Despre Essentialism – book-club / podcast cu Andrei Roșca

Prima dată când am citit Essentialism a fost prin 2018. Mi s-a părut una din cele mai bune cărți despre esențialism, prioritzare și mindset minimalist, motiv pentru care am inclus-o ca lectură obligatorie în programul anti-burnout pe care l-am ținut toamna trecută. Am recitit-o de curând, ocazie cu care mi-am dat seama că am integrat super bine principiile din ea, însă nu mai știam conștient de unde mi le-am luat.

Am înregistrat împreună cu Andrei Roșca un episod de podcast / book-club în care discutăm despre carte și principiile din esențialism pe care le aplicăm în viața de zi cu zi.

O să ne auzi povestind despre:

  • Ce întrebări ne punem pentru a decide ce e prioritar pentru noi și ce am decis să nu facem.
  • Trei presupuneri pe care le facem noi, ca oameni, și ne-ar ajuta să le înlocuim: “Trebuie să”, “Toate sunt importante”, “Pot să le fac pe amândouă”.
  • Cum transmitem propriului creier că ceva nu e important, deși la nivel declarativ spunem că e.
  • Legătura dintre inteligența emoțională și eșec.
  • Fabula cu măgarul indecis happy

Îl poți asculta direct aici sau pe oricare platformă de podcasturi unde preferi tu (Apple Podcasts, YouTube etc – doar dă un search după nume):

Transcriptul îl poți citi aici.

VREI MAI MULT?

Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

PE ACEEAȘI TEMĂ

COMENTARII

1 comentariu

1 comentariu. Leave new

Dă-i un răspuns lui Efectele nedorite ale lucratului de acasă – Cristina Chipurici Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed