Cristina’s Friday Read #14: depresii, stoicism (din nou) și definiția cărților de business

Good mornin’, sunshine! Rise & clear the fog.

Întrebam într-una din săptămânile trecute care a fost cea mai bună carte citită anul ăsta. Am zis să adun toate răspunsurile și să fac o listă pe Amazon cu ele – dacă te roade curiozitatea, o poți vedea aici (ordinea e random). Promit că revin și cu propria listă best-of pe 2017, dar mai peste vreo lună – timp destul ca să mai devorez câteva cărți, dar și să apuci să dai comandă și să-ți ajungă până la Crăciun.

Apropo, sunt singura căreia îi ajung cărțile comandate din shopurile .ro mai greu decât cele de pe Amazon? I-am luat cadou unui prieten o carte dintr-o librărie online (una din top 3, nu necunoscuți), ziceau că e pe stoc, a ajuns după o lună. Probabil au uitat să menționeze că era vorba de stocul din Australia. Oricum, nu se compară cu recordul de acu vreo 2 ani – carte comandată de Moș Nicolae și ajunsă de Florii.

Ok, hai că m-am plâns destul pentru luna asta. Let’s get down to business. Adică articole.

1. Why you should define your fears instead of your goals

…șiiii încep cu orice altceva în afară de un articol. E o înregistrare TED cu Tim Ferriss, din vară, în care împărtășește momentele de depresie prin care a trecut, cum a ajuns să-și dorească să se sinucidă (până la planificat în cel mai mic detaliu) și, într-un final, a găsit putere și și-a schimbat complet viața datorită stoicismului. Da, filosofia aia pe care o tot bag eu pe gât cu aproape fiecare newsletter pe care-l trimit.

2. Lessons Learned Scaling Airbnb 100X

Un articol lung, l-am citit prin vară, dar încă mă trezesc că mă gândesc la el sau le povestesc altora faze din el. Un fost angajat AirBnB povestește lecțiile pe care le-a învățat cât timp a lucrat acolo – cu ce au experimentat, de ce ziduri s-au lovit și cum le-au rezolvat, tot procesul de gândire.

Cred că i-ar prinde bine oricui vrea să-și pornească propria afacere (sau deja a pornit-o).

3. The Importance of Paying Your Dues

S-a tot discutat în ultima perioadă pe tema tinerilor din România care nu vor să muncească (vedeți articolul lui Alex), ocazie cu care mi-am amintit de articolul ăsta din… 2009.

În 2009 aveam 21 de ani, deja munceam de vreo 3, dintre care în primul an aproape că nu câștigasem nimic – am făcut practică în toate locurile unde am putut, ca să capăt experiență și să-mi fac o idee cam încotro vreau s-o apuc mai departe. Pornisem și vândusem un proiect online și, în general, munceam de-mi săreau capacele – chiar și noaptea, chiar și în weekenduri, chiar și de sărbătorile alea mari, gen Revelion (care și coincide cu ziua mea de naștere). Iar dacă e să compar cu oamenii pe care-i am în jurul meu, eu am început să muncesc târziu față de mulți dintre ei.

Articolul ăsta merge pe aceeași idee: nimic nu se întâmplă peste noapte, nu există scurtături, doar multă, multă muncă. Dacă vrei să construiești ceva care să reziste pe termen lung, ai nevoie de o fundație serioasă.

4. Bestselling Author and Investor James Altucher on Choosing Yourself and Stoic Minimalism

Și dacă tot am adus mai devreme vorba de stoicism și depresie, merită să menționez acest interviu cu James Altucher de pe Daily Stoic.

Pe James am început să-l citesc în urmă cu vreo 8 ani, când de abia își lansase blogul și povestea toate felurile în care a reușit să-și distrugă viața și s-o ia de la zero. El acum este unul din cei mai renumiți investitori și autori din lume, dar la vremea respectivă de abia ieșise dintr-o perioadă de auto-distrugere (n-a fost nici prima, nici ultima). Cuvintele lui mi-au fost de ajutor când treceam la rândul meu prin niște momente foarte grele și cred că am avea cu toții de învățat de la el.

P.S. din seria de coincidențe dubioase: am dat de interviul ăsta cu James în aceeași zi în care i-am luat interviu lui Max Gurvits și povestea impactul pe care l-a avut James asupra lui (Max e fost avocat devenit antreprenor și, ulterior, investitor, și care citește cărți în 4 limbi diferite: rusă, bulgară, engleză și olandeză. yup.).

„Păi cum, Chipurici, recomanzi carte SF când tu parcă ziceai că citești mai mult cărți de business?”

Păi da, dar… stai să explic. Lumea se ferește să spună că citește cărți de business fiindcă au început să fie asociate cu bullshit-talk, dar cred că totul ține de perspectivă. În capul meu, termenul „business” are un sens ultra extins – cât timp am ce lecții să-mi trag dintr-o carte, simt că pot încadra cam orice în categoria asta.

Să dau și niște exemple: Harry Potter? Business. Lord of the Rings? Business. A Game of Ice and Fire? Business. Chronicles of Narnia, 50 Shades of Grey, Twilight, Hunger Games?  Yeap, business. Fiindcă poți alege să le citești ca să înțelegi cum au ajuns cărțile astea să fie fenomene atât de mari și felul în care au fost construite nenumărate alte produse (imperii!) în jurul lor. Orice fel de (auto)biografie? Tot business.

Iar Dune se numără printre cărțile alea care ar trebui să fie de bază. Îmi pare rău că am citit-o atât de târziu, dar aș pune-o în brațele oricărui copil, ca să învețe cum funcționează viața (și inclusiv să se aleagă cu niște principii stoice). Iar dacă nu mai ești copil și totuși n-ai citit-o, nu e niciodată prea târziu.
p.s. numai să nu faci greșeala de a încerca s-o citești tradusă în română, precum am făcut eu inițial.

Pe vinerea viitoare.

– Cristina

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed