„Lucrez prea mult pe proiectul ăsta.”
„Nu pierd chiar atât de mult timp pe Facebook.”
„Mănânc sănătos, dar tot nu reușesc slăbesc.”
De câte ori nu ne-am spus tot felul de lucruri de acest gen, dar fără să avem niște date concrete pe care să ne bazăm, ci doar intuiție / feeling?
Ce înseamnă „lucrezi prea mult”? Cât la sută din cele 40 de ore de muncă (sau oricâte ai lucra în total pe săptămână)? Folosești un sistem prin care să urmărești exact cât petreci pe fiecare proiect sau te bazezi doar pe „feeling”?
Sunt cuvintele pe care mi le-a spus Andrei anul trecut, după ce m-am plâns la el de lucrul ăsta. Un lucru atât de ușor de făcut și care poate aduce schimbări importante.
Am început să trackuiesc în Google Calendar, pe care deja îl foloseam ca să-mi notez întâlnirile. Mi-am făcut câte un Calendar separat pe fiecare proiect, fiecare cu alte culori, un alt calendar pentru lucruri personale, altul pentru sport etc. La finalul fiecărei săptămâni analizez și îmbunătățesc timpul petrecut pe fiecare proiect mare.
Poți găsi un model în aceste retrospective săptămânale făcute de Cory Zue – un antreprenor din Boston, relocat în Africa de Sud, cu care am stat de curând de vorbă pentru TCL pentru a afla despre lunile sabatice pe care și le-a luat deoarece a ajuns la burn out lucrând ca CTO al unei companii.
Așa. Să trecem la următoarea problemă. Ce înseamnă că nu pierzi atât de mult timp pe Facebook? Așa îmi imaginam și eu. Și îmi și spuneam că am nevoie de el pentru muncă și nu pot renunța. Până în urmă cu vreo doi ani, când am instalat o aplicație datorită căreia am realizat că, de fapt, pierdeam pe Facebook o oră pe zi. Încă-ți sună ca și cum ar fi puțin? Calculează cât înseamnă în total pe an și sunt șanse mari să începi să te iei singur la palme – eu una cel puțin așa am făcut.
Cred că deja știi ce s-a întâmplat ulterior: am început prin a-mi dezinstala FB de pe telefon, ulterior mi-am instalat o aplicație (StayFocusd) care mi-l blochează dacă intru și petrec un număr mai mare de X minute pe zi și, în urmă cu două luni, mi-am șters de tot contul (chiar în ajun de Crăciun – a doua zi aș fi împlinit 10 ani de când am FB – oare câte luni am pierdut din anii ăștia?). RescueTime m-a ajutat să nu mă mai mint singură, să văd exact câte minute petrec pe zi / săptămână / lună pe un site. Deep Work a lui Cal Newport mi-a arătat ce efect negativ aveau rețelele de socializare asupra puterii mele de concentrare, de a face muncă de calitate.
Așa. Ultima problemă pe lista de azi. Ce înseamnă că mănânci sănătos? Una din cele mai bune prietene ale mele este coach nutriționist. Unul din primele lucruri de care are nevoie de la cei care au nevoie de ajutor pe nutriție este să vină cu o listă cu toate alimentele și lichidele pe care le-au consumat în decurs de o săptămână-două. Lumea nu face nici măcar asta, toți se așteaptă ca ea să le dea o dietă minune care să funcționeze pentru oricine. Nu există dietă minune. Ai nevoie să începi să monitorizezi exact caloriile și nutrienții, să ai o bază de la care să pornești, și ulterior un profesionist care să-ți interpreteze acele date. Există aplicații gratuite prin care poți face asta, cum e MyFitnessPal („practice what you preach” – am 705 zile de când o folosesc zilnic).
Tot ceea ce am scris acum se leagă de primul articol din lista de săptămâna asta…
1. What gets measured, gets managed
Articolul ăsta scris de Sebastian Marshall în urmă cu 8 ani este pe ideea de care vorbeam mai sus. Dacă nu măsori toate aceste lucruri, atunci de unde știi dacă te îndrepți în direcția bună și nu cumva stagnezi?
2. Read to lead: How to digest books above your level
Pentru că nicio vineri fără Ryan Holiday 
uite un tutorial pe care l-a publicat în urmă cu 10 ani. Este despre cum să citești cărți grele, care crezi că sunt peste nivelul tău, dar sfaturile din articolul ăsta te vor ajuta și să reții mai ușor lucrurile pe care le citești.
Unul din lucrurile pe care le recomandă este „ruin the ending” aka începe cu spoilerele. Este un lucru pe care eu îl mai aplic la filme, mă ajută să mă concentrez și să apreciez alte lucruri, precum felul în care au fost construite personajele / povestea.
„You ought to ruin the ending–or find out the basic assertions of the book–because it frees you up to focus on your two most important tasks: 1) What does it mean? 2) Do you agree with it? The first 50 pages of the book shouldn’t be a discovery process for you; you shouldn’t be wasting your time figuring out what the author is trying to say. Instead, your energy needs to be spent on figuring out if he’s right and how you can benefit from it.”
3. The story behind how Pocket hit 20M user with 20 people
Am două aplicații pe care mă bazez pentru tot conținutul digital pe care-l consum. Am un agregator de feed-uri, ca să rămân la curent cu ce apare pe blogurile, site-urile sau subiectele care mă interesează (Digg Reader, de când s-a închis Google Reader) și mai am Pocket, pe care o folosesc pentru a-mi salva articolele pe care vreau să le citesc mai târziu.
Fără ea, probabil că acest newsletter n-ar fi existat. Tot ce citesc, citesc prin Pocket și o folosesc pentru a căuta în urmă în articolele pe care le-am citit. Sunt atât de mulți ani de când o folosesc, încât nici măcar nu-mi mai amintesc când sau cum am descoperit-o (știu sigur că le sunt beta tester de mai bine de doi ani).
Articolul ăsta este despre cum a crescut aplicația cu doar o echipă de 20 de oameni – dar ține în minte că articolul este din 2015, așadar cifrele au mai crescut între timp.
The Art of Learning – Josh Waitzkin
Școala te pregătește pentru orice… mai puțin pentru lucrurile de care chiar ai nevoie ca să supraviețuiești în ziua de azi. Nu ne cunoaștem, nu știm să ne concentrăm, nu știm să ne optimizăm programul, nu știm să rămânem flexibili și să facem față schimbărilor / stresului și, mai important de atât, nu știm să învățăm.*
Știm să memorăm lucruri pe dinafară? Da, bineînțeles. Le putem adapta nevoilor proprii și aplica în provocările de zi cu zi? Nu chiar.
S-ar putea să știți deja povestea lui Josh Waitzkin datorită filmului (sau cărții) Searching for Bobby Fischer, bazat pe viața lui.. A dominat scena șahului încă din copilărie, a devenit campion național când avea doar 9 ani. Ulterior a devenit campion mondial la Tai Chi Chuan și și-a luat centura neagră în Jiu Jitsu – două ramuri ale artelor marțiale.
Unde e legătură între artele marțiale și șahul? Josh și-a perfecționat atât de bine tacticile de învățare, încât le-a putut aplica pentru a deveni expert în oricare alt domeniu.
„The Art of Learning” este un manual despre cum să înveți (evident, după cum îi spune și titlul) și să devii expert în orice vrei tu. Are ca framework povestea lui Josh, experiențele lui din lumea șahului și a artelor marțiale.
În prezent Josh încearcă să revoluționeze educația și este coach pentru atleți și investitori. Nu are conturi de social media, nu obișnuiește să dea interviuri (cu mici excepții), evită orice fel de întâlniri sau să vorbească la telefon. A publicat cartea asta în 2007. Vei regreta că n-ai citit-o mai devreme.
* De ce am pus acel asterisc la primul paragraf: pentru că nu suport generalizările de acest gen și sunt o optimistă incurabilă. În școala generală am avut parte de o dirigintă și profesoară de engleză incredibilă, doamna Unteanu, care ne-a învățat principii de productivitate, de la batch processing la legea lui Koch, sau cum să comunicăm cu cei din jur, inclusiv cu părinții – la o vârstă la care acest lucru era critic. De abia după ce am terminat școala am putut s-o apreciez cu adevărat fiindcă am realizat că era excepție și nu toată lumea din jur a studiat astfel de lucruri la dirigenție. ????
Weekend minunat,
– Cristina
