Ryan Holiday vine în România! (+ concurs)

În copilărie am învățat singură să citesc și devoram orice găseam în casa părinților, de la ziare și reviste până la cărți de Stephen King. S-a rupt filmul cândva în clasele primare – și rupt a fost până am ieșit din sistemul școlar, fiindcă până pe la 20 și ceva de ani nu am mai citit deloc cărți. Repulsia a fost probabil legată de conflictul meu cu autoritățile – nu în sensul “probleme cu poliția”, ci la modul “am fost forțată să citesc niște cărți extrem de plictisitoare, fără să înțeleg cum m-ar putea ajuta vreodată“.

Nu-mi amintesc cum l-am descoperit pe Ryan Holiday, un autor, antreprenor și marketer american de aceeași vârstă. Și-a pornit un blog tot în urmă cu 13 ani, pe când era în primul an de facultate, și există un oarecare overlap al activității profesionale: un mix între scris / lansat proiecte proprii de content și strategie media / PR / guerrilla marketing pentru oameni creativi.

A scris mult pe tema cărților citite, cum l-au ajutat și cum i-au schimbat viața în bine. A avut norocul să interacționeze cu oameni (care în timp i-au devenit mentori) care citeau enorm și l-au influențat și pe el, l-au îndrumat spre cărți care să-l ajute să-și accelereze dezvoltarea personală și profesională. Articolele lui mi-au deschis și mie ochii, am început să realizez câte lucruri am ratat necitind cărți, un fel de “fraiero, uite câte ai fi învățat și cât de departe ai fi putut ajunge dacă n-aveai repulsia asta“.

Evident, a fost doar unul din mai mulți factori care m-au lovit cam în aceeași perioadă și au declanșat o schimbare de mentalitate. Au mai contribuit la asta și faptul că am schimbat anturajul și cei cu care m-am înconjurat devorau cărți la greu (cei de la CTC, de exemplu, cu care-mi petreceam pe atunci mare parte din timp, erau hardcore readers), plus cursurile unui Master în Music Business de la o facultate din SUA, când am fost expusă la complet altă abordare educațională.

Am trecut de la 0 la peste 50 de cărți citite pe an, într-o goană disperată să recuperez toți acei ani. Când am pus punct definitiv capitolului muzică, am pornit The CEO Library, o platformă în engleză cu cărți recomandate de oameni care sunt printre cei mai buni la ceea ce fac, din dorința de a-i ajuta și pe alții să nu facă aceeași greșeală pe care am făcut-o eu. Am publicat un ghid uriaș despre cum mi-am construit acest obicei, iar povestea mea a apărut și într-un material BBC.

Tot în ideea asta, în ultimii ani am scris sute de newsletters (mă refer la cel personal și la cel pentru The CEO Library) și pe Ryan l-am menționat în multe din ele. A avut o influență pozitivă asupra mea, mă bucur că l-am descoperit și atunci mi se pare normal să-l promovez mai departe, fiindcă sper să îi ajute și pe alții la fel de mult cât m-a ajutat pe mine.

În vara 2017 am participat la o sesiune privată de Q&A cu el – a fost bonus pentru cei care pre-comandaseră o carte pe care tocmai o lansase, și la final i-am scris: “No more questions, just wishful thinking: that your next book tour will pass through Eastern Europe as well. (hope your book agents/promoters read this – lots of fans in Romania! )”.

Sinceră să fiu, nu-mi făceam mari iluzii că s-ar putea întâmpla, dar am scris asta doar ca să fiu împăcată că fac tot ce-mi stă în putere ca să cresc șansele să vină în România. Dacă nu știe nici echipa lui, nici vreun organizator de evenimente din România că ar avea aici oameni interesați să-l vadă, atunci chiar nu există speranțe să intrăm pe radarul lor și putem noi să așteptăm mult și bine să se întâmple.

Doi ani mai târziu, iată că dorința devine realitate și Ryan o să vină pentru prima oară în România – OMG OMG OMG! Nu pentru a-și promova cartea nouă (care tocmai s-a lansat, btw: Stillness is the Key, a treia și ultima din trilogia lui despre filosofia stoică), ci la inițiativa organizatorilor GPeC – bless you!

GPeC Summit este conferința de ecommerce și digital marketing care se va ține în București, la TNB, pe 4-5 noiembrie 2019 (luni-marți), și au invitați foarte mulți speakeri internaționali care vin pentru prima oară în România și de la care avem multe de învățat. De câțiva ani buni încerc să nu ratez niciuna din ediții, fiindcă este o oportunitate bună să înveți lucruri de la oameni care sunt cu adevărat specialiști – prin ce au realizat, nu prin self-promo, și care chiar știu despre ce vorbesc. GpeC este mai utilă și mai bine organizată decât multe alte conferințe din Europa de Est (unele din ele mai și costă mult mai mult, dar funcționează fiindcă sunt ‘împachetate’ mai sexy) (promit să extind subiectul într-un articol separat).

De fapt, unde voiam să ajung cu toate astea: pun de-un concurs:
1. O invitație să-ți petreci ziua de 4 5 noiembrie împreună cu mine la GPeC, să-l vedem live pe Ryan (1-day conference pass, în valoare de €189).
2. Un pachet cu toate cărțile scrise de Ryan, inclusiv cea proaspăt apărută (8 cărți, în valoare de €105).

Cum poți câștiga?

