Recomandări de cărți pe care să le citești în vreme de pandemie

În ultima săptămână, am tot recomandat prietenilor cărți pe care să le citească acum că suntem cu toții blocați în casă, în contextul epidemiei de covid-19. În speranța că te vor inspira și pe tine, uite o listă cu cărțile pe care le-am menționat. Sunt lecturi care m-au ajutat să trec mai ușor peste situațiile grele, stresante sau pline de incertitudine – precum cea actuală. La final am adăugat și câteva cărți bonus care să-ți mai ia mintea de la ce se întâmplă, dar totuși să te ajute să-ți umpli timpul cu ceva util și care sigur îți vor prinde bine pe termen lung.


📚1. The Obstacle is the Way, de Ryan Holiday

Stoicismul este o filosofie antică, cu originile în Atena secolului 3 î.Hr, dar mai de actualitate ca oricând. Are multe principii și exerciții practice, extrem de ancorate în realitate și care pot fi aplicate în orice situație – în special în perioade stresante, marcate de haos, cum este cea prin care trecem acum.

Câteva principii și exerciții de bază din stoicism:
1. Nu putem controla ce ni se întâmplă, însă putem controla felul în care reacționăm. Primul pas este să delimităm clar ce este sub controlul nostru și ce nu este, și să ne concentrăm pe ce este în “cercul” de influență.

2. Premeditatio malorum: este un exercițiu prin care ne definim fricile și ne imaginăm constant cele mai rele scenarii, tot ce poate merge greșit, tot ce vom pierde. Întrebându-ne mereu care este cel mai grav lucru care ni se poate întâmpla, acest exercițiu ne ajută să fim pregătiți și să luăm măsuri preventive, să nu fim luați prin surprindere.
Al doilea efect este că ne face să fim recunoscători pentru lucrurile din viața noastră, cele pe care le luăm ca și cum ni s-ar cuveni.

3. După ce am definit lucrurile de care ne este cel mai teamă, încercăm să simulăm acele situații. De exemplu, dacă ne este teamă să ne pierdem confortul sau lucrurile de care ne simțim dependenți, putem încerca din când în când să ne rupem de acele lucruri. Aceste exerciții sunt bune pentru a ne întări mental și a rezista în situațiile grele, dar contribuie și la efectul de recunoștință de care vorbeam mai devreme.
Un exemplu banal de exercițiu este să renunți la a mai bea cafea dimineața timp de o lună, să vezi cum e să ai zile în care nu mănânci, să te îmbraci nepotrivit pentru vremea de afară, să dormi pe jos, să trăiești o săptămână îmbrăcat în aceleași haine proaste etc.

Cartea lui Ryan Holiday mi se pare ideală ca introducere în stoicism, dacă vrei să înveți mai multe despre această filosofie și nu știi de unde să începi. Este cea care m-a ajutat să întorc problemele sau provocările pe dos și să încep să le privesc și din alte unghiuri. Așa am ajuns să descopăr noi oportunități în situațiile în care părea că nu mai am nicio speranță, iar lucrurile negative au ajuns pârghii care m-au ajutat să evoluez.

📚* Alternative: orice de la Seneca, Marcus Aurelius sau Epictetus – unii dintre primii stoici (ai aici mai multe cărți bune despre stoicism – e o listă pe care am publicat-o pe The CEO Library în urmă cu vreun an).

* Alternativă: acest articol proaspăt publicat pe DailyStoic (un alt proiect al lui Ryan Holiday): Remember: You Don’t Control What Happens, You Control How You Respond


📚2. Black Swan: The Impact of the Highly Improbable și Antifragile: Things that Gain from Disorder, de Nassim Nicholas Taleb

Nassim Nicholas Taleb este expert în riscuri, incertitudine, noroc, erori umane și cum să iei decizii deștepte în situații imprevizibile. Este unul din autorii mei favoriți, am citit și recitit aproape toate cărțile lui (cu excepția uneia). Omul este un geniu neînțeles, cu plusurile și minusurile care vin la pachet.

Lecturile lui nu sunt deloc ușoare. Îți încinge procesorul la maxim și nu toată lumea este capabilă să-l urmărească sau să înțeleagă ce vrea să spună. Sunt convinsă că o face intenționat, tocmai ca să nu ajungă la oricine. Un alt sport preferat al lui este să insulte pe toată lumea pe Twitter – și, din nou, presupunerea mea este că o face intenționat, pentru a atrage atenția asupra unor idei, și nu fiindcă ar fi cu adevărat atât de insuportabil și în viața “offline”.

Cărțile lui au contribuit enorm la felul în care văd lumea. Taleb te face să nu mai poți vedea niciodată lucrurile la fel ca înainte. Stârnește niște sentimente extreme: te deprimă, te face să te simți neajutorat, te face să te simți cel mai prost de pe pământ și, în același timp, simți că ți-ai dat upgrade la creier.

Black Swan și Antifragile sunt esențiale ca să înțelegi de ce unii oameni au văzut mult mai devreme toată această criză venind înspre noi, ca un accident cu un marfar pe care-l urmărești cum se desfășoară în slow motion, în timp ce alții fluierau și stăteau relaxați fiindcă “este doar o gripă”.

În perioada asta, primul lucru pe care-l deschid în browser este contul lui Taleb de Twitter. Am recitit Black Swan la finalul anului trecut și am recitit-o și în weekend, fiindcă știam că avertiza în privința unor evenimente precum epidemia cu care ne luptăm acum, și a tras zeci de semnale de alarmă în lunile trecute (de altfel, a prevăzut foarte multe crize cu care s-a confruntat omenirea, inclusiv recesiunea din 2008). El este și unul dintre primii care au desființat abordarea UK în fața epidemiei și a explicat riscurile.

* Despre Antifragile am mai scris și în acest articol de pe PressOne, despre cum să ne pregătim de cutremur.

📚* Alternativă: Thinking. Fast and Slow, de Daniel Kahneman, psiholog, economist, câștigător al premiului Nobel, renumit pentru munca sa în erori, comportament uman și felul în care luăm decizii (Taleb îl citează în nenumărate rânduri în cărțile sale).


📚3. The Big Ones: How Natural Disasters Have Shaped Us (And What We Can Do About Them), de Lucy Jones

Am tot amânat cartea asta, deși o aveam în bibliotecă de mult timp. M-am apucat de ea în weekend, am zis că a venit momentul perfect.

The Big Ones te trece prin cele mai mari dezastre naturale care au schimbat omenirea (cutremure, inundații, uragane, erupții vulcanice etc), cum s-au desfășurat, ce efecte au avut și ce am învățat din ele. A fost publicată în 2018 și este scrisă de Lucy Jones, renumit om de știință, cercetător, geofizician și seismolog cu experiență de 33 de ani, specializată în dezastre naturale, prevenție și psihologia oamenilor în astfel de momente.

În cartea asta dai de niște povești atât de nasoale încât, dacă ar fi fost transformate în filme la Hollywood, ai fi zis la toate: “HAI BĂ MĂ LAȘI?”. Când crezi că n-are cum să fie mai rău… well, natura ne demonstrează că are cum.


📚4. Thinking in Bets: Making Smarter Decisions When You Don’t Have All the Facts, de Annie Duke

Annie Duke înțelege foarte bine cum să iei decizii deștepte în medii haotice, pline de incertitudine, și cât de mult contează norocul sau skillurile. Fostă jucătoare profesionistă de poker, a dominat această lume timp de 20 de ani și a fost campioană World Series of Poker. Înainte de a deveni jucătoare de poker, ea a studiat psihologia, mai exact teoria cognitivă. Acum este renumită ca expert în strategii pentru a lua decizii mai bune și a scris cinci cărți pe tema asta, printre care și Thinking in Bets – care este cea mai accesibilă pentru publicul larg.

Thinking in Bets este plină de sfaturi practice despre cum să iei decizii deștepte atunci când nu ai toate datele, presărate cu povești și lecții învățate din experiența ei ca jucătoare profesionistă de poker. Annie vorbește despre cele mai comune erori umane, cum să iei mai puține decizii emoționale, să fii open-minded, să accepți că nu poți controla totul și să incluzi această ambiguitate în gândire. Ea a lucrat cu antreprenori și oameni care iau decizii la nivel înalt pe astfel de teme încă din 2002 și, de când s-a retras din lumea pokerului, a devenit activitatea ei principală.

(n-o am în poză fiindcă am citit-o pe Kindle prin martie 2018, imediat după ce s-a lansat).


📚5. The Hard Thing About Hard Things: Building a Business When There Are No Easy Answers, de Ben Horowitz

A fost una din cele mai bune cărți citite în 2017, mi-a părut rău că am citit-o atât de târziu, am ajuns s-o recitesc în fiecare an de atunci și am recitit-o și în acest weekend.
The Hard Thing About Hard Things este bună pentru antreprenori care sunt în căutare de inspirație în astfel de vremuri, când ai nevoie să iei niște decizii grele, când nu știi ce să faci sau cum să comunici cu echipa. Horowitz este renumit investitor în Silicon Valley, co-fondator Andreessen Horowitz – firma care a investit în unele din cele mai mari companii tech din lume. Înainte de asta, el a fost unul dintre puținii antreprenori care au pornit și au și avut succes cu mai multe companii, deși a trecut prin multiple crize.


📚6. Man’s Search for Meaning, de Viktor Frankl

Scrisă de un renumit psihiatru evreu și supraviețuitor al Holocaustului, a trecut prin patru lagăre de concentrare naziste, inclusiv Auschwitz, în timp ce toți din jurul lui au murit: soția însărcinată, fratele, părinții.

Frankl a studiat felul în care oamenii reacționează în circumstanțe îngrozitoare, aflate în afara controlului lor, de ce unii renunță și alții nu. Ce ne diferențiază? Sensul pe care-l dăm circumstanțelor și experiențelor noastre. Cartea asta e mai relevantă ca oricând.


📚7. Endurance

Pentru când te plângi că e nasol să stai închis în casă timp de două luni, ca să vezi cum e să rămâi blocat în Antarctica timp de doi ani. Plus niște lecții foarte bune de leadership. Este povestea lui Ernest Shackleton, a navei Endurance și echipa de 27 de oameni care au plecat către Polul Sud în 1914, pentru a traversa Antarctica, dar au fost blocați în gheață înainte să ajungă pe continent.

📚* Alternativă: Into Thin Air, de Jon Krakaeur, despre dezastrul de pe Everest din 1996, când au murit foarte mulți într-o furtună (poți vedea și filmul pe aceeași temă, Everest, dar cartea este foarte bine scrisă și te va ține lipit de ea).

***

Și câteva cărți bonus, să te ajute să-ți iei mintea de la ce se întâmplă, dar totuși să-ți ocupi timpul într-un mod productiv:


📚8. 10% Happier, de Dan Harris

Harris este jurnalist și prezentator TV care în 2004 a avut un atac de panică în direct, în timp ce era la ABC News. A fost urmărit de 5 milioane de oameni (înregistrarea de pe YouTube a mai adunat între timp 10 milioane de vizualizări). El fusese corespondent de război, locuise timp de câțiva ani în Afghanistan, Palestina, Iraq, și făcuse materiale și despre dezastre naturale, toate acestea aruncându-l într-o depresie neconștientizată. Cartea asta este autobiografia lui, în care povestește cum și-a schimbat viața după acel atac de panică, căutările lui în materie de dezvoltare personală și spirituală, cum a ajuns să practice meditația și să lanseze ceea ce acum este una din cele mai populare aplicații de meditație din lume. Nimic din astea nu s-a întâmplat peste noapte, ci în 10 ani, fiindcă Harris este extrem de sceptic și alergic la “new agey bullshits”.

📚* Alternativă: Meditation for Fidgety Skeptics: este o continuare mult mai practică la 10% Happier. Harris ia mai multe situații și oameni și arată cum pot fi de ajutor mai multe tipuri de meditații (inclusiv în armată și alte domenii unde nu te-ai fi așteptat).


📚9. Atomic Habits, de James Clear

Nu-mi amintesc exact când am descoperit blogul lui James Clear, dar l-am invidiat și m-a fascinat în egală măsură. Are unele dintre cele mai bune articole peste care am dat vreodată pe tema obiceiurilor: cum să îți construiești obiceiuri bune, cum să scapi de cele nasoale, cum ni le formăm etc. El a adunat tot ceea ce a învățat pe tema asta și la finalul lui 2018 a scos Atomic Habits, probabil cea mai practică lectură despre obiceiuri. Îți recomand s-o citești deoarece în perioada asta este mai important ca oricând să ne ținem de rutină și de obiceiurile sănătoase. În plus, astfel de vremuri grele sunt cele care ne ajută să ne schimbăm cel mai ușor obiceiurile.

📚* Alternativa: The Power of Habit, de Charles Duhigg – este o carte care intră mai mult în partea științifică, arată legăturile neuronale formate, ce se întâmplă în creier atunci când ajungi să ai niște obiceiuri cu adevărat toxice (dependențe de tipul pariurilor), și vine cu exemple și povești interesante din domenii diverse.

* Alternativa #2: acest program al lui Andrei Roșca, despre construirea de obiceiuri.

P.S. după cum probabil că ai remarcat, am citit și recitit foarte multe cărți în această perioadă – este felul meu default de a reacționa în astfel de situații, e ce știu cel mai bine să fac. Dacă ai recomandări de lecturi pentru mine, lasă-le în comentarii mai jos.

P.P.S. dacă ți-a plăcut acest articol, poate ți-ar plăcea și newsletterul meu, Friday Read, unde scriu despre lecțiile pe care le-am învățat, ce greșeli am făcut, și resurse (inclusiv cărți) care te-ar putea ajuta. Dacă vrei să te abonezi, o poți face de aici: https://www.cristinachipurici.ro/newsletter/ (la același link poți vedea și o arhivă, ca să-l citești întâi).

Stay safe, stay inside!


5 Comments

  1. Super articolul, multumesc mult pentru recomandari si multa sanatate va doresc!

  2. Halal recomandari !( de pilda “Atomic habits”winking ! Sa le citeasca cine le-a facut ! Eu prefer sa citesc litaratura (mai ales s.f. !), dar si romane bune , romanesti si straine !

    • Dacă preferați ficțiunea și simțiți că vă ajută în această perioadă, atunci foarte bine, citiți ficțiune, nu vă obligă nimeni să citiți altceva. happy Sănătate și zile cu soare.

Leave a Reply