BOS3: Bucharest – Oxford – Singapore Conference on Applied Ethics (25-26 mai 2023)

Azi și mâine (25-26 mai 2023) se desfășoară Conferința de etică aplicată București – Oxford – Singapore (BOS3), eveniment organizat de Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA) și care se desfășoară la Facultatea de Filosofie a Universității București (amfiteatrul Mircea Florian).

Sunt invitați mulți cercetători de renume internațional de la Universitatea din Oxford, Universitatea Națională din Singapore și Universitatea din București. Aceștia vor dezbate teme precum etica tehnologiilor de (bio)ameliorare umană, a neurotehnologiilor, altruismul eficace și binefacerea imparțială, autonomia morală relațională, etica vaccinării, A.I., V.R. și avataruri, etica vieții digitale după moarte și valoarea morală a tehnologiei în procesul de autocunoaștere și construire a identității narative.

Intrarea este liberă și poate participa oricine este interesat de etica aplicată. (Cu excepția ultimei prelegeri din cadrul evenimentului: Roger Crisp, director al Oxford UEHIRO Centre for Practical Ethics și profesor de filosofie morală la St Anne’s College, va vorbi despre etica supraviețuirii la Casa Universitarilor, unde accesul se face doar pe bază de invitație).

Las mai jos comunicatul de presă și câteva cuvinte despre invitați. Eu o să fiu acolo în ambele zile – este un eveniment pe care de abia îl așteptam, fiind studentă la Etică Aplicată happy iar subiectele dezbătute sunt extrem de interesante (vezi mai jos programul detaliat).

***


PROGRAM:

25 May, Human Enhancement

@ Mircea Florian Lecture Hall, Faculty of Philosophy

  • 10:00-11:00: Julian Savulescu (Centre for Biomedical Ethics, National University of Singapore) – Future prospects of human enhancement
  • 11:00-11:30: Ivar Hannikainen (University of Granada) – Why means matter morally: Understanding opposition to biotechnological enhancement
  • 11:30-11:45: Coffee break

  • 11:45-12:15: Jonathan Pugh (Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics) – Neurostimulation & enhancement in sport
  • 12:15-12:45: Constantin Vică (CCEA, Faculty of Philosophy, University of Bucharest) – What can we learn from technological determinism ─& its enemies─ for the enhancement project?
  • 12:45-13:00: Coffee break

  • 13:00-13:30: Anda Zahiu & Emilian Mihailov (CCEA, Faculty of Philosophy, University of Bucharest) – Virtual reality punishment
  • 13:30-14:00: Alexandra Zorilă & Cristian Iftode (CCEA, Faculty of Philosophy, University of Bucharest) – Alright, we’ll call it a draw – Authenticity and autonomy colliding, scenarios, hard cases
  • 26 May, Applied Ethics – Work in progress

    @ Mircea Florian Lecture Hall, Faculty of Philosophy

  • 10:00-10:30: Brian Earp (Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics) – Relational morality, psychology of impartial beneficence
  • 10:30-11:00: Muriel Leuenberger (Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics) – The value and ethics of self-knowledge through technology
  • 11:00-11:30: Emanuel Socaciu (CCEA, Faculty of Philosophy, University of Bucharest) – Is there a politics of effective altruism?
  • 11:30-11:45: Coffee break

  • 11:45-12:15: Cristina Voinea (CCEA, Faculty of Philosophy, University of Bucharest) – Dead, but not gone! Grief and grieving in the age of AI
  • 12:15-12:45: Alberto Giubilini (Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics) – What is (so special about) a vaccine?
  • 12:45-13:00: Coffee break

  • 13:00-13:30: Viktor Savchenko (Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics) – Prohibition for interference with private life
  • 13:30-14:00: Mihaela Constantinescu (CCEA, Faculty of Philosophy, University of Bucharest) – Avatar agency and moral responsibility
  • 17:30-19:00 Guest Lecture: Roger Crisp (Oxford Uehiro Centre for Practical Ethics) – What Matters in Survival? On reductionism and well-being (Lecture Hall, University House, invite-only)

  • COMUNICATUL DE PRESĂ:

    Etica tehnologiilor de bioameliorare umană
    în dezbatere la Conferința de etică aplicată București – Oxford – Singapore (BOS3)

    Pe 25 și 26 mai 2023, în intervalul 10.00-14.00, Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA) găzduiește la Facultatea de Filosofie a Universității din București Conferința de etică aplicată București – Oxford – Singapore (BOS3), eveniment în format fizic la care participă cercetători renumiți de la Universitatea din Oxford, Universitatea Națională din Singapore și Universitatea din București. Printre temele dezbătute se numără etica tehnologiilor de (bio)ameliorare umană, a neurotehnologiilor, altruismul eficace și binefacerea imparțială, autonomia morală relațională, etica vaccinării, etica Inteligenței artificiale, a Realității Virtuale și a utilizării avatarurilor, etica vieții digitale după moarte, precum și valoarea morală a tehnologiei în procesul de auto-cunoaștere și construire a identității narative.

    Prima zi a evenimentului – joi, 25 mai – este dedicată celor mai recente rezultate de cercetare din etica tehnologiilor de (bio)ameliorare umană. Evenimentul este deschis de profesorul Julian Savulescu, Director al Centre for Biomedical Ethics, Universitatea Națională din Singapore și Doctor Honoris Causa al Universității din București, celebru pentru contribuțiile sale fondatoare în domenii ale bioeticii precum (bio)ameliorarea umană. Acestuia i se vor alătura cercetători recunoscuți precum Ivar Hannikainen (Universitatea din Granada), Jonny Pugh (Oxford UEHIRO Centre for Practical Ethics) și membrii proiectului ENHATEC (CCEA, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București) – Emilian Mihailov, Constantin Vică, Cristian Iftode, Anda Zahiu și Alexandra Zorilă. Împreună vor dezbate argumentele morale în favoarea și împotriva utilizării tehnologiilor de (bio)ameliorarea umană în sport, Realitatea Virtuală sau în construcția identității narative.

    Vineri, 26 mai, evenimentul continuă cu cea de-a opta ediție a workshop-ului de cercetare organizat anual de Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA), în parteneriat cu Oxford UEHIRO Centre for Practical Ethics. Începând cu ediția din acest an, prestigiosul parteneriat se extinde pentru a include și Centre for Biomedical Ethics, de la Universitatea Națională din Singapore. Teme precum altruismul eficace și binefacerea imparțială, autonomia morală relațională, etica vaccinării, etica sferei private, viața privată și auto-cunoașterea, etica Inteligenței artificiale, responsabilitate morală și avataruri vor fi discutate de cercetători prestigioși ai Oxford UEHIRO Centre for Practical Ethics – Brian Earp, Muriel Leuenberger, Alberto Giubilini, Viktor Savchenko – și ai Centrului de Cercetare în Etică Aplicată – Emanuel Socaciu, Cristina Voinea și Mihaela Constantinescu.

    Cele două zile ale evenimentului de cercetare se încheie cu prelegerea celebrului filosof britanic Roger Crisp, director al Oxford UEHIRO Centre for Practical Ethics și profesor de filosofie morală la St Anne’s College, care va vorbi despre etica supraviețuirii. Prelegerea are loc la Casa Universitarilor, accesul se face pe bază de invitație.

    Accesul este deschis studenților, cercetătorilor, profesorilor și tuturor celor interesați de etica aplicată, în limita locurilor disponibile. Programul complet al evenimentului poate fi consultat aici.

    Conferința de Etică Aplicată București-Oxford-Singapore (BOS3) este organizată în cadrul ENHATEC, proiect de cercetare care explorează modul în care ameliorarea cognitivă și morală răspunde provocărilor prezentului și viitorului, în special în contextul schimbărilor climatice. Proiectul este implementat în perioada 2021-2023 la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată din cadrul Facultății de Filosofie, Universitatea din București.

