Schimbari de vara: Monden.info s-a transformat in Urban.ro

Dupa cum probabil ca ati aflat deja, in aceasta dimineata Monden.info (my baby laughing ) a trecut la urmatorul nivel: a devenit Urban.ro . S-a transformat din blog in site (de pe WordPress a trecut pe CMS propriu), a fost schimbat si numele, si echipa partial (redactie/marketing). Eu am renuntat la managementul proiectului si am ramas doar actionar minoritar.

Backgroundul cat mai pe scurt (completare venita dupa ce am terminat de scris backgroundul: numai pe scurt nu mi-a iesit…): in primavara 2007 l-am cunoscut pe Bobby Voicu la un workshop despre blogging si mi-a propus sa lansam impreuna blogul Monden.info. El deja avea domeniul de 2 ani, eu eram in primul an de facultate (la jurnalism) si scriam despre muzica pe blogul personal, fiind pasionata de acest subiect.

Pe 29 mai l-am lansat (chiar duminica s-au implinit 4 ani), ni s-au alaturat Vlad Balan (varul lui Bobby – pe partea tehnica) si Ada Bogoevici (pe continut), avand actiuni in mod egal. Dupa 2 ani jumatate, la sfarsitul lui noiembrie 2008, blogul a fost vandut lui Orlando Nicoara contra sumei de 40.000E, impartiti intre noi 4 (fiecare avea 25% actiuni). A fost primul blog achizitionat din Romania iar conditia lui Orlando a fost sa raman eu implicata in proiect, pentru a-l creste in continuare, a conduce echipa. Dupa un an am recuperat o parte din actiunile pe care le aveam (asta a fost o alta conditie stabilita la vanzare de Bobby – de Orlando de fapt, a inceput sa ma lase memoria, scuze happy ).

Politica proiectului a fost, in ciuda numelui, de monden “curat”: fara barfe, fara scandaluri, nuduri, vedete de carton etc. Inainte de Monden.info facusem practica in media si refuzam sa cred ca lumea cere doar scandaluri si sex si ca este singura modalitate prin care poti face rating (asta spuneau absolut toti). Am vrut sa demonstrez ca nu este chiar asa si ca mai sunt si oameni interesati de altceva… Cu alte cuvinte, m-am apucat sa ma lupt cu morile de vant!

Astfel, am publicat pe Monden.info doar stiri din muzica si filme, cat mai bine documentate si publicate imediat ce apareau (astfel incat sa fim sursa principala de informatii pe aceasta nisa). Am inceput sa luam interviuri artistilor – desi la inceput n-aveam relatii in industrie, insa treptat au inceput sa ne contacteze ei pe noi, deoarece erau fericiti sa vada ca mai exista si publicatii care nu sunt interesate de viata lor personala ci strict de cariera.

Am venit cu editoriale despre industria muzicala, deoarece doream sa educam publicul pe partea asta – dorinta asta a mea ramane in picioare, deoarece multi isi dau cu parerea, dar prea putini au habar cat de cat cum functioneaza.

La un moment dat am inceput sa avem piese si videoclipuri in premiera, se lansau la noi inainte sa se lanseze la radio sau TV sau pe canalele lor oficiale online. Eram printre putinii care ne mai deplasam la filmari de clipuri – foarte multi din presa nu-si misca fundu’ din fata laptopului, prefera sa dea copy-paste la comunicate de presa sau diverse alte surse.

Pe principiul “nisa bate la fund pe oricine”, a crescut si influenta noastra, ne citeau din ce in ce mai multi din industrie: artistii lasau constant comentarii la noi pe blog, cei de la casele de discuri sau posturile radio/TV la fel… Doi ani la rand am obtinut la RoBlogFest premiul pentru “Cel mai bun blog de muzica”. In ultima perioada am avut din ce in ce mai multe interviuri cu artisti straini: Nelly Furtado a fost prima cu care am stat de vorba, fiind urmata de Jay Sean, Shaggy, Eve, Tiesto, ATB, Fergie, Busta Rhymes, Morcheeba, Yves LaRock si foarte multi altii. Da, puteti sa le spuneti si “exclusive”, ca de multe ori am fost singurii din Romania care le-am luat interviuri!

