Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.
“I learned that courage was not the absence of fear, but the triumph over it. The brave man is not he who does not feel afraid, but he who conquers that fear.”
Hei, tu care citești aceste rânduri.
Știu că ți-e frică.
Știu că te simți neputincios.
Știu că ești furios.
Știu că pare că ți-a scăpat toată viața de sub control și că totul e în zadar.
Și e normal să te simți copleșit brusc de toate aceste emoții pe care nu ai idee cum să le gestionezi.
Poate ai renunțat complet la orice rutină, fiindcă simți că nu mai are niciun rost. Nu mai ieși din pijama, nu mai faci duș, nu te mai speli pe dinți (for the record: ew!). Îți petreci zilele și nopțile amorțit în fața ecranelor, făcând ping-pong între Netflix, Facebook, știri, WhatsApp, Biziday și altele.
Sau poate, din contră, te agăți de vechile obiceiuri. Este business as usual. Respingi tot ce se întâmplă, spunând că totul va reveni la normal în curând. Dar pe măsură ce îți vezi de activitățile obișnuite, nu ești cu adevărat prezent și te simți mai ‘deconectat’ ca oricând de la ceea ce faci.
Poate că ești extrem de furios. Poate cauți un țap ispășitor. Societatea, sistemul educațional, autoritățile, Dumnezeii, Mercur retrograd, femeile, Zuckerberg, capitaliștii, getto dacii. Ești supărat că viața ta nu mai e ca înainte.
Poate vrei să fugi, să te ascunzi în munți timp de câțiva ani. Sau deja ți-ai făcut provizii cât să stai liniștit închis în casă mult timp de acum înainte.
Cu toții reacționăm diferit în fața haosului, a incertitudinii și a schimbării aduse de covid-19 în viețile noastre.
Nu mai suntem în stare să procesăm informația într-un mod eficient, fiindcă ne lăsăm conduși de creierul de maimuță, ăla responsabil de supraviețuirea noastră.
Scrollingul ăla la nesfârșit pe Facebook? Refresh la site-urile de știri? Citit fiecare newsletter despre coronavirus imediat ce ți-a intrat în inbox? Toate aceste obiceiuri toxice ne amplifică de 100 de ori starea (și-așa nasoală) în care ne aflăm.
E ok să recunoști că ți-e frică și că habar n-ai ce se va întâmpla.
Ghici ce, nimeni nu știe! Iar dacă cineva spune ceva diferit atunci fie are vreo agendă ascunsă, fie nu știe despre ce vorbește, dar crede cu adevărat în ce spune (poate-l ajută să gestioneze mai ușor situația).
Nimic nu mai e ca înainte. Totul se poate schimba radical de la o zi la alta.
Da, e nasol. Da, e o traumă la nivel mondial. Da, o să se înrăutățească – dar până când?
Cu cât accepți și te adaptezi mai rapid la schimbări, cu cât e mai scurtă tranziția la noul normal, cu atât o să fie mai bine – mai ales pe termen lung. Și pentru tine, și pentru toată lumea.
Avalanșa de știri apocaliptice ne ține într-o anxietate paralizantă, parcă așteptându-ne moartea pe canapea. Ne face să ne simțim și mai copleșiți, și mai neputincioși în fața sorții. Nu ne ajută nici pe noi, nici nu-i putem ajuta pe cei din jur, și clar nu vom putea trece peste dacă rămânem în starea asta.
Serios acum, cu ce schimbă situația dacă stai să citești toate studiile despre noul coronavirus de pe lumea asta? (decât dacă nu cumva ești medic / om de știință, caz în care îți urez succes și-ți mulțumesc!)
Stabilește-ți niște limite la consumul de info. Ia-ți informațiile doar o dată pe zi, dintr-o singură sursă (oficială!) și atât. (te poți inspira din dieta mea media)
Dacă simți nevoia de conexiune socială, cu cei din „tribul” tău, întreabă-te care este cel mai bun mod prin care să faci asta. Să stai să le dai inimioare la IG stories sigur nu e răspunsul.
Ține-te de obiceiurile alea bune care te ajută să rămâi sănătos fizic și mental – e mai important ca oricând.
Dacă ești la extrema cealaltă și ești prea zen, nici așa nu e bine și poate meriți un bitch-slap. Îmi pare rău că trebuie să-ți spun eu asta, dar nu ești într-un semi-concediu în care cea mai nasoală parte este că acasă nu ai scaun Markus sau nush ce monitor, că ți s-a anulat festivalul preferat sau că nu mai poți ieși la brunch cu fetele.
Realitatea este că s-ar putea ca de mâine sau de luna viitoare să nu mai ai job – asta dacă nu cumva ai rămas deja fără. Vei avea nevoie să-ți (re)demonstrezi valoarea pentru firmă, în fața noii realități economice. Mai mult de atât, ia în calcul că s-ar putea să piară mulți dintre cei dragi ție, iar tu, ca un adevărat snowflake, stai să te plângi pe internet de #firstworldproblems din confortul casei și al livrărilor la ușă?
Indiferent de cum reacționezi, nu uita să rămâi om în perioada asta și să-i ajuți pe ceilalți Oamenii vin primii, orice altceva e pe locul 2. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie să acționăm și să ajutăm, atât cât putem. Iar cei pe care-i ajuți – că sunt furnizori, că sunt clienți, că sunt angajați, că sunt vecini, cu siguranță nu vor uita (dar nu-i ajuta așteptându-te să primești ceva la schimb, ci doar fiindcă știi că ai fi putut să te afli tu în situația lor).
N-o să ieșim din asta dacă ne concentrăm doar pe a ne salva propria piele sau ne bazăm doar pe alții, dacă așteptăm să facă alții. E important să ne ridicăm fundul de pe canapea și să ne punem pe treabă, să facem noi. Acum, nu mâine. O să avem timp destul după aia să găsim și vinovați, să ne luăm lecțiile. Dar hai întâi să ne concentrăm pe cum facem să fie bine.
În încheiere îți las două materiale pe care să le citești – în cazul în care n-am reușit eu să te mobilizez, poate au ei mai multe șanse:
Iar la Andrei găsești o listă de resurse care să te ajute să gestionezi frica și anxietatea.
Btw, acest newsletter l-am scris cel mai și cel mai mult pentru Cristina din viitor. Fiindcă e posibil să fie prematur și mă aștept la momente mult mai grele care mă vor pune la încercare, când voi avea nevoie să-l recitesc.
Fiindcă și eu mă simt copleșită de frică, și eu am simțit nevoia să devorez fiecare studiu existent, orice carte am crezut că m-ar putea ajuta, și mie mi-e dor să merg pe jos sau să ies cu prietenele la un latte. Am avut zile în care am fost adevărat hermit, am făcut provizii, am fost lipsită de energie, am stat și am comentat cu prietenii pe WhatsApp fiecare știre pe care mi-au căzut ochii.
Dar gata! A fost de ajuns. This is not a drill, this is war time. E momentul critic în care pot să pun în practică tot ce am învățat în ultimii ani.
Iar atunci când mă vor întreba nepoții ce făceam în timpul Marii Epidemii dn 2020, nu vreau să le răspund că stăteam pe Playstation, făceam binging de seriale pe Netflix sau mă ascundeam în spatele a zeci de cărți (cum știu că obișnuiesc să fac by default atunci când mi-e greu, în căutarea unor răspunsuri sau soluții, să-mi hrănesc iluzia că aș putea prevedea viitorul). Vreau să le răspund că am contribuit, am sprijinit pe alții, am ajutat, le-am oferit încredere, empatie și speranță. Atât cât am putut eu de mult.
Keep calm. O să fie bine. Nu știu când, dar o să fie. Și o să ieșim și mai puternici din asta.
– Cristina
P.S. citatul de la început îi aparține lui Nelson Mandela.
P.P.S. spală-te pe dinți, te rog eu.
Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.