    ***

    SPEAKERS:

    Julian Savulescu este profesor de etică medicală și director al Centrului de Etică Biomedicală la Universitatea Națională din Singapore. Anterior ocupării acestei poziții, a fost director al Centrului Uehiro pentru etică practică al Universității din Oxford, cercetător asociat al Colegiului St. Cross din Oxford și co-director al Centrului Wellcome pentru etică și științe umaniste. De asemenea, este membru al Centrului de etică și genomică pediatrică din Australia. A fost editor și este în prezent membru al comisiei pentru prestigioasa publicație Journal of Medical Ethics, al doilea cel mai important jurnal de bioetica din lume. Interesele sale de cercetare se află în zona eticii practice, eticii medicale, eticii clonării, a cercetării genetice și a ameliorării umane.

    Roger Crisp este profesor de filosofie morală la Colegiul St. Anne, Universitatea din Oxford, și directorul Centrului Uehiro pentru etică practică al Universității din Oxford. A condus prestigioasa asociație Mind în perioada 2017-2018. Prof. Crisp este interesat de istoria filosofiei morale, metaetică, etică normativă și etică aplicată. Lucrările sale, dintre care enumerăm Reasons and the Good (2006), The Cosmos of Duty (2015) și Sacrifice regained (2019), apărute la Oxford University Press, aduc importante contribuții pe marginea unor întrebări perene ale filosofiei morale. De asemenea, Prof. Crisp a tradus Etica Nicomahică a lui Aristotel în limba engleză.

    Jonathan Pugh este cercetător în cadrul Centrului Uehiro pentru etică practică al Universității din Oxford. Aria sa de specializare este etica aplicată și filosofia morală. În perioada 2016-2018 a fost directorul proiectului The Ethics of Novel Therapeutic Applications of Deep Brain Stimulation, finanțat de Wellcome Trust. Interesele sale în cercetare sunt legate de problema autonomiei personale. A publicat articole pe teme precum etica cercetării celulelor stem umane, justiție penală, etica ameliorării umane și etica editării genetice, precum și cartea Autonomy, Rationality and Contemporary Ethics (2020), la editura Oxford University Press.

    Brian Earp este cercetător în psihologie morală în cadrul Centrului Uehiro pentru etică practică al Universității din Oxford și director asociat al Programului de etică și politici de sănătate Yale-Hastings, găzduit de Universitatea Yale și Centrul Hastings. Dr. Earp conduce Oxford bioXPHI lab, dedicat experimentelor în filosofie, psihologie și bioetică, fiind unul dintre cei care au pus bazele domeniului bioeticii filosofice experimentale ca domeniu independent de cercetare. A publicat numeroase lucrări în domeniul psihologiei morale relaționale, dar și articole cu orientare multidisciplinară despre ameliorare morală, filosofia iubirii, sex, gen, integritate corporală și drepturile copiilor.

    Muriel Leuenberger este cercetătoare postdoctorală în cadrul Centrului Uehiro pentru etică practică al Universității din Oxford. Domeniile sale de interes sunt etica medicală, etica tehnologiei, filosofia minții și filosofia identității personale. A publicat lucrări care abordează problema autenticității, a identității personale narative și a autonomiei. În cadrul proiectului său de la Uehiro, Dr. Leuenberger își propune să analizeze felul în care identitatea personală este influențată de informațiile pe care noile tehnologii biomedicale le pun la dispoziție pacienților.

    Alberto Giubilini este cercetător al Centrului Uehiro pentru etică practică al Universității din Oxford. Dr. Giubilini a publicat articole influente în bioetică, etica sănătății publice și filosofie, dedicate unor subiecte precum libertatea reproductivă, donarea de organe, obiecția de conștiință în medicină și ameliorare morală. Acesta este unul dintre specialiștii proeminenți în etica vaccinării, subiect despre care a publicat cartea The Ethics of Vaccination în anul 2019 la editura Palgrave MacMillan.

    Viktor Savchenko este lector al Universității Naționale V.N. Karazin Kharkiv din Ucraina și cercetător postdoctoral la Universitatea din Oxford. Dr. Savchenko este specialist în drept civil, iar cercetarea sa explorează relația dintre drepturile asupra propriei persoane și autonomie, dar și condițiile în care tehnologiile digitale persuasive și diverse tratamente medicamentoase, spre exemplu, pot submina sau încălca acest set de drepturi fundamentale.

    Ivar Hannikainen activează în cadrul departamentului de Filosofie al Universității din Granada, Spania. Interesele sale de cercetare se concentrează în zona psihologiei morale, a științelor cogniției, a eticii normative și a filosofiei experimentale. Prin munca sa de cercetare, Dr. Hannikainen a contribuit la dezvoltarea domeniului psihologiei morale și a jurisprudenței experimentale.

    Emilian Mihailov este conferențiar la Facultatea de Filosofie și directorul Centrului de cercetare în etică aplicată (CCEA), Universitatea din București. Principalele sale domenii de interes sunt neuroetica, bioetica și psihologia morală filosofică. A publicat mai multe articole și studii privind etica tehnologiilor biomedicale și bioetică experimentală în reviste precum American Journal of Bioethics, Science and Engineering Ethics, Bioethics, Consciousness & Cognition. Emilian este directorul proiectului ENHATEC.

    Emanuel Socaciu este conferențiar și prodecan al Facultății de Filosofie și unul dintre membrii fondatori ai Centrului de cercetare în etică aplicată. Interesele sale de cercetare vizează cu precădere probleme aflate la intersecția filosofiei politice, etică aplicată și filosofia științelor sociale.

    Cristian Iftode este conferenţiar la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, activând în prezent ca director al Departamentului de Filosofie Practică și Istoria Filosofiei. Este, de asemenea, membru al Centrului de cercetare în etică aplicată din aceeași universitate. A publicat cărți și studii tratând cu precădere despre etica practică, într-o încercare de a aduce laolaltă contribuții din filosofia continentală și din cea analitică.

    Mihaela Constantinescu este lector la Facultatea de Filosofie și director executiv al Centrului de cercetare în etică aplicată, Universitatea din București. În perioada 2021-2022 a coordonat proiectul de cercetare CoMoRe privind responsabilitatea morală asociată dezvoltării sistemelor de inteligență artificială și analizată din perspectiva eticii virtuții aristotelice.

    Cristina Voinea este cercetătoare a Centrului de cercetare în etică aplicată, cadru didactic al Departamentului de filosofie al Academiei de Studii Economice și câștigătoare a bursei „Marie Sklodowska-Curie”. A publicat în reviste prestigioase despre probleme de actualitate din etica noilor tehnologii, guvernanța internetului și bioetică.

    Constantin Vică este lector la Facultatea de Filosofie și director-adjunct al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA), Universitatea din București. Principalele sale domenii de interes sunt etica computerelor și a informației, etica inteligenței artificiale, filosofia informaticii și filosofia socială și politică. A publicat mai multe articole și studii privind etica internetului, tehnologiile asistive inteligente, tehnologii medicale și bioetică în reviste importante din domeniu.

    Anda Zahiu este doctorandă a Facultății de Filosofie și cercetătoare în cadrul Centrului de cercetare în etică aplicată. Interesele sale de cercetare vizează etica Realității Virtuale, bioetica și filosofia socială și politică.

    Alexandra Zorilă este doctorandă a Facultății de Filosofie și cercetătoare în cadrul Centrului de cercetare în etică aplicată. Interesele ei de cercetare se concentrează in jurul identității narative în contexte biomedicale și în special pe relația dintre narațiunile constitutive identitar și calitatea de agent a individului.

    VREI MAI MULT?

    Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

    PE ACEEAȘI TEMĂ

    COMENTARII

    1 comentariu

    1 comentariu. Leave new

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Fill out this field
    Fill out this field
    Te rog să introduci o adresă de email validă.
    You need to agree with the terms to proceed