E frumos în bula mea de copil născut și crescut într-un oraș mare, într-o familie extraordinară. E călduț, e bine.
E frumos atunci când:
Sunt doar câteva dintre lucrurile care au devenit banale în țara asta și pe care, alături de niște oameni la fel de nebuni, visez să le schimb. Chiar dacă suntem conștienți că impactul nostru este infim și lucrurile nu se vor îmbunătăți peste noapte, încă avem energie și nu ne dăm bătuți.
În weekend am vizitat 27 de copii din clasa I dintr-o școală de lângă Petroșani, cărora le-am dus echipament sportiv (încălțăminte, pantaloni, bluză de trening – aveam mărimile lor primite în avans, de la doamna învățătoare, ca să știm ce să le luăm), caiete, carioci / creioane (n-am avut destui bani pentru a lua din amândouă), câteva mingi de fotbal, cărți, dulciuri și multe fructe. Am stat de vorbă cu ei, am și făcut puțină mișcare.
A fost a doua acțiune din seria #KMpentruVIITOR, proiect al asociației 321sport (pornită de Radu Restivan), prin care vrem să încurajăm noua generație să facă sport. Este probabil una din puținele lor portițe spre a avea un viitor normal.
Mâine e ziua Unirii și suntem mai dezbinați ca oricând. Prăpastia dintre bule este din ce în ce mai adâncă. Prea mulți oameni care au jucat roluri importante în viața mea pleacă în alte țări și nu am ce să le spun. Nu mai știu ce să le spun ca să rămână.
Poimâine probabil că voi reveni la gândurile mele de zi cu zi, despre mașini care se conduc singure, Tesla, Uber, AirBnB, Alibaba, Google Pixel, încălțăminte de trail running, spinning, podcasturi, vloguri, bani din serviciile de streaming, CRO, Asimov, Fahrenheit 451, vizitat Japonia, auto biografia lui Schwarzenegger și cea a fondatorului Nike etc.
Dar nu mai pot să mă păcălesc singură că e bine. Nimic din ce se întâmplă în jur nu e bine.
Somn ușor, România.