Provocarea lunii august: social media detox | Cristina’s Friday Read

Să zicem că ai investit energie, atenție și creativitate într-o relație în care primești înapoi din ce în ce mai puține lucruri.

Au existat niște ani minunați în relația voastră, dar anii ăia s-au dus de mult, acum parcă a mai rămas doar anxietatea și frica. Sau rușinea și vinovăția, fiindcă ai impresia că doar în capul tău e o problemă.

Într-un final – după mulți ani în care relația s-a tot dus pe o pantă descendentă – stai și te întrebi totuși pentru ce faci asta. Chiar mai are șanse să funcționeze? Merită să continui în ritmul ăsta?

Decizi într-un final – cu greu – să luați o scurtă pauză. Doar că pauza aia te face să te simți atât de bine, încât ajungi să o prelungești pe termen nedefinit (însă nu fără luptă și șantaj emoțional din partea cealaltă).

Well, cam așa am simțit eu relația mea cu Facebook-ul.

Pe 24 decembrie 2017, chiar cu o zi înainte să aniversez 10 ani de când am creat contul acolo, m-am întrebat cum ar fi dacă aș lua pauză timp de o săptămână.

Aveam un comportament care mă deranja (petreceam prea mult timp pe Facebook), simțeam că interferează grav cu felul în care funcționez social și profesional și, în același timp, era o dependență – voiam să tai din timpul petrecut acolo, dar tot nu reușeam.

Acea pauză de o săptămână mi-a eliberat atât de mult spațiu mental și mi-a eliminat atât de multe emoții negative, încât am prelungit-o la o lună.

Ego-ul țipa din răsputeri, se întreba dacă prietenii oare au observat că lipsesc, dacă-mi duc lipsa (evident, la nivel rațional știam că dacă o prietenie depinde de cât de rapid răspund la mesaje pe social media, înseamnă că aia nu e o prietenie reală – dar ce e la nivel rațional nu prea e aliniat cu emoționalul). În tot timpul ăsta, Facebook îmi trimitea mail-uri în care-mi spunea cât de dor le este prietenilor X și Y de mine.

Țin minte că m-am enervat atât de tare pe cât de puternică este dependența mea față de Facebook, încât am decis că nu o mai vreau înapoi prea curând.

M-am încăpățânat și am prelungit experimentul pe perioadă nedeterminată.

Câteva observații din acești ani de luptă cu dependența de tehnologie:

• Cel mai mare inamic este fragmentarea atenției, iar tehnologia, cu al ei stream neîntrerupt de informații și inputuri, este cel mai mare fragmentator de atenție. De fiecare dată când răspundem la o distragere a atenției, ne antrenăm mintea să prețuiască noul în detrimentul importantului. Ne întrerupem din ceva important, ce am ales conștient să facem, pentru a verifica ceva nou – chiar și doar pentru 30 de secunde – iar prin asta spunem minții că acel nou este mai valoros.
  La un moment dat, acest obicei capătă rădăcini. Este normal să nu ne mai putem concentra dacă ne-am petrecut timpul reacționând la fiecare email sau mesaj venit pe chat, fiindcă atenția este precum un mușchi. Dacă ne-o erodăm pe lucruri care nu sunt importante, o să ne pierdem antrenamentul.
  Iar cu cât ne umplem mai des atenția până la refuz, cu atât suntem mai puțin capabili să filtram informațiile irelevante și devenim mai varză la a suprima dorința de a face switch între sarcini. Pierdem controlul asupra atenției noastre.
  ​
• Tehnologia este o formă de evadare, o fugă de emoțiile negative – indiferent de forma sub care facem asta, că e vorba de social media, vloguri, bloguri, gaming, bingeing de seriale pe Netflix, Reddit etc. La prima senzație a unei emoții negative (plictiseală sau un context social în care nu ne simțim confortabil), ne-am învățat să băgăm nasul în ecran. Cel mai rău e că o facem pe pilot automat, fără să conștientizăm că fugim de ceva.
  ​
• Informația consumată pe social media are o calitate apropiată de junk food. Ne oferă iluzia că am fi mai conectați cu prietenii noștri, că am informați, la curent cu lucrurile care se întâmplă, că suntem entertained – adică ne bifează extrem de ușor niște nevoi fundamentale și ni le poate bifa 24/24, dar valoarea lor nutritivă este aproape de 0. Tot consumăm și consumăm și vrem să consumăm și mai mult, fiindcă niciodată nu ne este de ajuns. Ne lasă mai dependenți și înfometați.
  Sunt niște nevoi normale pe care ni le satisfacem astfel și stârnim în creier aceleași recompense chimice ca atunci când facem „the real things”, adică offline, dar offline există niște limitări și depunem mult mai mult efort decât online – și poate că de aici vine și diferența de calitate.
  ​
• Suntem într-o stare permanentă de stres din cauza dependenței de social media. Nu facem lucrurile pe care ne dorim să le facem – adică nici nu muncim, nici nu producem ceva, dar nici nu ne relaxăm 100%. Suntem mereu undeva în purgatoriu, între ele. (Fun fact: stresul crește nivelul de adrenalină, iar noi suntem dependenți de adrenalină. Problema e că intrăm în stres cronic.)
  Este aceeași problemă ca la lucratul de acasă vs birou: fără acea delimitare clară a spațiului și timpului, căminul nu mai e cămin și nici munca nu mai e 100% muncă. Lucrăm aproape toată ziua, dar lucrăm prost. Nu mai avem o oră clară la care începem treaba, ne trezim când ne trezim și pe urmă ne întindem cu munca până târziu în zi. Liniile nu mai sunt clar trasate, ne uităm la seriale sau băgăm rufe la spălat în mijlocul zilei, dăm mail-uri sau setăm campanii de ads la 12 noaptea. Și nici nu ne mai relaxăm 100%, fiindcă am amestecat cu spațiul de muncă ceva ce e nevoie să fie un spațiu safe, personal, cu rol de deconectare și reîncărcat bateriile.
  ​
• Nu facem nimic cu informația consumată. Doar continuăm să consumăm din ce în ce mai multă. Nu producem nimic, nu o aplicăm, nu acționăm atunci când se întâmplă derapaje în societate. Acțiuni concrete, cu consecințe în offline, mă refer. (Uite câte campanii au existat pe social media împotriva unor personaje sau business-uri, cu consecințe inexistente în offline).
  ​
• Primind feedback constant (likes, shares, comentarii, replyuri imediate la mesajele noastre), ne programăm să așteptăm rezultate rapide la orice altceva facem. Nu ne mai bucurăm de proces în sine, de activitate, fiindcă așteptăm rezultate fără prea mare efort. Și nu așa funcționează viața. (Este un instant gratification care ne afectează abilitatea de a gândi pe termen lung.)
  ​
• Este greu să conectăm acțiunile din prezent – sau lipsa unor acțiuni – cu viitorul. Faptul că pierdem azi timpul nu are consecințe imediate, ci va avea consecințe întârziate și prea abstracte. (precum fumatul). Cât timp am stat pe telefon într-o săptămână și ce altceva puteam face în timpul ăla? Un exemplu banal: dacă petrecem o oră pe zi pe social media înseamnă în total 7 ore pe săptămână. În mod normal, noi citim cu o viteză de 250-300 de cuvinte pe minut – asta înseamnă cam o pagină de carte pe minut, adică 60 de pagini pe oră. O carte are în medie aproximativ 300 de pagini, deci am putea citi o carte pe săptămână doar înlocuind timpul petrecut pe social media.
  ​
• Hiper-stimularea permanentă ne facem să procrastinăm și ne taie motivația pentru lucrurile importante. Intrăm în rotița de hamsteri și alergăm în cerc, lăsându-ne întrerupți de oricine și orice, ajungem să pierdem ore întregi făcând switch între newslettere, social media, video-uri interesante, refresh-uri la aplicații de știri etc, și nu mai facem ceea ce ne-am propus. Creierul nostru va cere din ce în ce mai multă stimulare, iar taskurile obișnuite ni se vor părea plictisitoare și neatractive. (Dacă vrem să înțelegem mai bine procrastinarea și motivația, avem nevoie să înțelegem cum funcționează dopamina. Un punct de pornire este acest episod de podcast de la Andrew Huberman: Controlling your dopamine for motivation, focus & satisfaction).
  ​
• Este mult mai ușor de controlat mediul înconjurător decât să încercăm să ne abținem să intrăm pe social media. Punctul ăsta se leagă tot de analogia cu junk food-ul: mai bine scoatem porcăriile din casă și facem să ne fie cât mai greu să le accesăm decât să ne bazăm pe propria voință, să avem așteptarea de la noi că am putea să ne abținem atunci când le avem la îndemână.
  ​
• Poate cea mai importantă idee de azi: Există și variante de mijloc, flexibile, pentru a ne crea o relație sănătoasă cu tehnologia. Renunțarea 100% la o aplicație (sau la tehnologie overall) nu este o soluție realistă în societatea noastră, ci este o extremă pe care n-o recomand.
  ​
• Încă ceva ce e important și am observat în ultimii ani, timp în care am ajuns să țin workshopuri pe tema dependenței de tehnologie și am lucrat 1-la-1 cu zeci de oameni pe acest obiectiv: Dacă renunțăm la o aplicație (/ rețea de social media) fără să conștientizăm ce nevoi ne bifează, ce ne luăm de acolo, riscăm să ajungem la fix același comportament toxic, dar pe altă rețea. De exemplu, renunțăm la Facebook, dar realizăm peste câteva luni că stăm și dăm refreshuri pe Linkedin sau Twitter și ne simțim la fel de prost. Este normal: am tăiat ceva ce ne ajuta și ne bifa niște nevoi (chiar dacă nu în cel mai ok mod posibil), așa că am căutat inconștient să ni le luăm de altundeva. Avem nevoie să înțelegem ce nevoi ne bifăm și să căutăm – conștient! – surse alternative pentru ele.

În prezent, relația mea cu social media arată așa:

După multe experimente, am găsit o variantă prin care să fiu prezentă pe Facebook într-un mod ok pentru sănătatea mea mentală și nevoile mele din prezent.

Am un cont personal gol pe care-l folosesc ca să-mi administrez pagina de Facebook, folosesc pagina ca să urmăresc 3 grupuri importante pentru mine. Fără mesaje private, fără feed. Din seria „never say never”, poate la un moment dat o să reîncep să folosesc Facebook-ul mai intens de atât. Dar deocamdată soluția asta este potrivită pentru ce nevoi am eu în prezent.

Încă am momente când mă simt vinovată că nu sunt pe Facebook, simt că e un conflict cu alte valori ale mele, că e o fugă de responsabilitățile de a face parte din societatea asta. Pe urmă îmi amintesc că am alte moduri prin care am decis să îmi trăiesc acele valori, pur și simplu contribui altfel la societate.

Și da, încă am un cont de Instagram care a împlinit recent 10 ani, am contul de Twitter unde sunt activă de aproape 15 ani, am Linkedin-ul unde… well, acolo nu prea sunt activă.

Ce mă ajută cel mai mult să mă recalibrez? Pauzele constante pe care le fac de la social media.

Am nevoie ca din când în când să iau pauză de câte o lună de la social media. Precum fastingul, simt nevoia să am astfel de perioade de deconectare completă de la tot zgomotul și toată hiper-stimularea.

Ultima pauză am făcut-o în ianuarie, următoarea pauză începe luni și va ține toată luna august.

Scriu aceste rânduri fiindcă sper să te inspir și să nu fiu singura care ia în august o pauză de la social media.

PROVOCAREA LUNII AUGUST: SOCIAL MEDIA DETOX ????????????

În primul rând: de ce pauză în august și ianuarie? Fiindcă sunt niște luni liniștite, de obicei oamenii sunt plecați în concediu, ceea ce face lucrurile mai ușoare (evident, depinde de industria în care lucrezi, fiindcă dacă ești social media manager al unui festival atunci asta este cea mai importantă perioadă a anului).

De ce pauză de o lună și nu o săptămână? Cu siguranță orice fel de deconectare de la hiper-stimulare ajută. Însă simt că o săptămână nu este suficient, de abia la o lună se văd niște efecte mai durabile: o stare de calm care persistă, putere mai mare de concentrare etc. Iar cu cât e pauza mai lungă, cu atât apreciez mai mult atunci când reîncep să folosesc social media.

Dacă vrei să te alături și să faci și tu pauză timp de o lună, uite ce recomand:

1. Decide exact când începi pauza și când o termini. Ziua, ora, minutul. Și notează-ți undeva această dată. (În cazul meu: încep în noaptea de duminică spre luni, la miezul nopții, și o închei pe 1 septembrie, tot la miezul nopții.)
   ​
2. Spune-le și altora. Dacă ai în viața ta oameni importanți care au așteptarea să fii non-stop online și să le răspunzi, spune-le că vei face pauză timp de o lună și că-i rogi să te contacteze altundeva. (Iar dacă ceva arde cu adevărat, cu siguranță te vor contacta altundeva dacă văd că nu dau de tine.)
   ​
   Eu personal o să postez un anunț pe Instagram și o să folosesc poza de mai sus. Este făcută de mine, o poți prelua și tu dacă vrei. nu mă deranjează dacă-mi dai și tag și inviți lumea să se aboneze la acest newsletter. #winkwink
   ​
   Da, aș putea face această pauză și fără să o comunic, dar am observat un lucru în toți acești ani: faptul că vorbesc despre relația mea cu social media îi ajută și pe alții. Conștientizează mai bine niște lucruri, le oferă un model, își dau seama că se poate și altfel, încep și ei să experimenteze cu alte moduri în care să folosească tehnologia.
   ​
   Plus că este o formă bună de accountability – este mai ușor să facem lucruri atunci când avem martori la reușitele noastre, la progresul nostru. (Este o glumă printre alergători: dacă alergi fără să postezi pe Strava, nu se pune, înseamnă că n-ai alergat).
   ​
3. Taie-ți accesul de la aplicațiile de care ești dependent – dezinstalează-le de pe telefon / tabletă, dă log out din browser înainte de data la care ai stabilit că faci pauză. Poți folosi eventual și o aplicație care restricționează complet accesul, precum Freedom. (Este din seria cu controlat mediul înconjurător: nu stăm cu junk food-ul în cămară).
   ​
4. Extrem de important: gândește-te cu ce înlocuiești acel timp petrecut pe social media. Planifică, pune în calendar, pregătește o listă cu activități de backup. Default-ul este să umpli timpul cu interacțiuni sociale de calitate – adică discuții profunde, purtate ideal offline, cu oameni de care-ți pasă.
   ​
   Pune-ți în calendar și activități cu stimulare scăzută. Poate meditație (te va ajuta să te observi mai bine pe viitor, să acționezi în loc să reacționezi la o notificare sau impulsul de a deschide social media), yoga, pilates, stretching, scris în jurnal (sau scris ficțiune, why not), ascultat muzică sau chiar compus muzică / cântat la un instrument, plimbare prin natură (parc, munți, orice ai la îndemână), citit (vezi cartea pentru book-club-ul următor), desenat, pictat, sesiuni la floating room / spa / saună / masaj etc. Whatever works for you.
   ​
5. Ia-ți câteva momente zilnic ca să îți faci un check-in și să observi cum te simți. Câteva întrebări de la care poți porni: Ce emoții simți (poate FOMO, anxietate, plictiseală, incertitudine)? Ce ți-e cel mai greu? La ce duci lipsa cel mai mult? Ce îți vine să faci? Ce ajută din alternativele pe care le încerci? Ce nu ajută? Cum reacționează cei din jur? (Eu deja mă aștept deja la câteva provocări: o să-mi fie greu să nu postez despre episoadele noi de podcast pe care urmează să le lansez sau diverse proiecte mișto făcute de cunoscuți, dar sper că acest newsletter – cu care voi continua normal – o să fie suficient să le comunic).

Nu uita că și plictiseala poate fi ceva bun de antrenat. Da, mintea noastră vrea să facă în permanență lucruri, să fim activi, dar uneori e ok și să nu facem nimic. Și ce se întâmplă de obicei este că fix în acele momente ne lovește creativitatea, tocmai fiindcă ne-am lăsat mintea să zboare aiurea, fără vreun obiectiv, și am ajuns să conectăm niște idei într-un mod interesant.

You are not alone!

Dacă decizi să te alături provocării, te aștept pe 8 august (luni), de la 19:00 (ora RO), să facem un check-in și să povestim cum merge.

Te poți înscrie de aici și vei primi instant pe mail detaliile de Zoom:

​https://us02web.zoom.us/meeting/register/tZElceyorDssGdDGgpsJUD_EbJJXzdt_hRqA ​

Iar dacă vrei să te alături provocării lunii august, dar nu poți intra pe Zoom pe 8 august, mi-ar plăcea totuși să știu cum îți merge. Scrie-mi.

Vreau să știu:

• Cum simți acest experiment?
• Cât de greu (sau de ușor) îți e?
• Cum îți umpli timpul liber?
• Dacă ai vrea să te alături provocării, dar ceva te oprește: unde simți că e blocajul, ce te împiedică, de ce ți-e cel mai frică?

You can do this! ????????

– Cristina (care acum se întreabă dacă nu cumva a pus prea multe CTA la finalul unui newsletter prea lung)