).

La finalul lui 2020 am decis să investesc – timp și bani (și nu puțini) – în prima formare de Change Strategists ținută de Andrei. Un training intens, lung de câteva luni, prin care i-a învățat și pe alții să facă ce face el.

Am trecut prin formarea de Change Strategist împreună cu alți 22 de oameni – în primă fază complet necunoscuți, însă în aceste luni am ajuns să-i simt mai aproape decât pe alții pe care-i știu de nenumărați ani. În sfârșit am simțit că mi-am găsit tribul, oameni dornici să transforme lumea asta în bine, care mă ajută să mă simt înțeleasă, acceptată și… mai puțin nebună.

Formarea de Change Strategist a fost o transformare profundă, ca un seism produs la adâncime. Viața mea părea normală, părea că nu s-a schimbat nimic dar, când am stat să observ atent, am realizat că s-a schimbat totul. Au fost mai multe schimbări mici care s-au adunat și au dus la o transformare radicală. Cărămizi care au pus fundația pentru o nouă identitate.

În martie 2021 mi-am asumat prioritar drumul de a contribui la viețile altora, a lucra 1-la-1 cu oamenii și a-i ghida în procesul schimbării. Un drum aliniat cu nevoile și valorile mele și antifragil – fiindcă schimbarea este singurul lucru constant în viață și mereu vom avea nevoie de cineva care să ne ghideze prin proces.

Pentru prima oară în viața mea, acum simt că am o umbrelă care unește absolut tot ce am făcut. Pot folosi cumva toate lucrurile, experiențele și interesele care nu păreau să aibă vreo legătură între ele. (Cei care au lucrat cu mine mi-au spus de nenumărate ori cât de mult îi ajută experiența mea variată.)

Tot în martie m-am întrebat – și l-am întrebat și pe Andrei: cum ar arăta dacă ne-am uni puterile? Ce facem prin Whisper – Center for Strategic Change este doar începutul.

Scriu acum aceste rânduri fiindcă vreau să mă asigur că ajunge această veste la toată lumea potrivită: În curând va începe un nou training de Change Strategists, al doilea și ultimul training de acest gen pe care Andrei are de gând să-l țină. Dacă și tu ai vrut mereu să-i poți ajuta pe alții, dacă te întrebi dacă ai putea să-ți câștigi existența din asta sau dacă ți-ar aduce mai mult sens decât ce faci acum, îți recomand să participi la Demo Day-ul pentru formare – este un workshop interactiv care va dura 5 ore și va conține toate detaliile legate de programul de training de Change Strategist – inclusiv de timp, bani și ce vei putea învăța mai exact în training. Chiar dacă nu ești convins că vrei să faci asta sau că este momentul, te va ajuta să iei o decizie. Sau măcar vei cunoaște niște oameni incredibili.

LATER UPDATE: Andrei a decis să țină din nou trainingul de formare de Change Strategists. Vor fi două demo days, în iunie și august 2022, iar formarea începe în septembrie 2022. Găsești detalii aici.

Observație de final: Change Strategy este la bază un tip de coaching, însă evit cu înverșunare să folosesc acest cuvânt și să mă asociez cu alte persoane care spun că ar face coaching. Bariera de intrare în acest domeniu este aproape inexistentă iar ce fac mulți nu are nicio legătură cu coachingul propriu-zis. Din acest motiv, prefer să evit astfel de asocieri. Dacă ai vrea să afli mai multe despre diferența dintre Change Strategy și alte metode sau cum te-ar putea ajuta un Change Strategist, îți recomand să citești FAQs de aici.

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

1 comentariu

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed