Good morning, lovely peaches and gentlemen!
Samuele Marcora este un profesor renumit pentru studiile lui în sporturile de anduranță. În urmă cu aproape 11 ani, a publicat un studiu despre impactul epuizării psihice asupra performanței fizice. Mai exact, Marcora a vrut să înțeleagă mai bine felul în care percepem efortul și dacă are vreun rol în capacitatea atleților de a rezista fizic.
Marcora a luat voluntarii și i-a conectat la tot felul de aparate de măsurat, după care i-a pus să pedaleze cât mai mult timp, până la epuizare, pe o bicicletă fixă (precum cele dintr-o sală de fitness), motivați și de un premiu frumos. Dar, înainte să înceapă să dea la pedale, voluntarii au petrecut 90 de minute uitându-se la un documentar neinteresant, neutru din punct de vedere emoțional. În alte zile, tot înainte să dea la pedale, au petrecut 90 de minute pe calculator, rezolvând un task epuizant – nu era ceva extrem de greu, dar le solicita concentrarea continuu.
Deși din punct de vedere fizic nu era nicio diferență aparentă (pulsul era la fel, tensiunea, consumul de oxigen etc – toți indicii la fel), voluntarii s-au oprit din pedalat mult mai rapid după ce au petrecut cele 90 de minute cu taskul pe calculator. Mai exact, au cedat cu 15% mai rapid când se simțeau epuizați psihic de la taskul pe calculator față de performanța lor după ce au urmărit documentarele neutre.
Felul în care mintea noastră percepe efortul este un proxy pentru ce se întâmplă în restul corpului.
Atunci când ne simțim obosiți psihic, o să percepem efortul ca fiind mult mai mare și o să cedăm mai rapid, chiar dacă fizic suntem aparent la fel.
***
În urmă cu un an, pe vremea asta, eram concentrată 200% pe a crește The CEO Library. Așa cum, de altfel, și anunțasem aici, da? Că doar de asta am închis inițial Friday Read-ul. Bun.
And then life happened.
La jumătatea lunii noiembrie, din motive care nici nu mai contează, businessul jumătății mele mai bune, a rămas peste noapte fără omul responsabil de toată comunicarea / social media / customer support. Am acceptat să preiau eu partea asta de execuție, pentru o perioadă scurtă de timp, cât să-l trecem de perioada critică.
Decizia avea sens, fiindcă nu e nimeni să știe brandul mai bine ca mine, fiind semi-implicată de când s-a născut, plus experiența mea în promovare online. Timpul era oricum prea scurt ca să putem găsi pe altcineva, fiindcă se întâmpla chiar cu o săptămână înainte de cea mai importantă perioadă de vânzări a anului, Sfântul Black Friday și Sfânta Decembrie. Grijile noastre principale s-au învârtit în jurul întrebării „Cum facem să nu ne afecteze asta relația?” (aveam să ne dăm seama ulterior că lucratul zi de zi împreună nu era o problemă în cazul nostru).
Nu era nimic ce nu știam, nu mai făcusem sau nu stăpâneam. Cu toate astea, m-a decimat. Era extrem de solicitant emoțional. Trecusem de la 0 timp petrecut pe social media (pe conturile personale) la warp-speed de 9.8 ahead (aka sute de mesaje pe zi). A fost enorm pentru un introvert care preferă să fie arhitect și să stea în spate.
Una din victimele colaterale ale acelei perioade intense a fost obiceiul meu (aproape) zilnic de a ieși să alerg. M-am apucat de alergare în ianuarie 2015 (mulțumesc, Radu, nu m-aș fi ținut de asta dacă nu trăgeai de mine la început) și ajunsesem să alerg distanțe lungi. Iubesc să-mi încarc bateriile alergând într-un parc sau prin munți, și iubesc comunitatea de alergători (sunt nebuni, dar îi iubesc).
Ca să fie public shaming-ul complet, mai și scrisesem atâtea sfaturi despre cum să construiești obiceiuri sănătoase și să te apuci de alergare. Scrisesem despre asta și pe canalele proprii, și prin reviste, și tocmai ținusem împreună cu Andrei un workshop pe tema making and breaking habits. Și, cu toate astea, în acea perioadă am renunțat să mai îmi urmez propriile sfaturi. Petreceam la fel de multe ore în fața unui calculator/telefon, dar mă solicitau mult mai mult. La finalul zilei mă simțeam ca și cum aș fi fost expulzată dintr-o mașină de spălat, voiam doar să ajung acasă, să fac un duș și să cad în pat.
Lucrurile s-au calmat de Crăciun iar în ultima seară a lui 2018 am ieșit din nou la alergat. Da, 1 ianuarie e o zi frumoasă să pornești un obicei (sau să-l repornești), dar n-am mai avut răbdare să aștept până a doua zi. Așa că începutul de an a fost despre cum s-o iau de la zero, cum să-mi construiesc un obicei. Din nou. Și din nou.
Creierul nu face diferența între stres fizic sau psihic. Unii factori sunt fizici: oboseala fizică, inima care-ți bubuie prea tare în piept. Alții sunt mai puțin evidenți, cum ar fi mental fatigue, de care am scris azi. Toate astea contribuie la cât de puternic resimțim ceea ce facem și cât de greu ne este, indiferent că este vorba de o alergare, ținut o prezentare sau rezistat tentației de a mânca prostii seara în fața televizorului.
Când ne încărcăm ziua cu taskuri care ne solicită atenția 100%, la un moment dat rămânem fără baterie. Și nu mai suntem în stare să ne ținem de niciun obicei sănătos pe care-l aveam pe lista aia de rezoluții de început de an.
Morala?
1. Dacă vrei să îți construiești și să te ții de un obicei sănătos, ai nevoie să-i faci spațiu și în mintea ta, nu doar în calendar.
2. Progresul nu este niciodată o linie ascendentă. Nu poți planifica sau controla totul, indiferent de cât de mult ai încerca. Singurul lucru pe care te poți baza este că vor apărea lucruri imprevizibile, asupra cărora n-ai niciun control. Întotdeauna vor exista perioade când lucrurile o iau razna și nu mai ești în stare să te ții de obiceiurile sănătoase pe care ți le construisei și de care erai atât de mândru. Important este să poți reveni la ele cât mai rapid.
3. Multe din poveștile despre eșec pe care le auzim vin din partea celor care, într-un final, au reușit să depășească obstacolele și le sărbătoresc astfel. Nimeni nu vrea să recunoască (din rușine) cât e de varză chiar în timp ce dă greș, ci de abia după ce a trecut peste hopuri. Dar există toate șansele să eșuăm în fiecare zi, timp de mai multe luni sau chiar ani întregi.
Iar dacă vrei să intri mai mult în detalii legate de performanța și limitele corpului uman, anduranță și toate conexiunile existente între minte și corp, îți recomand cartea lui Alex Hutchinson, Endure, unde pune cap la cap cele mai noi studii (prefața este scrisă de un alt scriitor și alergător din Canada: Malcolm Gladwell).
– Cristina (tot în pijama)
