Acest text a fost trimis întâi celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe texte de acest gen, te poți abona de aici.
„Genius, I have concluded, is the presence of not one ability but several that work together in tandem. Genius is far more tedious, far less romantic, far more rote, far less effortless, than we imagine it. The great writers in this book do not by and large put the right words on the right page in the right order on the first try. But in the place of perfection, they possess the quality of perseverance and a willingness to recognize their own shortcomings.” (Sarah Stodola)
Citatul de mai sus este din introducerea cărții Process: The Writing Lives of Great Authors, în care Sarah Stodola analizează procesul de scris și rutina unor scriitori celebri, nume precum David Foster Wallace, George Orwell, Franz Kafka, Ernest Hemingway, F. Scott Fitzgerald, Joan Didion, Virginia Woolf, Margaret Atwood și mulți alții.
Fiecare dintre ei are un capitol dedicat, în care Stodola ne trece prin procesul lor de scris și cum arăta o zi obișnuită din viața lor – sau cum încă arată, deoarece sunt și câțiva scriitori contemporani incluși.
Câteva lucruri observate de mine:
1. Pe cât de singuri erau atunci când scriau, pe atât de mult își trăiau viața în restul timpului.
Scriau, dar mai și ieșeau din „grotă”. Se expuneau la cât mai mulți oameni și experiențe interesante, observau ce se întâmplă în societate, se încărcau cu idei, după care procesul de a scrie devenea o supapă pentru acea energie acumulată. Aveau nevoie să-și trăiască viața, iar pe urmă luau emoțiile resimțite și le foloseau în scris.
Vorba lui Sebastian Junger: „For me, writer’s block means I don’t have enough information. I don’t have the goods, and I’m trying to make up in words what I don’t have in facts.”
(Ryan Holiday are un întreg articol pe tema asta, cu un sfat pe care l-a primit el de la un alt autor: You must live an interesting life).
2. Ceea ce mă aduce la următoarea idee: Mintea nu este pentru a stoca informații în ea, fiindcă nu este o librărie. Mintea este pentru a crea și a conecta idei.
Toată munca scriitorilor era inspirată din viața reală și se baza pe notițele pe care și le luau. Niciunul nu se aștepta să țină minte lucrurile în memorie iar atunci când se pune să scrie să-i vină inspirația pe loc, din piatră seacă.
Așa că luau notițe obsesiv. Aveau jurnale întregi în care scriauce au visat, notau idei de povești, fragmente de dialog auzite, evenimente interesante din viața lor, bucăți de text care au căzut la editare și au ajuns să fie folosite în alte romane etc.
Notițele erau un sistem pe care se bazau, le oferea încredere și liniște. Știau că vor putea profita pe viitor de ele, chiar dacă încă nu le era clar în cel fel sau unde.
Timp de câțiva ani, Margaret Atwood a tăiat și colecționat bucăți din ziare privind declarații extremiste făcute de diverși lideri, de la regimul Ceaușescu la dezbateri din SUA anilor ’80 privind drepturile femeilor. Le-a colecționat până când a decis că e timpul să le scoată din sistem și le-a folosit drept „combustibil” pentru o carte.
Jack Kerouac a ținut jurnal încă din adolescență și a scris peste 200 de caiete. Ținea întotdeauna o foaie și un pix lângă pat, ca să le acceseze ușor în cazul în care se trezea în miezul nopții cu vreo idee, să se asigure că nu-i scapă.
Joan Didion, deși sceptică în privința puterii notițelor, nu pleacă nicăieri fără un carnețel la ea. Soțul ei spunea că abilitatea de a nota când îi venea o idee făcea diferența dintre a fi în stare să scrie și a nu scrie. Am rezonat foarte tare cu citatul ăsta dintr-un eseu pe care l-a scris, unde spunea că de fapt păstrează notițe pentru a se reconecta cu o versiune veche a sa:
„I think we are well advised to keep on nodding terms with the people we used to be whether we find them attractive company or not. Otherwise they turn up unannounced and surprise us, come hammering on the mind’s door at 4 a.m. of a bad night and demand to know who deserted them, who betrayed them, who is going to make amends. We forget all too soon the things we thought we could never forget. We forget the loves and the betrayals alike, forget what we whispered and what we screamed, forget who we were. I have already lost touch with a couple of people I used to be.”
3. La fel de importante erau pentru ei momentele de plictiseală.
Își introduceau zilnic în program activități care nu-i stimulau și nu aveau nevoie de atenția lor, pentru a-și elibera mintea.
Cei mai mulți dintre ei aveau rutina de a se plimba zilnic pe jos, indiferent de vreme, pe aceleași trasee. Atunci le veneau cele mai multe idei și reușeau să se gândească mai clar la ce scriu.
Dacă ne folosim în permanență atenția și suntem hiper-stimulați, fără timp liber pentru a visa cu ochii deschiși și a lăsa mintea să se ducă unde vrea ea, ajungem să ne simțim copleșiți și în același timp ne este afectată memoria pe termen lung. (Trei cărți bune care vorbesc despre cât de important este să avem timp să ne plictisim: Peak Mind, Hyperfocus și Deep Work).
4. Mulți scriitori monitorizau obsesiv cât de mult scriau și când.
Hemingway ținea varianta pe hârtie a unui Google Calendar: își nota zilnic fiecare activitate și intervalul orar. Putea să-ți spună exact ce a făcut și cu cine în fiecare zi, la orice oră. Mai mult de atât, monitoriza cât de mult scrie, ca să se asigure că progresează. Câte cuvinte a scris? Câte pagini? Câte ore? La ce ore are mai multă energie? De unde lucrează cel mai bine?
Dacă nu monitorizezi, n-ai de unde să știi lucrurile astea și n-ai cum să începi să le îmbunătățești.
În același timp, știu că unii preferă să nu monitorizeze, fiindcă li se pare că le taie creativitatea. Sau poate ar afla că se plâng că nu au timp să scrie (sau să facă orice și-au propus), dar totuși în ultima săptămână au pierdut 16 ore pe Instagram sau TikTok. Ooops.
5. Poate că nu toți scriau constant, nu scriau zilnic, aveau luni întregi în care nu scriau deloc și se luptau cu procrastinarea. Cert este însă că niciunul nu avea așteptarea să-i iasă un text bine din prima.
Procesul de editare era separat și era la fel de important ca cel de a scrie.
Cei mai mulți aveau câte 6-7 drafturi la un manuscris și uneori le rescriau integral – unii chiar de mână, ca să încetinească intenționat ritmul.
Kafka își dădea foc la 90% din ce a scris. Hemingway a rescris finalul unui roman de 32 de ori și primele capitole de 40-50 de ori.
Iar data viitoare când te vei plânge că nu poți să lucrezi fiindcă dau vecinii cu bormașina sau cafeaua are gust de parcă ar fi fost trasă prin ciorapi purtați pe șantier, gândește-te la Nabokov, care nu avea spațiu pentru un birou în apartamentul lui mic, așa că scria din baie, din cadă sau chiar de pe WC, improvizând cu o placă de lemn sau o valiză. Avea nevoie să lucreze toată ziua pentru a face bani, să se întrețină, așa că ajungea să scrie toată noaptea. Atunci când piața pentru literatură rusă se micșorase, a trecut la scris în engleză. Lolita a scris-o în timp ce călătorea, oprea într-o parcare și scria pe bancheta din spate.
***
Singurul lucru mai rău decât a scrie (sau a crea – indiferent de formă) este a continua să consumăm informație.
Avem mintea în permanență hiper-stimulată de informații noi și strălucitoare – fie ele din newslettere, cărți, documentare, podcasturi, Twitter threads. Adunăm idei valoroase, consumăm conținut și nu facem nimic cu el.
Așteptăm condițiile perfecte pentru a face lucruri, a crea, a produce – dar putem să așteptăm mult și bine, fiindcă nu există așa ceva.
Însă folosim perfecțiunea și research-ul (extra consumul de informație) ca scuză să nu acționăm, să nu folosim ceea ce am acumulat.
Nu-l aplicăm, doar ne luăm spike-uri de dopamină. Rămânem blocați într-o rotiță de hamsteri.
Ajungem să fim agitați și desensibilizați la ce se întâmplă. Nu mai apreciem informația pe care o consumăm, dar în același timp tot căutăm informații noi și variate.
La un moment dat, avem nevoie să punem punct etapei de acumulat informație și explorat opțiuni și să începem să le exprimăm într-un fel, să producem ceva cu ele. Să decidem, adică să eliminăm din opțiuni (cuvântul a decide vine din latină și înseamnă a tăia).
Altfel ne alegem doar cu zeci de proiecte zombie pe care le-am început și nu le ducem niciodată la capăt, fiindcă tot așteptăm să mai consumăm informație sau să vină momentul perfect.
– Cristina
Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.
