Poarta de acces spre atenția mea: Read it Later app

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.

Trăim într-o eră în care informația este disponibilă în abundență, dar noi încă avem un mindset și obiceiuri rămase din perioada când informația era ceva rar și extrem de scump.

Dăm scroll la feed-ul de social media și descoperim un articol pe care vrem să-l citim. Primim newslettere cu tot felul de linkuri care pare interesante. Sau poate facem asta pe Reddit sau în aplicația de RSS feed reader. Pe urmă deschidem chat-ul și cineva ne trimite un podcast sau un video și ne spune: „TREBUIE să vezi asta!„.

Nu, nimic nu trebuie. Nicio informație nu este vitală încât să avem nevoie s-o consumăm chiar ACUM, în acest moment. E ok, o să supraviețuim și fără ea, nu este apă.

Cursa pentru captarea atenției noastre face parte din The Distraction Economy – dacă mă urmărești de mai mult timp, știi că am tot scris și vorbit public despre asta. Pe scurt, funcționează astfel: cele mai bune businessuri din ziua de azi sunt cele care sunt cele mai bune la a ne distrage de la ceea ce vrem să facem. Modelul de business este de a da dependență și a genera interacțiune (click, like, share!). Ne mănâncă ore din viață și investesc miliarde de dolari pentru a face asta cât mai bine.

Cu alte cuvinte, plătim pentru conținut prin atenția noastră, nu prin bani.

Cu cât ne distrag mai bine și le folosim mai mult timp, cu atât fac mai mulți bani, cu atât suntem noi mai puțin concentrați pe ceea ce vrem noi să facem (facem mai puțin muncă de calitate), cu atât facem noi mai puțini bani.

Să spunem că dăm peste conținut care ni se pare interesant și ne-am dori să-l citim (sau să-l ascultăm / urmărim). În acel moment credem că avem doar două opțiuni:
1. Fie întrerupem ceea ce făceam înainte și interacționăm cu acel articol (îl citim, dăm play, click, like, share etc).
2. Fie doar îl deschidem într-un tab nou sau îl salvăm ca bookmark în browser, dar nu mai ajungem niciodată la el.

Doar că mai există și o a treia opțiune, una subestimată: să salvăm acel articol într-o aplicație tip Read-it-Later.

Este genul de aplicație prin care poți salva orice articol peste care dai, cu doar un click, și pe urmă îl poți citi ulterior direct din aplicație – fie în browser, fie pe mobil. Poți salva fie direct din articol (să zicem că ai citit primul paragraf al unui material și vrei să-l salvezi, fiindcă ți se pare suficient de interesant), fie îl poți salva fără să-l deschizi într-o fereastră nouă – doar dai click dreapta pe link. Ulterior poți citi articolul din aplicația read-it-later în browser sau pe mobil. Le poți citi online, sub o formă curată, simplă, axată pe informație. Adică fără design care să țipe după atenția ta sau reclame afișate.

Aplicațiile acestea au fost gândite în special pentru articole, însă poți salva în ele linkuri spre mai multe tipuri de conținut – video, social media threads, newslettere etc.

De exemplu, dacă preferi să te uiți la video-uri în pauza de masă, dar de fiecare dată pierzi timp încercând să decizi la ce să te uiți, poți păstra o listă de video-uri direct în aplicația de read-it-later, doar intri în ea și alegi acolo ce ai salvat în trecut.

Tiago Forte a folosit o metaforă interesantă pentru această aplicație în cursul lui, Building a Second Brain (despre care am mai scris în trecut): aplicațiile Read-it-Later sunt ca o sală de așteptare spre atenția noastră.

În loc să folosim inboxul mail-ului ca un sistem de management pentru content (sau, la fel de rău, pentru managementul taskurilor), ne ajută să avem acest pas intermediar – pentru a putea consuma content atunci când este convenabil pentru noi, nu în secunda când am dat peste un articol.

Aplicațiile de read-later sunt puternice deoarece ne permit să evadăm din rotița hamsterului: obiceiul prost de a reacționa imediat la orice informație nouă și strălucitoare pe care o descoperim online.

Ne forțează să punem pauză între momentul când dăm peste o resursă online care ni se pare interesantă și momentul când revizuim ce am salvat în aplicație.

Ce se întâmplă este că acea pauză ne ajută să le vedem într-o lumină diferită. Ne este mult mai clar dacă a citi acel articol salvat în urmă cu câteva zile este un mod prost de a ne petrece timpul sau, dimpotrivă, merită să ne investim astfel timpul.

