Spun povești care merită învățate

Lebedele gri ale lui Mandelbrot

Dintotdeauna am fost fascinată și terifiată de cutremure și fenomene meteo extreme.

Nu-mi amintesc de unde a pornit această pasiune, dar îți pot spune că le-am studiat și am citit cât am putut de mult despre ele. Am încercat să caut tot felul de patternuri în felul în care se produc și ce se întâmplă ulterior, pentru a mă putea pregăti.

Sunt conștientă că sunt atrasă de catastrofe doar dintr-o nevoie personală de a mă simți în control. Cu cât știu mai multe despre ele, cu atât am impresia că aș putea să le prevăd, să mă feresc.

Dar e doar o iluzie.

Nu pot prevedea viitorul. Nici tu nu poți. Nu știm când se va petrece următorul cutremur mare, la fel cum nu putem prevedea următoarele fenomene meteo extreme. Sau următoarea epidemie.

Desigur, avem niște date care să ne ghideze. Știm cât de des se întâmplă un cutremur de o anumită magnitudine – când ar trebui să se întâmple, la ce frecvență să ne așteptăm. Este destul de previzibil și unde se vor putea întâmpla, fiindcă ne luăm după plăcile tectonice. La fel putem studia și schimbările climatice dintr-o zonă.

Însă toate astea sunt niște estimări vagi, pe termen lung. Nu avem precizia cu care ne-am obișnuit atunci când pornim Google Maps și știm că vom face X minute cu mijloacele de transport în comun sau cu mașina ca să ajungem într-un loc.

Mama Natură lovește imprevizibil și noi, oamenii, respingem ideea că nu întotdeauna există patternuri, că unele lucruri se întâmplă random. Nu putem accepta că fulgerul mai lovește uneori și din senin.

Atunci când dă peste noi o catastrofă, căutăm speranță în oamenii de știință. Ne așteptăm ca ei să ne ajute să trecem mai ușor peste distrugeri, să ne micșoreze fricile.

În același timp, începem să căutăm vinovați. Dăm vina pe guvern, că au permis firmelor de construcții să lucreze la o calitate proastă. Dăm vina pe păcătoși și necredincioși. Dăm vina pe memoria noastră proastă, pe incapacitatea de a învăța din istorie.

Așa suntem construiți. Ne ajută să facem mai ușor față dezastrelor.

Unele catastrofe se întâmplă din senin. Nu le putem prezice. Nu le putem opri.

Cu cât orașele noastre devin mai mari și mai complexe, cu cât suntem mai conectați și dependenți la nivel global unii de alții, este nevoie să conștientizăm că avem viețile din ce în ce mai expuse.

Ce putem prezice este impactul acelor catastrofe. Putem lua decizii mai bune pentru a limita riscurile atunci când se întâmplă. Putem învăța cum să devenim antifragili.

Lebedele gri sunt lebede negre, evenimente care șochează lumea și sunt neașteptate, dar totuși posibile (cutremure, prăbușiri ale piețelor), pentru care nu putem face calcule precise.

Later update: pe 25 martie, Nassim Nicholas Taleb a publicat un articol în care explică de ce pandemia cu noul coronavirus a fost o lebădă albă. Și dacă el zice așa, atunci așa e.


Leave a Reply