Lasă mai jos un comentariu în care să împărtășești un citat favorit dintr-o carte și să povestești cum l-ai interpretat, ce-ai învățat din el și cum te-a ajutat să treci peste un obstacol din viața ta. Menționează și al cui este citatul și ce premiu ți-ai dori să câștigi din cele 2 variante. Ai timp până pe 21 octombrie (inclusiv).

De asemenea, ar ajuta dacă ai da un share la site-ul GPeC la tine pe social media sau să scrii despre asta pe blog (dacă ai așa ceva), ca să dăm mai departe vorba că vine Ryan în România. Nu-ți condiționez participarea la concurs de asta, dar orice share care ajută la promovarea evenimentului este binevenit. Dacă vrem cât mai multe evenimente cu speakeri mișto, este important să-i susținem pe cei care le organizează, nu?

Ăsta este pachetul cu toate cărțile pe care le dau premiu, btw:

Ryan Holiday scrie despre marketing, manipulare media, cultură și condiția umană, cu accent pe filosofia stoică. A fost director de marketing la American Apparel, după care și-a pornit propria agenție, Brass Check, prin care a făcut campanii de promovare pentru clienți precum Tim Ferriss, Tony Robbins, James Altucher, Arianna Huffington, Google, Complex, Onnit, Amazon și mulți alții. A publicat până în prezent 8 cărți și mai are multe altele la care a contribuit ca ghost writer.

Prima lui carte, “Trust Me, I’m Lying“, a fost publicată în 2012 și dezvăluie felul în care platformele media funcționează și cum pot fi manipulate, cu exemple proprii de campanii pe care le-a făcut pentru clienții lui, dar și cum s-au întors toate împotriva lui și cât de greșit și toxic este întregul sistem.

Ce-mi place cel mai mult este nivelul lui de introspecție și cum își analizează deciziile greșite pe care le-a luat. Ryan vorbește foarte mult despre ego, despre cum i-a afectat pe cei care-i erau mentori, dar și pe el.

În prezent deține o fermă în Austin, Texas, unde locuiește împreună cu soția și cei doi fii.

Alte proiecte lansate de el unde-l poți urmări:
Daily Stoic – după cartea cu același nume și care are și un newsletter zilnic excelent, cu idei înțelepte preluate și interpretate din stoicism, o filosofie antică bazată pe principii evergreen care pot fi aplicate și-n viața noastră haotică modernă.
Writing Routines – interviuri cu autori care vorbesc despre rutina lor de scris, dar și cărți care i-au marcat.
The Daily Dad – un newsletter zilnic cu sfaturi pentru tații care vor să devină mai buni.
RyanHoliday.net este blogul personal – de aici te poți abona și la newsletterul lui lunar, unde scrie despre ce cărți a citit și recomandă.

***

La GPeC Summit 2019 îi vom vedea live și pe:

  • Vitaly Friedman (co-fondatorul și redactorul-șef al Smashing Magazine, expert în UX și UI Design)
  • Andy Crestodina (considerat de Forbes Top 10 Online Marketing Experts to Watch la nivel mondial)
  • Christian Holst (co-fondatorul Baymard Institute – cea mai apreciată companie de Web Usability Research din Europa, expert în Usability pentru E-Commerce)
  • Els Aerts (co-fondator AG Consult împreună cu Karl Gilis, expert în User Research cu 18 ani de experiență)
  • Angie Schottmuller (considerată The Queen of Conversion-Centered Content Strategy and Organic Lead Generation)
  • Tiffany daSilva (one of the most influential Growth Marketers, potrivit Mashable)

WHO’S COMING WITH ME?


28 Comments

  1. “If there is no enemy within, the enemy outside can do us no harm” – African proverb.
    Fara premiu, stima.

  2. Mona Mihaela Iorgulescu Reply to Mona

    “Viaţa unui om este ceea ce gândurile lui o fac să fie.” – citat din cartea “Meditatii de Marcus Aurelius. Este mesajul central al stoicismului pe care trebuie sa-l tinem minte mereu, care inseamna ca noi decidem reactia, sentimentlele si cum raspundem la ce ni se intampla. Avem puterea sa hotaram intelesul unui eveniment, nu altcineva. ceea ce este libertate. Acest citat m-a ajutat in viata in sensul ca, atunci cand imi faceam tot felul de ganduri inainte de un eveniment, mi-am dat seama ca nu are nici un rost sa imi imaginez ceva ce s-ar putea sa nici nu se intample si ca s-ar putea chiar sa fie bine. M-a ajutat si cand eram suparata dupa comentariile si reactiile negative ale unor persoane, spunandu-mi ca numai de mine depinde daca ma intristez sau nu.

  3. “The process of building Habits is actually the process of becoming yourself” – James Clear/Atomic Habits. Deși eu sunt mai de mult îndrăgostită de lectură, până la +20 de ani pentru mine lectura a fost doar prilej de relaxare/evadare din cotidian. Când am venit la facultate in București am avut marea dezamăgire: nu doar că nu aveam colegi care citeau, dar nu prea aveam nici cu cine vorbi despre ce citeam. Cred că au fost vreo doi ani in care lectura nu m-a ajutat pentru că m-a făcut să mă închid în mine. Treptat, mi-am dat eu seama că ține super mult de felul în care aleg sa interpretez lucrurile. Anul acesta am citit aproape la fel ca in acel an I de facultate, dar am citit cu folos (sau așa îmi place să cred). Mi-am dat seama că totul e un proces și am învățat să mă accept mai mult pe mine și toate etapele prin care am trecut. Ce am învățat eu din cartea lui James Clear dincolo de a-mi dezvolta un sistem de healthy Habits e că absolut fiecare decizie și obicei adoptate sunt un pas dintr-un proces mai amplu de construire a unei identități. Iar eu sunt astăzi ceea ce sunt pentru toate deciziile (bune sau proaste) pe care le-am luat în ultimii ani. “Stilness ia the key” mă așteaptă și pe mine pe Audible (am ales varianta audiobook pentru că aveam un credit in app și m-am gândit că l-aș investi în felul acesta). Așa că dacă ar fi să câștig as alege ziua de Gpec (la care am fost și eu în mai) + un booktalk cu tine despre cărțile lui Ryan și nu numai.

