…îi revine soțului meu, iar eu mă bucur să pot folosi lucrurile reparate de el.
Una din bucuriile din perioada asta de sărbători a fost că mi-a reparat iPod Shuffle-ul care zăcea de ceva timp într-un sertar din birou.
Pentru cei mai tineri dintre voi care citiți aceste rânduri, iPod a fost un music player portabil lansat de Apple în 2001. Era o minune a tehnologiei pe atunci, fiindcă avea o capacitate uriașă de stocare pentru acele vremuri, în ciuda dimensiunilor mici. „1,000 songs in your pocket„, așa l-a introdus Steve Jobs. Au existat mai multe modele de iPod, de mărimi diferite. Cert este că a marcat un punct important în industria muzicală, a accelerat trecerea de la formatul fizic la cel digital.
Revenind la Shuffle-ul meu. Aș începe prin a menționa că este din 2006, deci are deja 20 de ani. Îl folosisem ultima oară în urmă cu 2 veri la niște alergări în Herăstrău. La un moment dat pur și simplu n-a mai mers. L-am pus la încărcat, se aprindea beculețul verde care arată că se încarcă, dar când să-l pornesc… nimic. Suspectam că între timp fie s-au dezintegrat de tot căștile, fie i s-a dus bateria – astea două erau cauzele cele mai probabile.
Încă foloseam căștile lui originale, rupte vai mama lor, atârnau într-un fir neizolat. Am comandat unele noi Apple (78 de lei), au venit, le-am testat, am eliminat varianta asta. Nu era de la căști. Ne-am uitat cu cât se vinde un Shuffle nefolosit pe Vinted, nu e mult, dar bateria tot veche de 20 de ani e. Am comandat o baterie nouă, a durat vreo 3 săptămâni până a venit și i-a schimbat-o – asta era. (Pozele de mai jos sunt făcute de soț.)
Apropo de minune a tehnologiei – generația asta de iPod Shuffle pe care o am eu se încarcă și se conectează la itunes prin mufa de căști – jack de 3.5 mm.
Am rezolvat cu hardware-ul (s-a rezolvat), a mai rămas software-ul. iTunes l-a recunoscut și a instalat ceva special pentru el, vede ce muzică e urcată, dar nu mă lasă să șterg melodiile. Nu am vrut nici să-i dau reset, iar restul soluțiilor găsite online nu au funcționat, așa că momentan rămân cu ce aveam deja încărcat.
Este ca o capsulă a timpului, blocat cu muzica pe care o ascultam prin 2012, când l-am updatat ultima oară. Are aproape 2 gb spațiu, pusesem vreo 265 de piese pe el. Sunt toate obsesiile mele de atunci, toată influența CTC – cu care încă mergeam în concerte și îmi făceau cultura hip-hop. Diverse albume clasice de hip-hop, precum Gang Starr, Wu Tang sau Cunninlynguists, dar și mixtape-uri românești care de abia se lansaseră.
Încet-încet, revin la a prefera să dețin eu muzică și filme – descărcate pe hdd și chiar și în format fizic. Toate playlisturile pe care le aveam pe serviciile de streaming sunt acum pline de piese care nu mai sunt disponibile sau au fost modificate sau nu le mai găsești necenzurate. Toate filmele clasice pe care-mi doresc să le revăd se găsesc extrem de greu (ai nevoie de n-șpe abonamente) sau deloc.
Plus că mă bucur să mai pot scăpa de telefon din când în când. Fără milioane de opțiuni și algoritmi și alte surse care-mi pot distrage atenția. Digital minimalism ftw.