Am fost primul blogger roman acreditat la cel mai mare festival din lume al industriei muzicale (MIDEM 2009 – se tine anual la Cannes din 1967, participa 10.000 oameni din industrie – crema cremei tongue ) si la NRJ Music Awards (premiile muzicale ale postului francez). Anul trecut am fost invitata la concertul Black Eyed Peas de la Londra (multumesc Avon pentru experienta superba), in toamna Orange ne-a dus la Budapesta la concertul Lady Gaga, primavara asta am fost in studio la Maroon 5 si am avut interviu video cu ei…

Proiectul a crescut treptat, natural: aveam din ce in ce mai multe comentarii (am impresia ca recordul a fost de 1700 de comentarii intr-o seara – in timpul RMA 2010), din ce in ce mai multi care ne citeau (la lansarea videoclipurilor Guess Who de la inceputul lunii mai au fost peste 40.000 de pageviews), tot cresteau abonatii la feed reader, iar conturile noastre de Twitter si Facebook erau sursele principale de trafic.

Strategia aleasa a fost atipica – sau cel putin asa am observat ca o privesc multi din online, desi in capu’ meu “face sens”: vreo 2 ani Bobby a ‘interzis’ pe site accesul botului de la Google (ulterior, mai tot traficul din Google ajungea cautand variante ale numelui “monden.info” ). Nu ne-am concentrat niciodata pe SEO – in afara de cateva chestii de baza, deoarece prioritara a fost cresterea comunitatii, interactivitatea cu cititorii, in special prin evenimente offline sau seri de live-blogging. Am incercat sa nu abuzam de concursuri iar premiile (toate legate de muzica/filme: CD-uri, DVD-uri, iPod-uri, tricouri sau postere cu autografe de la artisti s.a.m.d.) erau oferite in special cititorilor fideli – cei care ne citeau de cat mai mult timp si se implicau cat mai mult, pentru a nu avea participanti la concursuri care a doua zi nu mai reveneau, doream interactivitate pe termen lung. Niciodata nu am crezut in eficienta reclamelor pentru un asemenea proiect si nu as fi dat bani pe ele (fie vorba de bannere sau spoturi TV/radio, iar sigla de pe afisele evenimentelor la care eram parteneri nu cred ca ne-a ajutat vreodata prea mult, nu cred ca mai este cineva atent la partenerii media de pe materialele promotionale). Am scris foarte mult despre artisti mai putini comerciali, care aveau mesaj, pe care nu prea aveai sanse sa ii asculti la radio sau TV – acestia au fost intotdeauna mai bine branduiti decat toti artistii dance aparuti in ultima perioada ale caror piese suna identic si nimeni n-are habar cum ii cheama sau cum arata… Si dupa ce ii asculti non stop pe radio, TV si in club, deja muzica lor iti iese pe nas si numa’ chef sa mai dai de ei si pe bloguri nu prea mai ai. Pe cand artistii hip-hop (de ex) au avut dintotdeauna ascultatori fideli, comunitati de fani inraiti, strang sute de comentarii (pozitive – spre deosebire de copy-pasterii de care vorbeam mai devreme si care fac muzica exclusiv cu scopul de a scoate bani, ale caror articole aduc mai degraba comentarii negative, nefiind prea indragiti… ). Cele mai multe comentarii le strangeam noaptea, in weekend sau de sarbatori, fata de alte proiecte al caror trafic scade enorm in acele perioade.

Piedici in calea proiectului au existat dintotdeauna… La inceput, artistii erau reticenti, nu ne bagau in seama, habar n-aveau ce este ala blog si nu credeau ca online-ul ar avea vreo influenta sau le-ar aduce beneficii. Presa a preluat dintotdeauna informatii si poze realizate de noi fara sa ne crediteze, avand tupeu maxim multi dintre ei atunci cand ii contactam sa-i rugam sa mentioneze sursa pe viitor (“n-aveti cum sa demonstrati ca va apartin pozele”, “materialele au fost realizate de un colaborator fidel al nostru”, “dati in judecata Google-ul” si multe alte scuze penibile de acest gen). Dupa aproape 4 ani inca mai erau evenimente la care nu obtineam acreditari de presa de la organizatorii romani sau primeam maxim una – si aia in cel mai infect sector posibil, de nici macar nu vedeam scena si n-aveai cum sa faci o recenzie decenta. Multi PRi prefera sa colaboreze cu site-uri care au de sute de ori mai mult trafic decat noi, desi nu sunt nisate si nici traficul nu era relevant pentru targetul lor. Refuza sa inteleaga prea mult din felul in care functioneaza online-ul, chiar si cand vad ca in unele locuri nu exista reactii, nu exista preluari, nu exista comentarii (sau sunt foarte putine si negative). Agentiile credeau ca avem blog de monden – monden in sensu’ “obisnuit” al cuvantului, ca avem doar cititori ahtiati dupa scandaluri si barfe (deci asadar prin urmare: greu de bagat in campanii publicitare), si nu se deranjau sa arunce un ochi. Casele de discuri se suparau cand nu le publicam vreun comunicat de presa si nu intelegeau ca nu suntem interesati decat de anumite subiecte, de anumiti artisti, de ce vrem sa aflam de piese exact atunci cand se lanseaza si nu le mai preluam pe site daca au aparut de mai bine de 24 de ore… Poate cea mai mare problema insa a fost legata de echipa, deoarece pe domeniul asta nu prea exista oameni buni care sa scrie si cu care sa te si intelegi (multi au impresia ca e vorba doar de stat de dimineata pana seara la cafele cu artistii si mers la evenimente glossy sau concerte in fiecare seara… tzeapa! departe de realitate laughing ).

Vara trecuta, Orlando a luat decizia sa facem trecerea la un nou domeniu si pe CMS propriu (asta de fapt nu era o noutate: era anuntata inca de 2 ani), si tot cam in aceeasi perioada am inceput sa ma gandesc serios ca ar fi timpul sa trec mai departe, sa ma concentrez pe partea de promovare de artisti. Deja de vreo 2 ani incepusem sa colaborez (in paralel cu activitatea de la Monden.info) cu artisti precum Hi-Q, Inna, Alex Velea, Guess Who, Grasu XXL, Agresiv, Maximilian etc, si sa imi fac masterul online in Music Business @ Berklee College. La sfarsitul anului trecut am avut parte de o “vacanta” in spital, urmata de o perioada in care pur si simplu eram epuizata fizic / psihic, de ceva timp o tin mai mult in insomnii si am scapat de ~7 kg… L-am anuntat pe Orlando ca voi dori sa renunt la partea operationala a Monden.info si am mai ramas cateva luni sa ma ocup de proiect.

Azi, 1 iunie, odata cu aceasta relansare / trecere la Urban.ro, pot sa va anunt oficial ca Matei Garici este noul Project Manager, eu raman doar ca actionar. Identitatea vizuala noua a fost realizata de Dragos Lupascu, Anca Nelersa a preluat pe langa PR si partea de marketing (de care Roxana Precu s-a ocupat cu brio in ultimii 2 ani), Dada de la AloModa.ro va relua rubrica de fashion iar Razvan Giula (FanClub.ro) se va ocupa de evenimente. In rest a cam ramas aceeasi echipa: Edi Enache, Valentin Bosioc, Bimus (foto/video), Andra (muzica house) si Cris (filme). Detalii gasiti pe pagina despre Echipa de pe noul site.

