Toolbox 2022

Petrec prea puțin timp vorbind despre produsele și aplicațiile pe care mă bazez zi de zi, în schimb imediat mă plâng de cele cu care am probleme.

Articolul de mai jos este despre cele din prima categorie. Este o listă cu produse, aplicații și unelte pe care le folosesc aproape zilnic, indiferent de cât de banale ar putea părea. De la ceas, laptop sau telefon până la echipamentul de alergare, pixurile și agendele folosite, dar și aplicațiile pentru care plătesc.

O să public un update anual la această listă (o găsești aici pe cea din 2020 și aici cea din 2021).

Dacă le-ai citit pe cele din anii anteriori, o să observi că nu am făcut mari schimbări. Poate singura schimbare importantă este faptul că am renunțat la Oura la începutul anului.

Dacă vrei să mă întrebi mai multe despre unul din produsele menționate aici, lasă-mi un comentariu.


Toolbox 2022:

Inel: Oura

La începutul lui 2022 am renunțat la Oura, inelul pe care-l purtam pentru monitorizarea somnului și a factorilor de stres. Mi se pare în continuare ceva foarte util pentru cineva care vrea să învețe mai multe despre propriul corp, însă eu îl purtam din 2019 și deja nu mai aflam nimic nou, mi-am luat suficient de multe informații.

* Menționez că mă uitam direct la datele raw, în special la biometrici precum HRV și temperatura corpului. Niciodată la scorurile date de ei, gen Readiness.

Am publicat un articol amplu despre el aici, în toamna 2020, la un an după ce l-am cumpărat.



Tableta: Remarkable 1 (la fel ca în 2020-2021)

În 2022 am folosit Remarkable mai puțin ca oricând. O păstrez pentru două lucruri: notițe peste care mă uit la workshopurile pe care le țin (deși pot face asta pe orice tabletă) și ca să îmi notez lucruri de la sesiunile 1-la-1 de Change Strategy. În rest am revenit la sistemul simplificat: hârtie + Evernote.

Dacă îți place să scrii de mână, dar totuși vrei să renunți la hârtie, Remarkable este o variantă bună pe care s-o iei în calcul. Are și funcție de export, în care analizează ce ai scris de mână și îți exportă în format digital (ok, mai dă erori dacă n-ai cel mai frumos / citeț scris, dar în general funcționează bine).

Îmi place că nu are nimic altceva pe ea ce-mi poate distrage atenția, este grayscale, gândită doar pentru scris de mână și documente – poți pune PDF-uri pe ea. Mi se sincronizează documentele de pe ea instant în cloud, cu aplicația de desktop și cea de mobile.

Un minus este că bateria nu ține foarte mult și, dacă o folosesc o zi, am nevoie s-o pun la încarcat la final – lucru care înțeleg că s-a rezolvat la versiunea a 2a, lansată anul trecut (eu folosesc primul model de 3+ ani).



Ceas: Garmin fenix 6 Pro. (la fel ca în 2020)

Este ceasul pe care-l port zi de zi din mai 2020 și pe care mă bazez pentru toate datele legate de sport. Dacă ești ok să dormi noaptea cu ceasul la mână (mie nu-mi place), Garmin este foarte bun și pentru monitorizarea somnului.

Mi l-am luat când deja alergam constant pe munte de 5 ani și este un model ideal pentru cineva obsedat de date, însă găsești la ei și variante mai basic.



Telefon: OnePlus 8 Pro (la fel ca în 2021).

Am rămas fidelă brandului One Plus, am avut mai multe modele, acum sunt cu un 8 Pro. Anul trecut am testat o perioadă scurtă Oppo, e ok (mai ales pentru cât costă), e în aceeași familie cu One Plus, dar am revenit la One Plus deoarece are camera foto mult mai bună.



Ebook reader: Kindle Paperwhite

Este același Kindle Paperwhite pe care-l folosesc din 2017. Cred că anul acesta l-am folosit cel mai mult, pe măsură ce s-au scumpit și cărțile fizice în urma crizei hârtiei de la începutul anului. În plus, am și citit mult mai multă ficțiune + biografii față de anii anteriori. (Obișnuiesc să citesc non-ficțiune pe cărți fizice).

Bateria încă mă ține mult, pot să citesc pe el mai multe ore pe zi timp de o săptămână fără să-l încarc.



Laptop: Asus VivoBook 14, i5.

Este laptopul pe care mi l-am luat la începutul pandemiei, un Asus VivoBook cu Intel i5 și ecran de 14, a costat 2.500 de lei. E mai mult decât suficient pentru ce am eu nevoie, adică browsing și Steam (jocuri din anii ’90-2000 happy ). Țin totul în cloud, deci nu am nevoie de putere mare de procesare sau stocare. Singurul lucru care m-a interesat a fost greutatea, să nu-mi rup spatele când îl car după mine prin oraș.

Nu-mi dau seama nici cât o să mai reziste, fiindcă l-am tot trântit și s-a îndoit pe la colțuri.



Încălțăminte: ON Cloudflow 3 (asfalt), Hoka Torrent 2 (munte).

Din 2017, de când am descoperit încălțămintea ON, n-am mai vrut să schimb brandul. Port doar modele ON și în oraș, și la alergări, și la sală. Este primul brand de încălțăminte de alergare în care mă simt bine și arată bine.

În 2022 am primit cadou 2 perechi noi de ON Cloudlow, model ajuns la a 3a generație. Îmi plăceau mai mult primele 2 generații, îi făceau mai flexibili, pe când generația nouă este mult mai dură.

Obișnuiesc să îi port până îi rup, îi distrug de tot, dar în același timp eu și merg pe jos / alerg destul de mult. În 2022 am făcut în total peste 3000 de km, adică 4 milioane și ceva de pași. Vorba bărbatului, la noi perechile de încălțăminte au ajuns să fie consumabile.

Pentru alergările montane am trecut anul acesta la modelul 2 de Hoka Torrent (înainte l-am avut pe primul) – ușori, de viteză, am suficient spațiu la degetele din față. Cumpărați de la Infinity Run.

Mai am o pereche de La Sportiva Helios 2.0, dar i-am purtat mult mai rar în ultimul an. E un model ușor, bun de viteză, însă potrivit pentru distanțe mai scurte – cred că cea mai lungă alergare făcută cu ei a fost de 28 de km, la Retezat Custura.



Șosete: Injinji. (la fel ca în 2020-2021)

Da, sunt niște șosete cu degete și sunt minunate happy Merită investiția dacă vrei să scazi șansele de a face bășici. Anul acesta mi-am mai cumpărat 2 perechi, în total am 4. Le găsești la Infinity Run.



Rucsac / vestă / centură: Scott 4L și ArchMax. (la fel ca în 2020-2021)

Prefer să alerg cât mai light, doar cu ce intră în centură dar, pentru alergările mai lungi, unde vreau să car după mine sprayul de urși, folosesc vesta Scott de 4 litri.



Geci: Salomon Lightning Waterproof (alergare), Uniqlo Ultralight down jacket și Uniqlo Seamless down parka (oraș)

Pentru oraș mi-am luat două geci noi, ambele de la Uniqlo: Ultralight down jacket și Seamless down parka.

Anul viitor vreau să-mi iau o geacă nouă de de alergare, fiindcă cea de la Salomon nu mai este impermeabilă.



Epilator: Philips Lumea BRI950. (la fel ca în 2020-2021)

Îl am din toamna 2019 și este al 2lea epilator cu IPL Philips Lumea pe care mi-l iau, după ce modelul anterior m-a ținut 5 ani (au și ele o limită de viață, un număr de impulsuri).

Își face treaba, cu condiția să nu uit eu să-l folosesc. Se folosește pe pielea proaspăt epilată cu lama, odată la 2 săptămâni, după care se trece la o perioadă de întreținere, când trebuie folosit doar o dată pe lună.

Dacă vrei să iei cadou iubitei așa ceva, nu-ți recomand să te duci spre variantele cele mai scumpe: diferența este că acelea au incluse tot felul de accesorii, capete de mărimi diferite, însă nu cunosc pe nimeni care să le folosească. Varianta cu doar 2 capete este suficientă.



Dental: Irigator oral Panasonic EW-DJ10-A503

În 2021 mi-am pus aparat dentar pe arcada de sus (mulțumesc, măsea de minte proaspăt răsărită și de 2x ori mai mare decât a oamenilor normali), ocazie cu care mi-am luat un irigator. N-am vrut să-l ascult pe soț și să iau o variantă cu acumulator, așa că m-am încăpățânat și mi-am luat pe baterii. Dar uite ce nuanță frumoasă de albastru are! (Dacă-ți iei, ia cu acumulator).



Espressor: Bialetti Moka (la fel ca în 2020-2021).

Este un espressor de aragaz, de capacitate mică (poți face doar o cafea), îl avem de la începutul lui 2015.



Curățenie: purificator Xiaomi Mi Air 3, robot Vacuum-Mop P (la fel ca în 2021).

Avem un purificator luat fix înainte de începerea pandemiei și un roboțel-aspirator primit cadou anul trecut – îl cheamă Roberta, îl terorizează pe pisoi.



Papetărie & co: stilou Parker (a fost cadou, nu știu exact ce model e, dar îl iubesc), pixuri Uni JetStream 101, essential ballpen PORC și jurnal Daily Diary Moleskine A5. (Cel pe 2023 e albastru închis, anul trecut a fost verde-mentă).


Aplicații pe care le folosesc zilnic (abonamente plătite):



Health:

  • Strava – social app pentru sport.
  • MyFitnessPal – pentru monitorizat macronutrienții.
  • Waking up – aplicația de meditație ghidată a lui Sam Harris.


  • Content (consum și organizare):

  • Evernote – aplicația în care iau notițe digitale. O folosesc din 2015.
  • Feedly – aplicația de RSS feed pe care mă bazez pentru a rămâne la curent cu ce se publică online pe un blog sau un site, să fiu sigură că nu-mi scapă nimic și nu depind de un algoritm care este schimbat constant.
  • Pocket – alicația tip read-it-later, în care din 2013 salvez articole și le citesc mai târziu. Un fel de sală de așteptare către atenția mea.
  • Todoist – aplicația de organizare de taskuri.
  • Google storage – am ajuns la 218 GB. Plătesc din 2009.


  • Content (producție și distribuție):

  • ConvertKit – $490 / an – este softwareul prin care trimit newsletterul.
  • Zoom – 242 lei / an – pentru workshopurile pe care le țin online.
  • Soundcloud & Libsyn -pentru distribuția podcastului pe toate platformele (știu, am făcut o struțo-cămilă, trebuie să renunț la Soundcloud).


  • Entertainment – streaming:

  • Spotify
  • YouTube Premium
  • Audible – pentru cărți audio.
  • HBO Max
  • Am renunțat la Netflix și nu ne-am făcut abonamente nici la celelalte servicii apărute. Sunt mult prea multe și niciodată nu găsesc filmele pe care vreau să le văd. Vorba din meme-ul ăla: cine aduce la un loc toate serviciile astea și reinventează odată cablul?



    Securitate:

  • LastPass – aplicația pentru parole, o folosesc din 2015. Probabil o voi schimba cu 1password după breach-ul de zilele trecute.
  • Bitdefender – antivirusul.
  • Others & unpaid:

  • Planta – am plătit-o timp de o lună, pe urmă am trecut la varianta free, a salvat viața plantelor și florilor pe care le avem. Are funcție prin care recunoaște ce specie sunt și dă instrucțiuni detaliate legate de îngrijirea lor.
  • Podcast Addict – aplicația pe care o folosesc pentru a asculta podcasturi.
  • Toolbox 2020
    Toolbox 2021

    VREI MAI MULT?

    Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

    PE ACEEAȘI TEMĂ

    COMENTARII

    3 comentarii

    3 comentarii. Leave new

    Dă-i un răspuns lui Gadgeturi și aplicații folosite în 2022 Anulează răspunsul

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Fill out this field
    Fill out this field
    Te rog să introduci o adresă de email validă.
    You need to agree with the terms to proceed