Început de douămiișaișpe: digital detox

IMG_20151223_110337

Așa cum unii își încep anul nou cu promisiuni de diete și sport, așa am început eu douămiișaișpele cu un detox digital.

Încă nu-mi dau seama dacă a fost declanșat de vreo criză a vârstei, o panică legată de faptul că am împlinit 28 de ani. Nu știu nici dacă e doar vreo fază sau detoxul ăsta se va transforma în ceva permanent.

Cert e că începuse să mă obosească foarte tare tot zgomotul din mediul online, simțeam că-mi scapă de sub control. Mă frustram că-mi pierd vremea citind lucruri din care nu învăț nimic și nici nu mi-ar putea fi vreodată de folos, așa că am zis că e timpul să mai tai din timpul irosit astfel.

Și tăiat-am la greu.

Primul lucru de care m-am lepădat a fost presa online. Ajunsesem în punctul în care dădeam refresh cam din oră în oră la publicații, așa, random, deși eram conștientă de cât de inutile îmi sunt informațiile citite acolo. Asta nu înseamnă că acum am dat-o în extrema cealaltă, că m-aș fi izolat complet și habar nu mai am pe ce lume trăiesc. Nu, pur și simplu intru rar și am scos publicațiile respective din bookmarksurile browserului, ca să nu mai fie la îndemână. Dacă vreo știre e cu adevărat importantă, ajunge ea cumva la urechile mele.

După aia m-am băgat și am făcut curat în mail. Ok, aici a fost relativ ușor deoarece deja era destul de curat, doar a trebuit să mai tai câteva din newsletterele la care eram abonată. Le-am păstrat doar pe cele pe care chiar le așteptam și le citeam, alde James Altucher, Tim Urban, Ryan Holiday, Mark Manson. Mi-am dat seama ulterior că am păstrat doar newsletterele minimaliste, cele care conțin exclusiv text, fără poze sau alte zorzonele.

Am abandonat momentan și Pocketul. Ajunsesem să mă trezesc în mijlocul nopții și să mai bifez articole. Am continuat să adaug articole în el, s-or fi strâns peste 250. Probabil peste 3 luni o să-l redeschid, o să citesc doar titlurile articolelor și o să păstrez doar ce încă mai sună interesant.

Tot pe la începutul anului m-am băgat să fac curat și în lista de feed-uri, am păstrat doar blogurile din care chiar învăț ceva sau am nevoie pentru proiectele pe care lucrez. Și da, încă folosesc RSS-ul. Probabil sunt ultima lui fană existentă în WWW, sper să nu dispară niciodată, am coșmaruri când mă gândesc că aș putea fi nevoită să depind de rețelele de socializare pentru a afla când apare un articol pe unul din blogurile mele preferate. Algoritmul ăla de la Facebook e precum horoscopul zilei, nu te poți baza niciodată pe el (Twitter începe să alunece pe aceeași pantă). Și oricât de des ai da tu pe „Get Notifications”, e degeaba, că funcționează doar în tandem cu intervențiile lui Stan Lee.

Și dacă am adus vorba de rețelele de socializare… mnoh, aici am o bubă. Mi-e și groază să mai intru în statisticile de la Rescue Time, că iar realizez cât timp îmi mănâncă dependența asta. Am mai reușit să tai din ea, însă cordonul ombilical se regenerează mai rapid decât capetele lui Hydra.

Un pas mic spre victorie a fost când mi-am dezinstalat aplicațiile de Twitter și Facebook de pe telefon. În timpul zilei încă intru de pe laptop, însă seara iau pauză de la a da obsesiv refresh. Mă rog, pot să intru din browserul mobil, însă e prea mare bătaie de cap.

Pe Twitter mai intru în prima parte a zilei, să văd ce au postat peste noapte savanții străini pe care-i urmăresc Kanye West, Kanye West și Kanye West.

Pe Facebook încerc să intru direct pe două liste de prieteni – una cu Prieteni Apropiați, cealaltă de Oameni Mișto. Mă pun la curent cu ce au postat cei pe care-i am pe listele respective și cam aia e. Încă am mesaje necitite rămase de la ziua mea de naștere, am dat Mark all as read și Archive la toate, îmi pare rău, pietruiți-mă în piața publică.

Instagram a rămas primul pe care intru imediat după ce mă trezesc, n-am reușit să-l tai, dar e vorba doar de trei-patru scrolluri. Iar de Google+ îmi amintesc rar, acolo nu am probleme.

După ce am tăiat cele enumerate de mine mai sus, mi-am umplut cu cărți tot timpul rămas liber. Partea bună este că am reușit să termin mult mai multe decât mă așteptam. Am și câteva recomandări, o să reiau subiectul într-un articol separat. Partea proastă e că, în ritmul ăsta, presimt că voi da o comandă nouă la Amazon mai curând decât era pregătit contul meu bancar (v-am mai zis că nu duc eBooks).

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

6 comentarii

6 comentarii. Leave new

  • Lucian Rotaru
    27 feb. 2016 12:09

    Si eu sunt pasionat de subiectul asta de ceva timp. Doar ca eu am mers pe alta varianta. Am incercat sa stau 24 ore fara sa folosesc Internetul, laptopul si telefonul il foloseam doar pt camera si apeluri. Nu prea mi-a iesit dar mi-am promis ca mai incerc. Începusem sa scriu si pe medium despre, dar am doar multe draft-uri momentan.

    Foarte faina ideea de digital detox de la tine. Mult succes si astept cu drag si alte articole!

    Răspunde
    • Mai îmi iese în weekend să mă deconectez complet, în timpul săptămânii n-am nicio șansă. laughing
      Mai scriu, mai scriu, am ft multe articole în draft, timp să am să le și termin.

      Răspunde
      • Lucian Rotaru
        27 feb. 2016 15:54

        Clar doar in weekend. In cursul saptamanii e imposibil cu jobul de birou. big grin

        Eu am incercat in vacanta de Craciun sa stau chiar cateva zile. Da era cam plictiseala fara net.

        Răspunde
  • Bună,

    Ca alternativă la filtrarea newsfeed-ului făcută de Twitter și Facebook, vezi Nuzzel:
    http://nuzzel.com/

    Îți arată cele mai partajate știri din rețeaua pe care o ai, în ultima perioadă (adică dacă 3 prieteni dau share aceleiași știri, poți vedea).

    Succes.

    Răspunde
    • Sună bine. Am testat la Digg o chestie de genul ăsta, dar am legat-o doar de contul de Twitter, nici nu m-am uitat dacă există opțiunea pt Facebook. O să verific și Nuzzel să văd cum e, mersi!

      Răspunde
  • Eu inca folosesc feedly pentru partea de rss. Am renuntat si eu de cateva luni la a mai sta atat de conectat in online. Asta deoarece petreceam si putinul timp liber tot stand si citind stiri, review-uri si alte lucruri pe net. Acum stau online la munca, asta e munca, iar in rest ma plimb si citesc o carte fizic… cu foi de hartie. Este revigorant.

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Lucian Rotaru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed