Cărțile citite în 2020 – Q2

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

Salutări,

Cristina la taste, cu o cafea și înconjurată de un maldăr de cărți. Da, știu, azi e sâmbătă, nu este vineri happy Nu e newsletterul cu care te-ai obișnuit, ci o idee pe care am pus-o în practică anul ăsta: un raport trimestrial cu ce cărți am mai citit.

Mai jos vei găsi o parte din cărțile pe care le-am citit în al doilea trimestru al lui 2020, motivele pentru care mi-au atras atenția, ce așteptări aveam de la ele și dacă s-au adeverit.

Ține în minte că doar fiindcă le menționez aici asta nu înseamnă că sunt cărți pe care le recomand și cu siguranță nu le-aș recomanda oricând sau oricui.

În aceste luni au fost foarte multe cărți de vacanță, citite fără vreun scop anume, și n-am mai avut cărți pe care le-am recitit (la începutul anului îmi propusesem să recitesc mai mult decât să citesc cărți noi).

CĂRȚILE DE VACANȚĂ:

• Bad Blood, de John Carreyrou

Cartea asta e din seria “viața bate filmul”. E un thriller (poveste reală) de pe care nu-ți poți dezlipi ochii în timp ce creierul îți dă eroare, fiindcă nu înțelegi cum s-a putut ajunge la asemenea înșelătorie în masă. Îți dorești tare mult să crezi într-o tânără inteligentă care a renunțat la 19 ani la educația la Stanford ca să revoluționeze sistemul medical și să ajute oamenii din întreaga lume să aibă acces rapid, ieftin și ușor la analize și diagnostice. Îți dorești tare mult să reușească. Doar că… totul a fost o mare minciună.

Bad Blood este povestea Theranos, un startup din Silicon Valley evaluat la $9 miliarde (în zilele de glorie), pornit de Elizabeth Holmes, o tânără antreprenoare care părea că revoluționează sistemul medical.

În urma unui internship în Singapore în vara 2004, pe care l-a petrecut testând bolnavii de SARS (aka coronavirusul anterior), Elizabeth a zis că trebuie să existe o metodă mai rapidă pentru a diagnostica și trata. S-a întors în SUA și a renunțat la școală ca să-și lanseze propria companie care inventa un nou mod de a face investigații medicale.

În loc să te duci să-ți faci analize la o clinică, să ți se ia mult sânge și să aștepți să-ți vină rezultatele de la un laborator, compania pornită de Elizabeth producea aparate portabile, cu care se lăuda că fac sute de analize și diagnostichează boli grave într-un timp scurt, doar printr-o picătură de sânge.

Doar că, de fapt, nu a inventat nimic, aparatele nu au funcționat niciodată, totul a fost o înșelătorie întinsă pe 10 ani.

Elizabeth își construise un întreg personaj extrem de carismatic, modelat după Steve Jobs, pe care-l admira. Mulți investitori și politicieni faimoși au fost păcăliți, au susținut-o și i-au oferit credibilitate, printre care George Shultz, Henry Kissinger, Rupert Murdoch, Joe Biden, Hillary Clinton și mulți alții (la rândul lor, au pierdut sute de milioane de dolari). A fost promovată de toată presa, a fost pe coperta tuturor revistelor și o prezentau ca pe cel mai mare inventator contemporan, noul Steve Jobs. Forbes a numit-o cea mai tânără miliardară din lume. (Între timp s-a demonstrat că și Kyle Jenner, cealaltă tânără antreprenoare care a primit titlul ăsta, a fraudat ca să ajungă acolo – “mișto” modele pentru tinere).

Jurnalistul care a scris cartea a fost primul care a tras public alarma în privința acestei fraude și detaliază cum a fost construită compania, dar și zecile de oameni care au încercat să o demascheze prin alte metode și au eșuat.

Dacă n-ai răbdare să citești cartea, îți recomand să te uiți măcar la documentarul despre ea (The Inventor, e pe Netflix). La fel ca în cazul Fyre Festival, mă întreb cât de mult a contat cultura americană care promovează genii neînțelese, cărora nu le dădea nimeni nicio șansă și au ajuns să se creadă mici Dumnezei prin companiile pe care le-au fondat, încurajând o gândire tip “putem face orice visăm”, respectiv “fake it till you make it”, și cât era o dereglare reală a creierului.

• The Big Short, de Michael Lewis

Este povestea “ciudaților” care au prevăzut criza financiară din 2008, cum au realizat ce urmează să se întâmple, cum au încercat să tragă alarma și cum au și profitat de pe urma pariurilor puse că va exploda bula imobiliară.

Autorul explică într-un mod extrem de ușor de urmărit cum niște adulți care ar fi trebuit să știe mai bine au ajuns să pună la pământ întregul sistem financiar din lume și unde duc niște incentives (stimulente cred că e în română?) gândite greșit. Deoarece au ajuns să facă brusc extrem de mulți bani peste noapte, au crezut că e datorită meritului lor și a faptului că ar avea niște minți strălucite, și nu fiindcă sistemul era putred de la rădăcini și riscurile erau mult mai ascunse.

Michael Lewis scrie incredibil de mișto, pune accent pe poveștile și personalitățile personajelor, iar firele narative se unesc pe parcurs. M-a făcut să-mi doresc să mai citesc și altele de la el. Mi-a atras atenția în urma interviului din podcastul lui Tim Ferriss și tare mă bucur că i-am dat o șansă.

Merită văzut și filmul cu același nume, pentru o variantă mișto / Hollywood a poveștii (e pe Netflix), Inside Job (documentar, tot Netflix) și Too Big to Fail (film făcut după o altă carte pe care o am pe lista de citit; e pe HBO Go).

Dacă te pasionează subiectul, recomand Black Swan, o carte de bază, despre riscuri, pe care cred că am citit-o și recitit-o de vreo trei ori, de la unul din autorii mei preferați.

• Business Adventures, de John Brooks

Colecție a 12 povești de pe Wall Street, cu și despre companii sau evenimente financiare din anii ‘50-60. Deși sunt din complet altă perioadă, poveștile rămân de actualitate, fiindcă regulile în business și psihologia oamenilor nu s-au schimbat între timp. Autorul pune accent pe caracterele oamenilor și psihologia lor decât pe date și te lasă pe tine, ca cititor, să-ți iei singur lecțiile (nu este o carte practică, aplicabilă, ci mai degrabă entertaining). Le poți citi individual, fiindcă nu au legătură între ele. Încă nu le-am terminat de citit pe toate, dar mi-am luat valoare din cele prin care am trecut până acum.

A doua poveste, de exemplu, este despre eșecul Edsel, un model auto lansat de Ford în 1957. A avut cea mai costisitoare campanie de lansare a unui produs din istorie (cel puțin de până atunci), un dezastru de $350 de milioane. Ford au investit la greu într-o campanie de teasing lungă de un an, prin care lăsau să se înțeleagă că vor lansa cea mai bună mașină posibilă… și au eșuat. Mașina era prea scumpă, prea urâtă, prea prost denumită și cu prea multe probleme. (aș face capitolul ăsta lectură obligatorie pentru toți oamenii de marketing / branding)

Este una din cărțile preferate ale lui Bill Gates și am fost convinsă s-o citesc după ce am descărcat de la el de pe site unul din capitolele cărții, cel despre incredibila evoluție a companiei Xerox (îl poți descărca și tu gratuit de aici).

• The Uninhabitable Earth, de David Wallace-Wells

În loc să urmez niște cursuri sau un master pe tema încălzirii globale, un subiect care mă fascinează de mulți ani și știu că devine din ce în ce mai important, am zis că mai bine încep totuși cu niște cărți. Greșeala a fost că m-am dus după “hype” și n-am ales prea bine cartea asta.

The Uninhabitable Earth este o carte apocaliptică, despre cele mai îngrozitoare scenarii posibile din cauza încălzirii globale și cum va arăta viața pe pământ în următorii ani. Autorul ia pe rând fiecare element nimicitor, de la incendii la inundații, pandemii, lipsa apei curate etc și înșiră toate studiile existente. Face asta într-un mod dificil de urmărit, fără a explica în profunzime contextul, impactul și cum sunt conectate lucrurile în sistem.

La fiecare rând citit mă întrebam: ok, și eu ce fac cu asta, de ce e relevantă informația asta? De ce mă interesează? Care va fi impactul mai departe? La ce potențiale soluții se lucrează pentru a contracara? Este o ipoteză sau o concluzie bătătorită? Care e nivelul de încredere și acord al experților?

Multe dintre studiile menționate par a fi asocieri descoperite accidental și nu cauze demonstrate prin studii riguroase. Ca să dau și un exemplu, să înțelegi la ce mă refer: la un moment dat spune despre căldură că ar fi responsabilă pentru 59,300 de sinucideri ale fermierilor din India, unde s-ar fi dublat rata sinuciderii post 1980. Am ridicat o sprânceană, m-am întrebat cum ar fi putut demonstra așa ceva, cum a controlat față de sinuciderile din alte cauze (populația care s-a dublat, economia în anumite zone, whatever). Am căutat studiul menționat și am găsit astfel și alte studii care l-au contestat (studiul inițial calcula la un loc sinuciderile din zonele rurale cu urbane iar în cele mai multe provincii scăzuse rata de sinucidere). Iar ăsta este doar unul din sutele de studii menționate în această carte: din 500 de pagini, cât are cartea în total, 150 sunt ocupate doar cu listarea lor.

La un moment dat are un paragraf unde spune că poluarea cu plastic este o non-problemă care distrage atenția de la încălzirea globală, dar nu intră în profunzime să explice de ce, ceea ce mă lasă și mai confuză decât eram înainte să citesc. Un paragraf! Și citesc asta în timpul Plastic Free July, când tot poporul face campanii sociale pentru a conștientiza și limita plasticul folosit.

Partea despre efectele căldurii asupra corpului uman (un alt subiect care mă interesa) este extrem de superficial scrisă. Mi-am luat mai multe informații pe tema asta din Endure, o carte excelentă scrisă de Alex Hutchinson, pe complet alt subiect: performanța în sporturile de anduranță și limitele corpului uman.

Ca să complice și mai rău lucrurile, chiar el spune de multe ori că nu crede în multe din acele previziuni pe care le citează. Nu este un om pasionat de mediul înconjurător, spune că nu petrece timp în natură și nu ia nicio acțiune în direcția asta, ci este doar un jurnalist care a adunat mai multe povești despre efectele încălzirii globale.

Mai bine mă limitam la a citi doar materialul de 7,000 de cuvinte pe baza căruia a fost scrisă ulterior cartea. Este un articol (bun) din 2017 care a devenit cel mai citit articol din istoria New York mag în 2017 și mi-am luat suficient de multă valoare din el. Presupunerea mea este că autorul nu s-a așteptat ca articolul să aibă atât de mare succes, a zis să profite de pe urma hype-ului și a scris rapid cartea.

Ca să nu fiu 100% negativă, recunosc că mi-am luat și câteva informații interesante din ea, pe care nu le știam și le-am tot adus în conversațiile cu cei din jur în ultima perioadă. Dar, per total, mi s-a părut că mai degrabă am jucat la păcănele și am câștigat acele informații din noroc decât din meritul unei lecturi “la țintă”. În orice caz, nu am simțit că justifică timpul petrecut citind toată cartea. Sau poate e vina mea că aveam niște așteptări nerealiste.

Înțeleg că este un subiect dificil, sensibil și cu multe nuanțe de gri, dar asta nu este o scuză pentru a nu exista o minimă filtrare a studiilor menționate și a le explica într-un mod coerent.

(Dacă ai recomandări de cărți pe subiect, spune-mi și mie, te rog.)

CĂRȚILE TEHNICE (how-to):

• How to take Smart Notes, de Sönke Ahrens

Wow, ce surpriză plăcută a fost cartea asta! Am citit-o fără prea mari așteptări și s-a dovedit a fi una din cele mai bune din acest an. Este un ghid excelent despre cum să luăm notițe, cum să le organizăm și să le folosim într-un mod eficient. A fost scrisă de un profesor german cu gândul la studenți, cadre universitare și scriitori de non-ficțiune.

Dacă n-ai timp s-o citești pe toată, poți citi doar primul sfert, unde explică întreg sistemul. În restul cărții intră în detalii despre principiile învățatului și cititului, time management, construit obiceiuri, cum funcționează creierul nostru dacă vrem să înțelegem și să reținem lucruri, dar și cum să exploatăm acele notițe în munca noastră.

Este genul de carte din care-ți iei din fiecare paragraf minim o idee, pusă acolo cu un scop și utilitate, zero “umplutură”. Alocă-ți suficient timp să treci încet prin ea.

• Mastery, de Robert Greene

Una din cele mai bune cărți citite anul acesta. Robert Greene a analizat viețile unor oameni care au fost printre cei mai buni în domeniile lor: Charles Darwin, Benjamin Franklin, Mozart, Einstein, Leonardo da Vinci, Michael Faraday etc, dar și mulți contemporani, cărora le-a luat interviuri. A distilat cele mai bune lecții învățate de ei și a pus în scris un proces clar, cu reguli, prin care se poate atinge măiestria și depăși obstacolele. Newsflash: nimeni nu s-a născut geniu talentat, ci toți au muncit la greu ca să ajungă acolo – ani întregi de muncă. Maraton, nu sprint.

Foarte bine documentată și mișto construită, cu povești și perspective noi față de ce am mai citit până acum. Mi-ar fi plăcut să citesc cartea asta când de abia terminam liceul, cred că mi-ar fi fost extrem de utilă. Și mi s-a părut mai bună decât celelalte pe care le-am citit de la el (încă n-am citit-o pe cea mai recentă, Laws of Human Nature, dar o am pe listă).

• The Passion Paradox, de Brad Stulberg și Steve Magness

Îmi place super mult cum scriu Brad Stulberg și Steve Magness, urmăresc tot ce publică pe The Growth Equation și au și un newsletter mișto. În The Passion Paradox ei argumentează că dacă-ți găsești pasiunea adevărată, nu poți avea o viață echilibrată, dar că nu este neapărat un lucru rău – cât timp ești conștient de acest lucru. Dacă vrei să-ți urmezi pasiunea și să faci performanță, a avea o viață echilibrată este o iluzie. Nu te aștepta să poți avea mai multe lucruri pe care să te concentrezi 100% simultan.

Ai nevoie să alegi o singură zonă a vieții care să fie prioritară și pe care să te concentrezi într-o anumită perioadă. Dacă vrei și relații, și carieră, și bani, și sport, și nutriție, și entertainment, și voluntariat, și și și etc, o să ajungi la burnout într-un timp record, că nu e sustenabil. Mai bine încerci să te concentrezi pe una singură într-o perioadă, pe urmă începi să jonglezi cu altele pe care simți că le-ai neglijat. Iar dacă vrei să fii în top într-una din aceste zone, să devii “high performer”, unul din vârful de 1%, așteaptă-te să ai probleme pe alte planuri. E ca și cum ai avea o masă de bucătărie cu un picior extrem de lung și celelalte ar fi scurte.

De fiecare dată când te uiți la viața altcuiva și îl invidiezi pentru ce are sau ce face, întreabă-te la câte lucruri a spus nu, câte lucruri a neglijat, pe câte alte planuri are (sau va avea) probleme.

• Finish: Give Yourself the Gift of Done, de Jon Acuff

Dacă obișnuiești să începi zeci de lucruri sau proiecte noi (sau cărți), dar rareori reușești să le duci până la capăt, Finish e plină de strategii despre cum să ducem până la capăt taskurile pe care ni le propunem, cum să renunțăm la perfecționism, cum să măsurăm progresul și multe alte sfaturi aplicabile, pe care le poți implementa imediat ce le citești. E scurtă, utilă și amuzantă, am râs (în viața reală) de multe ori pe parcursul ei.

Asta a fost una din acele lecturi complet întâmplătoare, fiindcă în mod normal îmi selectez și comand cărțile cam cu vreun an înainte, dar mai păstrez și 10% pentru „accidente”. Nici măcar nu-mi amintesc cum am descoperit-o, dar cred că prin BookBub, un site care listează cărțile care sunt la reduceri pe Kindle.

• Speaking Peace, de Marshall Rosenberg

Rosenberg a fost un psiholog și mediator care în anii ‘60 a început să lucreze la comunicare nonviolentă – un tip / proces de comunicare prin care să ajute oamenii să aplaneze conflicte și să îmbunătățească relațiile cu cei din jur. În fiecare an vizita în medie 35 de țări, unde lucra cu oameni pentru aplanarea conflictelor – în special în zone cu violență mare, care păreau lipsite de speranță.

Am ascultat Speaking Peace ca audio book în urma recomandării din podcastul lui Andrei Roșca – a avut două episoade extrem de mișto unde vorbește despre traingurile și evenimentele la care a participat în ultimii ani, ți le recomand pe ambele, ascultă-le în ordinea asta:
1) Tony Robbins, Richard Bandler și Joe Dispenza. Și cum am mers pe cărbuni încinși!
2) Un training de 400 euro pe care aș fi plătit chiar și 2000

Speaking Peace este o continuare utilă la Nonviolent Communication, pe care am citit-o tradusă în română anul trecut (e ok traducerea) și ulterior am mai cumpărat vreo 5 exemplare și le-am dat cadou unor prietene pe care simțeam că le-ar ajuta. Le recomand pe amândouă. Este un stil care poate fi util pentru lideri, profesori sau oameni în poziții politice.

Rosenberg credea foarte tare în faptul că absolut toți oamenii de pe planetă sunt buni și vor să facă bine, că se pot schimba și vindeca, și atunci și cărțile lui pot părea ușor prea pozitive pe alocuri (mie cel puțin așa mi s-au părut). Cu toate astea, mi-am luat câteva lucruri aplicabile din cărțile lui și acum simt nevoia să mă duc ceva mai în profunzime pe subiect, într-un context care să mă ajute să aplic mai mult.

• Training for the Uphill Athlete, de Steve House, Scott Johnston, Kilian Jornet

Este cea mai bună carte tehnică (‘how-to’) pe care am citit-o până acum pe tema antrenamentelor de alergare montană și a skimo – și am citit câteva zeci. Este scrisă de un antrenor olimpic de ski fond, un alpinist și cel mai bun alergător montan din lume, iar în plus are și numeroase intervenții de la alți sportivi de performanță. Parțial teorie, parțial manual prin care să-ți construiești antrenamentele de anduranță astfel încât să faci performanță și să nu te accidentezi (sau, în cel mai bun caz, să ajungi să stagnezi).

• Money Master the Gamede Tony Robbins

Am un exercițiu pe care-l fac din când în când. Atunci când am o repulsie față de o persoană faimoasă, dar nu e o repulsie pe care să mi-o explic rațional (adică aș spune că nu-mi place de fața cuiva, dar nu pot explica exact de ce), încerc să-mi aloc timp și să îl / o studiez cât mai obiectiv, ca să înțeleg cum a ajuns așa. Uneori am parte de niște surprize plăcute și realizez cât de încuiată la minte eram, alteori mi se confirmă instinctul. Sunt mai fericită atunci când îmi demonstrez singură că eram încuiată la minte decât atunci când realizez că instinctul avea dreptate – mi se pare că mi-ar crește prea mult încrederea în mine și asta ar fi o capcană prea mare. În general nu-mi place să vorbesc public despre concluziile pe care mi le trag astfel deoarece îmi influențează gândirea. Tind să am în jur oameni cu aceleași păreri (mă refer aici la instinctele inițiale) și, dacă încep să le explic cum mi-am schimbat părerea despre X și de ce de fapt e OK, ulterior mi-e mai greu să mi-o schimb la loc (în cazul în care aflu info noi).

Tony Robbins a fost subiectul unui astfel de exercițiu pe care l-am făcut în urmă cu patru ierni. Știam că nu-mi place personajul, știam că are extrem de mulți fani, dar cam pe aici se opreau toate informațiile pe care le aveam. Am cumpărat și am citit două din cele mai populare cărți ale lui, am ascultat toate interviurile pe care le-am găsit în podcasturile la care eram abonată pe atunci și am urmărit documentarul despre el de pe Netflix (I am not your Guru). Mi-am dat seama că omul ăsta ajută și a ajutat de-a lungul vieții o groază de oameni și le oferă valoare iar mie, de fapt, nu-mi place stilul ăsta american al lui de auto-promovare (adică ce vedeam de la suprafață).

Money e a treia carte pe care o citesc de la el și, la fel ca la celelalte, are informații valoroase (și câteva interviuri cu unii din cei mai buni oameni din lume din zona de investiții / fonduri), dar mult prea multe lucruri de umplutură. Cred că ar fi putut tăia lejer 60% din ea. Robbins ia ceva extrem de complex (sistemul financiar) și îl explică în principii, reguli și mituri ușor de înțeles. Dacă ești interesat de subiectul investiții, sigur o să-ți iei informații utile din cartea asta, dar n-aș începe direct cu ea. Mi se pare intimidantă la cele aproape 700 de pagini și există alte cărți mai bune ca introduceri în subiect.

ALTELE:

• Eat, Pray, Love, de Elizabeth Gilbert

Ți s-a întâmplat vreodată să începi o carte cu niște așteptări crezând că citești ceva, și să realizezi ulterior că citești complet altceva? Well, eu pățesc asta cam o dată pe an. De data asta s-a întâmplat cu Eat, Pray, Love a lui Elizabeth Gilbert. Am crezut că citesc o carte ușurică, de ficțiune, care să mă ajute să mă mai deconectez, dar nu e deloc ficțiune. E reală.

