2 ani de când am închis contul de Facebook – gânduri & ce urmează

Dimineața zilei de 24 decembrie 2017.

Eram acasă, în bucătărie. De abia mă întorsesem de la o tură de Herăstrău și mă pusesem să fac un cheesecake din făină de cocos, fără zahăr, după o rețetă freestyle, inventată de creierul meu.

Mă simțeam mai epuizată ca oricând. Psihic, nu fizic.

Urma să împlinesc 30 de ani în câteva zile și, deși m-aș fi așteptat ca până la vârsta asta să am lucrurile puse la punct, parcă mă simțeam mai rătăcită ca oricând.

Fusese un an lung, un an în care muncisem mai mult decât în toți și, deși alergam cu toate puterile, aveam impresia că stau pe loc. Mai rău, nu mi-era clar dacă e ok direcția în care mă îndreptam.

2017 a fost anul în care m-am hotărât să închei definitiv capitolul industria muzicală. Cam în aceeași perioadă am luat una din cele mai bune decizii posibile atunci când am pus mâna pe telefon, l-am sunat pe Andrei, i-am cerut ajutorul și am început să lucrăm împreună. Imediat după am pornit newsletterul meu de vineri, Cristina’s Friday Read. Deja începusem să-mi ocup multă energie în direcția cărților non-fiction, scriam din ce în ce mai mult despre ele și mă jucam în gând cu diverse idei de business-uri în jurul lor. Câteva luni mai târziu am început The CEO Library împreună cu Bobby, proiect în care m-am aruncat 200% (și din care m-am retras de curând).

La finalul lui 2017 am aflat că ambele bunici urmau să moară foarte curând, era doar o chestiune de timp. Una din ele era paralizată complet, cealaltă era mâncată de cancer (cheesecake-ul ăla al meu fără făină și fără zahăr urma să fie una din ultimele ei mese solide).

Peste tot acest context personal se adăuga instabilitatea României. Situația socio-politică, care ar fi trebuit să-mi asigure iluzia unei oarecare plasă de siguranță, fusese dată peste cap. Începusem 2017 cu o doză uriașă de frustrare, cu un șir de nopți petrecute în frig, la proteste. A urmat cel mai mare val de plecări din țară, când tot mai mulți prieteni și cunoscuți au decis să-și facă bagajele și să se care altundeva. Oriunde altundeva, numai aici nu.

Probabil că 24 decembrie 2017 a fost “the tipping point”. Aveam nevoie să preiau cumva controlul înapoi, aveam nevoie de mai multă siguranță și certitudine. Mi-am satisfăcut asta într-un mod care din afară probabil că pare extremist, chiar instabil emoțional: am decis să îmi închid Facebook-ul.

A doua zi urma să ‘aniversez’ 10 ani de când îl făcusem, aveam peste 6,000 de oameni care mă urmăreau acolo. Era o presiune prea mare, un zgomot permanent care îmi aducea o extra doză de anxietate. Cred că pur și simplu a fost prea mult pentru mine, pentru cât puteam duce în acel moment al vieții.

Am închis contul personal de Facebook și am zis că e un experiment de doar o săptămână, ca să văd cum e.

Nu era chiar ceva răsărit din senin, fiindcă deja aveam vreo 3 ani de când am început să conștientizez cât de toxice sunt toate aceste obiceiuri digitale, cât este de ușor să devină dependențe. În loc să fie doar un tool, riscăm să picăm în capcană și să fim noi cei controlați. Așa că Facebook-ul a fost doar încă o cărămidă adăugată la mulți alți pași mici în direcția asta.

Câteva zile mai târziu, scriam în jurnal acest gând random:

Am FB oprit de o săptămână, ceea ce înseamnă că mi-au urat LMA doar oamenii pentru care contez și și-au amintit că e ziua mea.

Acel experiment de o săptămână nu s-a mai încheiat, azi se fac 2 ani iar contul meu de Facebook e în continuare închis. Beneficiile au depășit cu mult valoarea pe care mi-o luam și am decis că, pentru moment, nu vreau să revin pe Facebook. Cel puțin nu sub forma aia de dinainte.

Am continuat să-mi regândesc și să-mi îmbunătățesc relația cu felul în care folosesc platformele digitale, indiferent că e vorba de social media, email, chat sau site-uri de știri.

Dar, fiindcă în același timp fac și digital marketing de 12+ ani, este un dans între cum pot profita de social media pentru business, cum să atrag publicul pe platforme mai sănătoase dpdv psihic, cum să mă protejez eu pe mine, și cum să fac astfel încât să-i ajut și pe alții să devină conștienți de toate aceste lucruri.

În ziua de azi nu este o soluție realistă să îți iei un dumb phone și să nu mai intri niciodată pe internet. Sunt foarte puține platforme unde poți ajunge dintr-un foc la atât de mulți oameni.

Așa am ajuns în ultimul an să țin câteva workshopuri private despre cum să ne construim niște obiceiuri mai sănătoase și să regândim felul în care folosim aceste platforme digitale – în special dacă depindem de ele profesional.

Pentru 2020 mi-am propus să mă implic din ce în ce mai mult pe partea de educație privind digital wellbeing, am vorbit puțin despre asta și în podcast, iar unul din felurile în care voi ajuta va fi printr-un proiect cu DoR.

Locul principal de desfășurare va fi prin newsletterul lor, unde voi povesti despre cum mi-am îmbunătățit relația cu telefonul, aplicațiile și consumul de informație și ce unelte m-au ajutat.

Începem pe 5 ianuarie. Abonează-te la Actualizator: Digital Control.

P.S. în vara 2018 scriam asta pentru un articol care urma să apară în numărul #32 al DoR:

Mă săturasem de zilele care se scurgeau precum o gaură neagră și nu știam unde mi s-a dus timpul. […] Există aplicații care monitorizează cum îți petreci timpul digital. Datele nu mint, iar datele mele arătau că-mi petreceam în medie o oră pe zi pe Facebook. Nu pare mult, nu? Până când stai să le aduni și realizezi că înseamnă două săptămâni din an irosite. Tu câte ai face dacă ai avea două săptămâni în plus pe an?


(cheesecake-ul din dimineața zilei de 24 decembrie 2017)


1 Comment

  1. Mno… mie mi-a ieșit o pauză de 21 de zile. Probabil a fost puțin scary doza de resurse regăsite de m-am întors. Așa că mai încerc și în 2020,să văd ce iese. Noroc cu blogul, că mai are și el pereți de scrijelit happy

Leave a Reply