Video Q&A [3 ani de Friday Read]

Am emoții.

Se împlinesc trei ani de când am început să trimit newsletterul Friday Read. Primul mail, trimis pe 28 iulie 2017, a fost citit de doar patru prieteni. Între timp, newsletterul a crescut la peste 2,000 de oameni interesați de subiecte legate de dezvoltare personală prezentate dintr-o perspectivă sceptico-rațională, cu accent pe partea pragmatică și cu multă alergie la bullshit.

În loc de tort, am promis că înregistrez un video în care răspund la întrebări primite de la voi, cei abonați. Și l-am înregistrat.

Emoțiile le-am avut când am anunțat că fac asta. Emoțiile le-am avut și săptămâna trecută, când l-am filmat (one shot only). Am ani întregi în care am stat în spatele camerelor, ca să-i ghidez eu pe cei aflați sub lumina reflectoarelor, însă nu sunt obișnuită cu acest rol inversat.

Emoții am și acum, așteptând să observ reacțiile, să aflu dacă ajută pe cineva acest gen de materiale, dacă voi, cei care le urmăriți, schimbați ceva în urma informațiilor aflate de la mine (sau dacă măcar deveniți curioși și începeți să căutați mai multe informații în direcția aia).

Iar dacă ajută, o să mai fac și altele. Și probabil o să am la fel de multe emoții. Aia e happy

În acest video vorbesc despre:
– cum iau decizii când mi-e frică,
– ce părere am despre sindromul impostorului,
– grupul meu de accountability,
– cum să găsești un mentor,
– cartea care a avut cel mai mare impact asupra mea,
– de ce am scris newsletterul în engleză pentru o perioadă și de ce am revenit la limba română
+ multe altele.

???? Poți vedea aici ce a ieșit: Video: Q&A la 3 ani de Friday Read

Enjoy.

Lista cu cele 10 întrebări la care am răspuns:

Q1: 1:33 „Heei, Cristina! Nu te urmaresc de mult timp asa ca nici nu stiu cum a inceput totul. As vrea sa imi spui cum si de ce ai ales calea asta (sa incepi newsletterul si celelalte proiecte) si cum ti-ai dat seama ce vrei (din punct de vedere profesional). De ex eu sunt in liceu si nu stiu inca incotro s-o apuc si as vrea sa stiu povestea ta.”

Q2: 5:08 „Am fost foarte fascinat de un articol în care povesteai cum faci împreună cu încă 2 persoane un fel de review in fiecare luna a vieții tale. Ce a mers bine și ce nu și cum poți sa te îndrepți către ceea ce îți doresti. Poți sa mai vorbești un pic despre proces în sine și ce faci practic?”

Q3: 10:24 „Cum să îmi aleg un mentor pe partea de antreprenoriat (blogging si altele related) si recomandări de posibili mentori. Merci!”

Q4: 16:19 „Cristina, spune de ce ai scris scrisorile un timp in engleza, si care a fost logica ca ai revenit la limba romana.”

Q5: 20:39 „Cum poti sa iei o decizie la timp atunci cand iti este frica sa iei o decizie? Mersi!”

Q6: 23:53 „Care este cartea care ti-a schimbat radical viata si cum anume?”

Q7: 26:54 „Bună Cristina! Felicitări pentru consecvență, trec direct la subiect! Ai avut de-a face cu situații în care erai copleșită de sindromul impostorului și dacă da, cum ai trecut peste? Cu asta mă confrunt și am senzația că dacă vreau să fac un salt din zona de confort mă sabotează creierul cu gânduri de „”nu ești suficient de bun să faci asta””. Cam atât, spor în continuare! Te salut!”

Q8: 32:18 „Ce activitati healthy/ productive/ benefice recomanzi pentru inlocuirea obiceiurilor de procrastinare (Gaming/ Social media/ Youtube etc..)? De o lună am renuntat si la Youtube, (iar de cateva la gaming si social media) dar singurul filler productiv pe care il am este citit de carti si ascultat podcasts”

Q9: 35:27 „Bună happy Mă gândeam de mult să te întreb dacă citești și beletristică, pare că nu și eram curios dacă o mai faci uneori.”
Q10: 37:08 „Să ai viața aşezată, organizată şi sub control e super – dar nu simţi uneori nevoia să throw it all away, să laşi un pic de haos şi spontaneitate să preia controlul? Să simți ca faci ceva naughty, care te face să te simți că trăieşti, ca atunci când eşti mic şi ai voie să te uiți la TV până târziu şi eşti, brusc, the villan? Dacă da, cum treci peste nevoia asta de rebeliune? Dacă nu, cum faci să nu ai impulsul ăsta (înțeleg că poate fi şi o predispoziție…naturală)?”

Câteva resurse menționate (sau oameni):
1. Episod podcast Andrei Roșca – Cum îmi găsesc pasiunea
2. Episod podcast invitat Sergiu Floroaia, despre decizii
3. Seria de cărți SF Terra XXI, de Adrian Mihălțianu
4. Cartea Blitzscaling, de Reid Hoffman
5. Articolul despre accountability group
6. Ryan Holiday

Thx for making this happen:
George Noroc
Ergo
PORC

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed