Provocarea lunii februarie: să alerg în fiecare zi

Acest text a fost trimis pe 31 ianuarie 2021 celor abonați la newsletterul meu. Dacă îți place, îți recomand să te abonezi de aici.

Neața,

Mă întreb dacă ai apucat să vezi cum arată luna februarie în calendar. Sunt 28 de zile înșirate satisfăcător: patru săptămâni care încep mâine, într-o zi de luni, și se vor încheia într-o duminică.

În mod normal, în fiecare lună îmi stabilesc câte un micro-obicei nou cu care să experimentez, dar pentru luna asta am decis să lucrez la un obicei pe care l-am ignorat în ultimul an: alergarea.

Nu-mi place să alerg.

Nu-mi place să alerg dimineața, când creierul meu de abia se dezmeticește și nu înțelege cum a ajuns să fie târât așa brutal în frig, după care vine cu lista cu tot ce e de făcut în ziua respectivă și mă simt vinovată că nu lucrez. Nu-mi place să alerg seara, când aș prefera să închei odată ziua, să mă duc acasă, să fac un duș, să mănânc și să mă arunc în pat. Nu-mi place să alerg în weekenduri, singurele zile când îmi pot vedea de viață fără să fiu întreruptă de zgomot de bormașini. Nu-mi place să alerg vara, când nu e loc să arunci un ac în parc și mi se scurge transpirația pe față, îmi intră sarea în ochi de nu mai văd nimic. Nu-mi place să alerg iarna, când îmi pun câte 4 straturi pe mine și mă simt ca o ceapă pe cale să se rostogolească, îmi intră vântul în față și îmi curg lacrimile de nu mai văd nimic.

De fiecare dată când alerg încep să mă doară pe rând tot felul de organe ale căror nume nu le cunosc. Uneori mi se blochează un umăr și regret orele în care am stat strâmb în fața laptopului (inclusiv în timp ce tastez aceste cuvinte). Plămânii țipă la mine să-i mai las în pace, că ar fi preferat să facă bingeing pe canapea. Îmi simt pulsul în gât, în gură, în tâmple, în urechi. Realizez că am nevoie urgent de o toaletă și îmi calculez șansele de a ajunge în timp util la una (50-50?) (offtopic: super-skill-ul meu underrated este că la nevoie mă poți suna să-mi spui unde te afli și îți dau instrucțiuni către cea mai apropiată toaletă). Îmi curge nasul fix când trec alți alergători din sensul opus și probabil ar fi vrut să mă salute, dar eu îmi îngrop fața în mâneci. Dacă am un moment în care mă simt în forță, în minutul următor sigur mă depășesc grupuri de alergători mai în vârstă decât părinții mei, făcând conversație lejeră în timp ce eu scot fum pe nas.

Mi se face cald, îmi dau jos din straturi, mi se face frig, pun straturi la loc, iar mă încălzesc, iar dau jos, și tot așa până când mă satur eu de mine și decid că prefer să-mi fie un pic frig. Dacă sunt la o alergare pe munte, atunci sigur sunt panicată de cum o să prind vremea în zona alpină sau de blănoșeniile din zona de pădure. Șutez cu degetul mic într-o piatră, Piatră-Cristina: 1-0, crește colecția de unghii negre. Mai îmi pun câte o șosetă strâmb și mi-e lene să mă opresc s-o reajustez, așa că la final descopăr că am câștigat bășici noi.

TMI? Asta e realitatea alergării – sau cel puțin realitatea mea. N-are nicio legătură cu varianta cosmetizată prezentată prin filme sau pe Instagram, da’ nicio legătură. Uneori, după vreo 30 de minute de chin, încep să se activeze din endorfine și devine mai plăcut, însă nu știu dacă devine vreodată ușor – și presupunerea mea este că de asta nu se țin mulți oameni de alergare, că au așteptarea să fie ușor. Și nu e. Chiar dacă oricine poate alerga.

Însă sentimentul de după o alergare șterge cu buretele absolut toate lucrurile astea: sentimentul că am făcut ceva bine, doar pentru mine. Parcă o am pe un umăr pe Cristina de peste câteva zeci de ani care-mi mulțumește. Dacă am făcut asta, atunci pot face orice altceva îmi propun să fac, pe oricare alt plan – iar pentru asta merită să îndur. Este un sentiment extrem de plăcut și inegalabil. Plus că-mi dă energie și claritate pentru restul zilei.

Sunt șase ani de când mi-am format obiceiul de a alerga, datorită 321sport. În urmă cu un an eram într-o formă ok-ish: urma să particip la o cursă ceva mai lungă prin Bucegi, reușeam să mă țin de planul de antrenamente.

Pe urmă s-a întâmplat… viața.

Ba un lockdown, ba o carantină, ba niște luni prea încărcate la muncă, ba o măsea extrasă (ok, asta e proaspătă, n-a fost în 2020). Am continuat să fac sport, dar la minim, cât să nu pierd ce câștigasem în anii anteriori – cu alte cuvinte, am stagnat. (Note to self: o oră de antrenament cu greutăți pe zi ≠ cardio). A fost ocazie bună să verific o poveste pe care mi-o spuneam despre mine, că mi-am dat seama cât de mult contează comunitatea în sportul ăsta, cât de mult mă motiva competiția din timpul curselor.

Iar acum a venit momentul să testez cum îmi pot reconstrui acest obicei în contextul nou.

Asta e provocarea mea pe februarie 2021:

1. Obiectivul: Să-mi reconstruiesc obiceiul de a alerga. Target: 50 de minute pe zi de alergare (nu includ încălzirea și stretching / cool-down), astfel încât la final să am un streak de 28 de zile de alergare. Nu îmi impun niciun obiectiv legat de distanță sau viteză, nu am așteptarea să alerg minim 5 mile / zi (cum face Ryan Holiday încă din 2006) sau 10 mile (vezi Casey Neistat). Dacă într-o zi o să mă simt obosită, o să combin alergarea cu mersul. Măsor cu ceasul Garmin, sincronizez activitățile în profilul de Strava (am activitățile disponibile doar pentru cei care mi-au dat follow).

2. Planul de bătaie: Gonna practice what I preach! O să incorporez toate lucrurile citite și învățate până acum, toate trucurile menționate în conversația asta a mea cu Andrei Roșca. Nu știu dacă ai apucat s-o asculți, am înregistrat-o recent și am discutat doar despre formarea de obiceiuri și cum ne schimbăm, am inclus și recomandări de cărți și alte resurse. (Btw, orice fel de feedback e binevenit. Până acum am primit niște reacții incredibile, probabil vom înregistra un episod nou în curând.).

3. Tracking: Mi-am printat acest calendar pe 28 de zile, de la Austin Kleon, și mi l-am pus pe frigider – este cel din poza de mai sus. O să fie câte un X pentru fiecare zi în care-mi bifez obiectivul.

4. Accountability: Pentru asta este acest newsletter big grin În plus, o să mă filmez zilnic și o să documentez video provocarea + orice fel de tips am legate de formarea de obiceiuri. O să urc materialele pe canalul meu de YouTube. N-o să public zilnic, dar minim 1 video / săptămână tot o să fie – am 0 skilluri de editare, ceea ce doar face și mai fun provocarea.

Ah, am și un life hack: m-am căsătorit cu cineva care aleargă zilnic. Multe puncte bonus la motivație! (Un pic greu de replicat, dar funcționează.)

Nu mă aștept să fie o lună ușoară, știu că deja este foarte încărcată cu munca la PORC / PORC.TV, formarea de Change Strategist prin care trec, plus încă două proiecte noi. Dar dacă o să stau să aștept perioada ideală… pot eu să aștept mult și bine. Cel mai bun timp e acum. (Ok, cel mai bun timp ar fi fost ieri, dar încă mă durea capul după  extracția de măsea, it is what it is).

În continuare:
– Mă poți suna sau îmi poți da mail-uri zilnic să mă întrebi cum merge, dacă reușesc să alerg alea 50 de minute. * Nu garantez că nu mă voi înjura singură pentru această sugestie.
– Saaaaaaaaau te poți abona la canalul de YouTube și să urmărești ce o să urc acolo pe tema asta. Dacă ai curiozități legate de provocare sau pe tema formării de obiceiuri în general, dă-mi reply și o să incorporez răspunsurile sub forma video.
– Dacă vrei să afli mai multe despre obiceiuri sănătoase, ascultă conversația asta a mea cu Andrei Roșca, e proaspăt lansată.
– Dacă te bate gândul să-ți formezi un micro-obicei nou, poți printa un calendar desenat de Austin Kleon pe 30 de zile29 sau 28.

Happy February!

– Cristina

p.s. Spuneam că în fiecare lună experimentez cu câte un micro-obicei nou. Ianuarie a fost luna în care mi-am dezinstalat Instagramul, revin cu concluziile.

Textul de mai sus a fost trimis pe 31 ianuarie 2021 celor abonați la newsletterul meu. Dacă îți place, îți recomand să te abonezi de aici.


Leave a Reply