Neața!
Știu că săptămâna trecută am trimis exagerat de multe linkuri care duceau spre la fel de multe resurse mișto legate de cărți. În cazul în care încă n-ai terminat de citit din ele, well, that’s too bad, fiindcă tocmai vin cu încă o serie de linkuri noi.
Mă rog, de fapt nu sunt chiar atât de noi – trei din cele cinci articole de mai jos sunt vechi de câțiva ani, dar încă relevante. Faza e că în ultima săptămână mai mult am mâncat struguri decât am citit articole noi, timp în care Pocketul meu stă să explodeze, am câteva zeci de materiale noi care mă așteaptă (vorbesc serios, e acea perioadă a anului în care mănânc câte un kg de struguri pe zi, cineva să mă oprească!!!!)
Ah, Pocket nu e vreun nume de cod, e doar aplicația pe care o folosesc de câțiva ani ca să salvez articolele pe care vreau să le citesc. Se sincronizează automat pe telefon/tabletă și pot citi și când sunt offlline. Plus că mă scapă de toate reclamele / pop-up-urile enervante și-mi permite să mă concentrez doar pe text.
Bun, gata cu vorbăraia și declarațiile de amor pentru struguri. Articolele pe care ți le recomand să le citești în acest sfârșit de săptămână:
1. Keep earning your title, or it expires
Din când în când (de obicei când mă mai apucă să-mi updatez pagina de About de pe blog sau prezentarea aia scurtă de pe social media), îmi amintesc de articolul ăsta al lui Derek Sivers. Derek zice așa: trebuie să-ți recâștigi permanent titlul, altfel expiră.
Dacă trăiești în trecut și te bazezi doar pe realizările vechi, te aștepți să fie de ajuns ca să se întâmple lucruri noi, nu faci decât să-ți alimentezi ego-ul. Și ego-ul nu ține loc de combustibil pentru construcțiile pe termen lung, alea devin realitate doar cu multă, extrem de multă muncă.
Este motivul pentru care nici nu mă mai gândesc la proiectele la care lucram în anii trecuți. Chiar dacă au fost populare, chiar dacă la momentul respectiv știa toată lumea de ele, au trecut X ani de atunci. Nu pot să mă duc și să cer lucruri de la alții bazându-mă pe „uite cine sunt eu, uite ce-am făcut acum 10 ani„. Tre să-mi demonstrez permanent competența, altfel sunt doar vorbe.
2. Scooter Braun – What I’ve Learned: No One’s Gonna Remember You
Articolul ăsta m-a uns pe suflet în 2015, când a fost publicat. E scris de Scooter Braun, unul dintre cei mai renumiți manageri din industria muzicală, și vorbește despre lecțiile pe care le-a învățat până la 33 de ani.
One of my favs: „Treat the janitor like the CEO.”
3. Weddings Used To Be Sacred And Other Lessons About Internet Journalism
Un guest post de pe Tech Crunch de acum vreo 4 veri, al lui Sean Parker (fondatorul Napster, Chatroulette, primul președinte Facebook, investitor în Spotify și multe alte proiecte mai puțin cunoscute). Vorbește despre nunta lui, una inspirată din Lord of the Rings – ce s-a întâmplat în realitate VS cum a fost prezentată în presă.
A fost un foarte mare scandal la vremea respectivă, atât el cât și nevasta lui + invitații au fost prezentați drept „acești oameni putred de bogați și cărora nu le pasă de mediul înconjurător„, dar un singur reporter i-a contactat pentru a lua declarații.
E un articol de vreo 10.000 de cuvinte, deci ia-ți ceva mai mult timp ca să-l duci până la capăt. O lecție bună despre cât de ușor manipulează presa.
4. TRIBE OF MENTORS — Sample Chapter and a Taste of Things to Come
La sfârșitul lunii noiembrie o să apară o nouă carte marca Tim Ferriss, „Tribe of Mentors”. Am precomandat-o din primul moment când a anunțat-o 
mă aștept să aibă același impact pe care l-au avut toate cărțile lui anterioare, pe care le-am citit și recitit de câte 2-3 ori.
Anywayz. A pus la el pe blog primul capitol din carte, în care explică despre ce va fi. În caz că-ți face și ție cu ochiu’ și vrei să ți-o cumperi.
5. The CEO Library Story – Month #1
Aproape s-a făcut luna de când am lansat The CEO Library. Dacă vrei să vezi cum au decurs lucrurile, a pus Bobby aici un rezumat, cu tot cu cifre: screenshot cu traficul, cât/ce content am adăugat, câți followers pe social media avem și abonați la newsletter. Yes, we’re both big fans of transparency 
Zilele astea ne-am mărit echipa, avem doi oameni noi, și urmează să ne concentrăm pe crescut baza de date de cărți (acum suntem la 700+) și pe tot ce înseamnă content original (adică interviurile + listele de cărți).
Pentru mine e fascinant pentru că, pentru prima oară după muuulți ani, am intrat într-un flow în care mă concentrez pe un singur proiect de dimineața până seara… fără să simt că mi-ar fi greu. Îmi place atât de mult încât mă trezesc la 7, mă pun direct la calculator, lucrez fără încetare până seara (când am antrenamentele de alergare sau spinning), după care revin acasă și mai lucrez puțin până târziu în noapte. Deși nu mai am 20 de ani, energia și entuziasmul sunt cumva la nivelul ăla.
Te-ai obișnuit deja să nu vezi niciun newsletter în care nu-l menționez pe Ryan Holiday, dar nu cred că am explicat vreodată ce a declanșat obsesia asta a mea pentru el. Ei bine, prima lui carte a fost de vină.
„Trust me, I’m Lying” a apărut în 2012. A mai lansat vreo 5 cărți de atunci, a contribuit la câteva zeci de cărți scrise de alții, dar asta mi se pare în continuare de bază. Atât de bună încât, după ce am terminat-o de citit, am ajuns să citesc toată arhiva blogului lui (scrie de la începutul lui 2007, deci am avut ceva de recuperat), toate guest post-urile făcute vreodată, toate interviurile pe care le-a dat și, în general, cam orice e legat de el.
Ryan Holiday a renunțat la facultate când avea 19 ani, fiindcă i s-a dat șansa să lucreze cu Tucker Max (autorul „I hope they serve beer in hell”
. „I s-a dat șansa” = a scris un articol despre el pentru ziarul facultății, i l-a trimis pe mail, lui Tucker i-a plăcut și i-a propus să vină ca intern la el. Și de acolo s-a rostogolit ditamai bulgărele.
Ulterior, Ryan a ajuns să-i fie asistent lui Robert Greene (autorul 48 Laws of Power, Mastery, 50th Law), de la care a învățat cum să scrie și să documenteze cărți. Și a ajuns să fie director de marketing la American Apparel pentru câțiva ani și consultant pentru Dov Charney (fondatorul AA).
A plecat de acolo și și-a înființat propria agenție, Brass Check, prin care a făcut campanii de strategie / comunicare / consultanță pentru Google, Complex, Tim Ferriss, Tony Robbins, James Altucher și mulți alții.
În ultimii 5 ani a publicat 6 cărți, a scris sute de articole pe blogul lui, a scris zeci de articole și pentru alte publicații (The Observer, Forbes, Thought Catalog, Huffington Post, Fast Company), a lansat câteva cursuri online și site-uri (Daily Stoic și Writing Routines). Probabil mai sunt și altele, dar mi-au scăpat mie.
În prezent locuiește împreună cu soția și copilul lui la o fermă în Texas, unde cresc capre, măgari, vaci, gâște și altele de genu’ (mai pune stories cu ele pe Instagram, dacă vrei să-ți clătești ochii). Aleargă cel puțin o oră în fiecare zi (primul lui articol de pe blog este despre alergare). Ah, și de abia a împlinit 30 de ani.
Ah, am uitat să zic ceva și de carte în sine. „Trust Me, I’m Lying” este împărțită în două. În prima jumătate mărturisește toate campaniile virale de guerrilla marketing pe care le-a făcut, cum a mințit și manipulat presa pentru a-și promova clienții. În a doua parte povestește cum s-au întors împotriva lui toate astea, cum s-au dus precum un bumerang, și de ce nu va mai repeta vreodată acele strategii neortodoxe. Un fel de auto-exorcizare.
Cumpăr-o. Citește-o. Învață din ea. Dă-o mai departe. Ți-aș împrumuta cu drag exemplarul meu, dar e plin de post-it-uri și notițe și colțuri îndoite (cel mai inutil lucru pe care l-am făcut, fiindcă am ajuns să îndoi toate paginile).
Pe vinerea următoare.
– Cristina
