Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.
„Cristina, ce tehnici de citit rapid folosești de devorezi atât de multe cărți?”
Vrei să știi marele secret? O să-ți spun marele meu secret. Iată-l: nu folosesc nicio tehnică de citit rapid. Ba chiar aș spune că citesc extrem de încet, fiindcă stau să-mi iau notițe pe care le scriu de mână, pe foi, cu stiloul (da, am revenit la stilou de câteva luni – e vina lui).
Dacă mă lovesc de o carte prin care trec rapid, înseamnă că fie e una de ficțiune, fie – dacă totuși e non-ficțiune, probabil e mult prea banală și nu mă provoacă suficient. Cărțile cu adevărat bune nu sunt făcute să trecem în fugă prin ele, ci să le savurăm încet.
Când am intrat un pic în subiectul ăsta cu citit rapid, ca să înțeleg de unde a pornit, am aflat că aparent există o întreagă industrie care produce bani pe baza promisiunii că te-ar învăța cum să citești de 5 ori mai rapid, alimentată în special de părinți care-și trimit copiii la astfel de cursuri. Iar dacă ideea că ai putea urma un curs sau citi o carte care te învață să citești de 5 ori mai rapid sună prea bine pentru a fi adevărată… well, chiar este.
Primul curs de speed reading, Reading Dynamics, a apărut în 1959 și a fost făcut popular de Evelyn Wood, o profesoară care învăța oamenii cum să facă mai puține mișcări cu ochii pe o pagină, astfel încât să capteze mai multă informație dintr-o singură privire.
Era un sistem care promitea că ar crește de 3 ori viteza cu care o persoană citește – și, în unele cazuri, chiar de 10 ori. Era o creștere de la 200-400 de cuvinte per minut (cât parcurgem în medie când citim) la peste 1,000 de cuvinte.
Deși știința a demonstrat încă din anii ’60 că atunci când oamenii citesc rapid ei nu înțeleg mare parte din text, tehnicile au căpătat popularitate după ce președintele SUA John F. Kennedy a menționat într-un interviu că a învățat singur cum să citească mai rapid. Spunea că a reușit să ajungă la 1,200 cuvinte per minut și și-a trimis oamenii din echipă să facă și ei cursuri pentru asta.
Doar că ăla nu e citit, ăla e mai degrabă skimming – un termen care nu știu să aibă echivalent în română, o traducere apropiată ar fi ceva de genul: „parcurs în grabă un text în căutarea unor informații”.
În toată evoluția noastră, ca specie, nu am avut nevoie să procesăm un tsunami de informație ca să supraviețuim. Creierul nostru pur și simplu nu este capabil să proceseze atât de multă informație într-un timp atât de scurt. Suntem limitați fizic – prin „programare” (adică prin anatomie, prin legăturile neuronale). Dacă încercăm să parcugem atât de rapid un text, atunci compromitem din capacitatea de a înțelege și a reține informațiile din el.
Degeaba citești mai multe cuvinte dacă nu ești în stare să le procesezi. Este ca și cum ai asculta un podcast pe o viteză mult prea rapidă. Poți face asta? Evident. Reușești să „digeri” sensul acelor cuvinte? Nu prea. Ba chiar te vei simți copleșit în timp record.
Ah, și apropo: cititul încet reduce stresul. Există dovezi științifice care arată că până și 6 minute de citit cărți pot avea un impact pozitiv și să reducă nivelul de stres cu până la 60% (hei, mai ales dacă te ține departe de telefon!).
Regulile Cristinei – manifest pentru citit mai cu cap și extreeem de încet ????:
1. Citesc cărți cu scopul să-mi iau informații utile sau interesante, să-mi deschid mintea, să evoluez și să-i ajut și pe cei din jurul meu. NU citesc ca să mă pot lăuda în piața publică (= aici pe newsletter, pe Goodreads, social media, whatever) că am citit X cărți într-un an. Dacă mă concentrez pe CÂTE cărți citesc, risc să cad în capcana de a citi cărți ușoare sau scurte, doar ca să-mi bifez numărul dorit. Sau intru în cursa „hai să citesc mai multe decât anul trecut” – OK, și la ce ajută asta?
2. Prefer ca într-un an să recitesc o singură carte bună și să aplic ce am învățat din ea decât să citesc 50 de cărți proaste. Există 0 corelație între câte cărți citește cineva și cât de inteligent e, cât de fericit e sau cât succes are.
3. Există cărți de 1000 de pagini care merită citite, deși este intimidant să trec prin ele (sau să încerc să le car după mine prin mijloacele de transport în comun sau pe o plajă), la fel cum există și cărți de 1000 de pagini care sunt niște porcării sinistre. Valabil și pentru cărțile „normale”, lungi de ~300 de pagini. Lungimea n-are nicio legătură cu calitatea.
4. Dacă trec prea rapid printr-o carte și nu este o carte SF, atunci înseamnă că nu mă provoacă suficient. Fie este pe un subiect despre care deja știu prea multe lucruri și am rămas într-o zonă „călduță”, de confort, care nu-mi stimulează suficient mintea, fie e o carte proastă (de obicei genul unde toată valoarea este concentrată în primele două-trei capitole și în rest doar se repetă aceeași idee sub alte forme). Vreau cărți care să-mi schimbe perspectiva, din domenii cât mai variate și interesante, să simt că-mi împing mintea până la limite.
5. Mă concentrez pe sistem, nu pe rezultate. Nu mă interesează să citesc 30 de cărți pe an, ci mai degrabă să reușesc să citesc zilnic 5 pagini. De multe ori ajung să citesc peste cele 5 pagini propuse, am vacanțe când doar asta fac: citesc, dar există și săptămâni când nu le depășesc, fiindcă am perioade mai aglomerate. (în vacanțele în care plec cu mașina obișnuiesc să car o pungă întreagă de cărți după mine)
Mădălina Matache povestea într-un newsletter recent despre rutina care a ajutat-o în ultimele trei luni să citească mult mai mult decât înainte: „Dimineața, când îmi beau cafeaua, în loc să scrollez pe social media, îmi iau cartea și citesc câteva pagini. Seara, după ce citesc povestea copilului, cât stau cu el până adoarme, mai strecor niște pagini. Iar la finalul zilei, când mă bag în pat, ultimele lucruri pe care le fac negreșit este să mai citesc câteva pagini și să completez în aplicație “scorul” zilei. Apoi dau shut down.”
6. Formatul în care citesc nu are nicio importanță, important e să aleg varianta care-mi este la îndemână și opun minimă rezistență față de ea. În general prefer cărți fizice, fiindcă simt că rețin mai bine informația, pot să le maltratez și să-mi iau notițe pe ele, să le îndoi colțurile etc, dar nu vreau să fiu legată de formatul ăsta. Acum sunt într-o perioadă în care ascult cărți pe Audible și în felul ăsta reușesc să-mi fac și numărul de pași pe care mi l-am propus într-o zi – practic, merg prin parcuri în timp ce „citesc” audiobooks (acum trei luni, dacă m-ai fi întrebat, ți-aș fi spus că nu suport să ascult ceva în timp ce merg pe stradă). Noaptea, când mă bag în pat, ca să nu-l deranjez pe nebunul care se trezește la 5 dimineața, citesc pe Kindle, fiindcă are o lumină foarte ok pentru ochi. Am prietene care preferă Scribd, un serviciu pe bază de abonament, prin care ai acces la cărți. Există baze de date cu mii de cărți pe care le poți citi gratuit online. Whatever. Chiar nu contează. Cărțile sunt doar niște unelte.
7. În ziua de azi nu mai avem răbdare să citim, atenția ne este fragmentată și mereu căutăm scurtături, căutăm recompense imediate (programarea creierului nostru este de vină, cu dopamina care ne dă dependență și ne împiedică să gândim pe termen lung). Aplicațiile care sumarizează cărți (de genul Blinkist sau Optimize), oamenii care extrag și publică notițe din cărțile citite (Derek Sivers, Nat Eliason), threadurile de Twitter cu cele mai importante idei din cărți etc – toate astea sunt minunate și sunt recunoscătoare că există. Dar – și e un mare DAR – ele nu înlocuiesc cititul unei cărți, ci sunt pentru a fi folosite complementar. Mă ajută să dau un refresh la ideile din cărțile pe care le-am citit deja. Sau, în cazul unor cărți pe care nu le-am citit, mă ajută să decid dacă o carte este potrivită pentru mine, dacă este ceea ce caut și merită s-o citesc. De multe ori realizez că sunt atrasă de cărți în care doar sunt reîmpachetate lucruri pe care le-am mai citit prin alte părți, probabil fiindcă simt nevoia să-mi „bătătoresc” mai bine în memorie ideile respective.
8. Singurul lucru pe care-l pot face pentru a citi cu adevărat mai rapid: să citesc suficient de mult dintr-un anumit domeniu sau pe un subiect. Să îmi iau timp pentru a citi introducerile, fiindcă sunt pline de informații care mă ajută să pun în context și să înțeleg de ce o carte este relevantă. Să mă pierd în „gaura de iepure” și să intrăm în cărțile menționate în bibliografii (sau măcar în paginile lor de Wikipedia). De abia atunci vom construi o bază suficient de mare de lucruri învățate pentru a stăpâni un subiect și a citi mai rapid.
Și apropo, că bombăneam mai sus cărțile în care informația cea mai importantă e comprimată în primele 20% din pagini și în rest doar se repetă la nesfârșit aceleași lucruri: uneori au și astea rolul lor, fiindcă ne ajută să se lipească mai bine ideile. Am realizat de multe ori că citisem anterior aceleași idei prin articole de pe internet, le aveam salvate în Pocket, dar nu se lipise nimic de mine, mi s-au „bătătorit” doar după ce am trecut prin cărți care le explicau pe larg. Din nou: nu ajută întotdeauna să consumăm totul în viteză, cât mai „eficient”.
9. Cel mai important lucru din tot procesul: să iau notițe. Ideal să fie mână, pe foaie, ȘI să revin asupra lor ȘI să le aplic într-un fel. Mă încetinesc enorm aceste notițe? Da, bineînțeles. Mă ajută să înțeleg mai bine, să rețin și să fac conexiuni mai bune între ideile la care m-am expus? Yup. Nu mă interesează atât de mult detaliile în sine (de genul nume sau ani), ci mesajul – chiar și când nu sunt de acord cu mindsetul autorului (de fapt, în special atunci). Este mai valoros să înțeleg povestea și cum pot aplica, să fac conexiunile cu alte subiecte. Și să rețin unde am citit un anumit lucru și să pot reveni ușor la el (în loc să memorez cuvânt cu cuvânt – ceva ce nu prea mai are sens în era digitală).
10. Nu voi fi invidioasă pe cei care citesc mai mult decât mine. Nu pot să fiu selectivă și să spun că sunt invidioasă doar pe aspectul ăsta, ci ar trebui să-mi asum că aș vrea să fiu ca persoana respectivă, să fac toate alegerile pe care le-a făcut. Poate doarme mai puțin, poate nu petrece deloc timp cu familia, poate e ok financiar, n-are nevoie să muncească la fel de mult, și poate doar așa reușește să citească toate acele cărți. Mi-aș asuma și eu toate astea? Dacă nu, atunci ciocu’ mic.
***
Cum găsesc timp să citesc? Nu-l găsesc, ci mi-l fac. La fel cum îmi fac timp și pentru a dormi minim 7 ore, să fac sport, să mănânc ok, să petrec timp cu jumătatea mai bună. Niciunul din astea nu este negociabil, sunt priorități în viața de zi cu zi.
În urmă cu trei ani, cu ajutorul unei aplicații, am măsurat cât timp petreceam zilnic pe social media. Aveam impresia că nu pierd atât de mult timp, însă îmi place să am date pe care să mă bazez când spun astfel de lucruri. Surpriza a fost că pierdeam o oră în fiecare zi doar pe Facebook. O oră pe zi pe social media înseamnă 15 zile din an. Datele nu mint, doar eu mă mințeam singură când spuneam că n-am timp să citesc Câte cărți aș citi dacă aș avea 15 zile extra pe an? (mi-am închis contul personal câteva luni mai târziu).
Aud de din ce în ce mai mulți oameni care sunt high performers și care au limitat drastic timpul petrecut pe social media sau la televizor. Anul trecut am luat un interviu lui Holger Seim, CEO-ul și cofondatorul Blinkist (o aplicație care extrage idei din cele mai importante cărți de non-ficțiune), și spunea că și-a șters toate aplicațiile de social media deoarece pierdea prea mult timp pe ele și valoarea timpului investit era mult prea mică.
Deseori asist la conversații despre ce seriale mai sunt la modă și aud că TREBUIE neapărat să le urmăresc și eu. Aceleași persoane se plâng pe urmă că nu au timp să citească cărți, dar nu sunt în stare să facă legătura între orele pierdute pe Netflix (sau zecile de linkuri spre videos amuzante descoperite pe social media) și faptul că stau cu aceeași carte pe noptieră de câteva luni bune.
La rândul meu, încerc să mă prind singură atunci când spun că nu am timp de ceva. Chiar nu am sau este doar un alt mod de a spune că acel lucru nu este important pentru mine în acel moment? Ce fac în timp ce spun asta? Dacă într-adevăr nu am niciodată timp fiindcă muncesc prea mult, încerc să-mi reevaluez un pic viața și să mă întreb cum am ajuns complice în asta. Accept mai multă muncă decât pot duce? E normal să mai existe perioade aglomerate, nu e normal să fie așa mereu. Nu cumva este din cauza egoului meu, ca să mă simt indisponibilă și de neînlocuit?
Suntem mereu panicați să nu irosim bani sau să comparăm prețurile produselor pe care le cumpărăm, să prindem reduceri, în timp ce ne irosim cele mai de preț bunuri: timpul și atenția.
Am trecut de pragul de 30 de ani, să zicem că o să mai trăiesc 50 de ani (speranța medie de viață a femeilor din România este pe la 80 de ani, iar la bărbați de 71). Dacă citesc 10 cărți pe an, asta înseamnă că mai am de citit 500 de cărți. Chiar vreau să-mi irosesc viața pe social media sau, mai rău, citind niște cărți mediocre?
– Cristina
P.S. dacă simți că te-a ajutat mailul de azi, dă un forward unui prieten care crezi că ar fi interesat de astfel de subiecte și invită-l să se aboneze 
P.P.S. spuneam mai sus că în vacanțele în care plec cu mașina obișnuiesc să mă car după mine cu câte o pungă plină de cărți, iat-o pe cea de luna trecută:
Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.
