Accountability group – cum funcționează & concluzii după un an

Se apropie finalul de an, acea perioadă când ne-am obișnuit să ne uităm atent la lunile care au trecut, să tragem niște concluzii și să facem planuri de viitor. Trecerea dintre ani este pentru mine de două ori mai puternică, fiindcă marchează și un nou an din viață (da, sunt născută pe 1 ianuarie).

2019 a fost despre a-mi construi obiceiul de a face introspecție periodic, nu doar o dată pe an, ci zilnic, săptămânal și lunar. Făceam asta deja, însă într-un mod destul de haotic, așa că am încercat să o transform într-o rutină cu un cadru bine definit.

În jurnal scriam on and off de prin 1999. Anul ăsta, pe lângă scris zilnic în jurnal, am început și exercițiul de a face liste cu lucruri pentru care sunt recunoscătoare. Mă forțează să observ lucrurile pozitive din viață, în loc să-mi risipesc energia pe o jumătate inexistentă a paharului. Am început să trag niște concluzii la finalul fiecărei săptămâni, înainte să trec prin agenda pentru săptămâna următoare.

Tot din 2019 am un obicei complet nou și care simt că a contat enorm: am pornit un accountability group lunar cu Alex și Andra, doi dintre cei mai apropiați și vechi prieteni ai mei.

Articolul de azi nu este despre obiceiul de a-mi face agenda săptămânală, journaling sau exercițiul de gratefulness (promit să le dedic alte articole), ci despre acest grup de accountability, fiindcă tocmai am avut a 12a întâlnire lunară iar ce scriu aici sper să fie de ajutor și altcuiva.

Uite cum funcționează în cazul nostru întâlnirile de accountability, sistemul la care am ajuns după un an:

1. Ne întâlnim la începutul fiecărei luni pentru o discuție care durează în medie 3-4 ore. Pe lângă acele ore, ne luăm puțin timp și înainte de întâlniri ca să stăm singuri, doar noi cu gândurile noastre și cu orice fel de aplicație / tool care ne ajută să trackuim lucrurile, să punem la un loc pe o foaie tot ce s-a întâmplat în ultima lună.

2. În acele ore împreună, fiecare dintre noi trece pe rând prin recapitularea lunii anterioare. Analizăm ce ne-am propus să facem, ce ne-a ieșit, ce a mers bine, ce nu am reușit, ce schimbări vom face în luna următoare, ce provocări ne așteaptă și lucrurile principale pe care ne vom concentra. Ne ținem responsabili reciproc, avem grijă să n-o luăm pe arătură. Și le punem în scris, fiindcă știm că nu ne putem baza doar pe memoria proprie.

3. La final ne întrebăm cum ne putem ajuta, ce lecții am învățat din situații similare – sunt șanse mari ca unul dintre noi să mai fi trecut înainte prin provocări asemănătoare. Facem pe avocații diavolului, ne gândim la orice fel de potențiale piedici care pot interveni – fiindcă ne cunoaștem foarte bine și știm ce puncte slabe are fiecare dintre noi. Plus că lucrurile nu merg niciodată așa cum ți le planifici și atunci preferi să conștientizezi how shit might hit the fan. Nu este pesimism, este realism, eu una prefer să anticipez și să am multiple planuri de rezervă decât să mă ia prin surprindere și să accept că „așa a vrut soarta”.

Este ceva asemănător cu ce povestea Marc Andreessen într-un episod vechi din podcastul lui Ferriss. Marc e co-fondatorul Andreessen Horowitz (probabil cea mai renumită VC firm din lume) și unul din oamenii care au făcut istorie în tech startups (co-creator Mosaic – primul browser de internet, Netscape, Loud Cloud). Atunci când au nevoie să ia o decizie importantă, își pun la testare felul de a gândi. Formează ceea ce numesc „Red Team”, o echipă de dezbatere care să vină cu contra-argumente și trec prin toate felurile în care lucrurile ar putea merge rău – chiar dacă li se pare cea mai minunată idee posibilă.

Annie Duke, fosta jucătoare profesionistă de poker, spunea în Thinking in Bets că: „Incorporating uncertainty in the way we think about what we believe creates open-mindedness […]. There is no sin in finding out there is evidence that contradicts what we believe. The only sin is in not using that evidence as objectively as possible to refine that belief going forward.

Este important ca oamenii cu care faci un accountability group să bifeze niște criterii. Să ai încredere în ei, să știi că te poți baza pe ei, să îi respecți pentru ce au realizat, să știi că spun lucrurilor pe nume (ceea ce Ray Dalio numește radical transparency) și nu există conflict de interese.

De ce este important să fie niște oameni în care ai încredere că iau ei decizii bune în viața proprie? Fiindcă altfel n-o să iei în serios feedbackul pe care ți-l dau, n-o să aibă impact la fel de mare.

În același timp, aveți nevoie de o detașare emoțională. Nu vreți să vă protejați sentimentele și să rămână lucruri nespuse, ci ai nevoie de cineva care este în stare să-ți atragă atenția asupra punctelor oarbe sau e ok să-ți spună și lucruri cu care poate nu ești confortabil – iar tu să faci același lucru, fără să vă treacă măcar prin minte gândul că acest lucru ar putea afecta în vreun fel prietenia.

Nu vrei să-ți fie manageri, subalterni sau parteneri de business, fiindcă există niște conflicte de interese acolo pe care, oricât de maturi și raționali v-ați crede, nu veți reuși să treceți peste și veți auto-cenzura sau veți spune lucruri cu un interes – chiar și neintenționat.

Când și unde să vă întâlniți? Noi inițial făceam aceste întâlniri în prima miercuri a lunii (când încep să urle sirenele de alarmă de test prin București), dar în ultima perioadă, de când se întunecă devreme, am început să le mutăm în diminețile de weekend. Asta fiindcă știm că durează mult și suntem mai odihniți atunci, nu grăbim lucrurile că ne cad ochii’n gură de somn.

În schimb, încă avem o problemă cu locul unde să mergem să facem aceste întâlniri, nu reușim să găsim locuri ok. Vrem să aibă ceva de mâncare, să nu fie locuri mici și înghesuite – ca să nu ne simțim prost că ocupăm o masă atâtea ore sau să ne respire în ceafă persoana de la masa alăturată. În același timp, să nu fie zgomot, că nu vrem să ne bubuie muzica în cap dimineața și să fim nevoiți să țipăm ca să ne auzim. Și nu vrem să facem la noi acasă sau la birou, ca să nu existe presiunea asta a gazdei.

Cât de mare să fie grupul? Trei mi se pare numărul ideal. Dacă sunteți doar doi, riscați să nu vă țineți de aceste întâlniri sau să aveți perioade când treceți în același timp printr-o criză, pe când în trei sunt mai mari șansele ca unul din voi să rămână echilibrat și să-i tragă și pe ceilalți înapoi la suprafață. În doi este posibil să mai scape punctele oarbe, în trei este mai ușor ca unul din voi să le observe și să le și verbalizeze. Iar dacă sunteți patru sau mai mulți, deja nu apuci să te duci suficient de în profunzime pe probleme, rămâi la un nivel mai superficial.

Încă ceva. Pentru mine nu a funcționat varianta remote de accountability group, am nevoie de energia luată din întâlnirile fizice. Spun asta fiindcă am mai avut o încercare în vara 2018, cu un prieten din Australia, dar n-am reușit să ne ținem de plan. Nu știu, poate la altcineva funcționează.

Am revenit asupra acestui obicei și am zis să-i mai dau o șansă la începutul anului, când citeam Blitzscaling, noua carte a lui Reid Hoffman (co-fondatorul LinkedIn, investitor și ex VP PayPal). El povestea că în fiecare lună ia cina cu Brian Chesky, co-fondatorul și CEO-ul AirBnB, unde împărtășesc ce au învățat în ultimele săptămâni și își oferă reciproc feedback. Brian Chesky spune că: „I’m shameless about getting feedback„, iar Hoffman că: „Leveraging a board like this can help you manage risks and increase the potential upside of your actions.”

Am putea face și singuri toate lucrurile astea, fără să avem acest accountability group? Da, cu siguranță da.

La fel ca în coaching, întotdeauna poți ajunge și singur la aceleași concluzii sau lecții, nu este obligatoriu să ai pe cineva alături, dar cu siguranță accelerează și ușurează lucrurile.

Un grup de accountability te face mai responsabil și te ghidează. Devine o ancoră utilă în momentele când îți este greu, fiindcă știi că ai un spațiu safe dedicat, unde poți să scoți tot ce-i mai negru de sub preș.

Evident, această plasă de siguranță emoțională este acolo și în restul timpului, oricând ai avea nevoie (cu Alex și Andra oricum vorbeam și vorbesc zilnic de mulți ani), dar întâlnirile astea de accountability sunt clar definite, puse deoparte special pentru asta.

Indiferent de ce altceva se întâmplă în viața ta, te forțează să te oprești și să te gândești un pic la ce faci. Sunt câteva ore care, precum alte obiceiuri bune (de la mâncat sănătos la somn și sport), îți amplifică tot ce faci în restul timpului. Analizezi ce a mers bine și ce a mers prost, tragi concluzii, decizi dacă o ții tot așa sau schimbi ceva, ce schimbi și ce metrici să urmărești. Te ajută să te recalibrezi și să-ți dai un reset.

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

1 comentariu

1 comentariu. Leave new

Dă-i un răspuns lui New year, new me: despre formarea de obiceiuri (spoiler: nu există niciun secret!) – Cristina Chipurici Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed