[Experiment] O lună fără Instagram – câteva gânduri

Din când în când, obișnuiesc să experimentez cu perioade de deconectare completă de la aplicațiile digitale care simt că încep să mă consume emoțional mai mult decât mi-aș dori.

Mi-am închis contul personal de Facebook în urmă cu 3 ani (inițial îmi propusesem să-l opresc doar pentru o săptămână), am săptămâni întregi când stau fără WhatsApp și, dacă-mi scrii acolo, primești un auto-reply, iar mai nou am testat cu o lună fără Instagram, aplicație pe care o folosesc de 9 ani.

Câteva gânduri pe tema asta:

*

Urmăresc puțini oameni acolo, îmi curăț periodic lista ca să mă asigur că am doar conținut de calitate. Notificările le țin by default oprite – de altfel, nu am notificări pe telefon niciodată, la nimic, 80% din timp îl țin pe silent. Chiar și așa, mă trezeam că luam telefonul în mână și deschideam Instagramul – pe pilot automat, fără să mai procesez ce fac și de ce naiba fac asta – comportament pe care-l aveam și în urmă cu câțiva ani pe Facebook. Îmi e foarte la îndemână să consum conținut de pe Instagram atunci când mă plictisesc sau când nu am chef să fac ceva. O scuză la îndemână pentru a procrastina.

*

Sunt conștientă că îmi fragmentează atenția, îmi afectează memoria, creativitatea și puterea de concentrare și, per total, simt că orice astfel de dependență este un atac asupra libertății mele. Pentru mine astea valorează cel mai mult în ziua de azi și este greu să măsor costurile. Un lucru pe care prima oară l-am spus în 2018, când am vorbit despre The Attention Economy la SO Meetups, și l-am tot repetat de atunci: pariul meu este că viitorul aparține celor care pot să facă deep, creative work fără a se lăsa distrași de aplicațiile digitale care dau dependență.

*

Cel mai periculos lucru? Consecințele acestui comportament nu sunt vizibile pe termen scurt și este ușor să le ignor atunci când toată lumea din jur face la fel, însă știu că le voi resimți peste câțiva ani. O țigară la câteva luni nu face diferența, un pachet de țigări zi de zi timp de câțiva ani este altceva.

*

Atracția instant gratification: prioritizez recompensa pe termen scurt, devin dependentă de inimioare, comentarii, like-uri. Dau zoom out și realizez că mi-am pierdut timpul pe niște lucruri care se consumă și expiră din ce în ce mai rapid, lăsându-mă și mai înfometată decât eram. Precum la caloriile goale consumate din junk food sau sucuri, sunt lipsite de nutriție și e doar o iluzie că mi-ar satisface nevoile.

*

Instagramul oferă iluzia conexiunii. Este o conexiune superficială, nu va înlocui niciodată conexiunea față în față (sau variantele cât mai apropiate de așa ceva), care implică vulnerabilitate reciprocă. Dacă vreau să aflu ce mai face cineva, atunci e de preferat să pun mâna pe telefon și să sun. În cel mai bun caz, stabilim o întâlnire prin parc sau măcar un Zoom. Este un filtru bun: în loc de sute de conexiuni superficiale consumate exclusiv virtual și în ciuda cărora mă simt singură și neînțeleasă, am o mână de conexiuni puternice consumate mai mult în offline și care sunt mult mai satisfăcătoare.

*

Ce am observat că a ajutat în trecut, în munca mea cu alți oameni, a fost să pună în perspectivă timpul consumat astfel – cantitatea. De exemplu: dacă petrecem o oră pe zi pe social media, asta înseamnă în total 45 de zile lucrătoare din an (calcul făcut la un program de lucru de 8 ore / zi). Evident, nu ne costă doar orele de lucru, fiindcă se infiltrează și în viața personală și programul de somn.

*

Dar, Cristina, eu depind de Instagram pentru munca mea, nu pot renunța!“. Asta-mi spuneam și eu. Și am auzit-o de nenumărate ori în ultimii 14 ani, de când lucrez în digital, indiferent că e vorba de Instagram sau Facebook, YouTube, Netflix, WhatsApp, TikTok, Slack, Twitter, Telegram, Reddit, LinkedIn, Clubhouse, MySpace (remember MySpace?), bloguri, vloguri, podcasturi, newsletters – întotdeauna va apărea ceva nou, ceva mai strălucitor. Dar oare chiar e nevoie să fim prezenți pe toate? Merită să investim atât de mult timp și atenție? Sunt unelte sau ajung dependențe? (Fiecare are nevoie să ajungă singur la un răspuns, fiindcă impactul lor diferă enorm și e extrem de personal.)

*

Impactul asupra lucrurilor pe care le urmăresc în funnel-ul propriu de marketing, și anume creșterea newsletterului (abonați noi) și numărul de potențiale lead-uri pentru munca mea? Minim, n-am văzut nicio diferență. Unele canale de marketing au devenit atât de aglomerate încât este ca și cum m-aș așeza la casa de la supermarket care are cea mai lungă coadă – pur și simplu nu mai merită efortul. Partea bună este că ofer suficient de multă valoare pe alte canale încât oamenii continuă să îmi menționeze munca pe conturile personale de social media, indiferent dacă eu sunt sau nu activă acolo, și îmi vin în continuare “lead-uri” – oameni care doresc să lucreze cu mine (aici am mai degrabă o problemă de abundență, fiindcă timpul meu este limitat și nu este un serviciu scalabil).
(p.s. Aș recomanda acest articol, ca update la cel al lui Kevin Kelly de acum 10+ ani: 1,000 true fans? Try 100.)

*

Dintre toate lucrurile pe care le consumam, cred că cel mai mult am simțit lipsa conținutului unor alergători și antrenori din SUA, Australia și Canada. Uneori foloseam acest tip de conținut ca să mă motivez singură să ies să alerg. Drept urmare, pentru februarie mi-am propus să alerg zilnic, ca să-mi demonstrez că e doar o minciună pe care mi-o spuneam. (Voi reveni pe tema asta într-un articol separat).

*

Ce urmează?

– Am reinstalat aplicația și o să folosesc un workaround pentru a posta. 80% postări random, fun, personale și imperfecte, precum cea de la începutul acestui articol. Că simt că ne luăm prea în serios în ultima vreme și nu vreau să ajung o caricatură a unei identități online happy

– Nu voi renunța complet la Instagram, cel puțin nu în viitorul apropiat, din simplul motiv că lucrez cu oameni pe a construi obiceiuri sănătoase și o relație mai bună cu social media. Îmi doresc să fiu în locul unde sunt cei mai mulți cu astfel de probleme, iar asta în prezent înseamnă Instagram. (Vorba unui prieten: unde o să fie mai eficientă o reclamă la Alcoolici Anonimi? Lângă biserică sau în barul unde se duc toți sâmbătă seara?).

– Am pus pe mute pe toți cei pe care-i urmăresc, ca să consum content într-un mod proactiv, nu reactiv. Cu alte cuvinte: dacă simt nevoia în mod special să văd conținut de la o anumită persoană, voi da un search și voi consuma punctual.

– Mă gândesc să încep să ignor reacțiile, toate comentariile și mesajele private, cu riscul ca unii oameni să se simtă respinși (deși nu este nimic personal). Legat de asta: deși am rugat explicit apropiații să nu-mi mai scrie acolo, comportamentul este atât de bine imprimat încât continuă să-mi dea reply pe Insta atunci când văd ceva postat de mine. Path of least resistance. Dar, mai mult de atât, volumul a devenit atât de mare încât nici nu-mi mai pot permite fizic să trec prin ele. Atunci când orice story generează 40 de DM-uri și orice răspuns pe care-l dau la acele DM-uri funcționează ca un bumerang care aduce alte 40 de DM-uri, ar însemna să nu mai fac altceva zilnic decât să stau pe DM-uri toată ziua. Și asta e o așteptare absurdă.

Develop the habit of letting small bad things happen. If you don’t, you’ll never find the time for the life-changing big things.

*

Cum să folosim cu intenție o aplicație de social media? Înseamnă să ne clarificăm răspunsurile la întrebări de genul:
– De ce vreau să intru aoclo?
– Ce vreau să fac? Care este scopul meu?
– Este acesta cel mai bun mod de a atinge acel scop sau de a-mi ocupa timpul?
– Cum voi măsura, ce indicatori voi urmări pentru a afla dacă-mi aduce sau nu valoare?
– Există vreun mod de a obține aceleași rezultate cu o implicare minimă? (ex: o aplicație care postează pentru noi, automatizează acele postări.)
– Care este cel mai nasol lucru care se va întâmpla dacă voi alege să nu fac lucrul respectiv / să ignor? (What’s the worst thing that could happen?)

*

Dacă vrei să faci un experiment asemănător și să renunți la o aplicație, uite ce simt eu că funcționează:

1. Ca să luăm orice fel de presiune de pe noi, ideal este să-l împachetăm ca pe un experiment limitat în timp. Nu este alb sau negru, nu este o decizie luată pentru totdeauna, putem oricând reveni asupra ei și să ne răzgândim.

2. Renunțăm cold turkey și fără să anunțăm, nu spunem nimănui altcuiva despre asta. Ca să vedem cine observă că nu mai suntem prezenți acolo (dacă observă). Este un duș rece atunci când avem impresia că prezența noastră pe social media este vitală și alții de abia așteaptă să citească ce mai avem noi de spus / scris. Nu suntem atât de importanți precum ne credem.

3. Observăm într-un mod detașat, fără să ne judecăm: cum ne face să ne simțim faptul că am renunțat temporar la aplicația respectivă? Este frică? Este teama că poate ratăm vreo informație importantă? Este lipsa conexiunii? Este plictiseală, o lipsă de varietate în informațiile consumate? Sau teama că nu suntem relevanți?

4. Este ceva vital ce ne lipsește, ceva ce putem măsura concret? Dacă da, cum ne putem bifa într-un mod diferit acele lucruri, ce workaround putem găsi?

5. Ne notăm toate beneficiile pe care începem să le observăm (poate descoperim că avem mai multă răbdare sau că citim mai mult).

*

Un model util este cel al lui B.J. Fogg, care spune astfel: B = MAP: Behavior happens when Motivation & Ability & Prompt converge at the same moment. Dacă motivația este mare și comportamentul este ușor de făcut, cresc șansele să-l facem (în acest caz, să luăm telefonul în mână, să dăm scroll încontinuu și să ne trezim peste câteva zeci de minute că am uitat complet ce făceam înainte). La toate astea adăugăm un Prompt: notificările, faptul că vedem mereu iconița de la o aplicație în telefon, în browser etc. Ce putem face ca să devină mult mai greu să continuăm cu un comportament nedorit? Poate începem să lăsăm telefonul în altă cameră? Dezinstalăm aplicația astfel încât să mai putem intra doar din browser (unde este ceva mai dificil)? Și cu ce alt comportament putem înlocui – unul pentru care să avem o motivație mai puternică?

*

Ne plângem că nu avem timp să facem lucruri, să citim, să facem sport, ajungem să dormim prost, ne simțim singuri, dar în continuare ne întrerupem de câteva ori pe zi să ne verificăm feed-urile, să trimitem inimioare la storyurile altora, și nu inițiem interacțiuni de calitate cu prietenii – ba chiar evităm din ce în ce mai mult interacțiunile umane și suntem anxioși când ne sună telefonul. De ce ne păcălim singuri?

P.S. Referitor la paragraful anterior, cealaltă față a monedei mi se pare importantă: dacă nu știm de la ce ne distrag atenția toate aceste canale de social media, atunci nu o să știm cu ce vrem să le înlocuim. La ce spunem nu fiindcă petrecem atât de mult timp funcționând din inerție, reacționând? Care este visul nostru?


Leave a Reply