  4. Vlad Roșu Reply to Vlad

    ‘Good things come to those who wait’ – proverb. Nu as stii exact sa spun unde l-am auzit prima data. Ideea e ca l-am interpretat asa cum trebuie, in sensul ca rezultatele vor aparea dupa o munca serioasa, trebuie doar sa am rabdare. De altfel, cele mai mari reusite din viata mea au venit din a doua incercare. Am avut rabdare iar munca a dat roade. ‘Treat your inferiors in the way in wich you would like to be treated by your own superiors’ – Seneca / Letters from a stoic. Citatul acesta ma ajuta sa fiu un lider la locul de munca, nu doar un sef.
    Inteleg ca ai cerut doar un citat, dar sunt destule astfel de lectii pe care le pot pune aici.
    Nu am un site sau blog unde sa public evenimentul dar i-am dat un share pe facebook. Mi-ar placea cartile happy

  5. “Normal că viața mă sperie uneori și mi se pare firesc să fie așa, dar nu pun chiar totul la inimă. Dau din mine tot ce pot și merg înainte sută la sută, iau din viață ce-mi plac și dau la o parte ce nu-mi place.” din Pădurea Norvegiană a lui Murakami. Merg la GPeC, aşa că trag speranță la cărți 🤞

  6. Ruxandra Margoi Reply to Ruxandra

    “Do more than belong: participate. Do more than care: help. Do more than believe: practice. Do more than be fair: be kind. Do more than forgive: forget. Do more than dream: work.” — William Arthur Ward
    Sa fii conectat cu tine, prezent și sa te pui in miscare, pentru tine și pentru ceilalți.

  7. Hello Cristina si oricine altcineva mai citeste acest comentariu.

    Niciodata nu sunt sigur care este perceptia cuiva dupa ce mentionez numele persoanei in cauza, insa indiferent de perceptie, presupun ca munca si vorbele sunt apreciate fara prea multe prejudecati (cel mai apropiat cuvant de mental bias).

    “Nothing has any meaning except the meaning we give it” – Tony Robbins.

    Chiar daca in principal aceste cuvinte cred ca provin din taramul NLP, pot spune ca este destul de apropiat filozofiei stoice. Cred ca oricine citeste acest comentariu este cam familiarizat cu filozofia stoica, insa ceea ce pot spune este ca in perioada in care am facut un deep dive in filozofia stoica, mindsetul a cam fost unul de genul “nothing has any meaning, chill”.

    Pot spune ca si-a indeplinit misiunea dar este oarecum un sistem care cred ca functioneaza mai bine cand vorbim cu noi insine, in capul nostru. Poate e vorba de subiectivitate insa din acel “citat” de mai sus, sa ii spunem asa, as evidentia faptul ca dupa ce dam un inteles unui lucru, apoi luam si o actiune, fiindca oricat de introvertit am fost, sunt si voi fi, nu pot sa nu recunosc ca totusi fara o comunicare buna cu alte persoane, viata nu este la fel de implinita. Plus ca probabil si Ryan Holiday stie asta dupa ce am vazut la cate podcasturi a fost recent.

    Citatul folosit mai sus combinat cu orice “obstacol” din calea noastra cred ca e o reteta destul de buna pentru oricine axat pe achievement si nu numai.

    De asemenea, nu pot decat sa aplaud aceasta initiativa, iar premiile cred ca se potrivesc 100% audientei. Cum nu sunt interesat atat de mult de rezultat precum de proces, mentionez ca oricare din cele 2 premii este binevenit daca oportunitatea apare. We all need some variety in our life, mai ales daca suntem asa ordonati si disciplinati dupa citirea tuturor acestor genuri de carti.

  8. “Daca vrei sa faci ceva in viata, trebuie sa fii mai puternic decat frica.” (Translatorul, Daoud Hari)
    despre curaj si puterea de a iesi din zona de confort, despre evolutie, despre adrenalina, fie si cea venita din fricahappy

    nu pot participa la gpec, dar m-as bucura mult de carti, multumesc

  9. Mihaela Corbeanu Reply to Mihaela

    “The future enters into us, in order to transform itself in us, long before it happens” (Rainer Maria Rilke).
    E unul din multele citate din Hit refresh a lui Satya Nadella. Am citit asta intr-o perioada in care aveam de ales intre doua drumuri profesionale: unul lin si caldut in care imi construisem deja o voce si altul complet nou in care urma sa o iau de la zero.
    Am facut pasul si am schimbat macazul. Nu e 100% meritul citatului, nu ma trezesc dimineata si sunt convinsa ca sunt pe drumul corect. Dar stiu ca tot ce vine inspre noi ne ajuta sa ne slefuim asperitatile, sa ne cicatrizam ranile si sa devenim mai mult noi.
    La gpec nu ajung, dar nu refuz cartile lui Ryan happy

  10. Consistently good beats intermittent perfect. – Carmen Albisteanu

    Mai mereu am fost o perfectionista. Imi place ordinea si curatenia, mai ales in casa, asa ca mereu cand e vorba de “facut ordine” il vad ca acel mare eveniment care TREBUIE facut si probabil ca fac o imagine mai mare in capul meu decat ar trebui. Iau foarte in serios. Insa acest lucru l-am observat ca m-a tras inapoi dpdv al greutatii intotdeauna.
    Chiar daca problema greutatii s-a tras intr-o anumita masura si din cauza ca exista o problema cu tiroida, acolo nu am reusit aproape niciodata sa imi dau seama cum nu am putut sa dau greutate jos si apoi sa ma si mentin. Am avut perioade in care faceam totul bine si existau rezultate dar ca in viata fiecaruia, mai apar unele lucruri si cand ceva nu mai era “perfect” ca la carte, era in cealallta extrema. Daca intr-o zi nu mai era acea zi perfecta cu 1400 de calorii si niste miscare, era cealalta zi cu inghetata, carbi si usor peste 2000 sau chiar 3000 de calorii cateodata.

    Odata ce am inteles ca mai bine o doza zilnica efectiva, nu o supradoza in fiecare zi (pana cand apare acel burnout) atunci am reusit sa am o perspectiva lunga asupra viitorului si mereu sa ma uit la rezultatele care vin intr-o luna, in 2, sau in 12 daca faci ceva constant, chiar daca nu perfect. Acum pot sa fac si curatenie mai rar si nu mai e o asa mare problema, fiindca a vrea sa fie totul perfect, pare sa fie o reteta pentru nemultumire.
    Am observat asta si in munca dar ca sa nu lungesc prea mult, cred ca toti avem nevoie poate si de perioade mai intense, insa daca nu suntem constienti ca sunt perioade si perioade si trebuie sa fim flexibili, ceva mereu pare sa apara in cale si sa strice acele planuri perfecte pe care ni le mai facem in capul nostru.

  11. Deoarece iti urmaresc de ceva timp postarile si mi-a placut tonul tau no bs si povestile tot cu suisuri si coborasuri, fie ca e vorba de cariera in industria muzicala sau in proiecte personale , cred ca as prefera o invitatie la Gpec, chiar daca ar fi o zi de concediu.

  12. “Focus on the moment, not the monsters that may or may not be up ahead.” – Ryan Holiday, The Obstacle Is the Way.

    Un citat care imi aminteste sa traiesc in prezent si sa ma opresc din a-mi face griji pentru viitor. Avem tendinta sa ne gandim mult la viitor si sa nu actionam in prezent. Frica ne poate paraliza si este important sa ne dam seama cand acest lucru se intampla.

    Un alt citat care ma ajuta, atunci cand incep sa caut perfectiunea happy este: “Think progress, not perfection.”

    Mi-ar placea sa particip la GPeC alaturi de tine tongue

  13. Andreea D. Reply to Andreea

    “Live as if you were living for the second time and had acted as wrongly the first time as you are about to act now” – Man’s search for meaning, Viktor E. Frankl

    This book has changed my life forever. I do consider it is the ultimate life lesson someone could give you through his personal experience. This book has taught me to be grateful for everything I have, to cherish the moment and the people around me more.
    This quote reminds me always that a man should not ask what the meaning of his life is, but rather he must recognize that it is he, who is asked. In a word, each man is questioned by life…he can only respond to life, by being responsible. The meaning of all our lives are always changing, but it never ceases to be.
    I am constantly reminded that no good deeds done to me should be forgotten, and no grudge should I carry for the bad ones. We should all cherish our lives!

    Although I would love to go with you at GPeC, as I’m not from Bucharest, I will choose the books.

  14. Iulia Lazarica Reply to Iulia

    Salut,

    Cel care îmi place cel mai mult este cel de la Cheryl Strayed: Fă tot ce faci ca și cum ai fi dat naibii.

    Mă gândesc la asta de fiecare dată când mi se pare că nu mai pot sau când intru în zona de comfort, îl țin în minte ca să mă echilibrez și să fiu prezentă în mod conștient la ceea ce mi se întâmpla zi de zi.

    Dacă citatul meu ar fi ales mi-aș dori cărțile, nu voi fi în RO la data la care vine Ryan Holiday (pentru că altfel, aș fi ales GPeC)

    Iulia

  15. Andra Iazageanu Reply to Andra

    “You have the life you’re willing to put up with.” “you must first accept that while there are things that have happened in your life that you had no say in, you are 100 percent responsible for what you do with your life in the aftermath of those events. Always, every time, no excuses.” de la Gary John Bishop in cartea Unfuck yourself. A fost o carte pe care am descoperit-o la momentul potrivit, atunci cand am simtit ca trebuie sa iau o pauza de la ce faceam zi de zi in plan profesional ca sa reusesc sa ma regasesc, sa reusesc sa vad din nou partea buna a fiecarei experiente.
    M-am regasit in ultimul tau NL si sper sa mergem impreuna GPEC.

  16. “Fiecare carte citita se pune sub tine si te ridica deasupra celorlati” – Tudor Chrila
    Cuvintele astea mi-au trezit mie constiinta cititului zilnic de carti, carti care m-au invatat asa de multe si care ma vor invata si mai multe atunci cand le voi reciti. Tot asa am descoperit ca imi plac foarte mult biografiile si autobiografiile.
    Ctitul m-a ajutat sa infrang timiditatea excsiva la care excelam si m-a facut un partener de conversatii bunicel.
    Asa ca, hai sa mergem sa-l vedem pe Ryan Holiday!

  17. Buna,

    Citatul meu nu este dintr-o carte.
    Dar, este cel care a stat la baza schimbarilor pe care le-am facut in viata mea, mi-a dat energia sa merg mai departe cand a fost greu.

    “Aerodynamically, the bumble bee shouldn’t be able to fly, but the bumble bee doesn’t know it so it goes on flying anyway.” – Mary Kay Ash

  18. “No matter what disaster has struck, what structure has failed, or what loss has been dealt, you must survive. You have no choice. Can you breathe? Can you think? Then you’re alive. Scrape that sh*t out of the drain of how you thought life was supposed to go, wad it back together into something resembling a human being, and show some fortitude. Find the jewels scattered amoung in the shards of your defeat. Carry-f*cking-on. There’s as much honor in limping over the finish line as there is in winning the race.” – Book: DO THE FUCKING WORK: Lowbrow Advice for High-level Creativity- Jason Bacher, Brian Buirge, Jason Richburg.

    Lessons: It’s all about being true to yourself on the long run. Keep learning that, baby steps.
    Cum zicea cineva intr-un articol: “Have the courage to change your mind and live your truth.”

    In love with brainfood so, i’m here for the books and good talks.

  19. E un citat foarte lung, așa că las link către el, ca să nu ocup toată pagina tongue
    https://www.goodreads.com/quotes/575928-for-several-years-i-had-been-bored-not-a-whining

    Gone Girl – Gillian Flynn e o carte căreia nu cred că i se face suficientă dreptate și notorietate. Menționez că citatul nu este spoiler și nu este nici măcar ideea principală a cărții.

    Ce mi s-a părut amazing la el a fost cât de mult nu mai citisem ceva asemănător până atunci, nu formulat așa, nu care să mă atingă la fel de mult. Și este ironic, pentru că vorbește fix despre cât de mult nu mai experimentăm nimic la prima mână. M-a făcut să fiu mai atentă la emoțiile autentice vs cele impregnate în capul meu de societate/ media/ tradiții/ senzații de ‘should’. Să mă analizez mai mult și să mă întreb mereu de ce îmi place un lucru, de ce simt ceva anume, de ce îmi doresc ceva, unde încerc să ajung, cât de autentică e treaba asta.

    Și mi-ar plăcea să mergem la GPeC happy

  20. VALENTIN PALCONI Reply to VALENTIN

    Când eram mic am fost un băiat bolnăvicios, mi-am petrecut o parte din copilărie prin spitale. Am avut sistemul imunitar scăzut și eram foarte sensibil.
    Am cunoscut mulți copii bolnavi prin saloane, pe părinții acestora dar și asistente și medici. O mare parte din acești oameni au fost buni cu mine, mi-au dat sfaturi și m-au încurajat.
    Cu siguranță fără ajutorul acestora și al familiei nu aș fi depășit acele momente. Am descoperit în acea perioadă Cocoșul Negru, o piesă de teatru de Victor Eftimiu. M-a impresionat această piesă de teatru și următorul citat m-a marcat profund:
    “O singură ispită să duci mereu cu ține,
    Un dor adânc, fierbinte și sfânt – de-a face bine…
    Împarte bucurie, lumină-n calea ta –
    E-atât de sfântă mâna ce știe alinta!…”
    Cocoșul negru – Eftimiu Victor
    În acea perioadă de suferință, am înțeles acest citat într-un mod profund. Au fost mulți oameni atunci alături de mine, care m-au ajutat chiar dacă nu mă cunoșteau, chiar dacă au știut că nu ne vom mai întâlni vreodată și astfel nu aveam posibilitatea să mă revansez față de ei.   
    Tot în perioada copilăriei am citit și drama Răzvan și Vidra scrisă de Bogdan Petriceicu Hasdeu și m-au marcat următoarele citate:  

    “Aș fi mândră, căpitane, ca să strâng o mână, care
    Nu voiește să-și răzbune decât numai prin iertare!”… Vidra în Răzvan și Vidra

    “Răzbunarea cea mai crudă este când dușmanul tău
    E silit a recunoaște că eșți bun și dânsu-i rău!”… Răzvan în Răzvan și Vidra

    “Omul ce-și iubește țara cu adevăratul dor
    Nu-i pasă de lutul țării, ci de-al țării viitor!
    Năzuiește pân’ la stele, fă-te tot și tot mai mare,
    Și slavă-ți o să mărească țara ta din depărtare.” Vidra în Răzvan și Vidra 

    Dacă tot am început cu citatele mai am câteva care îmi plac foarte mult:
    “You must be the change you wish to see in the world”.- Mahatma Gandhi

    “Shoot for the moon. Even if you miss, you’ll land among the stars. ” Les Brown

    “All our dreams can come true, if we have the courage to pursue them.” Walt Disney

    „Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşți, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în ține. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poți să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată” – Maică Teresa

    “Rachel Dawes: În adâncul tău poate că încă eşți acelaşi puşti grozav care erai. Dar nu ceea ce eşti în interior te defineşte, ci ceea ce faci.
    Alfred Pennyworth: Aţi căzut destul de tare, nu-i aşa, Stăpâne Bruce? Thomas Wayne: Şi de ce cădem, Bruce? Că să învăţăm să ne ridicăm.” Batman – Începuturi

    Am căutat întotdeauna să transform orice dezastru într-o oportunitate”  – John D. Rockefeller

    “Într-o pădure în care izbucnise un incendiu, în timp ce mai toate animalele fugeau de colo-colo, o pasăre colibri tot aducea apă în cioc, încercând să stingă vâlvătaia. Un tigru îi atrage atenția:
    – Eșți nebună? Crezi că poți tu să stingi focul ăsta imens cu bietul tău strop de apă pe care îl tot aduci?
    I-a răspuns pasărea colibri:
    – Eu îmi fac partea mea”.

    “SĂ LAȘI CEVA FRUMOS ÎN URMĂ!de Preot Sorin Croitoru

    M-a întrebat mai multă lume
    De ce pierd timpul eu, scriind.
    Dar soarele își pierde timpul,
    Asupra lumii strălucind,

    Și vântul, iarăși, irosește
    Atâta timp, suflând spre nori,
    Iar rouă risipește vremea,
    Punându-se pe frunze-n zori!

    Nicicând nu e pierdută vremea
    De picuri suflet în ce faci,
    De îți urmezi o pasiune,
    Creând ceva în timp ce taci,

    De lași ceva frumos în urmă
    În lumea plină de urât;
    Ca să le cauți pe acestea,
    Să rupi din timpul tău oricât!

    “Nu orice muscă face miere”..
    Dictonul e adevărat,
    Dar fericită este musca
    Ce știe că a încercat

    Și cel mai rău în viața asta
    Va fi, la încheierea ei,
    Să știi că n-ai avut voința
    De-a pune-n practică idei!”
    “Fugi oricând de omul care
    N-are cinste nici rușine
    Ce nu-și ține nici cuvântul,
    Dar nici gură nu și-o ține.”

    “Vorba ta s-o ții cinstită
    Și-ntre-ai tăi și-ntre străini
    Față are orișicine
    Dar obraz au prea puțini.”

    “După roade vezi ce-i pomul,
    Nu pe frunze, orișicând,
    Și pe cinste cine-i omul,
    Nu pe vorbe, ascultând”…

    “Rana de cuțit se-nchide și se vindecă odată –
    rana unei vorbe rele nu se-nchide viața toată;
    Dacă șții ce usturime poți să faci c-o vorbă rea,
    către nimeni, niciodată nu te folosi de ea.”
    “Judecă orice dorințe ale semenului tău                                                                                                                                                                                                   Cum le judeci pe-ale tale – nici mai bine, nici mai rău.

    De la oaie ia doar lâna, nu şi pielea când o tunzi
    Fii cinstit şi drept cu alţii – să-i ridici, nu să-i afunzi.

    Fericirea nu stă-n locul, ci în starea-n care eşti,
    Nu de-mprejurări atârnă, ci de felul cum trăieşti.
     
    Mai degrabă să faci bine decât repede o treabă;
    Deseori, în loc de cinste iei rușine după grabă.

    Nu făgădui vreodată ce nu poți să faci cinstit
    E mai bun puținul cinstei ca un mult nelegiuit.

    Să ne mulțumim într-una cu ce câștigăm cinstit
    și să nu ne chinuiască ce au alții nemuncit.

    Nu e fericit acela care-i chinuit mereu
    că la alții-i cel mai bine, iar la el e cel mai greu.

    Din comoara strânsă-n taină
    Fă săracului un dar,
    Căci la cea din urmă haină
    N-avem nici un buzunar!

    Dă ce ai mai bun în ține şi la ține ne-ncetat
    Asta o să te arate că eşti om adevărat!

    Nu primi nimic la ține nemuncit și ce nu-i drept
    Nici nu lăcomi la banul câștigat în chip nedrept

    Picătura, cât de mică, găurește piatra tare
    dacă are stăruință și nădejde și răbdare.

    Nici averi, nici nume mare, nu îl fac pe om de preț
    Ci cuvântul lui și mintea și-ale inimii frumuseți.”

    Autor Traian Dorz

    Am crezut și cred și acum că temelia succesului în viață este să fii un om bun, să îți placă la nebunie ceea ce faci, să îi ajuți pe cei de lângă tine și pentru a-i ajuta eficient trebuie să fii bine informat și bine pregătit și să te bucuri de fiecare moment al vieții.
    Cred că atât timp cât ești un om bun, ești un om de succes și ar trebui să te simți împlinit.
    Am crescut în munții Banatului unde oamenii sunt buni, calzi și primitori. Unde oamenii își respectă cuvântul dat dar și sărbătorile și tradițiile. Am savurat fiecare poveste auzită de la bătrânii satului, m-am bucurat de fiecare dată când am avut ocazia să descopăr tradițiile și obiceiurile noastre.
    Am citit pe nerăsuflate toate caietele cu obiceiuri, tradiții și cărțile găsite prin sat. De fiecare dată când am schimbat școală am avut șansă să descopăr cărți tot mai multe și mai variate. Când mergeam la sat treceam și pe la bătrânii satului să mai aud o poveste, să mai primesc un sfat, o cană cu lapte sau niște fructe.
    În fiecare an tot mai puține uși se deschid deoarece bătrânii sunt mutați, unu’ câte unu’, din vatra satului, în cimitirul din spatele bisericii. Aceștia rămân doar în amintirile și în sufletele noastre.
    În anul 2000 am descoperit filosofia stoică și mă regăsesc în ideile acesteia. Am continuat să citesc cărți până prin 2007 când am descoperit Google Reader și m-am abonat la foarte multe bloguri, reviste, ziare, site-uri de știri etc.
    De atunci citesc mai rar cărți și de obicei direct pe calculator. Îmi petrec foarte mult timp în Inoreader și cele peste 2700 de surse îmi oferă senzația că niciodată nu citesc suficient, că ratez articole importante și nu am mai prea găsit motivația să mai citesc cărți.
    L-am descoperit pe Ryan Holiday din articolele tale și îmi place la nebunie cum scrie. Mă regăsesc în ideile pe care le prezintă online. Am citit multe articole
    scrise de el dar până acum nu am citit încă nicio carte pentru că e destul de greu pe calculator să mai citești o carte când în reader îți intră vreo 30 000 de articole pe zi și ești foarte atent să vezi ce notificări au mai intrat acolo. Vreau să particip și eu la concursul pentru cărți deoarece în eventualitatea în care voi castiga, m-aș pune serios pe citit în această toamnă și la cât de mult îmi place cum scrie cred că pe fiecare pagină aș sublinia câteva rânduri.

    Sunt recunoscător că am întâlnit oameni extraordinari care mi-au îndrumat pașii, mi-au dat sfaturi și au fost alături de mine. Datorită lor am evoluat. Mulți din acești oameni au avut o interacțiune scurtă cu mine sau unii poate nici nu mă cunosc direct și îi cunosc doar eu din scrierile lor. Nu le pot mulțumi niciodată îndeajuns de mult pentru tot ce au făcut pentru mine dar pot să ajut și eu la rândul meu mai departe pe alții, în semn de mulțumire pentru tot ce am primit și eu la rândul meu. Cea mai mare dorința a mea este să o construiesc o lume mai bună în jurul meu. Să promovez lucrurile care contează și oamenii care merită.

  21. C.G. Jung — ‘Until you make the unconscious conscious, it will direct your life and you will call it fate.’

    Poate cel mai bun quote al tuturor timpurilor, my all time favourite si, cred eu, bazele dezvoltării personale. Atat Jung, cat si Freud, au avut un impact mare asupra mea cand, in liceu, am inceput sa ii citesc. Totul a inceput din dorinta de a intelege mai bine visele si semnificatia din spatele lor, insa nu m-am oprit acolo. Au urmat si alte carti de-ale lui Freud, iar mai apoi Jung.
    Nu pot sa cuprind in cuvinte ce a insemnat pentru mine sa descopar operele lor la varsta de 16-17 ani. Am fost uimita de informatiile uimitoare pe care le citeam acolo si mi-amintesc ca ma gandeam ca e o lectura grea, dar foarte captivanta si ca anumite pasaje le reciteam si apoi ma minunam din nou.
    Ei mi-au hranit pasiunea si curiozitatea pentru comportamentul uman, pentru a intelege cum functionam si mai ales, de ce .. si ca noi nu suntem pusi in aceasta lume doar sa invatam, sa termin liceu si facultate, sa ne luam un job, etc. . ci suntem aici pentru a ne descoperi pe noi insine si pentru a ne dezvolta.
    Mi-au deschis un univers cu totul paralel, unul de care nu auzisem pana atunci – au fost primele carti non-fiction pe care le-am citit, insa nu ultimele. Non-fiction si dezvoltare personala au ramas mereu my go to choices si le-as alege oricand in locul beletristicii.
    15+ years later, here I am, still reading Freud and Jung, indreptata total catre calea dezvoltarii personale, din pozitia de Coach si pot spune cu mana pe inima ca este izvorul fericirii mele.
    Sa pot sa ofer la randul meu tot ce am invatat de-alungul vietii din carti si alte resurse, dar mai ales din experienta directa, este poate cel mai maret, curajos si nebunesc lucru pe care l-am facut vreodata.
    Acum un an am ales sa nu mai aplic la niciun job, si sa incep sa imi dau voie sa construiesc.
    Sa imi ofer timpul si spatiul necesar de a aduce la suprafata cele mai adanci pasiuni ale mele (oamenii si comportamentul uman) si de a incepe sa construiesc constient, aici, in acest spatiu.
    Sa imi intreb subconstientul ce vrea, si ma las constietul sa ma indrume.
    De un an pot spune ca sunt cu adevarat fericita si implinita, mereu la limita dintre necunoscut si nebunesc, iar creativitatea, curajul si curiozitatea sunt partenerele mele de drum.

    Imi doresc foarte mult sa ajung la GPEC, dar mai ales sa il ascult LIVE pe Ryan, sa ii cer un autograf si sa ma las inspirata si influentata de aceasta experienta.

  22. “Omul nu cedeaza nervos neaparat atunci cand se confrunta cu greutati, ci cand da in sfârșit de bunatate si i se ofera sansa de a-și imparasi supararile pe care le-a indurat in tacere prea mult timp” Religia pentru atei – Alain de Botton. Din aceeasi categori si aceeasi carte “Speranta este principala vinovata pentru mania si amărăciunea noastră”.

    Atunci cand suntem in dificultate sau pe o panta descendenta nu reusim sa ne concentram pe dezvoltarea personala sau pe strategii pe termen lung care sa ne ajute sa devenim o persoana mai buna. Atunci cand ne confruntam cu greutati ne concentram fortele sa rezolvam problemele imediate. Asta face ca traseul nostru sa fie unul descendent, sa rezolvam problemele imediate dar sa nu reusim in acelasi timp sa investim eficient in activitati de pe urma carora sa beneficeim pe termen lung. In felul asta rezolvam problemele aparente sau le mascam/ignoram, nereusind sa ne imbunatatim calitatea vietii.

    Ajunsi intr-un punct de cotitura sau rock bottom, decidem ca e momentul sa cotim la 180 de grade si sa schimbam traseul vietii noastre. Asta este momentul despre care vorbeste Alain, este un moment in care devenim vulnerabili pentru ca incepem sa constientizam timpul consumat neeficient si incepem sa concepem o noua strategie pentru viitorul nostru, Suntem coplesiti de greselile pe care le-am facut si de de bunatatea nou descoperita pe care o avem fata de noi insine. Devenim in sfarsit constienti de tristetile pe care le avem si devenim deschisi in a le asculta si rezolva.

  23. “You can love someone and still choose to say goodbye to them,” she says now. “You can miss a person every day, and still be glad that they are no longer in your life.” Si putin mai la baza si acesta “It’s strange how you give the people you love so much power over you.”
    De ce? Pentru simplu fapt că rămânem în relații nesănătoase doar pentru că cei care ne fac rău sunt parte din familie, caăci credem ca ne vor binele fără interes ascuns. Și din păcate uneori nu e așa.

  24. Viktor E. Frankl (Man’s Search for Meaning) —> Forces beyond your control can take away everything you possess except one thing, your freedom to choose how you will respond to the situation. You cannot control what happens to you in life, but you can always control what you will feel and do about what happens to you”

    cuplat cu

    Mark Manson ( The Subtle Art of Not Giving a F*ck) —> “we, individually, are responsible for everything in our lives, no matter the external circumstances. We don’t always control what happens to us. But we always control how we interpret what happens to us, as well as how we respond.”

    ambele descriu cam acelasi lucru si pe mine m-au facut sa realizez ca tot ce se intampla in jur e filtrat si interpretat de fiecare in parte. a fost un fel de click moment. faptul ramane asa cum e (si de multe ori nu putem sa-l influentam) dar modul de interpretare, perceptie, reactie este diferit pt fiecare individ si cu cat fiecare e mai constient de asta putem avea mari beneficii. sincer m-a ajutat sa-mi dau seama de cate ori invinuiam diversi factori pentru a(-mi) justifica anumite reactii. aveam constant o legatura intre fapt si reactie. dar separandu-le ma simt mult mai impacat cu mine insumi si pot spune ca percep lucrurile cu alti ochi acum.

    prefer cartile (chiar o cautam pe prima a lui despre manipulare). mi-e destul de greu sa ajung la conferinta

  25. Bogdan Goga Reply to Bogdan

    “Doar noi detinem controlul asupra imaginilor care ne ocupa mintea” Jeff Keller- atitudinea este totul.
    Totul, absolut totul tine doar de noi.
    Suntem cel mai mare aliat si cel mai mare dusman al nostru.
    Cred ca este interesanta experienta de la Gpec.

  26. Hello, pumpkins & spiced matcha lattes! (ok, nu știu cine e autorul aflat azi la butoane în creier și ce a vrut să spună)
    Mulțumesc tuturor celor care v-ați înscris la concurs <3 Ca de fiecare dată, îmi pare rău că n-am cum să premiez pe toată lumea, sunt minunate citatele, m-au uns pe suflet lucrurile pe care le-ați scris. Dar cum am un singur pachet de cărți și un singur bilet la conferință, o alegere trebuie să existe, so here it is ( * drum rolls * ):
    1. FELIX DRAGOI va merge la GPeC Summit să-l vadă live pe Ryan Holiday - Felix, ne vedem pe 5 noiembrie! Știu că inițial am scris 4 noiembrie în articol - conferința e în ambele zile, luni și marți, de abia săptămâna trecută au anunțat organizatorii care va fi programul și am aflat că Ryan o să vorbească marți, pe 5. (revin cu detlaii pe mail)
    2. BIA s-a ales cu pachetul cu toate cărțile lui Ryan - Bia, sper să te ajute și pe tine la fel de mult cât m-a ajutat pe mine (îți dau imediat mail să-ți cer info unde ți le pot livra, reluăm în privat).
    Thank youuuuu!

  27. Cu ocazia asta trebuie sa multumesc Cristinei pentru concurs (sau challenge?) fiindca pana la urma toti am fost nevoiti sa ne gandim putin la trecutul nostru si sa vedem ce a avut un impact asupra vietii noastre.

    Sper ca toata lumea a avut aceleasi asteptari ca mine, adica 0 si mai mult a fost o experienta placuta sa participam , fiindca daca suntem pe aceasta pagina deja inseamna ca ne asemanam cat de cat unii cu altii si am avut oportunitatea de a citi lucruri interesante. happy

    Este primul astfel de eveniment la care particip asa ca s-ar putea sa fac si eu o postare pe blog, pe retele sociale sau cumva sa impartasesc informatii utile de pe urma acestei experienta.

    Coincidenta sau nu, la aproximativ 2 saptamani este TedX si acesta chiar era primul eveniment platit la care participam, insa adevarul e ca depinde de noi daca participam la astfel de evenimente ca mai apoi sa existe oportunitatea sa avem mai multi speakeri mari, sa avem mai multa activitate economica si desigur, toti sa beneficiem de pe urma acestui progres.

    Cheers fellow readers, leaders and pumpkins (if you celebrate Halloween)

Leave a Reply