Ne dăm seama că articolul ăla cu pisici de pe Buzzfeed e pierdere de timp. Pe de altă parte, realizăm că prioritizăm articolele alea lungi, mai degrabă apropiate de niște capitole dintr-o carte, pe care inițial am vrut să le omitem fiindcă eram obosiți sau pur și simplu n-aveam timp de ele. (Cum a fost ăsta despre Peter Thiel, în cazul meu – mai bun decât cartea scrisă despre el).

Două exemple de astfel de aplicații populare sunt Pocket – cea pe care eu o folosesc de ~10 ani, și Instapaper.

Extra tips pentru cum să folosești aplicația tip read-it-later:

• Obișnuiește-te ca asta să fie aplicația default în care intri atunci când ai timp la dispoziție. Nu intra pe social media în căutarea altor articole noi, vezi ce ai salvat deja în ea.
• Poți ordona articolele în aplicație în funcție de cât de lungi sau de scurte sunt – o opțiune bună atunci când știi cât timp ai la dispoziție.
• By default, eu ordonez articolele în funcție de cele mai vechi salvate. Dacă sunt articole peste care dau skip de 3 ori și văd că nu am chef să le citesc, atunci le șterg direct, nu le păstrez aiurea.
• Dacă ai deja o aplicație de acest gen și sunt sute de articole salvate în ea, dar la care nu ajungi niciodată, arhivează-le sau șterge-le pe toate. Ia-o de la zero.

Aplicația de read-it-later este o rotiță dintr-un sistem mai mare de knowldege management, care include:
1. Email-ul, mai exact folderul de Newsletters – acesta este „inboxul” principal de unde-mi iau conținut interesant. Sunt abonată la mai multe newslettere de calitate și fac mereu curat în ele. Am pus filtre astfel încât se îmi intre automat în folderul de newsletters, nu le văd niciodată în inboxul mail-ului. Le citesc eu atunci când este convenabil pentru mine – în batch, într-o singură pe săptămână.

2. Feedly – RSS feed reader-ul: este aplicația prin care aflu imediat dacă a apărut un material nou pe un site. Nu aștept să aflu de pe social media dacă un blogger a mai publicat un articol nou, că la cum funcționează algoritmul e posibil să nu aflu niciodată, și nici nu intru eu „manual” pe zeci de linkuri de bloguri. Feed reader-ul este o aplicație pe care știu că mă pot baza și că nu-mi va scăpa nimic.

3. Pocket – aplicația read-it-later pe care o folosesc eu – este locul unde salvez orice fel de conținut interesant pe care-l descopăr, de la articole la Tweeturi, episoade de podcast, videos sau chiar și newslettere. Le citesc ulterior. Este aplicația default în care intru atunci când am mici ferestre de timp. Probabil că altfel le-aș umple intrând în caruselul emoțional numit social media, în căutarea altor noi articole interesante. Nu mai bine citesc întâi ce am salvat deja?

4. Evernote – următorul pas în sistemul meu – este aplicația pe care o folosesc pentru a lua notițe. În ea îmi trec doar ideile cărora le-am acordat deja atenție, cele care am decis că sunt valoroase și nu vreau să-mi scape pe viitor. (Am testat și Notion, Simplenote, Google Keep și altele, dar pentru nevoile mele asta rămâne cea mai ok.)

5. Todoist – este aplicația de Task Management. Fiindcă nu este suficient să citesc, este important să și acționez, să fac ceva cu toată informația pe care o consum. Iar taskurile mi le trec în această aplicație.

* Eu folosesc variantele plătite la toate aceste aplicații, deși puteam rămâne la varianta gratuită. Am decis să plătesc nu fiindcă îmi lipseau acele extra features care vin odată cu planul plătit, ci fiindcă mă bazez pe ele pentru knowledge management. Sunt niște tool care-mi aduc valoare, mă ajută în tsunami-ul de informații disponibile, și mi se pare normal să plătesc pentru asta.

Extra screenshots din aplicația Pocket: web, mobile, și cum poți salva linkurile fără să le deschizi – ilustrat pe newsletterul meu:

Dacă vrei să citești mai multe despre consumul meu de informație, aruncă un ochi și peste acest articol: „Consumul de informație – ce aș fi vrut să știu acum 10 ani„.

Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.