Retezat SkyRace 2017 – Custura: o cursă cu de toate

Retezat SkyRace Custura 2017 (11304

Soare și super căldură, nori, grindină, vânt de 60 kmph, temperatura resimțită undeva pe la -10 grade, ninsoare, iar soare și super căldură, și ploaie cu soare la final. Pe toate astea le-am simțit pe propria piele sâmbătă, într-un interval de doar vreo 8 ore, cât mi-a luat să duc până la capăt cursa de alergare montană Retezat SkyRace.

Practic, mai lipseau doar niște descărcări electrice și aș fi putut spune că am trecut prin toate fenomenele meteo posibile. Așa se întâmplă când Mama Natură vrea să nu uităm cine e de fapt șefu’ acolo sus, pe munte, ca nu cumva să devenim prea obraznici.

Am participat alături de alți 593 de nebuni alergători la Custura, proba de 28 de kilometri cu diferență de nivel de 2300 metri, care duce până pe vârful care-i poartă numele, la o altitudine de 2457 metri. Să explic puțin ce înseamnă toate aceste cifre: înseamnă că, din cei 28 de kilometri, am alergat doar pe primii 2 și ultimii 6, fiindcă în rest e mai mult concurs de târât în 4 labe.

Evident, exagerez, doar fiindcă eu nu pot nu înseamnă că e imposibil. Sunt destule porțiuni pe unde se poate alerga, mai ales dacă ești îndeajuns de antrenat și sigur pe picioarele tale. Am terminat în 8 ore și 16 minute, peste timpul limită de 8 ore. Prin comparație, Viorel Palici, câștigătorul din acest an, a făcut cursa în 3 ore și 9 minute.

Startul s-a dat la ora 9, de la Complexul Cheile Buții (892m) situat în Câmpu lui Neag (zona Uricani / județul Hunedoara). De acolo am alergat 1 km pe un drum prăfuit, pe plat, încă un kilometru pe asfalt, pe drumul național, până am ajuns la un podeț care traversează Jiul de Vest. Eh… și cam pe aici s-a oprit alergarea, fiindcă a început urcarea prin pădure.

Eram cu tot echipamentul obligatoriu la mine, conform instrucțiunilor de la ședința tehnică din seara de dinainte: pantaloni lungi, bluză de compresie (adică mâneci lungi), tricou și geaca impermeabilă. În mod normal alerg cu atâtea straturi pe mine doar iarna, când sunt în jur de 0 grade, în niciun caz la jumătatea lui iunie, dar m-am echipat pe măsură fiindcă știam că sunt șanse să prindem ceață și ploaie sus.

Până să dăm noi de vreo ceață sau ploaie, am plecat în cursă pe soare și ~20 de grade, așa că în scurt timp curgeau toate râurile de pe mine, deși rămăsesem doar în tricou și băgasem restul hainelor în rucsac. Câteva ore mai târziu aveam să mulțumesc tuturor straturilor de îmbrăcăminte pe care le-am cărat după mine.

Am urcat pe drum forestier până la schitul Pleșa (1206m / km 4), unde era și primul punct de hidratare. Am continuat urcarea prin pădure și am intrat într-o zonă în care ne minunam cu toții de mirosurile din jur – unora le mirosea a banane, mie a usturoi, fiecare mirosea complet altceva. Imediat am ieșit într-o poieniță și am ajuns la primul punct de alimentare (1590m / km 6), unde aveam timp limită intermediar de 1 oră 45.

De acolo am continuat urcarea până pe vârful Pleșa (1840m) și am mers pe creasta Pleșa-Piule. E o porțiune tehnică, care nu-ți permite nicio secundă să te plictisești, fiindcă tot urci – cobori- urci – cobori, ai un sus/jos de vreo 3 kilometri, până pe vârful Piule (2081m / km 10). Dacă nu mă lasă memoria, după Piule a urmat o porțiune de coborât pe stânci ajutat de sfori, unde era și punct de salvamontiști.

Din Piule am ajuns în șaua Scorota și am coborât rapid și abrupt – aproape 500 de metri – până la refugiul Salvamont Buta (1600 m altitudine / km 13). Aici era un alt timp limită intermediar, de 4 ore, pentru cei înscriși la Custura. Cei care nu se încadrau în timp schimbau traseul, se duceau pe Buta, și mai aveau doar de coborât vreo 8 kilometri până la finish.

Am ajuns la refugiu cu puțin înainte de timpul limită și am luat decizia să duc cursa până la capăt. Eram conștientă că mă așteaptă încă o porțiune bună de urcare, până la cel mai înalt punct de pe traseu: vârful Custura, 2457 m altitudine. Nu știam însă că o să dăm și de iadul condițiilor meteo. De unde până atunci fusese cald și bine, soare cu nori, deja ne apropiam de vârful Păpușa Custurii (ultimul vârf înainte de Custura) și începuse să plouă.

Înainte să urcăm, ne-am mai întâlnit cu o echipă de salvamontiști (de altfel, era plin pe traseu de salvamontiști). Am discutat ce ne așteaptă, dacă să continuăm urcarea sau să ne întoarcem din drum. Am decis să continuăm, aproximam că mai avem o oră până în vârful Custura și erau șanse să se spargă norii până ajungeam noi sus. Ei bine, am tras paiul scurt happy fiindcă s-au spart norii… fix în capul nostru.

Am fost biciuiți de grindină și vânt timp de vreo 2 ore, adică toată urcarea până la vf Păpușa Custurii (2209m), vf Custura (2457m), vf Mării (2354m) și toată porțiunea de pe creastă, până am reușit să coborâm iar la o altitudine ok. Un vânt care te punea la pământ – la propriu, fiindcă avea undeva în jur de 60kmph, cu rafale și mai puternice de atât. Am avut câteva momente în care m-am ținut de stânci, ca să nu mă zboare, și luam serios în considerare ideea de a-mi îndesa pietre în rucsac.

Această ultimă urcare era una mult mai lină și mai puțin tehnică decât cea din prima parte a cursei, dar, din cauza vremii, intrasem în Beast Mode. Am uitat complet de oboseală și doar i-am dat înainte, fără oprire. Știam că nu trebuie să mă opresc nicio secundă până nu cobor iar la o altitudine ok.

După toată grindina și tot vântul, cu o scurtă porție de ninsoare drept cireașa de pe tort, am coborât pe plai ierbat până când am ajuns în sfârșit la o altitudine la care puteam să ne tragem sufletul. Se oprise vântul, se oprise tot, iar era soare și cald.

Am trecut pe lângă o stână cu doi ciobănești uriași și superbi (și blânzi), după care am ajuns la ultimul punct de salvamontiști. De acolo am mai avut doar 6 kilometri de drum forestier până la final, porțiune pe care am prins și puțină ploaie cu soare.

Retezat Sky Race Custura 2017 traseu

***

Câteva concluzii:

– Looking on the bright side, putea fi mai rău. Puteam prinde ceață de-ți bagi singur degetele în ochi sau descărcări electrice.

– Multe aprecieri și mulțumiri organizatorilor, voluntarilor și salvamontiștilor de pe traseu. În special celor care au amenajat un punct de hidratare pe vârful Custura și căraseră bidoane de apă până acolo sus pentru noi. Nu știu cum puteau rezista, dar le mulțumesc pentru efortul depus.

– În ciuda vântului care te zbura pe sus, au rezistat bine marcajele de pe traseu. Traseul marcat bine e extrem de important atunci când ești la altitudinea aia, ești obosit și te mai și alegi cu niște condiții meteo vitrege – ultimul lucru care-ți trebuie e să fii la un pas greșit de a rata drumul și a te rătăci pe creasta alpină.

– E atât de superb acolo sus încât îți vine să plângi și încerci să imortalizezi imaginea aia în cap. Te simți precum un intrus într-o grădină magică.

După toate astea, o să mai revin la Retezat SkyRace și anul viitor? Hell, yeah! Dar e o formă de dependență cu care nu mă mândresc și nu recomand nimănui altcuiva – precum orice altă dependență, sunt conștientă că poate fi periculoasă.

Sper că în 2018 voi prinde niște condiții meteo ok pe Custura, unele care să-mi permită să am timp să admir peisajul, fiindcă sunt sigură că este demn de tăiat respirația (dacă n-o ai deja tăiată de la toată urcarea până acolo). Și poate de data asta o să mă și încadrez în timpul limită de 8 ore.

Câteva poze de pe traseu:

Cristina Chipurici & Radu Restivan @ Retezat SkyRace 2017 (foto FishEye ro)



Poza cu grindina a fost făcută de Maria RusDivaînBocanci.ro.
Poza cu mine și Radu Restivan (321sport) a fost făcută de FishEye.ro. Încă zâmbeam, încă rezista coafura. happy Mai multe poze găsiți aici.

Cam așa arată traseul pe vreme bună:


Alex Negrea & Cristina Chipurici - Facebook live @ FITS 2017
Antrenament 321sport Herastrau 30 mai 2017

4 Comments

  1. Tu-mi faci dor de ducă, și de alergări, și de cățărări, și de toate. PS: am terminat Murakami de curând. Vreau să aleeeeeerg! crying(

    • Hai că nu e ca și cum ți s-a încheiat viața și n-o să mai poți face vreodată nimic din astea, toate la timpul lor + patience happy Dar tre să te scot prin parc, să mai povestim (de fapt, să vă scot: pe tine și pe Iancu).

  2. Foarte tare ca se tin tot felul de activitati care incurajeaza sportul in Romania. Si ideal ar fi sa se organizeze cat mai des si sa atraga cati mai multi oameni.

  3. Cred că a fost greu, dar satisfacţia maximă happy Aş fi vrut şi eu să particip la “Bate Toaca”, evenimentul din Durau de pe data de 24.06.2017 dar nu am reuşit şi îmi pare rău. Poate la anu`.
    Eşti foarte tare. Te felicit.

Leave a Reply