Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.
Ca oameni, suntem construiți să fugim de incertitudine. O preferăm doar în situații când ne credem în control și riscurile sunt asumate (cum ar fi atunci când călătorim, practicăm sporturi extreme, jucăm sau pariem). Nu ne plac schimbările și ne grăbim să ajungem cât mai rapid la o decizie.
Cu cât suntem mai stresați, cu atât sunt mai mari șansele să ne blocăm într-o rutină. Intrăm pe pilot automat și facem aceleași lucruri, chiar dacă este clar că ceva nu funcționează. Ne este mult mai frică, supraestimăm riscurile la care ne expunem și nu mai reușim să internalizăm informația nouă care ne-ar ajuta să schimbăm strategia și să ieșim din blocaj.
Toate astea au legătură cu felul în care am supraviețuit și evoluat ca specie, cum ne-am coordonat pe vremea când încă eram în stadiul de trib care fuge prin junglă pentru a-și salva viața.
Nu mai fugim de animale sălbatice și, să fim realiști, suntem mai în siguranță ca oricând. Cu toate astea, în continuare avem nevoia să ne spunem tot felul de povești despre noi și despre identitatea noastră. Ne trebuie doza de certitudine și stabilitate.
Creierul nostru nu este în stare să facă diferența între pericolele care ne amenință cu adevărat viața (ursul care ne fugărește prin pădure) sau pericole care doar credem că ne-ar putea amenința viața (mail-ul ăla de la șef? Nu, nu o să ne omoare, chiar dacă simțim asta înainte să-l deschidem).
***
Când cineva mă întreabă ce fac, cu ce mă ocup, parcă mi se blochează neuronii. Mă trezesc că-mi ies din gură bâlbe de genul: „Ăăăă… blog / newsletter / marketing / muzică / educație pe cyber security / streetwear…” (în timp ce mă întreb: undeee e verbul?). Nevoia de a mă defini îmi provoacă o stare de maximă anxietate. Drept urmare, uite, azi scriu din nou pe tema asta.
Sunt într-o perioadă în care trec (a câta oară?) prin schimbări importante, iar simt că o iau de la zero pe plan profesional. Și atunci presupun că e normal să mă agăț de rutinele pe care le-am construit, de relațiile stabile din viața mea, de ce îmi este deja cunoscut. Am nevoie de ele ca să mă simt în siguranță, chiar dacă știu că viața nu-mi este în pericol și n-o să mor de foame / frig / lipsa unui acoperiș deasupra capului.
Există câteva lucruri care au rămas constante de când mă știu. Am un fir unic care a legat tot ce am făcut, orice decizie pe care am luat-o. Poate că nu mi-a fost mereu clar, dar știu că a fost acolo când am avut nevoie de busolă.
Am căutat mereu independența și autenticitatea – față de mine, înainte de orice. Atunci când conștientizez că ceva nu (mai) este în armonie cu convingerile proprii, atunci când învăț lucruri noi despre mine, fac orice să schimb cât mai rapid ecuația și să rezolv noua problemă.
Pe urmă vine nevoia de a învăța, a-mi accelera dezvoltarea și a ajunge la cel mai bun mod de a face un lucru. Învăț din toate sursele posibile, indiferent că este vorba de mentori (reali sau imaginari), cărți, cursuri, prieteni, experiențe la care mă expun, propriile greșeli etc.
Nevoia de a învăța și a evolua vine la pachet cu o doză de scepticism. Pun totul la îndoială, inclusiv convențiile sociale sau autoritățile. Dacă mi se spune să fac ceva doar fiindcă așa s-au făcut mereu lucrurile sau așa face toată lumea… o să ignor, fiindcă nu este un motiv suficient de bun (ceea ce mi-a îngreunat de multe ori viața).
Analizez și trec totul prin filtrul meu rațional (mă rog, sau care măcar aspiră la statutul ăsta), întrebându-mă în permanență dacă ceva are sens sau funcționează, să mă conving întâi singură că aia este calea cea mai bună.
În egală măsură, mereu am simțit nevoia de a împărtăși cu cei din jur toate acele lucruri pe care le învăț, și am făcut asta sub toate formele posibile, de la scris la lansat proiecte, făcut traininguri, workshops sau construit și coordonat echipe.
Și, iată, în ultimul an am învățat un lucru nou despre mine. Am adăugat un asterisc la acea nevoie de contribuție. Acum știu că nu este suficient să scriu despre ce învăț. Vreau să și văd felul în care își schimbă viața în bine oamenii pe care-i ajut, vreau să le fiu alături în tot acel proces – și mă ajută și pe mine să evoluez. Și poate că mă face să simt că eu contez, că am un sens în viața asta, fiindcă nu exist într-un vacuum.
Acesta este motivul pentru care am repornit acest newsletter și, tot din acest motiv, am luat împreună cu Bobby decizia să ies din The CEO Library, proiectul pe care l-am pornit împreună în urmă cu 2+ ani. Sunt recunoscătoare, a fost o oportunitate minunată să învăț multe lucruri într-un timp scurt despre creșterea unui proiect atât de ambițios dar, mai important de atât, am învățat multe despre mine.
Presupun că acest anunț nu este o surpriză – în momentul când am redeschis Friday Read, am scris despre cât de important este pentru mine să existe o conexiune de calitate cu oamenii din jur, cu cei din România. Mă motivează să învăț lucruri, să le împărtășesc, dar și să văd impactul pe care-l au, să știu că eu sunt în spatele cortinei atunci când oamenii își ating țelurile.
So, ce urmează?
Pentru început, o să am mai mult timp pe care-l pot dedica acestui newsletter 
După ce l-am repornit, am simțit nevoia să fac un pic de „catching up”, să trec prin toate destăinuirile și schimbările (m-a ajutat să mi le clarific și eu mai bine în cap). Încet-încet, o să revin la vechiul format, cu multe linkuri și recomandări de cărți.
Am făcut zilele trecute și o pagină proprie de Patreon – este doar o formă extra pentru cine își dorește să susțină tot conținutul gratuit pe care-l produc. O să ofer acolo early access la workshopurile pe care le organizez + o să încerc să fac rost de oferte (reduceri) la produse/servicii pe care le folosesc și le recomand deja. Aici: https://patreon.com/pyuric
Mai am și altele „la cuptor”, dar cred că momentan sunt destule ‘de digerat’ pentru o singură zi de vineri.
Ah. Încă o veste huge: Ryan Holiday vine pentru prima oară în România (woohooo)! Se întâmplă datorită organizatorilor GPeC, conferința de ecommerce și digital marketing. Am scris pe blog mai multe despre influența pe care a avut-o asupra mea și de ce l-am tot menționat în ultimii ani cu fiecare ocazie pe care am avut-o, și ofer la concurs un pachet cu toate cele 8 cărți ale lui + o invitație la GPeC Summit (4-5 noiembrie), dacă vrei să-l vedem împreună live. Toate detaliile sunt aici (te poți înscrie până luni).
P.S. dacă vrei să îți înțelegi mai bine comportamentul & reacțiile, îți recomand o carte genială prin care tocmai trec: Behave, a lui Robert Sapolsky. Încă nu am terminat-o, dar probabil că este cea mai bună carte pe care am citit-o vreodată (și cu siguranță este cea mai grea de până acum). M-a convins acest episod din podcastul lui Peter Attia și n-am regretat. Promit să extind subiectul după ce o termin.
Salutări din munți,
– Cristina
Acest text a fost întâi trimis celor abonați la newsletterul meu, Cristina’s Friday Read. Dacă vrei să primești mai multe resurse de acest gen, te poți abona de aici.