E povestea autoarei și a crizei existențiale pe care a avut-o la vârsta de 30 de ani, cum și-a dat seama că nu-i place deloc viața ei, nu vrea casă, familie, copii etc, a divorțat, a început o relație cu un actor mai tânăr decât ea, iar pe urmă a plecat prin lume ca să se regăsească. A stat 3 luni în Italia, unde s-a bucurat de mâncare și de viață în general, pe urmă 3 luni în India, unde s-a rugat și a meditat, iar pe urmă a petrecut 3 luni în Bali, în căutarea echilibrului, unde a început din nou să (se) iubească.

Cartea e catchy și fun, deși poate cu prea multă dramă pentru gustul meu / pentru această perioadă. Într-un final, am împachetat-o diferit și am folosit-o mai degrabă ca exercițiu ca să analizez cum și de ce a ajuns atât de populară cartea asta printre femeile din întreaga lume, ocazie cu care am decis să văd și filmul (oh, hello there, mr. James Franco și Javier Bardem). (Urmează să citesc Big Magic, dar cu alt scop.)

• The Emotional Life of Your Brain, de Richard Davidson și Sharon Begley

Știu că am mai povestit un pic despre cartea asta într-un newsletter anterior. Este scrisă de Richard Davidson, un pionier în domeniul neuroștiinței, profesor de psihologie și psihiatrie. A lucrat îndeaproape timp de zeci de ani cu nume precum Daniel Goleman (alt autor renumit și care-i este prieten) și Dalai Lama.

În cartea asta comprimă toate studiile sale de-o viață asupra creierului și emoțiilor. Davidson argumentează că există șase tipuri emoționale de bază și, în funcție de unde ne situăm pe scala lor, avem o amprentă emoțională. Partea care mi s-a părut interesantă este cea a anilor în care a studiat meditația, efectele ei, cum ne modifică legăturile neuronale și cum ne putem antrena atenția.

• Scatterred, de Gabor Maté

Am citit cartea asta în speranța că-mi va fi de folos în munca mea, în sesiunile în care lucrez 1-1 cu oameni pe dependența de telefoane / tehnologie. Am găsit în ea răspunsuri la alte lucruri, la întrebări pe care nu știam că le am.

Este o carte cu o perspectivă controversată în privința ADD și ADHD, scrisă de Gabor Mate, medic renumit pentru munca lui în psihiatrie și psihologie (a lucrat în special pe îngrijire paliativă, traumele copilăriei și tratarea dependențelor). Tată a trei copii diagnosticați cu ADD, el personal s-a luptat (și încă se luptă) cu ADD – ceva ce a realizat de abia la 50 de ani, după ce a citit la rândul lui o carte care i-a deschis ochii și a început să studieze în profunzime subiectul.

Cartea asta e rezultatul anilor în care a studiat ADD – un subiect extrem de controversat în lumea medicală, mulți chiar neagă existența acestei condiții. Are o perspectivă diferită față de ceilalți medici din zona asta și nu militează pentru medicamente – soluția universală a americanilor din ultimele decenii.

Eu am citit-o tradusă în română, sub titlul Minți Împrăștiate – e foarte ok traducerea. Este a doua carte a lui pe care o citesc, după When The Body Says No, o carte scrisă în urma anilor petrecuți lucrând în îngrijire paliativă, în care demonstrează patternuri între stres, traume și diverse boli. Îți recomand și interviul lui cu Ferriss, și de acolo mi-am luat multe informații utile.

***

Notă de final:

Mi-e rușine acum să recunosc, însă până în urmă cu câțiva ani nu citeam deloc – nici măcar o carte pe an. Era o repulsie cauzată de școală și sistemul educațional românesc, peste care am reușit să trec de abia la 20 și ceva de ani, când am realizat cât de mult m-a tras în jos faptul că nu citeam cărți. Acum încerc să recuperez tot acel timp pierdut, așa că citesc mult, peste 60 de cărți pe an.

Am început să vorbesc public despre asta în speranța că nu vor face și alții greșeala pe care am făcut-o eu. Povestea mea a apărut și într-un articol BBC despre cum să-ți formezi obiceiul de a citi zilnic.

Toate cărțile menționate au fost cumpărate din buzunarul propriu iar linkurile de mai sus sunt spre Goodreads sau site-ul autorului. Găsești aici newsletterul despre cărțile citite în 2020 Q1.

Sper să-ți fie de ajutor, să te ajute să înveți și să evoluezi într-un mod accelerat. Iar dacă ai citit vreuna din ele, vrei să-mi recomanzi o carte interesantă pe un subiect asemănător sau ești în căutarea unor cărți care să-ți ofere perspective noi pentru niște dileme cu care te confrunți în prezent, poți să-mi scrii oricând.

– Cristina

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed