Gând despre asumare

Discutând zilele trecute cu un prieten, am ajuns să fac un recensământ al tuturor proiectelor în care m-am implicat în ultimii 10 ani.

Au fost multe, foarte multe. Câteva zeci. Au fost cele care au devenit cunoscute de toată lumea fiindcă au avut super succes (nu o să le enumăr fiindcă nu ăsta este scopul articolului și oricum sunt doar la o căutare pe Google distanță).

Dar, pe lângă alea, au mai fost cel puțin încă pe atâtea care au eșuat. Sunt slabe șanse să știți de ele fiindcă nu le-am anunțat niciodată public. Poate m-au mai „dat de gol” cei cu care lucram, prin vreun tag pe social media, dar eu personal n-am vorbit niciodată despre ele. Nici când le-am pornit sau am decis să mă alătur lor (în cazul în care erau proiecte deja lansate), nici când am decis să le pun punct.

La momentul respectiv, îmi spuneam că nu discut public despre ele fiindcă un proiect sănătos trebuie să supraviețuiască și să aibă succes fără să-l împing eu. Nu voiam să fie fragil.

În continuare cred acest lucru, dar, după toți anii ăștia, mi-am dat seama că nu despre asta era vorba. Faptul că evitam să mă asociez public cu un proiect la care lucram era, de fapt, un semnal de alarmă. Undeva, în subconștient, deja știam că sunt slabe șansele de reușită iar neasumarea era un fel de anticipare a eșecului.

Da’ atunci de ce m-am mai băgat în ele dacă știam că nu va merge, veți întreba? Și eu mă întreb același lucru. Presupun că explicația este următoarea: fiindcă erau proiecte care aveau sens pe hârtie, argumentele erau în favoarea lor, toată lumea cu care vorbeam îmi spunea același lucru, deși instinctul îmi spunea că pierd vremea și nu va funcționa pe termen lung.

Sau poate că, de fapt, s-a întâmplat invers. Poate toate acele proiecte au eșuat tocmai fiindcă m-am sabotat singură încercând să demonstrez că instinctul meu are dreptate. Poate a contribuit faptul că nu mi le-am asumat public, că implicarea mea n-a fost de 100%, că n-am făcut tot ceea ce a fost sub controlul meu.

Două articole mai vechi despre poveștile pe care ni le spunem:

  • Mental Badassery: Becoming Aware of the Stories We Tell Ourselves (Leo Babauta)
  • The Narrative Fallacy (Ryan Holiday)


  • VREI MAI MULT?

    Completează formularul de mai jos și o să primești ceva nou de la mine din două în două vineri. Te poți dezabona oricând vrei.

    PE ACEEAȘI TEMĂ

    COMENTARII

    4 comentarii

    4 comentarii. Leave new

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Fill out this field
    Fill out this field
    Te rog să introduci o adresă de email validă.
    You need to agree with the terms to proceed