„Atât elevii, cât şi profesorii ar trebui ca începând de anul viitor să aibă parte de un climat educaţional fără hărţuire şi alte forme de violenţă psihologică, după ce Legea care combate bullying-ul a fost promulgată de către Klaus Iohannis.”
Citatul de mai sus este dintr-o știre de zilele trecute. Ar trebui să se întâmple multe, dar o lege nu este niciodată de ajuns. Nu de legi ducem noi lipsă iar problema asta cu bullyingul are niște rădăcini mult mai adânci, nu se va rezolva peste noapte.
În speranța că ajută cu un pic de zoom out, uite câteva idei interesante descoperite în Behave, una din cărțile pe care le-am citit anul acesta:
– Un studiu pe zeci de mii de copii din 37 de țări arată o corelație puternică între inegalitatea veniturilor și bullying. Cu cât într-o țară este mai mare inegalitatea veniturilor, cu atât crește rata de bullying. Noi suntem fruntași la asta – ne aflăm printre țările din UE cu cea mai mare inegalitate a veniturilor. Cei din școlile din România, Bulgaria și Ukraina au de 10 ori mai mari șanse să fie bullied decât un copil din Suedia, Islanda sau Danemarca. Cu alte cuvinte, țările cu ierarhii socio-economice brutale dau naștere unor copii care-și impun într-un mod brutal propriile ierharhii.
– Există câteva patternuri de personalitate și tulburări psihice la toate trei categoriile implicate în bullying: și cei care sunt victime, și cei care sunt bullies, și cei care sunt simultan bullies/bullied.
– Ce-i diferențiază pe cei predispuși să fie victimele bullyingului: sunt mai mari șansele să aibă probleme de sănătate mintală (personale sau în familie) și au un nivel mai scăzut de inteligență socială și emoțională. Cu alte cuvinte, oricum o să le fie mai dificil atunci când ajung adulți. Adăugarea bullyingului în ecuație îi predispune și mai mult la un viitor sumbru.
– Cei care sunt victime au și capacitatea redusă a ToM – adică Theory of Mind sau mentalizing: este un termen care descrie capacitatea cognitivă de a observa stările mintale ale celor din jur (ce dorințe au, intenții, credințe etc).
– Dacă îți înveți copilul să devină dependent de laude și răsplată, o să fie un aderent perfect al bullies. Se vor implica în orice pune bullyul la bătaie, fiindcă își vor dori să câștige acea răsplată cu care bullyul îi ademenește în ‘joc’.
– Ce poți face ca victimă împotriva bullyingului? Prima reacție va fi să lupți sau să fugi – așa reacționăm automat atunci când este vorba de supraviețuirea noastră. Dacă ai impresia că ești neajutorat și că nu există nicio speranță să schimbi situația, vei rămâne paralizat în statutul de victimă și vei aștepta să vină altcineva să te salveze. De asta contează enorm plasa de siguranță: familia, școala, prietenii.
– Încă sunt mulți cei care diminuează importanța bullyingului, consideră că este ceva normal și că facem din țânțar armăsar, că nu este mare lucru, doar fiindcă ei au crescut așa și au ‘supraviețuit’. Bullyingul are efecte directe și de lungă durată, iar cel mai mare impact îl are asupra celor care sunt și victime, și bullies. Ca adulți, victimele au șanse mai mari să ajungă să sufere de agorafobie, anxietate generală, atacuri de panică. Cei care sunt și victime, și bullies au, pe lângă cele enumerate mai sus, și riscuri crescute de depresie și suicid. Cei care au fost bullies au doar risc ridicat de tulburare de personalitate antisocială. 28% din cei care au fost atât bullies, cât și victime, sufereau de tulburări de sănătate mintală 10-15 ani mai târziu. Evident, uneori este corelație și nu este dovadă de cauzalitate. De multe ori nu este vorba doar de bullying, ci de bullying care se adaugă la multe alte probleme și traume din copilărie, contextul social, educația etc.
– Există niște patternuri și la cei care sunt bullies. Cei mai mulți vin din familii destrămate, sunt crescuți de mame singure sau de părinți foarte tineri, cu nivel de educație redus și grad scăzut de „angajabilitate”.
– La bullies există două mari profiluri de personalitate. Cel mai comun este cel de copil anxios, izolat, cu skilluri sociale proaste, care devine bully din frustrare, fiindcă altfel nu poate fi acceptat de alți copii (problemă care se rezolvă de obicei de la sine atunci când se maturizează). Al doilea profil este complet diferit: este copilul care are încredere în el, este lipsit de empatie, inteligent social, manipulator, cu un sistem nervos simpatic imperturbabil – aceștia sunt viitorii sociopați.
– Există o corelație între nivelul de empatie al unui individ și cât de mult este posibil să se implice în bullying. Cu cât este mai scăzut nivelul de empatie, cu atât sunt mai mari șansele să fie un bully – atât fizic, cât și verbal. Generațiile noi au crescut cu tehnologia în brațe iar nivelul ridicat de interacțiune digitală nu face decât să amplifice problema asta. Empatia scade în mediul digital, există o disociere/distanțare, uităm că pe partea cealaltă a ecranului există oameni reali care citesc și sunt afectați de ce comunicăm (cu alte cuvinte: este mult mai greu să-i spui unui om lucruri nasoale în față, pe când internetul facilitează astfel de interacțiuni, ba chiar le promovează).
– O altă corelație interesantă: cei care au cele mai mari probleme ca adulți sunt cei care în copilărie au fost și bullies, și bullied. Cei care îi terorizau la școală pe cei mai slabi și se duceau acasă și erau terorizați la rândul lor de cineva mai puternic ca ei. Dintre toate trei categoriile (victimă, bully, bully/bullied), ei au cel mai ridicat risc de depresie, anxietate și suicid, și tot la ei sunt și cele mai mari șansele să ajungă să folosească arme.
– Un alt studiu: copiii din toate aceste trei categorii au citit niște scenarii referitoare la bullying. Victimele au condamnat bullyingul și și-au exprimat simpatia. Cei care erau bullies au condamnat și ei bullying-ul, dar au raționalizat scenariul, spunând că de data asta a fost vina victimei. Cei care erau în același timp bully/bullied au spus că bullyingul este ok. Un fel de: „Cei slabi merită să fie bullied, așa că e ok când eu sunt bully-ul din scenariu. Dar asta înseamnă că și merit să fiu bullied acasă. Dar nu merit, și este groaznic că mi se face asta. Poate și eu sunt groaznic pentru victimele mele. Dar nu sunt, că cei slabi merită să fie bullied”.
– O școală din Noua Zeelandă a desfășurat un studiu interesant: a arătat o corelație între eliminarea regulilor de siguranță la spațiul de joacă și scădere a bullyingului, vandalizării și accidentărilor. În mod normal, regulile de sănătate și siguranță la locurile de joacă nu permiteau copiilor să se urce în copaci, să se dea pe skateboard sau să practice anumite jocuri. Directorul școlii spune că în momentul când au renunțat la aceste reguli, a scăzut și bullyingul: „The kids were motivated, busy and engaged. In my experience, the time children get into trouble is when they are not busy, motivated and engaged. It’s during that time they bully other kids, graffiti or wreck things around the school.”
Inegalitatea veniturilor, nivelul de educație, starea familiei, empatie – parcă sună un pic mai complicat decât promulgarea unei legi care să interzică bullyingul, nu?
p.s. much love pentru văcuța din Fundata care apare în poza de mai sus. Poze cu tauri nu am.
p.p.s. din două în două vineri trimit un newsletter personal cu lecții pe care aș fi vrut să le învăț în școală, despre CUM să gândim, nu CE să gândim (sau ce să memorăm). Dă-i o șansă: cristinachipurici.ro/newsletter (evident, te poți dezabona oricând).