Iar in caz ca sunteti curiosi sa aflati cu ce-mi mai voi ocupa eu timpu’: mai nimic nou. Voi ramane PR la casa de productie Okapi Sound infiintata in urma cu cativa ani de Guess Who (pe care-l sarbatorim maine tongue ), Grasu XXL, Agresiv si la care mai sunt si Spike, Maximilian, Tranda, Junky… si am planuri de proiecte marete impreuna cu Griffo (el este responsabil de grafica multor artisti romani in voga). Insa inainte de orice visez la o vacanta frumoasa, in care sa dorm cat mai mult. happy De preferat pe o plaja, undeva unde e mult soare.

Alte articole pe tema acestei schimbari va invit sa cititi pe:
Urban.ro (aici gasiti mai multe detalii/motive legate de transformare)
Orlando.ro
MateiGarici.ro
reFresh.ro
ValentinBosioc.com
AndraZaharia.ro
New-IT.ro
Mediafax – aici gasiti si comunicat oficial de presa


46 Comments

  1. De dimineață aștept articolul ăsta! Nu înțelegeam anumite lucruri și acum am găsit răspunsul. Nu pot decât să îți urez mult succes în ceea ce vei face în continuare! happy

  2. orice, oricand, suntem aici pentru voi doi.

  3. felicitari pentru realizari !!! felicitari pentru devotamentul adus muzicii romanesti(nu muzicii comerciale). vacanta placuta si binemeritata !!!

  4. Eu deja ti-am zis si pe blog si la telefon si fata in fata. Deschiderea mea de drumuri bucurestene online-istice ti-o datorez. Cu deschiderea facuta de tine, cu zodia noastra capatanoasa (Capricorn) am reusit sa fac ceva frumos in online, in Bucuresti. E mereu loc de mai bine.

    Trebuie sa iesim la berea aia sa povestim mai multe. In rest: succesuri maxime zic si un sincer multumesc winking

  5. Un articol binevenit si menit sa lamureasca lucrurile.
    Vacanta placuta si mult, mult succes la Okapi!

  6. Foarte faina istorioara monden.info!

    Succes in continuare si la cat mai multe lucruri bune!

  7. deci eu sunt unul dintre cei care nu o sa mai urmareasca urban.ro. eu vreau monden.info cu @pyuric … cam asta ziceam pe twitter.

    problema cu noua platforma e tocmai ca e site si nu ma atrage ideea.

    tie iti urez succes in continuare in ceea ce faci. felicitari pentru ce ai facut pana acum

  8. Mult succes in toate, Pyuricel! Monden.info a fost cea mai faina initiativa din online-ul romanesc si chiar cred ca Urban.ro va fi la fel de cool winking Ai creat ceva foarte fain, fara precedent in RO si sunt sigura ca vei reusi sa setezi multe alte “milestones” in online-ul romanesc si in industria muzicala. Standing by you as always, A.

  9. bv. desi multi ar fi perceput blogul ca pe ceva personal sau o mistocareala ascunsa dupa nickname-uri, voi ati demonstrat ca online-ul conteaza, ca e viitorul si mai ales ca poate fi serios, obiectiv si profi. pot fi mandra, copilul a crescut, merge la “gradi” e cazul sa se ocupe altcineva de cresterea si educarea lui tongue
    meriti o vacanta si meriti odihna. bafta in continuare. la ce vad, si cu griffo si cu Okapi, sunt doua proiecte foarte misto

  10. Poate acum reusesti sa scrii mai des pe blogul personal happy.

  11. Felicitări pentru tot ce ai realizat până acum.
    Urban.ro arată bine dar trebuie să recunosc că îmi plăcea mai mult Monden.info, poate este doar o chestie de obișnuință.
    Eu am descoperit Monden.info de curând, mi-a plăcut, am dat click, am citit și asta voi face în continuare chiar dacă este puțin mai mult schimbat.
    P.S:Conținutul contează mai mult tongue

  12. Pacat ca nu te mai ocupi de proiect, fara tine acest proiect nu are acelasi farmec.

  13. Vizitam monden.info doar pentru ca auzisem lucruri misto despre tine pyuric.
    la inceput am avut si anumite dscutii cu oamnenii de acolo in legatura cu promovarea artistilor mai putin cunoscuti.
    Cu timpul am inteles putin din istoria site-ului si m-am consolat cu ideea ca un ‘artist’ trebuie sa faca mult mai mult decat sa cante pentru a fi promovat de voi.
    O sa urmaresc urban.ro in continuare cu acelasi inters si pe tine la fel , pe toate conturile tale de socializare.
    Mult succes in ceea ce faci si cred , ca esti una dintre putinele exemple de urmat.

  14. mult succes, Cristina, dupa rebranduirea facuta happy

  15. Sa fie schimbarea asta intr-un ceas bun, zic! Iar deciziile pe care le-ai luat sa te avantajeze si sa te multumeasca pe viitor!

  16. Sa fie intr-un ceas bun.Si noua casa sa aduca si mai multe noutati decat monden.info (ma refer la interviuri , lansari de clipuri, etc…winking.
    Felicitari!!!

  17. mama, mama, ce articol lung si ce istorie! bafta multa in continuare urban.ro si tie Cristina in treaba pe care o vei face in continuare la Okapi happy Si nu uita de vacanta aia la soare!!

  18. Tot mai sus Cris winking
    Te pup cu drag si cu admiratie happy

    PS Sa ne traisca Guess Who happy

  19. Succes, Pyuric!

    Restul cuvintelor sunt de prisos. happy

  20. Va multumesc tuturor pentru vorbele frumoase! Sa fie intr-un ceas bunhappy (“sa fie intr-un Rolex de aur”, ca sa citez un mare clasic in viata… )

  21. Nu am rabdare sa citesc atata text cu spatele drept dar marturisesc ca asta m-a bucurat. Na, mi-a placut ce-ai scris dar mai ales, cred ca apreciez reusita ta. Bafta multa iti dorsc si sa mai aud de asteahappy. Numai bine!

  22. ar trebui sa reincepi un proiect singura gen monden.info…. mondenu ala de il citeam zilnic s-a transformat in cancan dezamagitor

  23. Congrats!
    Esti cea mai tare in ceea ce faci. Pentru mine esti un exemplu de urmat si cred ca deja sti asta avand in vedere multe sfaturi pe care mi le-ai dat si care mi-au fost si inca sunt de folos!

    ITi doresc succes in ceea e faci acum si sper sa aud numai de bine de tine! De abea astept sa ne intalnim si sa stam de vb!

    Pentru mine esti un model de urmat! Congrats inca o data pentru tot ceea ce ai facut cu monden.info si sunt sigur ca acum fara tine nu va mai fi la felhappy

    Succes!

  24. i miss very much monden .info… sad mult succes in continuare, pentru a ramane acolo sus… adica cea mai tare tongue

  25. Monden.info a crescut sub ochii mei, si ma simt onorat sa scriu asta.
    Felicitari si keep up the good work, privind tot ceea ce faci, sunt sigur ca o sa-ti iasa la fel de bine!

  26. Pacat ca nu mai este monden.info! Cu siguranta te pot considera un model demn de urmat,deoarece ai facut o treaba excelenta.Punctul forte la monden.info era apropierea ta fata de citirori,lucru pe care nu l-am mai regasit de ceva timp in noua structura.

    Mult succes in continuare!Jos palaria!winking

  27. Pentru mine monden.info a fost un proiect model, la fel si “linia” trasa de tine acolo. Te felicit pentru ce ai realizat si doresc succes proiectului in noua forma, dar si tie personal in planurile tale.
    Astept sa ne intalnim din nou si poate sa vorbim mai multe la un “pahar de vorba”.
    Salutari din Redactia4fun

  28. Felicitari si mult succes in continuare!!

    Te-as ruga sa detaliezi un pic metoda interzicerii botului Google. Ca pentru mine nu prea “face sens” laughing

  29. Scuze ca las acest mesaj la articolul, imi cer scuze daca am gresit. Buna! Sunt un baiat din Alexandria Jud. Teleorman, am 20 de ani, ma numesc David (nume de scena DMF) si cand muzica hip-hop. M-am apucat de muzica acum 4 ani. Am doua albume scoase La Inceput De Drum (2009) si In Plex (2010). Am scos acum ceva timp o piesa noua care se numeste Noul Val, as vrea sa o asculti si sa imi spui daca ma poti promova pe site-un URBAN.RO . Linkul piesei: http://www.youtube.com/watch?v=jpo279-Dzo4
    Astept un raspuns de la tine. Multumesc! O zi plina de bucurii! Cu stima Firican David – Marian (DMF sunt initialele numelui meu).

  30. Am gresit cateva cuvinte in ceea ce am scris mai sus, sper sa nu fie o problema. Astept un raspuns fie negativ fie pozitiv. E-mailul meu este: dasse91@yahoo.com sau pe facebook: http://www.facebook.com/dmf.peco Multumesc Anticipat!

  31. Imi cer scuze daca nu este potrivit sa las acest mesaj de promovare la acest articol.
    Buna! Sunt un baiat din Alexandria Jud. Teleorman, am 20 de ani, ma numesc David (nume de scena DMF) si fac muzica hip-hop. M-am apucat de muzica acum 4 ani. Am doua albume scoase La Inceput De Drum (2009) si In Plex (2010). Am scos acum ceva timp o piesa noua care se numeste Noul Val, as vrea sa o asculti si sa imi spui daca ma poti promova pe site-un URBAN.RO . Linkul piesei: http://www.youtube.com/watch?v=jpo279-Dzo4
    Astept un raspuns de la tine. Multumesc! O zi plina de bucurii! Cu stima Firican David – Marian (DMF sunt initialele numelui meu). Imi cer scuze incaodata daca am suparat pe cineva cu comentariu meu!

  32. sincer m-a surprins decizia asta! dar imi place… astept de acum inainte mai mult de la acest proiect! Prin asta cred ca s-a sters faptul ca fost un simplu blog si acum e mai mult de atat, se face presa(bine se facea si inainte) acum.

  33. Acum am aflat si eu (scuze, nu sunt un cititor fidel, dar de cateva ori pe luna tot intru). Ce pot sa zic, nu prea imi plac reclamele, in rest e frumos … multa bafta pe mai departe! happy

  34. Spre rușinea mea, abia acum am apucat să citesc articolul (vacanță, în sfârșit), deși am mai vorbit cu tine, Pyuric, pe mail și multe din lucrurile de aici îmi erau clare. happy Profit de ocazie să-ți mulțumesc ție și oamenilor care s-au ocupat de-a lungul timpului de Monden.info, pentru tot ceea ce ați făcut pentru industria muzicală românească. Știi bine cât de mult apreciez și eu aceleași lucruri ca și voi și mă bucur că mai sunt oameni normali, echilibrați, care au în vizor munca depusă de artiștii adevărați și nu sunt ahtiați după trafic adus de subiecte legate de „vedetele de carton”.
    Îți mulțumesc mult pentru faptul că mi-ai dat ocazia să fiu colaborator Monden.info pe Craiova, atunci, de mult și mai ales pentru seara minunată de la RMA 2009.
    Că mai ești sau nu la Monden, că te ocupi de Okapi sau de altceva, eu voi continua să te susțin și poți conta oricând pe mine. happy

    Te pup și baftă!!!

  35. Si eu vreau monden.info cu Pyuric sad
    E foarte frumoasa povestea monden.info spusa de tine. Mult succes in continuare.

Leave a Reply