Friday Read #23: despre cât de mult rău ne face permanenta conectare + anti-rezoluții

Neațaaa!

În urma unor discuții cu niște prieteni, am dat peste un lucru din seria „ce știu eu și aveam impresia că știe toată lumea, dar am realizat că de fapt nu știe și mi s-ar părea normal să știe„.

Așadar, înainte să trec la our usual Friday monkey business, vreau să fac câteva lămuriri importante legate de „the fine print”. Citește ce am scris mai jos și, dacă realizezi că nu ești ok cu acest tracking și vrei să te dezabonezi, no problem – găsești la final linkul pentru a face asta.

Cred că ar trebui să știi că, printre statisticile oferite de platforma prin care trimit acest newsletter, pot afla și informații de genul:

1. Data când te-ai abonat la newsletter.
2. De unde deschizi mail-urile. Ok, nu e cu precizie de bloc și etaj, ci doar aproximativ, adică pot vedea zona.
3. La ce oră, minut și secundă deschizi și citești mail-ul. Sau dacă nu-l deschizi. Sau dacă îl recitești.
4. De câte ori deschizi fiecare mail al meu.
5. Ce aplicație de mail folosești.
6. Ce telefon ai.
7. Pe ce linkuri dai click.

Ca să fiu sigură că ai înțeles: nu mă refer la informații la grămadă, ci unele extrem de specifice, cu tot cu numele tău și adresa de mail. Și sunt niște lucruri extrem de banale și ușor de aflat.

Nu încerc să îți cresc nivelul de paranoia fiindcă n-ar ajuta cu nimic, ci doar să conștientizezi că privacy is an illusion (și că mă sperie maxim să văd că unele mail-uri pe care le trimit sunt deschise și de câte 48 de ori de o singură persoană – sper că sunt erori!).

Dacă vrei să intri mai adânc în subiect, poți începe cu resursele educaționale oferite de Heimdal Security – este un startup pornit în Copenhaga, cu care am colaborat în urmă cu câțiva ani, am contribuit direct la realizarea contentului și știu ce echipă editorială bună au.

Așa. Acum revenind la motivul pentru care te-ai abonat, de fapt, că sunt sigură că cyber security nu era pe lista ta de priorități.

Articole pe care ți le recomand:

1. In a world of outrage, mute words

This is brilliant, îmi pare rău că îmi pare rău că nu mi-a trecut mai devreme prin cap să fac asta.

Folosesc des Twitter ca să urmăresc niște oameni minunați, dar mă obosește avalanșa de tweeturi politice din ultimii doi ani. Am rezolvat-o în urma acestui articol, pur și simplu am dat mute la câteva cuvinte cheie. Pe Facebook aveam aceeași problemă – deocamdată încă îl țin închis, mai discutăm pe tema asta după ce se face luna de când l-am tăiat.

„What’s the utility for me in repeatedly hearing about North Korea’s missile tests? Can I do something about it? Well, I could vote for a political leader who does something about it but. And I did. But that’s only one potential action every 4 years. What can I do now about North Korea? Should I fly there and try talk to Kim Jong-un that he should stop? Is he going to listen to me? No. Realistically the utility of this news reaches zero when it arrives in my mind.

Even worse, its utility is probably less than zero, it’s negative.

Because it makes me fearful, outraged, polarized, frustrated, annoyed and powerless. Which results in me projecting these emotions onto others. Now other people get annoyed with me being frustrated. Meanwhile, I can’t focus on work either because this fear has been planted in my brain. I’m distracted. For the people around me, I’m now a worse person than I was before this news hit my mind.”

2. How to Fix Facebook—Before It Fixes Us

Poate cel mai documentat articol pe care l-am citit în ultima perioadă pe tema Facebook și cât de mult rău ne face.

Algorithms that maximize attention give an advantage to negative messages. People tend to react more to inputs that land low on the brainstem. Fear and anger produce a lot more engagement and sharing than joy. The result is that the algorithms favor sensational content over substance. Of course, this has always been true for media; hence the old news adage “If it bleeds, it leads.” But for mass media, this was constrained by one-size-fits-all content and by the limitations of delivery platforms. Not so for internet platforms on smartphones. They have created billions of individual channels, each of which can be pushed further into negativity and extremism without the risk of alienating other audience members. To the contrary: the platforms help people self-segregate into like-minded filter bubbles, reducing the risk of exposure to challenging ideas.

3. Your smartphone????is making you???? stupid, antisocial ???? and unhealthy ????. So why can’t you put it down❔⁉️

Nu-mi dau seama dacă am intrat eu într-o bulă în care dau doar de astfel de articole care-mi spun niște informații pe care deja le știam / credeam, dacă e un trend ascendent sau dacă pur și simplu chiar am ajuns cu toții într-un punct de criză.

The world is starting to make up its mind about whether it’s worth it and whether the sugary hits of digital pleasure justify being worse, both alone and together.

4. If You Can’t Say No, You’re A Slave

Nicio vineri fără Ryan Holiday, nu? E un articol pe care l-a publicat recent, despre formele moderne de sclavie.

„The reason we work so hard is for “financial freedom.” Somehow we always seem to end up awfully unfree, don’t we? David “DHH” Heinemeier Hansson has talked about the delusion of “Fuck You Money” (having so much you can say, “Fuck you” to people asking you to do stuff you don’t want to do). How many fuck yous are we hearing from these people, he asks. The truth is: Not many. That’s the trap.

5. The Resulting Fallacy Is Ruining Your Decisions

Printre invitații din Tribe of Mentors, noua carte a lui Tim Ferriss, am descoperit-o și pe Annie Duke, jucătoare profesională de poker. Mi-a plăcut mult ce a scris în carte, așa că am mai căutat și alte materiale cu ea, ajungâng într-un final la ăsta.

Knowing the outcome infects us. We’re rational beings that think things are supposed to make sense. It’s very hard for us to wrap our heads around a bad outcome when we didn’t do anything wrong. Or that there’s a good outcome that’s just random. We’re really uncomfortable with randomness in that way. It’s just the way we’re built: to recognize patterns. Which can be bad for decision making in some ways, but is a good thing in others because otherwise we wouldn’t be able to recognize our mother’s face and then we’d be dead.

6. 2018: anti-rezoluții, pro-rutină

De unde a pornit ideea că ai nevoie de un an nou ca să te schimbi, să devii o versiune mai bună a ta? Nu știu la tine, dar la mine n-a funcționat niciodată, uitam de listele alea de rezoluții până se termina luna ianuarie. Am renunțat să mai îmi propun lucruri pe un întreg an, prefer să mă concentrez pe rutina de zi cu zi și pe valorile mele prioritare. [shameless self-promo again – e un articol scris de mine]

***

Citatul săptămânii:

I say no to almost everything these days, thanks to going into therapy for a condition called codependence, which is a neural wiring issue that tricks me into being unable to tolerate the discomfort, or perceived discomfort, of others. I’ve rewired my brain for the most part, and, as a result, I no longer do anything out of guilt, pressure, or obligation. I’ve also worked through releasing the shame around not being „fun” and my „fear of missing out” complex, which was a big energy drain. It compelled me to go to events I simply didn’t have time for, and that did not serve me„. (Whitney Cummings, în interviul din Tribe of Mentors)

E prima oară când aud de termenul „codependence”, poate că alții i-ar spune „social pressure”, ‘bun simț în exces” sau „nevoia de a fi plăcut de alții”. Dar sigur e ceva la care am și eu personal de lucru, fiindcă simpla activitate de a spune NU îmi consumă extrem de multă energie.

***

Podcastul săptămânii:

Ray Dalio: Principles for Investing in a Meaningful Life (Tested Strategies from 1 of The World’s Wealthiest Investors)

Vinerea asta n-am recomandare de carte, ci de episod dintr-un podcast care s-ar putea să te convingă să cumperi cartea despre care se discută în el.

Este vorba de Ray Dalio, Principles – este pe lista mea de lectură de anul ăsta, doar că încă aștept să-mi ajungă (mulțumesc serviciilor poștale pentru „rapiditate”, presupun că vine cineva cu ea pe jos din Australia).

Pe Ray Dalio l-am ascultat prima oară toamna trecută, în The Tim Ferriss Show, iar acum consum orice altceva mai există pe internet cu/despre el, printre care și acest material făcut de James Altucher.

În mod normal ascult podcasturile în timp ce sunt pe pilot automat cu alte activități (fie fac de mâncare, spăl vasele, întind rufele la uscat etc). La episodul ăsta a trebuit să mă opresc din orice altceva făceam și să încep să iau notițe – am luat câteva pagini bune. Să nu spui că nu te-am avertizat.

Pe vinerea viitoare!

– Cristina

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed